Cum am început să scriu pe blog

         Mă gândesc de ceva timp să scriu despre cum am făcut primii pași în blogging iar acum,  decembrie fiind considerată luna bilanțurilor, cred că e momentul potrivit. Așadar, iată cum au decurs lucrurile.   
         Lucram în aceeași instituție cu Alexandru Negrea, blogger de mare succes,  când a demarat proiectul Social Media Task Force. Mi s-a părut o idee revoluționară la acea vreme (2010 dacă bine țin minte) și care se mula perfect pe ceea ce îmi plăcea cel mai mult să fac: să stau pe internet și să interacționez cu diverși oameni. Așa că m-am înscris cu mare entuziasm în acel proiect care urma să fie coordonat de Alex, dată fiind experiența pe care o avea în social media. Eram în jur de 30 de oameni implicați iar marea majoritate nu ne cunoșteam între noi. Ca să ne cunoaștem și ca să se creeze primele punți de legătură între noi, s-a format un grup pe Facebook iar prima temă, ca să spun așa, a fost să scriem o notă despre primii bani câștigați. Alex a propus tema și tot el ne-a îndemnat, în repetate rânduri, să scriem, preluînd oarecum îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu din urmă cu mai bine de 100 de ani: „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”

sursa foto sweetrosestudio.com
         Până atunci avusesem impresia că trebuie să ai un real talent nuvelistico-poetico-scriitoricesc astfel încât să te apuci de scris și să îți faci un blog. Alex însă era de altă părere și ne-a încurajat din prima zi să facem acest pas. Atunci s-a produs declicul și atunci mi-a încolțit ideea de a avea propriul blog. Patru ani a stat ideea la germinat și nici acum nu mi-e prea clar de ce a durat atât de mult.
         Apoi, în vara lui 2013, am început să citesc un blog de beauty, BeautyBarometer, care nu se limita doar la review-uri seci și reclame obositoare ci avea și un pic de poezie, un pic de romantism și mult farmec în relatări. Intram în fiecare zi să văd noutățile și la un moment dat am participat la un concurs pe acest blog. Trebuia să răspunzi la 10 întrebări legate de viață și de lifestyle. Am răspuns în două-trei fraze la fiecare punct pentru că întrebările mi s-au părut provocatoare și mi-a făcut plăcere să găsesc răspunsuri. Am rămăs mai mult decât surprinsă când autoarea blogului m-a desemnat pe mine ca fiind câștigătoare și asta nu prin tragere la sorți ci pur și simplu pentru că i-a plăcut cum am scris. Pentru un fleac m-am bucurat cu mult mai mult decât cred că Ana-Maria Tătucu (așa o cheamă) și-a imaginat. Cred că atunci a fost momentul în care cu adevărat m-am hotărât să încep să scriu pe un blog deși a mai durat câteva luni. Dar în mod cert  atunci am luat decizia numai că a mai trebuit să fiu împinsă un pic de la spate.
         Bine, asta e un fel de a spune, pentru că aș putea să le numesc impulsuri de bunăvoință. Și le-am primit de la Adela Sirghie și de la Cristian China Birta aka Chinezu. Faptul că amândoi mi-au răspuns mereu la comentariile lăsate pe blogurile lor m-a făcut să mă simt bine, pe picior de egalitate cu ei, m-a făcut să mă simt nu neapărat importantă dar băgată în seamă.
         Și uite-așa, pe data de 18 mai, am publicat primul articol pe blogul Ioana spune , articol care de fapt a fost o adaptare a temei date de Alex în urmă cu patru ani.
         Am cunoscut, deocamdată doar virtual, mulți oameni din blogosfera românească. Cu unii am reale afinități, pe unii îi apreciez și îi admir în mod deosebit, pe unii nu îi înțeleg deloc iar de alții mă mir și mă minunez 🙂 Exact ca în viața reală. Am observat că este însă loc pentru toată lumea și că gusturile diferă foarte mult. Deja am un oarecare sentiment de apartenență la această comunitate, nu mai privesc doar de pe margine, iar faptul că am fost acceptată în blogosferă nu poate decât să mă bucure.
         Dacă am avantaje de pe urma blogului ? Răspuns categoric, da. În primul rând am bucuria numărului de cititori care crește de la o zi la alta. Îmi place să scriu și mă bucur că îmi umplu timpul cu ceva care îmi aduce satisfacții în loc să pierd vremea la televizor. Sunt mândră de mine că am reușit, din punct de vedere tehnic, să dau un aspect plăcut blogului. În paranteză fie spus, cel mai greu mi-a fost să creez butonul de like on Facebook pentru care m-am uitat la enșpe mii de tutoriale pe Youtube. Mai am încă de lucrat mult la aspect dar mi-am propus să fac totul de una singură și să învăț din mers.
         Apoi mai sunt avantajele pe care mi le-au adus cele câteva premii câștigate cum ar fi acesta
și credeți-mă că e mult mai ușor să scrii decât să faci zacuscă 🙂 Sau acesta de la Nivea de care m-am bucurat ca și când ar fi venit Moș Crăciun.
         Așa s-au întâmplat lucrurile și dacă ar fi să-mi imaginez că sunt pe o scenă unde tocmai am primit un premiu pentru blog, în discursul meu de mulțumire acestea ar fi persoanele pe care în mod sigur nu aș uita să le menționez. Deocamdată însă le mulțumesc pe această cale pentru încrederea pe care mi-au insuflat-o.
 
