A fi sau a nu fi… cu sâmburi

         Ce-i asta ? O lebeniță fără sâmburi ? Special creată pentru noi, cei care nu mai avem timp nici să mâncăm… Ce invenție grozavă care ne scutește de efortul de a da sâmburii deoparte ! Glumesc, desigur, pentru că de fapt este o anomalie care mă îngrozește.

 
         Pentru mine invenția asta e similară cu cea cu tubul de la hârtia igienică dizolvabil în apă. Dacă nu știți despre ce vorbesc, aveți aici o scurtă prezentare a modului în care cercetătorii își irosesc talentele. Invenții doar de amorul artei. Să nu ne mai deplasăm până la coșul de gunoi sau să nu mai mișcăm mâna să îndepărtăm sâmburii. (Aaah, și astfel să dispară concursurile copiilor care se întrec în a scuipa sâmburii cât mai departe ?! )
         În cazul cu tubul de hârtie, scutești un drum la coșul de gunoi . Deci ai câștigat vreo 30 de secunde.  În cazul cu lebenița / pepenele / harbuzul sau cum vrei să-i spui acestui fruct delicios nu câștigi nimic. Doar pierzi. Pentru că fructele și legumele modificate genetic pot fi nocive, pot contribui la dereglari ale metabolismului, pot provoca alergii sau  pot crește rezistența organismului la antibiotice, vitale pentru tratarea infecțiilor.
          Câteodată aceste creații ale omului modern sunt bune la gust. Alteori nu. Sunt convinsă că toți am mâncat iarna roșii de la supermarket. Sunt rele ? Nu, deloc. Nu sunt rele pentru că nu au nici un gust. Eu nu simt nici o diferență dacă mănânc astfel de roșii sau mănânc hârtie. E ca și cum aș mesteca în gol. De aceea prefer să aștept vara ca să mănânc roșii adevărate, coapte în grădină abia pe la mijlocul lui iulie, dulci și zemoase. Și neapărat cu sâmburi.
 
 
         Sunt mulți oameni care își doresc să mănânce cât mai sănătos iar în momentul apariției unui copil în familie acest lucru devine esențial. Cu bani puțini dar cu multă muncă doi tineri au pus pe picioare o afacere prin  care cultivă pământul numai cu mijloace naturiste și ecologice. Își produc singuri răsadurile, nu folosesc substanțe chimice și bineînțeles nimic nu este modificat genetic. Pentru ca plantele să nu se îmbolnăvească folosesc doar “leacuri” făcute natural chiar de către  ei în diverse combinații din urzică, salvie, gălbenele, apă de var sau cenușă de lemn reciclată.
         Ceea ce îi recomandă este în primul rând gustul legumelor și fructelor produse . Majoritatea clienților care au gustat din recolta lor au devenit clienți fideli.  Oricine poate să comande direct de pe site ( http://legumeproaspeteacasa.com/ )  ceea ce ei cultivă în grădină. Vinerea  legumele comandate sunt primite acasă.  Lista produselor care se pot comanda nu se rezumă doar la fructe și legume ci și pâine de casă sau brânzeturi ale unor fermieri care  împărtăsesc același respect pentru produse proaspete și naturale.
 
         Bineînțeles că livrarea se face doar în zonele apropiate fermei, adică București și Târgoviște.  Mi se pare o idee de afaceri excelentă. Să ai coșul cu legume proaspete la ușă în fiecare săptămână nu e de ici, de colo. Afacerea se conduce după principii clare și verificate de creștere a vânzărilor adică se poate face abonament lunar iar la comenzi mai mari de 100 de lei se oferă discount de 10%.
         Mai, mai că mi-aș deschide și eu o astfel de afacere mai ales că începutul pare promițător. Se pare că am început cu dreptul. Priviți ce dovlecei superbi mi s-au făcut în grădină:
 
 
         

Share This:

Read More

Un american în România ( #roundTripRomania )

         Cu toții am învățat la școală că avem o țară frumoasă și bogată. Și deci practic nu mai trebuie să facem nimic altceva decât să așteptăm să trăim bine, merci de pe urma acestor două lucruri. Scenariul însă nu s-a dovedit real și turiștii nu au dat năvală să ne admire țara.
         #roundTripRomania este o campanie care își propune să promoveze atracțiile turistice ale României. Este țărișoara noastră dragă văzută prin ochii unui american aflat pentru prima oară în vizită aici. Traseul și programul celor 14 zile cât va sta pe meleagurile mioritice sunt stabilite deja de către agenţia de turism TuristClub.ro dar orice alte sugestii sunt binevenite. De câte ori americanul va avea ceva de spus o va face pe  site-ul campaniei (#roundTripRomania) și tot acolo vă invit să urmăriți evoluția acestui proiect interesant.
         Deci, ce ar trebui să vadă un american venit pentru prima oară în România? Ce l-ar impresiona într-atât încât să ducă vorba mai departe și să-și îndrume prietenii să vină și ei aici ? Pe ce drumuri ar trebui să-l ducem și cum să-i stârnim interesul?
         Avem multe locuri frumoase care ne sunt dragi din diverse motive dar pe care uneori le supraevaluăm. Iubim Marea Neagră pentru că e a noastră și ne-a înlănțuit pe viață cu amintiri legate de vacanțe. Dar abia după ce vezi alte mări sau oceane îți dai seama de ce poartă acest nume, parcă nu tocmai potrivit pentru o mare care s-ar fi vrut albastră-azur după cum e pomenită în cântecele melancolice. Un American venit de pe coasta de vest a Statelor Unite, crescut lângă imensitatea Oceanului Pacific, obișnuit cu măreția și splendoarea apusurilor nu cred că ar fi impresionat de mica noastră mare deloc azurie. La fel, pentru un american venit din Montana, piscurile Carpaților noștri i s-ar părea mici copii pe lângă ai lor Rocky Mountains.

