Cu toate că încerc să-mi amintesc în fiecare clipă că oamenii sunt diferiți și că nu există două persoane pe lumea asta care să gândească exact la fel, tot sunt luată prin surprindere atunci când constat că lucruri care mie mi se par evidente altora le scapă cu desăvârșire. Sau când văd că mie îmi plac lucruri care pe alții îi oripilează de-a dreptul. Nu-mi pot scoate din minte o fază petrecută duminică și pe care e musai să v-o povestesc și vouă pentru că sunt tare curioasă ce părere aveți.
În weekend am fost la o nuntă, de fapt eu am fost un fel de baby sitter pentru nepoata Silvia la nunta la care fiică-mea a fost nașă. Evenimentul a avut loc în mijlocul unei livezi aflate pe un deal de unde priveliștea era mirifică și totul a fost organizat în mod tradițional românesc: nuntași îmbrăcați în costume naționale (sau cel puțin cu influențe), muzică populară, flori de câmp, căni de lut, pastramă de oaie, știți voi genul de care spun… întoarcerea la origini. Frumos, nimic de zis, chiar dacă eu nu sunt înnebunită după acest stil. Dar mi-a plăcut. Silvia s-a prins în horă și a jucat până n-a mai avut suflare, îi mergeau piciorușele de parcă era născută pentru dans dar pe la 11 seara a picat de oboseală așa că noi două ne-am retras elegant să băgăm cornu-n pernă 🙂 Din păcate eu n-am prea putut dormi pentru că la pensiunea la care stăteam era o altă nuntă unde muzica a bubuit până dimineața la 6. Am mai ațipit din când în când dar a doua zi am fost chiaună de somn.
Și cum orice nuntă ține trei zile și trei nopți, duminică petrecerea a continuat la casa părinților miresei. De fapt nu mai era chiar petrecere ci o continuare a mesei cu mulți musafiri care unii veneau iar alții plecau. În curte într-un cazan mare fierbea ciorba de potroace, cafelele se făceau pe bandă rulantă, sucurile se scoteau pe rând de la frigider și în tot timpul acesta lumea depăna impresii despre ziua precedentă. În timp ce oaspeții se schimbau apărând mereu alții și alții, gazdele nu mai pridideau cu servitul: pune-te masă, scoală-te masă cu tot ceea ce implică asta. Mă uitam la cei ai casei, nedormiți o noapte întreagă, care abia mai pridideau cu adunatul farfuriilor murdare de pe masă, umplut din nou platourile cu aperitive, făcut pachete pentru cei care plecau, condus la mașină și apoi preluat un nou lot de musafiri proaspeți.
Eram în grădină și o supravegheam pe Silvia care se juca în nisip. Lângă mine, o doamnă cu atribuții în pregătirea ciorbei mesteca din când în când în oala uriașă care fierbea la foc mic. Era lividă la față și avea niște cearcăne uriașe iar mâna în care ținea lingura de lemn îi tremura de oboseală. Nici nu eram prea fresh după noaptea nedormită dar realmente mi-a fost milă de ea și m-am trezit vorbind: La noi nu se mai fac nunți de noaptea aproape niciodată… S-a uitat la mine fără să aibă nicio reacție. M-am simțit puțin derutată așa că am venit cu niște explicații suplimentare. Cred că obiceiul de a face nunțile ziua a rămas de pe vremea comunistă când toate restaurantele se închideau la 10 seara și cum lumea a văzut că nu e chiar rău să nu pierzi o noapte, așa a rămas. A făcut niște ochi de parcă aș fi spus că la noi nunțile se țin pe Marte. Doamne ferește, dar ce fel de nuntă-i aia?? Sunt sigură că nici măcar nu-i trecuse vreodată prin cap că o nuntă s-ar putea ține ziua. A devenit dintr-odată atât de pornită împotriva acestei idei încât nici măcar nu se putea concentra pe vreun argument pro pe care l-aș fi adus așa că am lăsat-o baltă.
Părerea mea este însă că nunțile de ziua sunt perfecte, nu te macină oboseala, nu te ia somnul, pozele ies perfect, nu mănânci la ore imposibile, nu ți se umflă picioarele, nu ai senzație de nisip în ochi, te distrezi și te simți bine de dimineața până seara iar pe la 11-12 te poți duce liniștit la culcare fără să-ți fie dat programul peste cap. Și dacă stai să socotești un pic, la o nuntă de zi numărul de ore de distracție este mai mare decât la una de noapte și cu toate astea a doua zi nu ești distrus. Pentru o nuntă de noaptea nu văd niciun avantaj. Voi?