 
 

Share This:

Read More

Obiceiuri (ne)tradiționale de Crăciun

         Gata, am intrat în cea mai frumoasă perioadă a anului, nu-i așa ? Zilele în așteptarea Crăciunului, cu toate pregătirile, cu aglomerația din magazine, cu luminițele aprinse pe străzi, cu colinde auzindu-se peste tot  îmi par chiar mai frumoase decât sărbătoarea în sine. Îmi place să intru cu totul în atmosfera și în spiritul Crăciunului iar aspectele comerciale atât de criticate în ultimii ani nu mă deranjează deloc. Nu pot să spun că de cum începe luna decembrie devin mai bună, mai înțelegătoare sau mai iertătoare. Nuuu… eu cred că sunt la fel tot timpul anului chiar dacă acum particip (din nou) la Shoe Box sau fac mici cadouri unor copii necăjiți. Dar nu despre asta vreau să vă povestesc acum ci despre cum aștept eu Crăciunul la mine în casă.
         E adevărat că obiectele nu ne fac mai fericiți dar dacă eu văd în jurul meu lucruri frumoase, strălucitoare și cu un pic de bling-bling mă simt mult mai bine. Un pic de kitsch n-a omorât pe nimeni, niciodată 🙂 Globurile colorate, beteala, aranjamentele cu ramuri de brad made in China mă duc cu gândul la copilărie și nu văd de ce nu aș lăsa sobrietatea la o parte timp de o lună așa că pun ici-colo, prin casă, câte un obiect care să mă înveselească.  Moșul cu picioare de cârpă îmi este cel mai drag pentru că pot să îl așez în diferite poziții, câteodată îi pun picior peste picior dar e haios oricum. Îl am deja de vreo 10 ani dar de fiecare data când îl scot din cutie mă bucur de el ca și când atunci l-aș vedea pentru prima oară.
         Anul acesta, din fericire, se poartă albastru așa că mărgelele din scoica adusă de la o mare îndepărtată acum mulți ani se potrivesc de minune cu bucuria Crăciunului și îmi place să le văd cum strălucesc pe masă.
         Pentru mine Crăciunul miroase a scorțișoară , a portocale și a măr copt.  De când am descoperit tartele de la Yankee Candle nu mă mai pot opri din a topi câte una în fiecare seară de iarnă. De fapt este suficient să pun doar o jumătate de tartă pentru că au un miros foarte puternic. Sunt delicioase iar salted caramel are o aromă de parcă tocmai am scos din cuptor o prăjitură. Toate, dar absolut toate, îmi dau o senzație de mulțumire, pace și liniște.
         Dacă nu aprind lumânări, lumânărici și lumânărele (parfumate sau nu) parcă nu pot aștepta sărbătorile așa cum se cuvine. Părerea mea este că decât să ne isterizăm cu spălat de geamuri, mutat de mobilă, frecat, lustruit, șmotruit și alte munci epuizante mai bine ne bucurăm de atmosfera celor mai frumoase zile ale anului și lăsăm curățenia pentru zilele seci care vor urma în ianuarie.
         Până și cosmeticele pe care le folosesc acum vreau să fie în acord cu timpul. Am un gel de duș și o cremă de mâini cu miros de portocale și ciocolată cumpărate de la Yves Rocher care miros demențial iar în oferta am văzut încă ceva și mai și: un  lapte de corp cu aromă de pere și caramel. L-am pus pe wish list, clar. Și mai am un spumant de baie de la Avon cu aroma de turtă dulce care îmi umple nu doar baia, ci toată casa de miros. Ojele momentului sunt cele cu sclipici, evident 🙂
         Trecând la capitolul băuturi și mâncăruri pregătitoare pentru Crăciun vreau să vă spun că nu am fost o mare băutoare de ceai dintotdeauna, ba dacă stau să mă gândesc bine în urmă cu câțiva ani obișnuiam să beau ceai doar când eram răcită. Dar acum, cu toate aromele apărute pe piață, am tot timpul la îndemână o cană cu ceai de fructe, vanilie sau caramel. Sunt atât de dulci încât nu este nevoie să pun zahăr deloc. Cel cu portocale și scorțișoară și Lipton cu caramel sunt preferatele momentului.