Peisaj din Montana

 
         Să nu mă înțelegeți greșit, eu știu că avem locuri superbe, le port în suflet și le revăd cu mare drag de câte ori pot dar mi se pare că nu are rost să scoatem înaintea unor americani ceea ce la ei acasă au de o sută de ori mai mult. Ar trebui să le arătăm ceva ce ce ei nu au deloc sau au într-o mai mică măsură. Adică istorie și tradiții. Iar pe acolo pe unde încă mai există, crâmpeie de viață arhaică.
         În mod cert, Sighișoara cea cu străduțele strâmte și pavate cu piatră  nu ar trebui să lipsească din itinerar. La fel, satele din zona Brasovului cu Viscri pe primul loc, acolo unde Printul Charles deține o proprietate. Pentru că, nu-i așa, Prințul iubește un sat din România și nu din America ceea ce nu e de ici, de colo. Totuși, dacă ar fi să aleg un sat și numai unul, l-aș conduce puțin mai departe, în Alba, la Rimetea, sat aflat sub patrimoniul Unesco. Acolo ar putea dormi într-o pensiune drăguță și curată cu mobilă și covoare tradiționale și autentice.

         Iar dacă tot e la țară ar trebui să guste putin din farmecul greutățile vietii la sat. Sa vada cum se cosește iarba, cum se întoarce fânul, să vadă cum se face o supa traditionala incepand de la ciupilitul penelor de pe găina opărită, facutul taițeilor în casă, scos morcovii din pamant, curatatul legumelor si tot ceea ce mai tine de bucatarie.

         Eu ma transpun in pielea calatorului si ma gandesc ce anume mi-ar place mie să văd într-o țară îndepărtată. De exemplu daca as ajunge în Groenlanda sigur as vrea sa vad cum se topește grasimea de foca, ce gust are carnea si cum folosesc eschimoșii pieile pentru confectionat haine. De aceea cred ca americanul ar trai o experienta memorabilă daca ar asista la tăierea porcului. (Cu un mic amendament: începem doar de la pasul doi, adica de la pârlire. Presupunem ca deja porcul e gata mort când apar turiștii). Chiar și făcutul cârnaților în casă este un lucru  din ce in ce mai rar si care merită văzut. Sau poate americanul preferă să vadă cum arată si cum se face brânza la o stâna tradițională.

 

         Apoi l-aș însoți la un obiectiv care deja este foarte cunoscut: Salina Turda. Salină săpată în perete de sare compactă doar cu dalta si ciocanul de-a lungul a sute de ani. Si neapărat ar trebui sa vada si partea mai putin turistica a salinei, acolo unde nu sunt jocuri de lumini si lifturi de sticla ci doar tuneluri de sare.

         Ar mai trebui să vadă porțile maramureșene, să cumpere o ie la care s-a cusut cu migală o iarnă întreagă sau măcar o farfurie de ceramică lucrată manual.

 

         Mănăstirile din Bucovina învăluite în pacea seculară sunt iarăși locuri care trebuie cuprinse în traseul imaginar din același motiv: nu doar că sunt frumoase ca niște bijuterii dar sunt de negăsit pe alte continente.
         Și bineînțeles, trebuie vizitat Bucureștiul care adună la un loc aproape tot ce înseamnă lifestyle în România. De la Casa Poporului la Muzeul Satului, de la Centrul vechi la Șoseaua Kiseleff, de la Calea Victoriei la Ateneul Român. Dacă se nimerește a fi în perioada când stagiunea este deschisă, aș invita americanul la un spectacol de operă sau balet pentru că avem artiști remarcabili, biletele au un preț derizoriu față de cele din America și majoritatea americanilor de rând nu au fost niciodată la un astfel de show.
         Voi ce altceva credeți că turistul american ar trebui să vadă neapărat în România ? Castelul Peleș, Castelul Bran, Delta Dunării ? Sau Dunărea la cazane ?

