frigider

Amintiri din comunism

        Stăteam leșinați de căldură în mica garsonieră din Iași în cartierul cu nume muncitoresc Baza 3 și cea mai mare dorință a noastră era să avem un frigider din care să putem bea apă rece. Pe vremea aia, una din ultimele veri înainte de Revoluție, nu știam ce e acela aer condiționat iar pentru cei care auziseră de așa ceva, era aproape de domeniul SF. Nu mai puteam să suport aerul fierbinte din camera de bloc și am ieșit în balconul mic cât o cutie deși nici afară nu era mai bine, de fapt era cu mult mai cald decât înăuntru. Și cum stăteam sprijinită de balustradă cu privirea la blocurile construite claie peste grămadă am zărit, într-un balcon de la etajul unu al clădirii din față, un frigider ce părea uitat de lume, un Fram cu colțurile rotunjite și cu un fel de clanță pe post de mâner.

        Știam exact ce este și cum ar trebui să arate pentru că fusese primul model de frigider cumpărat de părinții mei când eram eu mică. M-am uitat către soțul meu (ce ciudat mi se părea să-i spun soțu’, încă nu eram obișnuită cu noul statut) și m-a trăznit o idee: oare vecinul de peste drum n-ar vrea să-și vândă frigiderul din balcon ? Cred că nici n-am apucat să termin fraza și deja Cristi plecase. La 20 de ani totul este posibil și nici o idee nu pare nebunească. Mai mult decât atât, ideile se pun în practică foarte ușor… peste o jumătate de oră deja aveam frigiderul în casă. Chilipir curat! Costase doar 15 lei și 3 sticle de vin dar nu funcționa. Ca să nu mai spun că raftul de jos era plin de găinaț, probabil fostul proprietar își ținuse vreo găină sau două pe balcon.

        Fac o mică paranteză acum pentru cei care au uitat sau, fiind mult mai tineri, n-au știut niciodată cât de problematic era să cumperi un frigider în ultimii ani ai epocii de aur. Toate aparatele electrocasnice se ”dădeau”, pentru muritorii de rând, pe baza unor liste de înscrieri la care îți venea rândul la sfântu’ așteaptă. Visam mereu magazine pline cu de toate așa cum văzusem în Berlin, în prima excursie făcută în afara țării. Mi-aduc aminte de un magazin cu haine de păpuși în care articolele erau aranjate pe umerașe, pe mărimi, exact ca și hainele adevărate de adulți. Abia au reușit ai mei să ne scoată de acolo pe mine și pe soră-mea :) Eu eram mică și nu mă interesau decât jucăriile dar adulții aveau mult mai multe opțiuni la care să viseze. Mulți ani au trebuit să treacă pentru a avea și noi magazine ca cele de aici și cumpărarea unui astfel de frigider să devină floare la ureche.

        Închid paranteza și revin la frigiderul nostru stricat cu care tocmai ne pricopsisem. Eram însă sigură că soțul va ști să-l repare, doar era student la Politehnică și avea un simț tehnico-practic foarte dezvoltat. Eu m-am apucat de curățat și spălat noua achiziție. A doua zi aveam un frigider care răcea perfect (chit că partea din spate se încălzea de nu puteai să o atingi) și strălucea de curățenie. L-am umplut cu sticle de apă și vin. Mâncare nu aveam. Toată ziua mâncam cartofi prăjiți sau pâine prăjită cu muștar dar ne era suficient. În schimb aveam vin din belșug. Toți prietenii noștri lucrau ziua la Vinalcool iar în restul timpului erau studenți la seral .