         Dintre băuturile alcoolice Tuborg Christmas Brew e pe primul loc, nu degeaba reclama lor se referă la berea cu gust special de sărbători. În fiecare an obiceiul casei spune că trebuie să avem pe masa de Crăciun lichior de ciocolată. Pe ăsta îl fac eu, nu îl cumpăr. Am o rețetă extrem de simplă și care îmi iese tare bine, un lichior-cremă de care nu te mai saturi. Seamănă cu Sheridan’s, secțiunea închisă la culoare (știți voi, lichiorul acela în două culori) numai că este mult mai ieftin. Dacă vreți să-l faceți și voi, am scris rețeta pe blog. Îmi mai place fooooarte mult eggnog, o băutură tradițională la americani care este un fel de lapte de pasăre la care se adaugă un pic de coniac sau rom iar deasupra se presară cu scorțișoară sau nucșoară.
         Stollen-ul știți ce este ? un fel de chec mai uscat, cu multe fructe confiate, coajă de portocală, bucăți de marțipan și acoperit cu o crustă de zahăr praf. Este o prăjitură germană tradițională de Crăciun care cred că geme de calorii. Prima dată am mâncat acum mulți ani când niște prieteni din Germania ne-au adus cadou un astfel de chec. Pe urmă a apărut și la noi și în fiecare an înainte de sărbători se găsește în supermarketuri. Anul acesta mi-am luat un stollen de la Lidl care este foarte, foarte bun. Dacă am stollen și turtă dulce nu-mi mai trebuie nimic
         Am câteva filme pe care le revăd cu mare plăcere de fiecare dată iar primul pe listă este Home Alone. Știu că este un film pentru copii (sau nu?) dar eu râd de fiecare dată când îl văd și nu mă plictisesc deloc să îl văd cap-coadă.
         Apoi îmi place să revăd Love Affair cu Warren Beatty, Annette Bening și Katharine Hepburn unde finalul fericit mă face să lăcrimez de fiecare dată. Din păcate filmul acesta îl văd cam de una singură pentru că pe ceilalți din familie îi plictisește de moarte. Și dacă ar trebui să mai aleg un film de Crăciun, ca să fie trei pe listă, acesta ar fi Miracolul de pe strada 34.
         De când am brad artificial (și mă felicit pentru inițiativa asta) nu mai aștept Ajunul ca să îl împodobesc ci îl fac cu două săptămâni înainte. E așa de frumoasă așteptarea când bradul strălucește și se aud cântece de Crăciun la MagicFM iar eu nu mă plictisesc deloc să aud de 10 ori pe zi Driving Home for Christmas cu Chris Rea sau Last Christmas cu Wham!
         Oare am uitat ceva din ceea ce îmi place înainte de sărbători ? Dacă da, poate îmi aduceți voi aminte 🙂

Share This:

Read More

Top 5 rețete pentru pisici

         Dacă vă întrebați de unde și până unde mi-a venit ideea asta, aflați că m-am înscris la un concurs  organizat de Costa d’Oro unde am primit ca temă să fac, împreună cu cititorii mei,  un Top 5 rețete preparate  pentru pisicuțe. Cred că mi s-a dat această temă după ce mi s-a studiat profilul de Facebook 🙂 Concursul este pentru conținutul revistei de lifestyle TrendList și inițal am crezut că este o glumă. S-or fi găsind unii să gătească pentru pisici ? Eu cu greu mă mobilizez să gătesc pentru familie, darmite pentru pisică… hmmm, nu prea mă văd în ipostaza asta deși o iubesc ca pe ochii din cap. De fapt le iubesc pentru că dețin două bucăți 🙂 Sylvestra, care stă la mine de patru ani și Alpi, de un an și jumătate, care în prezent este la un fel de boarding school  în curtea părinților (cu acces la bucătărie).
Sylvestra
 

