Criza Google m-a făcut să-mi printez pozele

22 December 202022 December 2020 Ioana 5 Comments

14 decembrie 2020. Internetul a fost la un pas de apocalipsă când serviciile Google printre care Gmail, Meet, Drive, Docs, Maps și Youtube nu au putut fi accesate în România dar și în multe alte țări, din cauza unor probleme tehnice. O pană fără precedent care a pus pe jar utilizatorii de internet care au rămas fără cuvinte în fața anostului mesaj Sorry, something went wrong… M-am numărat și eu printre cei luați prin surprindere și chiar dacă nu m-am panicat, mi s-a aprins beculețul care îmi spune că nimic din ceea ce este stocat pe suport electronic nu este în siguranță atâta timp cât controlul este deținut de alții.

Desigur, situația nu este mai roz nici dacă nu sunt implicate terțe persoane pentru că, sunt convinsă că vi s-a întâmplat tuturor, este posibil să pierdem o mulțime de informații personale atunci când brusc ni se defectează telefonul sau calculatorul și trebuie să îl înlocuim cu altul nou. Să ridice mâna sus cine nu a pierdut o grămadă de poze atunci când și-a schimbat. pierdut sau i s-a furat telefonul, când nu a mai avut spațiu de stocare în cloud sau când, pur și simplu, nu a mai știut unde (și dacă) le-a salvat.

Am sute, poate chiar mii de poze în calculator. Poze de familie, poze cu pisica, poze din vacanțe, de la evenimente, sărbători, poze cu flori, poze când plouă, când ninge, selfie-uri, nici nu mai știu ce am și unde le-am pus, deși încerc să fiu cât mai ordonată și să îmi fac foldere separate pentru fiecare set. Dar nu mă uit aproape niciodată la ele pentru că sunt mult prea multe și întotdeauna mă pierd căutând ceva și găsind altceva de care uitasem. Plec cu un gând și inevitabil mă abat de la traseu. În schimb îmi place să mă uit la poze în dulcele stil clasic adică la poze printate pe hartie fotografica Pe lângă faptul că este o îndeletnicire plăcută, nu mi s-a întâmplat niciodată să le pierd și nici nu am emoții în acest sens pentru că, în afara riscului de a-mi lua foc casa, nu văd cum altfel s-ar putea distruge. Iar în afară de asta, numărul pozelor păstrate este absolut rezonabil, una, două de la fiecare eveniment pentru că nimeni pe lumea asta nu o să aibă răbdare să se uite la 500 de poze din ultima vacanță la mare, nici măcar tu însuți. Și nici la alte 300 de poze de la nunta la care tocmai ai fost naș (chestii care se întâmplau înainte de pandemie dacă vă mai aduceți aminte) sau la alte 100 de poze (aproape identice între ele) cu bebelușul tău la vârsta de 2 luni.

Nu costă mult să îți printezi pozele la un atelier, studio sau i-o mai fi zicând, dar există acum și imprimante care fac lucrul acesta acasă. Deci chiar mai simplu. Un bun prieten pasionat de arta fotografică are o astfel de imprimantă și s-a oferit să îmi printeze poze de câte ori vreau doar să îi duc hârtie ceea ce am și executat de curând sub impulsul incidentului Google care mi-a dat imboldul necesar. Iar cu ocazia cumpărării hârtiei, aruncând un ochi pe site așa cum se întâmplă de obicei, am pus în coș și niște etichete officedirect numai bune de etichetat pungile din congelator. Aur curat!

Voi cum vă organizați cu pozele? sunteți dintre aceia care au ultimele poze pe hârtie în albumul de la sfârșitul liceului sau sunteți la zi cu gestiunea?

Cum s-a schimbat rutina mea de beauty de când port mască

7 December 2020 Ioana 7 Comments

Dramatic. Dacă ar fi să sintetizez într-un singur cuvânt, acesta ar fi. Dramatic.