        Averea noastră consta într-un pick-up care costase 3000 de lei, pe care îl iubeam ca pe ochii din cap și pe care îl cumpărasem cu bani împrumutați și restituiți în 3 rate. Deci aveam băutură (pe care o puteam ține la rece), aveam muzică, aveam garsoniera disponibilă așa că ne-am hotârât să dăm o petrecere. Vorbesc prostii, nu spuneam ”petrecere”, ne-am hotărât să facem un chef. Și l-am făcut. Am fost vreo 20 de oameni în 25 de metri pătrați și am avut loc chiar și să dansăm. Nu aveam decât două scaune. Se stătea pe jos și se fuma continuu. Nimeni nu pomenea de spații închise sau de legi împotriva fumatului. Cineva adusese un pachet de BT care s-a golit în primele 5 minute, apoi s-a trecut la Carpați. Fetele fumau ”mentolate” adică își ungeau foița de la țigară cu o alifie vietnameză care se găsea la farmacii în niște cutiuțe foarte mici și roșii . Se bea vodcă și vin. Nu mi-aduc aminte de ce nu se bea bere, cred că nu se găsea sau poate la Vinalcool se făcea numai vin, nu mai știu. Am avut o mică problemă când mi-am dat seama că nu avem tirbușon să deschidem sticlele de vin. Băieții din Iași aveau însă o metodă de a scoate dopul, metodă pe care eu nu o mai văzusem și pe care nici nu am mai văzut-o de atunci: cineva ținea o pernă lipită de perete iar cealaltă persoană lovea cu fundul sticlei în pernă până sărea afară dopul. Dacă n-aș fi văzut cu ochii mei nu aș fi crezut că e posibil așa ceva dar metoda chiar funcționează. Vinul nu era prea grozav sau poate nu mă pricepeam eu dar știu că în fiecare pahar îmi puneam și o linguriță de zahăr. Rezulta o băutură dulce, foarte înșelătoare și dătătoare de dureri de cap a doua zi. Dar cheful a fost de pomină.

        Aveam doar două discuri, unul cu Rolling Stones iar celălalt cu Compact. Am ascultat în neștire Angie și Fata din vis iar în pauzele în care nu se auzea muzica spuneam bancuri cu Bulă, Ceaușescu, Reagan și Brejnev sau cum l-o fi chemat pe șeful de la sovietici că mi se pare Brejnev murise deja. Am râs mult. Asta îmi plăcea cel mai mult la chefurile de odinioară, că se râdea. Râdeam cu lacrimi din orice. Sau poate erau bancurile mai bune decât acum ? Spre dimineață Calu ‘ , unul din cei prezenți la chef și pe care habar n-am cum îl chema cu adevărat, s-a îndurat de noi și a adus de acasă (stătea într-o altă garsonieră pe același palier) încă un disc. Era foarte valoros, o adevărată comoară, și inițial îi fusese teamă să nu i se zgârie sau i se întâmple ceva: The Dark Side of the Moon a lui Pink Floyd. Începea deja să se lumineze afară, noi stăteam toți pe jos cu spatele rezemat de pereți, beam fiecare ce mai putea și muzica ne intra în vene mai ușor ca alcoolul…

        A fost o noapte de distracție, o noapte memorabilă pe care nu o să o uit chiar dacă de atunci am fost la multe, multe alte petreceri sofisticate, unele în restaurante de fițe, altele în cabane cu șeminee enorme sau pe marginea unor piscine azurii. Atmosfera boemă de la Iași nu am mai regăsit-o însă niciodată. frigider

Share This:

Citește mai mult

now-clock

Legătura dintre educația sexuală și cadourile de Crăciun

        Niciodată nu e prea devreme. Uneori însă poate fi prea târziu. Am citit asta în urmă cu câțiva ani într-o carte destinată educației sexuale a copiilor. A copiilor, nu a adolescenților. Mi s-a părut un concept de mare bun simț anulând în doar câteva cuvinte temeri iraționale ce țin de cutume culturale demult depășite. Ascunzând copiilor  informații despre sex și sexualitate nu le  conferim siguranță ci doar îi vom menține ignoranți. Deși nu este clar specificat nicăieri, dreptul la educație care asigură egalitate de șanse tuturor copiilor ar trebui automat să includă și dreptul la educație sexuală începând de la cele mai mici vârste, desigur cu pași mărunți și cu cuvinte adaptate nivelului lor. Doar având toate informațiile despre corpul uman, reproducere, abstinență, contracepție, HIV, prevenire a bolilor și tot ce altceva mai doresc să afle, adolescenții vor ajunge să aibă relații frumoase, normale și sănătoase iar noi nu vom mai vedea la televizor atâtea întâmplări abominabile cu nou născuți aruncați la tomberon sau cu violuri între copii de școala primară.