         #roundTripRomania este un eveniment organizat de agenţia de turism TuristClub.ro, în colaborare cu Kooperativa 2.0
 

Share This:

Read More

Povestea mea cu Danone

         Prima întâlnire cu Danone am avut-o prin 91-92 si am stat foarte mult pe gânduri dacă sa va povestesc sau nu despre asta. Până la urmă m-am gândit ca e o întâmplare care face parte din viața mea si, chiar daca e mai rușinoasă ciudată, merită relatată.
         Era perioada când încă multe grupuri de francezi veneau cu ”ajutoare” in România, țară despre care nu stiau mai nimic. Multi dintre ei se asteptau sa gaseasca un tărâm semi-sălbatic dar odată ajunși aici aveau surpriza să întâlnească oameni de acelasi nivel intelectual cu ei doar că mult mai saraci. Si mult mai putin umblati prin lume.
         Părinții mei erau profesori și încă nu se pensionaseră iar cum ajutoarele erau destinate in special scolilor am avut ocazia sa intru in contact cu multi francezi care veneau cu astfel de acțiuni umanitare. De multe ori  erau cazați la părinții mei acasă iar cu unii dintre ei am legat prietenii care se păstrează si in ziua de azi.
         La una din aceste vizite au venit doua doamne, profesoare într-un orășel din Alsacia. Dupa ce s-au instalat la ai mei si-au desfacut bagajele (făcusera doua zile pe drum) ca sa isi puna ordine in lucruri. Ca orice om obisnuit avusesera mâncare cu ele pe drum și in urma calatoriei destul de obositoare se adunaseră diverse ambalaje goale în gențile lor. M-au intrebat unde ținem lada cu gunoi (nu cea mică, de sub chiuveta din bucătărie, ca tot omul) ci tomberonul din curte. Le-am dus cu mine și le-am arătat iar ele au aruncat tot felul de sticle, cartoane, hârtii, celofane …si niste păhărele din plastic frumos colorate … nu-mi venea sa cred ca aruncă așa ceva la gunoi ! Erau prea frumoase și păreau că încă se mai pot folosi mult timp.
După ce ele s-au intors în casă m-am dus pâș-pâș înapoi să studiez comoara din gunoi. Erau păhărele de iaurt Danone cu myrtille (nu știam ce-s alea , m-am uitat in dictionar si am văzut ca erau afine). Păhărelele erau făcute dintr-un plastic destul de gros (mult mai tare decat ceea ce gasim noi acum in supermarket) si erau cilindrice. Aveau un desen frumos pe ele și mi s-au părut perfecte pentru un set de picnic. Fără sa clipesc le-am luat pe toate din gunoi, nu mai țin minte câte erau, vreo 5-6,  le-am spălat si le-am dus acasă la mine.
              Da, exact așa am făcut. Am luat din gunoi ambalaje de unică folosință aruncate de alții.
        Eram atat de înapoiați la vremea aia iar diferența era uriașă între noi si occident. Ca să cumpărăm iaurt sau sana încă mergeam la magazin cu borcane la schimb. De iaurt cu fructe nu auzise neam de neamul meu.  Așa arăta un borcan de iaurt din acea vreme si se vede că era o mare diferență între ”achizițiile”  mele si borcanul de mai jos, nu ?
         Am folosit păhărelele de la Danone două sau trei veri la rând la fiecare ieșire la iarbă verde. Noi, adulții beam cafea din ele iar copiii suc. Paharele de plastic mi-au fost admirate si lăudate de toți prietenii (chiar mă invidiau pentru ele)  iar mie îmi plăcea Danone încă dinainte să gust vreun iaurt 🙂
         Prima relație ”intimă” cu Danone am avut-o în Franța (tot în anii 90) când am mâncat un iaurt cu zmeură. Mi-a placut extraordinar de mult, până atunci pentru mine iaurtul era … iaurt si gata. Ceva acrisor, alb si cu consistență vâscoasă. Nu am înțeles de ce se chema ”yaourt” ca nu avea nici o legătura cu ceea ce era in mintea mea până atunci. Ca să nu mai spun de iaurtul ”aux pépites de chocolat” un alt desert grozav. Aș fi mâncat numai Danone în tot felul de combinații.
        Se pare totuși că gusturile omului se mai schimbă si intre timp am renuntat la iaurturile cu fructe. Dar nu la Danone. Timp de 4 ani am mâncat zi de zi un iaurt simplu, natural , cu un covrig cald cu susan care mi-l aducea o colegă in fiecare dimineață la servici. Ăsta era micul dejun, nu apucam sa mănânc înainte să plec  de acasă si atunci primul lucru care il faceam cand ajungeam la
birou era sa imi desfac iaurtul. De curând am descoperit crema de zahăr ars… bine, cred ca ăsta chiar nu mai e ”iaurt” dar imi place teribil.
         Am intrat pe site la Danone si am vazut ca au facut treabă bună de când au venit in România. Mai mult de 1 milion de iaurturi pe zi ? Nici să le numeri nu apuci 🙂 Nu mi-am dat seama până acum cât de puternici sunt pe piață deși, dacă stau să mă gândesc un pic, la raionul de iaurturi mai mult de jumătate din rafturi sunt pline cu Danone. Iar eu staționez destul de mult în zonă.
Cu asta se mândresc cei de la Danone și se vede că au cu ce:

Later edit : tot atunci am mai luat din gunoi și o sticlă goală de plastic 🙂 . Acum mă simt ușurată, am mărturisit tot.

Share This:

Read More