În primul rând am renunțat (aproape) complet la machiaj. Să îți pui un fond de ten ca apoi acesta să se transfere pe mască mi se pare nu doar inutil ci și absolut neigienic. Deci fără fond de ten, fără pudră și fără blush. Până când masca nu era obligatorie decât în anumite circumstanțe, mă dădeam cu ruj, apoi după ce a intrat în vigoare legea prin care trebuie să stăm chiar și în birou cu gura și nasul acoperite, am renunțat și la asta. Se pare însă că efectul rujului nu era doar de ordin estetic ci și hidratant, lucru de care nu mi-am dat cu adevărat seama decât atunci când am renunțat să îl mai folosesc zilnic. Buzele au început să mi se usuce din ce în ce mai tare, iar spre sfârșitul programului, pe când să plec acasă, le simțeam de parcă aș fi traversat deșertul Sahara deși am o cană de apă pe birou din care iau mereu câte o sorbitură. Din fericire soluția a fost una la îndemâna oricui și, cum nu îmi place să umblu cu jumătăți de măsură, mi-am făcut provizii serioase de balsam de buze, produs pe care acum îl folosesc dimineața, la prânz și seara.

Faza numărul doi, la fel de neplăcută precum uscatul buzelor, este faptul că pe zona acoperită de mască, mai exact cea din jurul nasului, au început să îmi apară coșuri. Nu mi-a venit să cred! Eu care nu am mai avut astfel de probleme de 20 de ani, uite că acum, probabil din cauza umezelii care se creează sub mască, am început să mă confrunt cu o problemă la care nu m-aș fi gândit. După mai multe încercări și testări de diverse creme, loțiuni și serumuri, am observat că cel mai eficient rezultat îl dau produsele de la Neutrogena. Cel mai important este să curăț pielea cât mai des posibil și nu doar dimineața și seara, pentru că, sau cel puțin eu așa cred, acele coșuri se formează din cauza transpirației care apare sub mască.

Mă întreba cineva deunăzi dacă o să mă vaccinez anti-covid atunci când va începe campania și i-am răspuns că dacă mi se va da o adeverință care să ateste că l-am făcut și astfel să nu mai trebuiască să port mască, să intru în izolare, în carantină și să fiu scutită de toate celelalte restricții, aș fi prima la coadă la vaccin. Dar încă nu se știe ce va fi.

Până una-alta mie mirosul măștilor noi îmi provoacă o greață de nedescris și nu înțeleg de ce, pentru că nu e un miros foarte puternic care să mă deranjeze instant, ci doar după o oră-două de purtare când simt cum mi se întoarce stomacul pe dos. Totuși asta se întâmplă din ce în ce mai rar, doar atunci când uit să îmi dau cu parfum pe mască, un puf în partea dinspre ureche și este suficient pentru o stare de bine de lungă durată. Preferatul meu în această iarnă este Crystal Noir de la Versace, un parfum pe care cei de la Notino l-au inclus în top parfumuri femei. Nu știu care au fost criteriile lor, dar parfumul acesta mi-a fost semnatură o lungă perioadă de timp și o să îmi placă întotdeauna.

Vouă cum vi se pare ideea de a parfuma masca? pentru că știu că nu sunt singura care o face. Iar dacă da, care este parfumul vostru din iarna covidului?

Nu tot ce se bagă în priză ne înfrumusețează viața

27 November 2020 Ioana 5 Comments

Sunt bleagă ca o legumă fiartă pentru că nu prea am dormit astă noapte. M-am trezit pe la două fără ceva să merg la baie și am constatat că nu avem curent. M-am enervat instantaneu pentru că mai nou chestia asta se întâmplă foarte frecvent și mi-a sărit somnul de parcă intrasem în stare de alertă. De fapt suntem în stare de alertă la nivel național dar acum intrasem în alertă și pe plan personal. Am sunat la deranjamente – chiar eram curioasă să văd dacă au serviciu și noaptea și, da, spre suprinderea mea, mi-a răspuns un operator care știa deja de defecțiune și mi-a spus că situația se va remedia în aproximativ jumătate de oră. Data trecută, care fusese cu o săptămână înainte, am stat cu pană de curent mai mult de patru ore. Pe întuneric, cu frigiderul pe jumătate dezghețat, în frig (pentru că nici centrala termică nu funcționează dacă nu este curent) și cu nervii la pământ. Se pare că este vorba despre nu-știu-ce transformator de înaltă tensiune care tot pică și câteva străzi din zonă rămânem fără curent din ce în ce mai des. Nu mă pricep deloc dar cred că și dacă îmi transfer abonamentul la altă rețea de distribuție, tot prin transformatorul ăla va veni curentul că doar n-o veni wireless 🙂 Deci nu e o soluție. Așa de tare mi-a crescut nivelul de adrenalină că nu am mai putut adormi până nu am văzut că pot aprinde din nou becurile din casă. Iar asta s-a întâmplat nu după juma’ de oră ci după aproape două ore. Somnul meu s-a dus deci pe apa sâmbetei.