        Deci niciodată nu e prea devreme, uneori însă poate fi prea târziu e un slogan care mi-a plăcut la nebunie și mi-a rămas în minte la fel ca o melodie pe care o asculți dimineața la radio și te trezești apoi că ai fredonat-o în gând toată ziua. Se potrivește în multe situații sau cel puțin mie așa îmi pare. Carevasăzică nu e niciodată prea devreme să ne gândim la cadourile de Crăciun :) Poate vă întrebați ce legătură are sula cu prefectura? Evident că în afară de momentul abordării subiectului, cele două teme de discuție n-au nicio legătură dar mintea umană e construită astfel încât sare de la una la alta mai ceva ca un ied neastâmpărat. Uneori mă surprind gândindu-mă la te miri cine-știe-ce și atunci mă străduiesc să refac traseul invers al ideilor care mi-au trecut prin cap. Încerc astfel să găsesc punctul de pornire și mi se pare un joc amuzant și reconfortant în același timp. Dar să revenim la oile noastre. Mai exact la ale mele :)

        Nu aștept să primesc cadouri de Crăciun și spun asta în sensul că nu vreau să forțez mâna nimănui dar cu toate astea, deși în familie și în cercul apropiat de prieteni la nivel declarativ ne promitem unii altora că nu mai facem cheltuieli inutile, mă trezesc în fiecare an cu multe surprize. Unele plăcute, altele mai puțin, dar majoritatea inutile. Șosete groase, cutii de bomboane, cărți, căni inscripționate, perne decorative, aranjamente cu crenguțe de brad, pijamale, fulare, căciuli cu reni, mănuși de munte, vaze, văzuțe, bomboniere, sfeșnice… și cu cât cadourile sunt mai voluminoase cu atât mai tare mă îngrijorează. Pur și simplu nu mai am unde să le depozitez iar asta e o problemă din ce în ce mai gravă care se acutizează de la un sezon la altul.

        Mă gândesc că dacă tot e să primesc ceva pentru care alții cheltuie bani, poate ar fi mai bine să fie un obiect de care să mă bucur cu adevărat. Ar fi mai bine și pentru mine și pentru ei pentru că plăcerea de a dărui este la fel de mare, uneori chiar mai mare, decât cea de a primi. Ideea nu-mi aparține dar am îmbrățișat-o cu drag :) Așadar propunerea mea este ca toți cei implicați în acțiunea cadouri de pus sub brad să comploteze (fie și pe față) și să-și unească forțele (adică banii) pentru un ”ceva” pe care eu chiar mi-l doresc. Oricum nu-mi plac surprizele și într-o lume ideală Moș Crăciun aduce exact ceea ce i-ai scris, nu ceea ce crede el că ți-ai dori. Cum ar fi un ceas dintre cele de aici. De fapt nu, nu o să las la latitudinea nimănui să aleagă în locul meu și o să fac cunoscut exact brandul, culoarea și chiar codul modelului ca să nu rămână loc de interpretări. Asta ar fi o variantă.

        Cealaltă variantă, ca să nu spună fanii că sunt prea restrictivă, ar fi să întocmesc aici o listă scurtă cu lucruri pe care mi le doresc lăsându-le astfel iluzia că ei sunt cei care aleg :) Astfel ar fi și pentru mine o mică surpriză dar asta doar la nivelul aparențelor, ca să nu le stric lor plăcerea. Oricum anul acesta mi-a intrat în cap că îmi trebuie un ceas, deci o să aleg varianta a. Și cum știu exact ce vreau, nu e mare lucru să informez tot familionul și să pregătim totul din timp. Pentru că, așa cum spuneam, niciodată nu e prea devreme iar out of stock, expresia care lovește din plin cu câteva zile înainte de sărbători, nu vreau să o întâlnesc în iarna asta. Deci nu vreau ca lucrurile să se întâmple prea târziu pentru că, nu-i așa, întotdeauna  e bine să fii prevăzător. now-clock

Share This:

Citește mai mult

inghetata

7 verbe pentru 7 zile #25

A trecut și prima săptămână de toamnă gri:

