De câteva zile port o tristețe, inexplicabilă pentru unii, perfect în cunoștință de cauză pentru mine. Am o stare în care dezamăgirea pare că m-a copleșit cu totul și entuziasmul a rămas undeva în urmă, la mare distanță de zilele acestea în care mi se pare că am ajuns să mă învârt în niște cercuri în care nu am ce să caut și în care nu mă regăsesc cu nimic. Nu, nu e astenia de primăvară, n-am suferit de așa ceva niciodată iar numele afecțiunii îmi este cunoscut doar din cărți.
Nu mă obosește primăvara ci comportamentul grosolan, vulgar, bădăran și mojic, răutatea și tupeul adus la rang de nesimțire. Nu mă mai regăsesc în nimic, mi-e groază de diminețile în care trebuie să ies din casă și să mă întâlnesc cu aceleași figuri mohorâte care împung cu privirea, m-am săturat să salut și să nu mi se răspundă sau, în cel mai bun caz, să mi se adreseze un fel de hăhăială scârbită. M-am plictisit să zâmbesc politicos și să primesc la schimb replici cu iz de harță, nu mai pot să inițiez conversații în care doar eu știu despre ce vorbesc.
Chiar așa, cum oare poți să trăiești pe lumea asta și să fii atât de neinformat și de nepăsător la ce se întâmplă în jur? Cum să nu fi aflat despre atacul armat din Noua Zeelandă, de prăbușirea avionului în Etiopia, de moartea lui Karl Lagerfeld, de protestul #șîeu, cum să nu-ți fi trecut pe la ureche nimic din toate astea? Hai să presupunem că nu ești la curent cu toate știrile din politic, economic, social sau monden, că nu te interesează un domeniu sau altul dar să fii complet pe dinafară cu orice apare în presă sau la televizor sau chiar și pe Facebook, mi se pare stânjenitor. Să fii total neinformat (că de cultură nici nu poate fi vorba) și apoi să ai pretenții de cetățean de onoare, de persoană cu reputație solidă în ierarhia orașului este dovadă clară de lipsă de modestie, asta ca să mă exprim eufemistic.
Mitocănia, prostia și răutatea m-au dărâmat complet în ultima săptămână. A început postul Paștelui și, coincidență sau nu, răutatea, înverșunarea și lipsa de toleranță se manifestă mai pregnant ca oricând. Nu știu cum se face dar exact cei care se autoproclamă cei mai înfocați păstrători ai tradițiilor, cei care se laudă peste tot cu faptul că respectă cu sfințenie regulile de alimentație austeră, uită total de curățenia sufletească. Degeaba mănânci doar frunze, semințe și pâine goală dacă gândurile vin în stoluri negre, vorbele spumegă furios și nu faci nicio faptă care să te înalțe sufletește.
Știu persoane din categoria credincioșilor cu condică de prezență la biserică care n-ar da un ban pentru cineva aflat în dificultate nici să le pici cu ceară pentru că așa le sunt ”principiile” de viață. Dar nu doar că le știu pe aceste persoane dar uneori prezența lor mă sufocă și din păcate, prin natura împrejurărilor, nu am cum să mă disociez de ele. Le simt ca pe buruienile care năpădesc vara după ploaie acoperind cu verdele lor înșelător florile firave ce nu-și mai pot scoate capul în lumină. Nu dau bani și gata, decretează cu emfază și orgoliu chiar dacă pungile le sunt doldora de arginți și nu fac economie atunci când listele lor de cumpărături încep cu ochelari scumpi și se termină cu genti dama sofisticate.
Nu dau bani din principiu, nu dau o mână de ajutor pentru că le pică steaua, nu au compasiune pentru că fiecare își merită soarta, nu cedează pentru că nu sunt fraieri și nu tolerează nimic din ceea ce alții ar face altfel. Mi-e greu tare zilele astea când parcă prea s-au suprapus toate. Discuțiile de mahala, glumele triviale, certurile ascuțite, trântitul de uși, pufniturile și pufăielile mă omoară cu zile.