Alpi
         Cu mâncarea lui Alpi (numele lui vine de la sportul preferat, adică alpinismul) treaba e simplă de tot. Are în permanență un bol cu bobițe sub caloriferul din bucătărie iar desertul și-l asigură prin forțe proprii fiind extrem de agil în prinderea vrăbiilor. Din păcate pentru păsărele, în fața cutiei în care doarme Alpi se văd în permanență urmele ospețelor sale: pene și fulgi. Nu refuză nici șoarecii dar aceștia se găsesc foarte greu pe piață în ultima vreme.
         Cu Sylvestra, prințesă de interior, lucrurile sunt mult mai complicate. Are niște fumuri în cap de zici că acasă la maică-sa nu a supt decât lapte pasteurizat cu conținut redus de grăsime și cu aromă de vanilie. E o mofturoasă și când îi intră în cap că nu îi place o mâncare, poate să vină foametea somaleză că ea nici măcar nu o să guste. Fiind atât de pretențioasă mi-am spus că ar fi potrivită pe post de  barometru ca să testez pe ea ce anume ar plăcea neamului pisicesc,  așa că iată topul:
         1 Inimioare de pui în aspic. Timp de preparare o oră. În cazul crizei de timp, acest preparat  se poate înlocui cu succes cu conserve individuale la 100 de grame. Aspicul are aceeași consistență și mâțele nu vor simți diferența.
 
         2 Ruladă de pește – un deliciu de weekend. Se prepară la cuptor și necesită abilități de rulare a aluatului. În lipsa acestora,  pisicii i se va oferi un moment de joacă și relaxare în compania peștișorului auriu. Tot despre pește e vorba și va avea amintiri pentru o viață fără să consume în exces carbohidrați.
sursa foto www.gocomics.com
         3 Tort de șoricei. Este foarte apreciat de toate rasele de pisici dar există riscul ca organizațiile care militează pentru drepturile animalelor să manifesteze violent împotriva executării rozătoarelor. În acest caz tortul poate fi înlocuit cu bobițe uscate servite pe post de fursecuri.
         4 Ragù de sardele cu unt și morcovi. Rețeta asta o prepară o prietenă pentru pisicile ei din Italia. A mea n-ar mânca nici moartă un morcov sau o boabă de mazăre. În acest caz varianta de  rezervă este adoptarea unui iepuraș care, în locul pisicii,  să aprecieze strădania gospodinei. De preferință să fie înrudit cu pisica băștinașă.
         5 Măsline marinate. Garantat 100%, toate pisicile vor ști cum să îmbine mâncarea cu joaca. Se vor delecta cu savoarea lor abia după ce vor plimba măslinele pe sub toate canapelele și fotoliile din casă și  după ce vor face câteva pase dintr-o lăbuță în alta. Doar orice pradă vie trebuie omorâtă înainte de a o mânca, nu ?
         Ce părere aveți despre acest top, este pe gustul pisicilor ? Sau ar trebui introduse și niște preparate de Master Chef gen inimă de vită fiartă în lapte de migdale ? Oricum, să știți că  înainte de orice, pisicile, la fel ca și câinii, au mare, mare nevoie de TLC. Adică de Tender Loving Care 🙂 Ceea ce eu le ofer pe deplin.

Share This:

Read More

Cele mai frumoase cadouri

         Cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit de-a lungul timpului nu au fost cele mai scumpe dar au venit la momentul potrivit și au fost adevărate surprize. Dacă stau să mă gândesc bine erau îndeplinirea unor dorințe pe care nici măcar nu le conștientizasem și în nici un caz nu erau trecute pe scrisoarea trimisă Moșului. Pur și simplu nu mă așteptam să le primesc.
         Primul cadou memorabil l-am primit la întâiul Crăciun de care imi aduc aminte. Aveam 4 ani și parcă ar fi fost ieri . Îmi amintesc cum am deschis ușa sufrageriei care, contrar obiceiului, fusese toată ziua închisă și am încremenit în fața  minunăției de brad care strălucea în lumina caldă a becurilor din candelabru. Perdeaua flutura ușor în mișcarea vântului iar eu simt și acum emoția și părerea de rău că nu venisem cu câteva clipe mai devreme pentru că eram convinsă că Moșul tocmai plecase prin balcon fără să mă lase să-l întâlnesc.  Revăd toate amănuntele, fiecare glob, fiecare fir de beteală și fiecare lumânare colorată prinsă de ramurile bradului într-un suport-cleștișor special (atunci nu aveam beculețe electrice în pom și aprindeam lumânări adevărate care pâlpâiau  absolut fascinant).
        Nu știam ce să fac și cum să reactionez, nu puteam să cuprind cu privirea tot ce vedeam, nu știam ce să spun și unde să mă îndrept. Eram paralizată de fericire și de revelația că Moș Crăciun există cu adevărat pentru că, da, chiar dacă aveam doar 4 ani avusesem anumite îndoieli legate de această poveste frumoasă. Nu știu cât timp am stat nemișcată uitându-mă spre bradul pe care îl vedeam pentru prima dată dar cand mi-am revenit din șoc am vazut cadourile . Erau mai multe jucării dar ochii mei s-au oprit asupra unei mingi roșii cu buline albe, minge pe care o vazusem la copiii de pe stradă dar pe care nu o atinsesem niciodată.
         Cred că eram prea mică să intru în jocurile lor și priveam doar de pe margine.  M-am bucurat de minge mai mult decât de o bucată de aur și am ținut-o în brațe o săptămână, am dormit cu ea și nu am scăpat-o o clipă din ochi. De jucat cu adevărat cu mingea nu cred ca m-am jucat niciodată, mi se părea prea frumoasă ca să o murdăresc prin praf sau să o zgârii pe asfalt așa că am ținut-o ca pe un accesoriu fashion. Dacă închid ochii pot să-mi imaginez și acum, după atâția ani, mirosul de cauciuc nou și pot să simt exact textura materialului și toate micile impefecțiuni pe care le avea. Tare dragă mi-a fost mingea aia.
         Un alt cadou care mi-a tăiat respirația l-am primit de Sfântul Nicolae, 10 ani mai târziu. Eram în clasa a noua și era primul an în care nu eram acasă cu familia. Eram la liceu la Cluj și stăteam la cămin împărțind camera cu încă alte cinci fete. Sărbătoream după regulile vremurilor de atunci cu câteva dulciuri, nuieluțe argintii în care erau prinse fundițe din hârtie creponată și cu multă veselie.
La un moment dat în cameră a intrat verișoara mea Aurora pe care o admiram enorm. Mă uitam la ea așa cum se uită toți copiii la oamenii mari dorindu-și ca într-o bună zi să devină exact ca ei. Aurora era studentă și eu o vedeam ca fiind foarte elegantă, de fapt așa și era. Ieșea în evidență oriunde mergea. Avea un simț artistic înnăscut și își cosea singură multe haine, își tricota pulovere, își vopsea tricouri în culorile curcubeului, își împletea genți,  își făcea coliere din sâmburi de măr lăcuiți, din boabe de fasole, din ineluțe de paste făinose înșirate pe un elastic și multe altele pe care nu mi le mai amintesc. Avea tot felul de idei inovatoare demne de Fondul Plastic. Îmi plăcea cum se pieptăna, cum vorbea și cum își ținea capul într-o parte când zâmbea. Mi-era tare dragă și cred că sentimentul era reciproc altfel cum de mi-ar fi făcut un cadou atât de neașteptat .
Îmi cumpărase, din banii ei de studentă, un rimel ! iar când mi l-a dat, mi-a pus o condiție: să nu spun părinților de unde îl am. Pe vremea mea, adică în anii înainte de revoluție, era de neconceput să mergi la școală machiată sau cu unghiile vopsite. Și nu doar la școală ci și în afara ei lucrurile stăteau cu totul altfel decât acum. În sfârșit, nu vreau să dezvolt subiectul acesta, cert este că eu primisem un cadou la care nici nu îndrăzneam să visez și nici nu mi-ar fi trecut prin cap să îmi cumpăr din banii de buzunar. M-am simțit atât de importantă, atât de matură și am fost atât de mândră încât am avut impresia că acela a fost momentul în care am făcut pasul către o altă lume. Lumea adulților.