  • M-am pregătit pentru iarnă un pic mai altfel. Adică în loc de zacuscă mi-am umplut cămara cu ceai, ceai pe care mi l-a adus Vlad din Anglia la indicațiile mele exacte. Nu pot să spun care e preferatul meu pentru că toate îmi plac la fel de mult. Diferența între ele o face doar momentul zilei în care le beau. Unele sunt pentru seară, altele pentru dimineață, pentru zile însorite sau zile cețoase, pentru momente de bună dispoziție sau din contră, pentru clipe de depresie… de-ale mele chestii tipicare. ceai
  • Mi s-a făcut dor de Iași. Este ciudat cum de au trecut așa de mulți ani și n-am mai ajuns niciodată în orașul în care au fost concepuți ambii mei copii. În fiecare an îmi propun să ajung și tot în fiecare an amân acest lucru din lipsă de timp. Acum însă am văzut că au apărut o grămadă de oferte de bilete de avion spre Iași, e drept că din București și nu din Cluj dar asta pentru mine nu ar fi un impediment. La fel cum îmi încep turneul săptămâna viitoare cu plecarea la Londra și escală de 3 zile la București, la fel aș putea proceda și cu Iași-ul. Nu am satisfacție mai mare decât atunci când găsescastfel de zboruri ieftine low cost. Îmi place la nebunie să călătoresc oriunde și oricând iar plăcerea mersului cu avionul nu este întrecută decât de mersul cu vaporul sau orice altfel de vas care merge pe apă :) Din păcate astfel de experiențe mi se arată foarte rar.
  • Am insistat să umblu fără ciorapi deși afară s-a făcut destul de frig. E un fel de experiment ca să văd cât rezist dar cred că dacă te obișnuiești treptat cu frigul poți suporta mult mai ușor temperaturile scăzute. Iar cu niște pantofi de piele cu talpă sănătoasă nu prea ai ce păți. Adevărul este că ciorapii subțiri, de damă, nu prea țin de cald și cum sunt făcuți din plastic mă mănâncă pielea numai când mă gândesc la ei. pantofi
  • Mi-am dat seama că sunt bogată. Tocmai am terminat de mutat lucrurile de vară în debara (și de scos cele de iarnă) și am constatat că am 13 perechi de sandale. 13! Dacă m-ați fi întrebat când eram în liceu dacă o femeie care are atât de multe perechi de sandale este o femeie bogată aș fi răspuns cu siguranță da. Pe atunci nici măcar nu-mi puneam problema că aș fi putut avea mai mult de o pereche de încălțări pe sezon și să ajung la un număr cu două cifre nu mi-ar fi trecut vreodată prin cap. Se pare deci că și bogăția, ca de altfel tot ce există pe lume, este ceva relativ și depinde din ce parte privești lucrurile.
  • M-am șocat la casă la Profi când am ajuns să plătesc înghețata pe care o luasem de pe raft fără să mă uit cât costă. Adică m-am uitat, dar cum la Profi în general e haos în ceea ce privește etichetarea, n-am găsit prețul așa că am am pus mâna pe o înghețată de tip sorbet, cu pere, într-un pahar cât să mănânci o dată. Mă gândeam că o fi vreo 6-7 lei. Era să pic jos când am auzit că mi-a cerut 20. Am renunțat imediat, vă dați seama. Acuma mă tot gândesc cât de bună putea să fie dacă era atât de scumpă :) Se pare totuși că nu sunt așa bogată dacă nu-mi permit o înghețată dintr-un supermarket. inghetata
  • Am văzut Love Actually, un film din 2003 cu o distribuție de zile mari: Hugh Grant, Emma Thompson, Keira Knightley, Liam Neeson și mulți alții care îmi plac. Nu știu cum aleg filmele în ultima vreme (la ăsta știu: l-am ales văzând numele actorilor care joacă) dar numai porcării am văzut. Acesta e în topul topurilor. Acțiunea, deși de fapt nu e nicio acțiune, se întâmplă înainte de Crăciun și prezintă viața amoroasă a mai multor cupluri care nu au nimic în comun decât faptul că trăiesc în Londra. Un film mai plictisitor rar mi-a fost dat să văd, iar în caz că o să vă iasă  în cale, fugiți în direcție inversă cât de repede puteți.
  • Am aprins lumânări parfumate în fiecare seară, unul dintre puținele lucruri bune pe care le aduce toamna. Preferatele mele sunt cele cu miros de vanilie pe care le iau de la Ikea. Sunt ieftine și destul de puternice însă îmi doresc tare mult să le încerc pe cele de la Bath & Body Works. Pentru asta va trebui întâi să ajung în America. Pe apă sau prin aer, nu contează cum :)

Voi ce spuneți despre venirea toamnei? Vă bucură sau vă întristează, așa ca pe mine?

Share This:

Citește mai mult

missguided

Bravo, ai stil!

