Terapia prin shopping

        Cred că se face prea mult caz despre efectul negativ al terapiei prin shopping și, la fel cum te numești alcoolic doar dacă bei zilnic și în cantități prea mari, nu are nimeni dreptul de a te pune la zid dacă, din când în când, îți face plăcere să ieși la cumpărături fără un scop bine precizat. Bla-bla-urile astea cu falsa impresie de a-ți umple golurile din viață și din suflet cu obiecte cumpărate și ideea de a-ți acoperi depresia cu cumpărături inutile mi se pare valabilă doar pentru cazurile extreme care, cu siguranță, există dar să faci o generalizare doar pentru că cineva se bucură de sezonul reducerilor mi se pare exagerat. Atâta tam-tam este legat de acest subiect încât la un moment dat ajunge să îți fie jenă să recunoști că îți place să scotocești după mici comori prin magazine pentru că nu este deloc cool, nici trendy să pierzi vremea prin mall-uri sau să umbli cu  brațele pline de sacoșe de hârtie cu nume brand-uite. Să fii ironizat pentru că ești shopaholic este acum la mare modă.

       Și pentru că mie îmi place să fac cumpărături lucrul acesta mă doare. Și mă doare așa de tare, cam ca și când s-ar așeza o muscă pe spatele unui elefant. Drept pentru care recunosc că, deși am o tonă de cosmetice acasă, nu mă pot abține să nu trec periodic prin DM pentru o vizită de curtoazie. Efectiv acest lucru mă relaxează și cât stau acolo mi se limpezesc toate gândurile pentru că nu am în cap decât creme, parfumuri, rujuri și alte mici sulemeneli care îmi fac viața mutra mai frumoasă 🙂 La fel de mult (sau poate chiar mai mult) îmi plac magazinele gen Accessorize sau Meli Melo sau orice alt loc unde se vând mărgele sau altfel de bobițe colorate. Șiragurile de mărgele, sclipiciul, glitterul, sideful, auriul și argintiul îmi dau instantaneu o senzație de bine și de bucurie că uit de orice necaz. Nu trebuie neapărat să cumpăr ceva, nu trebuie să scot bani din buzunar, îmi este suficient o ședință de window shopping ca să mă binedispun.

       Azi eram cam pleoștită, poate și din cauza vremii care arată ca o primăvară bolnăvicioasă, așa că am făcut o incursiune de vreo oră prin DM și am luat la rând toate rafturile, am testat tot ce era de testat, am citit etichete, am studiat pe toate părțile, am cercetat prețurile, am cerut lămuriri, m-am învârtit, mi-am băgat nasul peste tot și, deși nu intenționam să cumpăr ceva, tot am comis-o. Bine, nu am dat bani mulți, în primul rând că nici nu aveam iar, în al doilea rând, marca asta Balea, care cred că e marca lor proprie, este foarte ieftină. 

       Am vrut să încerc sarea de baie pentru că părea foarte… apetisantă, să spun așa, cu cocosul acela desenat pe pliculeț dar s-a dovedit o apă de ploaie, deci nu recomand. Am turnat-o în apa din cadă și, deși granulele erau mov, apa nu s-a colorat și nici nu s-a simțit decât un vag miros de flori, nici vorbă de deliciosul cocos. Am remarcat doar o ușoară senzație de ulei dar mai degrabă aceasta a fost autosugestia mea. Pe scurt, frecție la un picior de lemn 🙂 Bine că nu a costat decât un leu optzeci.

       Am folosit și scrub-ul care mi-a plăcut dar care nici pe departe nu este un produs luxury așa cum se laudă pe etichetă. Este mai degrabă eficient și atât. Nu prea se simte mirosul de vanilie și nu simți că te răsfeți atunci când îl folosești așa cum se întâmplă cu produsele de la Sabon, de exemplu. Dar mi-a plăcut pentru că este solid și nu curge în apă iar particulele exfoliante sunt exact așa cum trebuie: nici prea dure, nici prea fine. Cel mai mult mi-a plăcut crema de mâini care miroase superb, a violete, iar mirosul persistă pe piele mult și bine. Este suficient de hidratantă și se absoarbe cu totul în câteva clipe, merită să o încercați dacă vă place acest miros.

       Aceasta a fost mica mea distracție de astăzi, mâine nu cred că o să mă încumet să ies printre munții de zăpadă murdară și băltoace așa că o să stau la căldurică să frunzăresc magazinele online. Offf, societatea asta de consum ne mănâncă zilele 🙂