Am iubit pisicile de când mă știu dar din păcate nu mi-am putut manifesta cu adevărat dragostea decât după ce am ajuns la maturitate. Când eram mică mama n-ar fi conceput să ținem o pisică în casă cu toate că ea a crescut înconjurată de animale și era o mare iubitoare a lor. Dar considera că pisicile (ca și câinii, de altfel) lasă păr, sunt purtătoare de paraziți, aducătoare de boli, microbi și că locul lor este afară, în curte. Deci nu s-a pus niciodată cu adevărat problema să aduc în casă vreun patruped deși am avut câteva tentative nereușite. Însă după ce am ajuns la casa mea nu mi-a mai stat nimic în cale, mai ales că și Cristi a fost de acord încă de la început. Și încă cum! O să vă spun odată povestea lui Happy, cățelul care a trăit 15 ani și jumătate și pe care l-am adoptat când avea doar 4 săptămâni și nu știa să mânânce singur iar Cristi se scula de două ori pe noapte să-i încălzească lapte la microunde 🙂 Dar azi nu e vorba de Happy ci de Sylvestra, mâța cu care stau în casă de aproape 6 ani. E frumușică, nu? Mă rog, cel puțin pentru mine, e ca o rază de soare.
Are o poveste de viață care ar merita subiectul unui film iar eu m-am pricopsit cu ea când nu cred să fi avut mai mult de trei săptămâni. Când mi-a adus-o femeia care face face curat la noi în bloc, era mai mică decât o cană. O salvase din gura unui câine care, după ce o tăvălise bine prin praf, o luase la fugă cu ea în gură pe stradă. Femeia a început să strige și a aruncat cu umbrela după el, câinele s-a speriat, a lăsat pisicuța jos și a fugit. M-a rugat să-i găsesc un plasament pentru că ea nu avea unde și cum să o țină. Am căutat dar fără să mă străduiesc prea tare. Mai bine spus am așteptat să-mi sune cineva la ușă și să mă întrebe dacă nu am de dat o pisică spre adopție și cum n-a sunat nimeni, a rămas la noi până în ziua de azi.
O iubim cu toții ca pe ochii din cap cu toate că sentimentele nu sunt reciproce 🙂 E un pic antisocială, nu prea stă la mângâiat, nu toarce decât rareori și atunci abia o auzi, se sperie din orice, nu se bucură de jucării și face mofturi la mâncare. În schimb are o mare pasiune: dormitul. Ar dormi oricât și oriunde, adică nu chiar oriunde ci de preferință pe ceva moale și cald. Abia așteaptă să mă culc ca să se cuibărească la picioarele mele iar uneori noaptea vine și îmi face masaj la cap. Îmi vine să o mănânc atunci.
Cristi i-a cumpărat un pătuț care se agață de calorifer și în care ar putea să doarmă foarte confortabil dar ea preferă orice alte locuri pe unde ar putea să-și lase părul cum ar fi canapeaua, hainele împăturate din dulap, prosoapele puse la uscat, covorul sau pernele de pe fotoliu. Și, bineînțeles, toate hainele mele închise la culoare.
Nu m-ar deranja să doarmă oriunde, dacă n-ar lăsa atâta păr peste tot. Am role din alea cu lipici la îndemână în fiecare încăpere dar sunt locuri în care acestea nu sunt eficiente și nu le pot folosi (de exemplu între bureții din care e făcut șezutul canapelei). Mi-e dragă mâța de mor dar asta nu mă împiedică să observ micile neplăceri cu care a venit la pachet. E adevărat că am aspirator, un Philips care trage foarte bine și n-am de ce mă plânge de el, ba din contră, sunt foarte mulțumită dar parcă mi-e greu să-l scot chiar în fiecare zi din debara și să aspir după măgărița asta mică. Stați liniștiți, asta nu e o insultă la adresa ei ci mai degrabă o formă de alint pentru că măgarii sunt niște animale foarte, foarte drăguțe care îmi provoacă un sentiment de milă pentru că sunt mereu batjocorite.
Așa că mi-am dat seama că aș avea mare nevoie de un astfel de aspirator de mână în primul rând pentru că sunt mult mai mici și mai ușoare decât unul normal, deci mai simplu de manevrat. Apoi, neavând cabluri care să-l tragă după el, aș putea să-l țin undeva la îndemână și să aspir imediat ce își ridică mâța fundul ca să și-l mute în alt loc 🙂 În doi timpi și trei mișcări n-ar mai exista un fir de păr în zonă. De fapt aș putea să-l folosesc și pentru curățat firimiturile de mâncare din fața măsuței din sufragerie unde e mereu plin de cojițe de popcorn sau aș putea curăța cu el chiar și interiorul mașinii. Sau sertarele. Sau colțurile din baie unde aspiratorul mare nu încape. Sau… înțelegeți ideea, este similară ciocanului lui Murphy. (Dacă tot ce ai este un ciocan, toate obiectele din jur ți se par cuie).
Deci, dacă o să am un aspirator de mână, n-o să mai văd în jur decât locuri de aspirat 🙂 Cred, de fapt nu cred, ci sunt sigură că mi-ar fi foarte util așa că tot ce-mi rămâne de făcut este să mă hotărăsc asupra modelului.