        Ciudată mai e mintea umană! Stau și mă întreb ce mă face să pierd ore din viață privind fascinată o emisiune mai mult decât penibilă care se numește Bravo, ai stil! Singurul lucru care mă liniștește oarecum e faptul că știu că nu sunt singura pe lumea asta care își autoflagelează creierul, îmi aduc aminte că aveam în cercul de prieteni apropiați oameni de un nivel intelectual mult peste medie care urmăreau inepțiile de pe OTV… Erau atât de șocați de ceea ce vedeau și auzeau acolo încât nu se puteau desprinde de ecran simțind cu mult mai mult decât perplexitate, groază și amuzament. Pe vremea aia cred că și Quentin Tarantino, Francis Ford Coppola sau Woody Allen erau geloși pe scenariile țesute de mintea îmbârligată a marelui producător de profesie  tele-justițiar :) Sunt lucruri inexplicabile (sau poate ar trebui întrebat un psiholog?), filmulețe postate pe YouTube (aici urmăresc eu emisiunea, nu la televizor) care adună zeci de mii de vizualizări și nimeni nu știe de unde vine succesul acestora.

        Încerc deci să-mi găsesc scuze și să mă justific pentru că sunt la curent cu circul ăsta de tv-show în care câteva concurente apărute habar n-am de unde încearcă să impresioneze un juriu format din niște așa ziși guru ai modei cu ținute create special pentru concurs. Fetele ar face orice să obțină steluțe de la Iulia Albu sau Maurice Munteanu și să treacă în etapa următoare. Își pun ciorapi de lână cu sandale de plastic, își iau sacoul cu nasturii în spate, își trag o fustă strâmtă de blugi peste o cămașă de noapte, își iau geci bărbătești care acoperă pe jumătate rochii somptuoase, își agață poșeta de curea purtând-o ca pe un marsupiu… Și toate astea le poartă ”cu atitudine”. Atitudine demnă de Spitalul 9, secția agitați :) Iar Iulia Albu (da, acea Iulia care umbla cu găina pe la emisiuni) jurizează. Dacă o candidată apare îmbrăcată cât de cât normal concluzionează rapid: Nu ți-ai dat silința, ai un aer ușor trecut, învechit, passé, demodat… e o ținută nouăzecistă dar nu în sensul bun… Mor cu zile când o aud. Deci dacă ar fi după ea, ar trebui să ne punem toți câte un buchet de flori în vârful capului, cercei cât o jumătate de farfurie, să ne machiem un ochi în bleu și unul în mov, să purtăm ruj negru și o geantă în formă de cartof. Eventual să ne punem și un belciug în nas pentru o apariție cu stil.

        Poate pentru podiumurile de modă unde ținutele prezentate înseamnă artă, orice extravaganță este acceptată dar în viața și lumea reală excentricitățile nu au aceeași valoare. Ne îmbrăcăm în primul rând pentru noi înșine iar în al doilea rând pentru a fi apreciați de oamenii obișnuiți din jurul nostru și în niciun caz pentru a fi evaluați de către criticii de fashion. Sau, cel puțin, așa gândesc eu. Este adevărat că regulile stricte și pline de rigoare sunt inamicul stilului adevărat însă un anumit echilibru între un stil vestimentar îndrăzneț și limita bunului gust reprezintă cheia succesului. Femeile celebre pentru modul în care se îmbracă sunt acelea care cunosc regulile dar au încrederea necesară să le ignore parțial lăsând întotdeauna o impresie bună. Iar când mă refer la impresie, mă gândesc la om și nu la haine.

        Îmbracă-te neglijent, iar ei îşi vor aminti rochia! Îmbracă-te impecabil şi îşi vor aminti femeia. Se spune că aceste cuvinte i-ar aparține lui Coco Chanel. Poate că da sau poate că nu. Atâtea citate i s-au atribuit lui Chanel de-a lungul timpului de parcă femeia ar fi vorbit numai în propoziții motivaționale, axiome și sentințe declarative dar indiferent cine ar fi emis acest principiu, îmi place cum sună și mi se potrivește ca o mănușă. Îmi plac hainele de mor, îmi place să mă îmbrac, să fac cumpărături, îmi place să găsesc ținuta perfectă și să mă simt bine îmbrăcată în orice situație. N-am deloc veleități de fashion designer și nici nu am un simț artistic prea dezvoltat ca să exercit activități de creație dar atâta timp cât există pinterest-ul am o sursă de inspirație inepuizabilă :) Iar pe lângă asta, pot să spun fără niciun fel de modestie închipuită, că mă documentez serios și îmi place să citesc despre modă și stil. carti1

