IMG_20171106_171533_resized_20171106_062918742

Cât de greu e să zugrăvești o bucătărie?

        Ce-ați crezut, că am murit?  nu, nu, n-am muritu‘, numaun pic m-am hodinitu’… :) De fapt versurile astea nu se prea potrivesc că numai de odihnit nu mi-a ars. E drept că zilele astea mi-am tras un pic sufletul de la scris, în schimb am lucrat prin casă. Ineficient și în gol dar tot muncă se cheamă.

        Începutul aproape se pierde în negura îndepărtată a vremurilor, mai exact în luna iunie când, la întrebarea lui fii-miu ce-mi doresc de ziua mea, l-am surprins răspunzându-i că de data asta o să sar peste clasica replică nu am nevoie de nimic, dar îți mulțumesc oricum și, dacă tot m-a întrebat, i-am spus că m-aș bucura dacă mi-ar schimba geamul de la fosta cămară cu unul de termopan. În urmă cu ceva ani făcusem o reorganizare a apartamentului și am desființat cămara (una dintre cele mai bune decizii ever) pe care am înglobat-o atunci în bucătărie. Nu știu de ce și cum s-a întâmplat de ferestruica a rămas cu aceeași ramă veche și urâtă de lemn  dar de atunci încoace mi-am dorit mereu să o schimb. Să primești cadou o ramă de geam pare ciudat dar până la urmă, de ce nu? Decât o poșetă roșie, o bluză din care mai am vreo trei, o ramă de fotografii care să zacă într-un sertar sau o vază pe care să nu mai am unde o pune, mai bine ceva util. Zis și făcut. De fapt, mai mult zis :)

        Pe la începutul lui august îl întreb eu pe Vladul meu ce se aude cu geamul. Vaaaai, am uitat de geam, zice, adică am dat comanda dar am uitat să întreb dacă e gata iar cei de la firmă nu m-au sunat. Îți spun mâine. Mâine s-a făcut săptămâna următoare. Apoi, pe când deja nu mai speram, îmi spune într-o seară când s-a întors de la serviciu: L-am sunat pe ăla cu geamul (patronul) dar e plecat în concediu și numai când se întoarce mi-l face. Bine, zic, cum am așteptat atâta, mai stau câteva zile că n-o fi foc. Da, da, dar să știi că ăsta s-a dus în Mallorca la niște prieteni și stă acolo două luni. Două luni?? Pfuai, ce bine e să fii patron…

        Și cu asta am îngropat gândul cu geamul și cadoul și alte bălării. Mi-am scos ideea din minte mai ales că nu țineam morțiș să mă apuc de renovări. Toate bune și frumoase  până vinerea trecută când seara, în timp ce mă uitam la Vocea României, îmi spune copilul bine că mi-am adus aminte, mâine dimineață la opt vine ăla să monteze geamul. Asta da surpriză :) Bineînțeles că n-a venit la opt și a venit la zece și a venit așa cum vin meseriașii mioritici, total nepregătit. Bine, poate exagerez un pic, a venit pe jumătate pregătit. Avea clește dar n-avea ciocan, avea poloboc dar n-avea ruletă, avea șuruburi dar nu se potriveau piulițele, avea silicon sanitar dar nu avea nu știu ce spumă și tot așa. Dacă eram doar eu acasă, sigur n-ar fi terminat de montat geamul atâtea i-au lipsit. Noroc cu băiatul meu care are o grămadă de scule în garaj și împreună, după cinci luni de așteptare și vreo oră de lucru efectiv, au reușit cumva să finalizeze operațiunea. În orice caz, făcând o extrapolare, de acum înainte eu n-o să mă mai întreb niciodată de ce durează atât de mult construirea unei autostrăzi :) IMG_20171106_171533_resized_20171106_062918742

         Buuuun, și după ce m-am văzut eu cu sacii-n căruță m-am gândit că ar fi momentul oportun să zugrăvesc bucătăria. Meseriașul mi-a spus că în două-trei zile, după ce se întărește spuma, vine să refacă pervazul geamului și că este dispus să se ocupe și de zugrăvit. M-am bucurat să împușc doi iepuri dintr-odată numai că două-trei zile s-au făcut patru, apoi cinci și socoteala de-acasă nu s-a mai potrivit deloc cu cea din târg. Din a șasea zi omul ăsta nu mi-a mai răspuns la telefon așa că am trecut la planul b. Adică am căutat pe altcineva și, sincer vă spun, am găsit cu foarte mare greutate. Nu mai sunt zugravi, toți au plecat în Spania. Mai văd și eu prin filme că americanii își zugrăvesc singuri locuința, că pun o folie pe podea și apoi doar se distrează cu trafaletul și culorile pe pereți dar la mine figura asta nu se potrivește deloc. Eu mereu am pereții crăpați, mereu se cojește câte un colț de tavan, tot timpul trebuie  îndreptat ceva, apar fisuri pe la îmbinări bașca acum trebuia reparat și conturul geamului așa că ieșea complet din discuție să mă apuc eu însămi de o astfel de lucrare. Așadar și prin urmare m-am înțeles cu zugravul de care vă ziceam și acesta mi-a spus că vine luni să înceapă lucrul.

        Duminică am scos tot din bucătărie, am golit dulapurile, am mutat frigiderul, am demontat suporturile de tigăi, rafturile de condimente, șinele cu cârlige, rolele de șervețele, tot, tot. În afară de ecou n-a mai rămas nimic în bucătărie. În două zile a spus că termină. Când am văzut că luni n-a venit deloc era să mă ia cu leșin. Marți m-am bucurat când am văzut că s-a golit juma’ din sticla de amorsă, asta însemnând că ceva s-a lucrat deși de văzut încă nu se vede nimic. Îmi dă ghes o undă de pesimism atunci când îmi aduc aminte că în curând va  trebui să refac traseul instalației de gaz… Numai când mă gândesc câte proiecte, schițe, măsurători, avize și autorizații îmi vor trebui mă ia cu amețeală, darmite să mai și găsesc apoi niște meseriași profesioniști. Îmi pun la modul cel mai serios întrebarea dacă nu e mai simplă varianta unor boilere electrice. De fapt, clar, de simplă e mai simplă dar  nu-mi dau seama cât de rentabilă și eficientă este.

        Rămâne să mă mai socotesc dar acum trebuie să pregătesc rapid ceva de cină. Paste all’arrabiata. Mă duc pe balcon să caut un pachet de spaghete, că parcă acolo le-am dus. Am văzut că borcănelul cu oregano e pe bibliotecă iar roșiile pasate sunt pe undeva printr-o cutie, sub strecurători. Dacă găsesc și  praful de chilli, sunt eroină. Urați-mi succes. IMG_20171106_171655_resized_20171106_062918150

Share This:

Citește mai mult