Cam așa arăta pe vremea aceea rimelul dar dacă vreți să citiți mai multe despre asta, am scris aici. Din păcate nu mai am cutiuța (mare păcat că nu am păstrat-o) dar știu că era făcută la Farmec, era din plastic alb, avea două balamele micuțe și o oglindă interioară. M-a ținut rimelul acela patru ani, adică toată perioada liceului. Mă dădeam doar o dată pe săptămână, sâmbăta seara când mergeam la discoteca ce se organiza de către colegii mei în holul școlii. A fost primul și cel mai drag produs de machiaj pe care l-am avut vreodată și el mi-a deschis gustul spre pasiunea pe care o am acum.

         Acestea sunt două dintre cele mai frumoase cadouri primite de mine de-a lungul timpului. Mai am câteva de suflet dar parcă tot astea îmi vin prima dată în minte dacă ar fi să dau un răspuns rapid la întrebarea Care a fost cel mai frumos cadou primit vreodată ?
         Aș vrea să știu voi cum ați răspunde la această întrebare frumoasă …

Share This:

Read More

Cumpărături pe muastore.co.uk

         Nu știu dacă până acum ați auzit de Makeup Academy (MUA) dar dacă vă place să vă machiați trebuie neapărat să aflați ce și cum. MUA este un brand  din Marea Britanie cu produse foarte accesibile ca preț, pe care le folosesc  de un an și ceva și de care sunt foarte mulțumită. Am comandat de două ori până acum, prima dată anul trecut și a doua oară în toamna aceasta dar fiind prinsă cu SuperBlog-ul am uitat să vă spun și să vă arăt ce am cumpărat.
         Cred că nu e prea târziu nici acum mai ales dacă vreți să (vă) faceți niște cadouri drăguțe de Crăciun. Pe site scrie că ultima zi de comandă pentru care garantează că pachetul va ajunge la timp este 5 decembrie (pentru România). De obicei transportul durează 10 zile dar probabil fiind mare aglomerația înainte de sărbători, își iau o marjă de siguranță.
         Deci, ce mi-am luat: două rujuri, o pensulă și un fard de ochi, un rimel și o pudră iluminatoare care, pentru un ten foarte deschis,  poate fi folosită și ca fard de obraz.
         Tot ce vedeți în poză a costat 50 de lei cu transport cu tot dar e adevărat că am prins o promoție unde transportul costa doar o liră, altfel, în mod standard costă 4.95 (discountul apare după subtotal)
         Cel mai tare m-au încântat rujurile care sunt foarte cremoase, persistente și nu usucă buzele. La prețul de o liră bucata puteam să îmi iau chiar mai multe 🙂 Săptămâna asta este o promoție care spune că la cumpărarea a două produse pentru buze al treilea se primește gratuit. Eu sunt abonată la news letter-ul lor așa că primesc tot timpul noutățile.
         Singurul lucru care nu îmi place este faptul că rujurile nu au nume ci doar un număr și nu prea poți să îți dai seama de nuanță pentru că uneori pozele nu reflectă realitatea. Dar am găsit soluția, un filmuleț pe YouTube pe care îl puteți vedea aici . Englezoaicele obsedate de beauty au făcut review-uri la absolut orice există pe piață și timp de 18 minute fata asta ia fiecare ruj în parte, le descrie pe toate cu lux de amănunte, le încearcă pe mână și apoi pe buze. Deci sigur îți vei da seama cum arată. Eu nu am dat greș când am ales nuanțele 2 și 11. La celălalt  capăt rujurile au un căpăcel mic care se deschide și în care se găsește încă un pic din același produs dar eu încă nu am putut să-mi dau seama la ce folosește. Poate descoperiți voi și îmi spuneți și mie 🙂
         Rimelul îmi place de asemenea foarte mult (este al doilea pe care îl cumpăr) în primul rând pentru forma periuței care dintr-o singură aplicare acoperă toate genele și le desparte fir cu fir iar fardul de ochi (nuanța 16)  este un roz mat care pe pleoapă apare ca fiind ceva foarte luminos (nu este un roz bombon) , cumva se confundă cu nuanța pielii. Foarte persistent, rezistă toată ziua fără să se estompeze așa că îi dau un big like!
         Vă doresc cumpărături plăcute și dacă vă luați ceva dați-mi de știre 🙂

Share This:

Read More