        Cititul ca cititul dar plăcerea de a mă gândi și a-mi imagina ținute pentru diverse ocazii mă binedispune total. Nu sunt genul care să lase pe ultimul moment pregătirile și vreau ca hainele pe care le aleg să mă reprezinte. Cele bine alese îmi dau încredere în mine și întotdeauna mă gândesc la cei care mă vor vedea îmbrăcată cu ele. Din fericire pinterest-ul și shoppingul online au desființat pentru totdeauna stresul vestimentar care mă mai apuca uneori înaintea unui eveniment deosebit.  Deci, să curgă evenimentele că de restul mă ocup eu :)

        Din păcate sunt invitată mai rar decât mi-aș dori la ocazii de genul celor la care ținuta impusă este Black Tie, adică ceva super-formal. Mai apare din când în când câte o nuntă elegantă dar cam atât. Însă, cine știe, dacă blogul ăsta se dezvoltă și voi avea succes și cu YouTube-ul poate voi deveni și eu un influencer și apoi să te ții! Baluri, gale de binefacere, vernisaje, cocktail-uri, dineuri,  chestii-trestii :) Nu mă mai dau jos din pantofii cu toc și nu-mi mai scot rochia  de seară decât ca s-o schimb cu alta. Stilul elegant poate fi uneori intimidant dar eu personal îl ador și mă simt ca peștele în apă dacă luminile coboară din candelabre de cristal, dacă pășesc pe pardoseli de marmură, dacă fețele de masă formează cute din satin strălucitor iar șampania se lasă admirată și gustată din cupe grațioase. missguided

        Cheia unui look de gală chic nu este neapărat o rochie de 1000 de euro (cu toate că s-ar putea să ajute) ci poate fi o rochie neagră, simplă, eterna little black dress dintr-un material fabulos și perfect accesorizată. O rochie care taie respirația nu ar trebui interpretată în sensul mot-à-mot adică să crape pe tine, să fie prea mulată sau prea sumară. Ținuta elegantă și strălucitoare nu se aseamănă niciodată cu cea a unei stripteuze și nu are nimic din genul pițiponcesc. Deși la bărbați pare un pic mai simplu, credeți-mă că nu e. Din păcate am văzut de prea multe ori la evenimente de gală bărbați purtând mânecă scurtă, un big no-no! O cămașă elegantă este o cămașă cu mânecă lungă. Punct. No comment. No doubt. Decretat. Probabil sunt unii care aleg cămăși colorate dar părerea mea este că nu ai cum să dai greș cu o cămașă albă.

       Pentru un eveniment Black Tie este absolut imposibil să te îmbraci prea elegant și, până la urmă, chiar acesta este scopul: să ne etalăm rochia de mare gală. Stilul ar trebui să însemne distracție iar cheia succesului constă în însușirea fără efort a limbajului modei. Adevăratul stil nu înseamnă să ai dulapurile burdușite de lucruri frumoase, scumpe și la modă ci să știi cum, când și unde să le îmbraci. Moda este trecătoare… stilul este etern. fashion

         Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Share This:

Citește mai mult

imag4699

7 verbe pentru 7 zile #24

Ca de obicei, scriu repede primele lucruri care îmi vin în minte legate de săptămâna care a trecut iar apoi caut să pun și poze acolo unde am. Iată deci ce mi-a ieșit în seara asta :)

