Bune practici deprinse în vremea pandemiei

        Azi-mâine se fac două luni de când stăm forțat în casă și deși la orizont se întrevăd măsuri de relaxare, știm cu toții că viața noastră nu se va reîntoarce la normal prea curând. Pentru unii perioada de izolare a fost resimțită mai greu alții, mai introvertiți sau poate doar mai ușor adaptabili, au trecut lejer și fără să se plictisească nicio clipă. Unii au avut nevoie să caute pe internet idei pentru a-și petrece timpul liber fără să se urce pe pereți de plictiseală în timp ce alții și-au scos la lumină pasiunile care zăceau în stare latentă. Instagramul e plin de show-uri culinare și nu degeaba a dispărut drojdia din magazine. (Aproape) toată lumea s-a apucat să facă pâine de casă.

        De copt nu m-am apucat (și sper să nu fiu nevoită să o fac vreodată) însă mi-am încercat veleitățile de coafeză și, zic eu, mi-a reușit destul de bine. De când a început pandemia m-am tuns de două ori, prima dată mi-am scurtat timid părul tăindu-mi cu o foarfecă total nepotrivită doar vârfurile despicate iar a doua oară, cu mai mult curaj, am elaborat o freză completă pentru care am primit remarci elogioase. Drept pentru care nu o să fiu printre cei care își fac (sau deja și-au făcut) programări la saloane imediat după 15 mai. Despre reușita vopsitului acasă nu o să fac pe modesta cu toate că asta a fost una din marile drame cu care s-au confruntat femeile din România. Nu a fost însă cazul meu pentru că de ani de zile știu să-mi pun singură o vopsea de păr și îmi iese perfect de fiecare dată chiar dacă nu folosesc o vopsea de păr profesională. La modul cel mai sincer recomand Palette de la  Schwarzkopf care este minunată. îmi iese foarte bine, culoarea  acoperă perfect firele albe și nu se decolorează la spălat (e adevărat că folosesc o nuanță deschisă – blond mediu). Toată lumea (mă rog, persoanele interesate de acest subiect) mă întreabă cum mă vopsesc la spate și majoritatea presupune că folosesc două oglinzi dar nu, realitatea este mult mai simplă și la îndemâna oricui. Nu îmi folosesc văzul ci celelalte simțuri. După ce despart șuvițele de păr și dau cu pensula atingând pielea capului simt imediat senzația de rece, vopseaua fiind în mare proporție apă. Iar dacă stau și mă concentrez puțin, știu exact unde am dat cu vopsea și unde nu bazându-mă doar pe senzația de cald sau rece. Foarte simplu. Cu 14-15 lei și în mai puțin de o oră rezolv de fiecară dată spinoasa problemă a vopsirii părului.

        Deși cochetam mai demult cu ideea, pandemia m-a împis de la spate să îmi fac singură manichiura semipermanentă. Chiar dacă inițial am crezut că e complicat, de fapt e floare la ureche. Tot ce trebuie e puțintică răbdare pentru că procesul include mai multe etape decât un simplu dat cu ojă dar ca tehnică, îndemânare și atenție este exact același lucru. Cu mândrie, pot acum să declar că mă pricep și la acest lucru. Am mai bifat, deci, o îndeletnicire la care mă pricep. Voi cu ce vă lăudați? ați prins curaj să faceți lucruri noi de care până nu demult depindeați de alții?

Share This:

Citește mai mult

Care va fi primul lucru pe care îl faci după ce scăpăm de coronavirus?

        Este întrebarea care bântuie pe toate rețelele de socializare deși oarecum este pusă greșit pentru că „de scăpat” cu adevărat de virus nu se întrevede prea curând. Mai degrabă este vorba despre primul lucru pe care îl vom face după ce ieșim din perioada de carantină, adică 15 mai. Poate nu este corectă exprimarea dar nimeni nu poate contesta că acestă dată reprezintă un prag psihologic pe care cu toții abia așteptăm să îl trecem.

        Nu pot să spun că sunt o fire extrem de sociabilă și că îmi place să fiu în permanență înconjurată de prieteni drept pentru care nu am avut motive să intru în depresie din pricina izolării sociale. Desigur că am simțit lipsa persoanelor apropiate dar, slavă Domnului, tehnologia și internetul (atât de hulit de unii anterior pandemiei) au fost gura de oxigen de care aveam nevoie.  Videocall-urile pe Skype sau pe Whatsapp mi-au ostoit oarecum dorul dar cu siguranță primul lucru pe care îl voi face pe data de 15 mai va fi să îmi îmbrățișez nepoțelul. De când nu l-am mai văzut în carne și oase a învățat să facă o mulțime de lucruri, printre altele chiar să stea la masă cu oamenii mari sau să își scoată singur șosetele.

        Apoi aș pleca într-o călătorie deși deocamdată acest lucru este practic imposibil. Aș pleca oriunde, nu contează, în țară, în străinătate, la mare, la munte, într-un citybreak, la o pensiune, numai să mă văd pe drumuri. Nu exagerez când spun că aș țâșni ca dopul unei sticle de șampanie. Ideea că cea mai mare pasiune a mea, respectiv călătoriile, este pusă pe hold mă înspăimântă iar refrenul cu viața noastră nu va mai fi niciodată  la fel mă irită îngrozitor. Apoi aș sta la o terasă cu o cafea în față vreo trei ore, timp în care aș privi trecătorii fără să mă gândesc la nimic concret. Și poate sună superficial dar  mi-e teribil de dor să dau o tură prin magazine. Prin magazine fizice, evident, că de online nu am dus lipsă lunile astea ba chiar pot să spun că am făcut excese. Nu neapărat am finalizat cumpărături dar am umplut wishlist-urile până la refuz 🙂 Ce am cumpărat, în special în perioada de început a crizei când m-am încadrat disciplinat în trendul românilor disperați, au fost chestii de genul celor de aici iar mai apoi, după ce am folosit săpunul și dezinfectantele de ziceai că vine sfârșitul lumii iar pielea mea a început să arate precum solzii de reptilă, am trecut la creme și lotiuni de corp. Și pot să vă spun, că deși sunt o devoratoare de cosmetice de ani de zile, oferta incredibil de variată m-a luat chiar și pe mine prin surprindere. De creme cu aloe vera, zmeură, cocos, papaya, soia, trandafir, mentă, levănțică, argan, rodie, vitamina E, A, B sau C a auzit toată lumea dar de lapte hidratant cu extract de uree, nu cred. Și nici de cremă nutritivă cu esență de chihlimbar și aur. Sau cu condroitină și sulf organic. Sau poate îl știați sub denumirea de metilsulfonilmetan 🙂

        Deci, recunosc,  mi-e dor să merg la mall, să intru în magazine de haine și să mă enervez că muzica este dată la maxim, să ochesc reduceri și chilipiruri și apoi să stau un sfert de oră la coadă la KFC cu unul suflându-mi în ceafă și ascultându-l pe cel din față vărsându-și frustrările de la serviciu în telefon. Mi-e dor de normalitate. Dar cel mai dor îmi este de ecranele din aeroport și de  instructajul de siguranță dinaintea zborului.

Share This:

Citește mai mult