  • Am cules strugurii din curtea părinților și ca în fiecare an am făcut must. Anul acesta mi s-a părut mai dulce și mai aromat ca niciodată așa că am băut pe săturate. imag4687
  • Am descoperit cea mai simplă rețetă de salată. Bună, ieftină și sățioasă. Are gust bun, puține calorii, ține de foame, arată bine și poți mânca un bol mare de tot fără să ai veun sentiment de vinovăție. Toate ingredientele le am de la Lidl dar se poate folosi orice salată verde sau alte frunze gen spanac, varză, salata iceberg… ce vă place. Iar în loc de boabe de fasole uneori pun boabe de porumb. E cam același lucru, important e ca salata să fie condimentată bine cu chilly, altfel n-are niciun gust. Un pic de oțet balsamic, trei stropi de ulei de măsline și poate să înceapă festinul :) imag4695
  • Am văzut The Man Who Wasn’t There, un film din 2001 produs și regizat de controversații frați Coen. Scenariul mi s-a părut excepțional în schimb regia m-a plictisit așa de tare încât pe la jumătatea filmului era să renunț. Noroc că n-am făcut-o pentru că până la urmă acțiunea m-a prins și per total pot spune că filmul mi-a plăcut și că îl recomand. Este genul crimă însă fără detalii înspăimântătoare. Taciturnul personaj principal, un frizer în America anilor 50, are o viață lipsită de orice satisfacție până când datorită infidelității soției sale,  îi apare o oportunitate la care nu s-ar fi așteptat și decide să înceapă un șantaj care i-ar fi adus posibilitatea să devină proprietarul unei curățătorii chimice. De aici până la o crimă nepremeditată a mai fost doar un singur pas. Finalul imprevizibil și scurta apariție a lui Scarlett Johansson adolescentă face ca acest film să fie văzut.
  • M-am bucurat că Rafael, mâța adoptată în urmă cu două săptămâni, a început să se înțeleagă cu Bobi, cățelul neobosit care aleargă tot timpul. Ba, mai mult, pot spune că cei doi au devenit prieteni de nedespărțit și dacă n-ai ști că unul e pisică iar celălalt câine, ai putea cred că sunt frați așa de bine seamănă. Au jocurile lor preferate, dorm împreună, se hârjonesc toată ziua numai când e vorba de mâncare trebuie tratați separat. animale
  • Mi s-a reconfirmat părerea (dacă mai era cazul) că învățământul de azi e în cădere liberă. De data asta spun acest lucru legat de comportamentul unei profesoare, diriginta unei clase a cincea, pe care am însoțit-o cu ocazia unei activități de ecologizare. Am fost și eu implicată într-o campanie în care copiii adunau peturile, hârtiile și alte gunoaie aruncate în zonele verzi din oraș iar acest lucru s-a desfășurat sub supravegherea cadrelor didactice. Profesoara care a însoțit elevii a fumat în permanență, s-a plimbat printre copii cu țigara în mână, le-a vorbit printre două fumuri și a gesticulat cu țigara între degetele la care avea niște unghii enorm de lungi, vopsite strident și pline de floricele sclipicioase. Ce exemplu poate fi un astfel de profesor? Cu ce drept poate să le spună la orele de dirigenție cât de nociv este fumatul când, fără nicio jenă, ea trage țigară de la țigară în fața întregii clase? Am rămas extrem de dezamăgită.
  • Am citit Povești ale doamnelor din București, o carte de Victoria Dragu Dimitriu.  Sunt amintirile unor doamne elegante nu prin haine ci prin comportament, doamne care au trăit în anii de glorie ai Bucureștiului interbelic și sunt  poveștile din altă epocă ale celor care prin apariția rafinată alcătuiau la un moment dat înalta societate. Sunt confesiunile unor doamne care au trăit intens viața culturală a orașului și a căror pasiune pentru artă și pentru frumos nu s-a lăsat ștearsă de tăvălugul comunist. La finalul cărții am rămas cu o stare de  nostalgie plăcută.
  • M-am gândit de era să-mi crape capul dacă să mă înscriu sau nu la SuperBlog anul acesta. Înscrierea nu costă nimic deci aș putea să o fac foarte simplu dar nu-mi place deloc să încep ceva și să nu duc la bun sfârșit. Știu că în cele două luni cât durează concursul o să fiu 3 săptămâni plecată din țară și, deci, mi-ar fi aproape imposibil să scriu în ritmul infernal în care se cere. Pe de altă parte, îmi vine foarte greu să stau pe margine și să-i văd pe toți foștii mei colegi cum trăiesc efervescența concursului iar eu să n-am niciun cuvânt de spus. Nu știu ce să fac, deja s-a anunțat prima probă și eu încă stau pe gânduri. Dar noaptea e un sfetnic bun așa că o mai las până mâine dimineață.

Pentru voi la câte verbe se rezumă săptămâna trecută?

Later edit: Azi, 6 octombrie, am hotărât să mă înscriu la SuperBlog. Cum? am văzut primele două probe și mi-au plăcut mult de tot. Mâine deja e deadline-ul pentru prima dintre ele așa că trebuie să mă grăbesc.

Share This:

Citește mai mult