Bineînțeles că dimineață m-am văietat la serviciu, că doar cui era să mă plâng? și din una în alta, un coleg căruia i-am povestit toată tărășenia, mi-a spus că el are o altă mare problemă și anume variațiile de tensiune care i-au distrus aparatele electrice. Cu treaba asta eu nu m-am mai confruntat demult (să bat în lemn) așa că nu aș avea nevoie de un stabilizator de tensiune așa cum și-a luat el și despre care ne povestea foarte încântat. Am avut și eu această problemă în urmă cu ceva ani și atunci, din fericire, nu mi s-a ars decât ventilatorul din baie. Dar de atunci nici nu l-am mai înlocuit, slavă cerului că am scăpat de el într-un mod elegant.

Dacă era ceva să mă enerveze la maxim, acesta era zgomotul produs de ventilatorul care se pornea când aprindeam lumina la baie. Îmi provoca de fiecare dată o stare de agitație și parcă nu reușeam nicicum să mă relaxez într-o cadă fierbinte, cu spumă multă și miros de flori de câmp, deci toate elementele necesare unei seri plăcute după o zi de alergătură. Dar ce spun eu de băi când de fapt îl auzeam chiar și sub duș când robinetul era deschis la maxim. L-am văzut în multe case, îi înțeleg rostul, dar zgomotul pe care îl face (deși acum se găsesc variante mai silențioase) mă scoate din minți. Poate sunt eu mai sâcâită dar când intru la baie vreau să fie liniște deplină.

Și în afară de asta, mă mai enervează televizoarele și sistemele audio-video pentru care trebuie să folosești două telecomenzi ca să le deschizi, să treci prin nu știu câte meniuri, să selectezi opțiuni și să parcurgi o întreagă cursă cu obstacole ca să ajungi la programul dorit. Unde, Doamne, sunt telecomenzile de altă dată? când apăsai un singur buton și te regăseai de unde plecaseși cu o zi înainte. În rest nu cred că mă mai enervează ceva de băgat în priză, poate doar bormașina vecinului de la doi care își renoveaza casa la fiecare șase luni 🙂 La voi cum stă treaba? totul lin și frumos cu tehnologia?

Întrebarea care mă frământă – de ce omenirea a domesticit pisica

25 November 2020 Ioana 5 Comments

M-a întrebat Cristina zilele trecute de ce cred eu că oamenii au domesticit animalele și se referea la câini și pisici, nu la cele care aduc ”foloase” în gospodării gen ouă, lapte, pene, lână, carne și șorici 🙂 Adică animăluțele astea care în afară de dragoste nu ne pricopsesc cu alte beneficii materiale. Și, fără să mă gândesc prea mult, i-am răspuns că eu cred că oamenii le-au domesticit pe vremea când încă locuiau în peșteri sau colibe sărăcăcioase ca să se încălzească iarna cu ele. Cu căldura lor blănoasă. Fără glumă. Sylvestra, pisica mea, îmi doarme toată iarna pe picioare și nu cred că există vreun aparat de băgat în priză care să fie mai eficient decât trupușorul ei care emană o căldură constantă. Ca să nu mai spun de sunetul emis atunci când toarce și care are un efect terapeutic extraordinar.

O am pe Sylvie, că așa o alint, de 11 ani deci are deja o vârstă respectabilă și sper să îmi însenineze viața cât mai mult timp de aici înainte. Oricum, din cele nouă vieți despre care se spune că le au pisicile, nu și-a pierdut decât două. Sau poate trei? Deci mai are șase. Când era mică-mititică a căzut de două ori de la balcon (și stau la etajul patru) și din fericire nu a pățit nimic. A fost neatenția noastră că s-a strecurat afară din casă. Deci atunci s-au dus două vieți. Iar a treia, anul trecut cînd a fost bolnăvioară și poate că dacă nu o duceam la timp la veterinar, o pierdeam. A avut o infecție urinară urâtă și a zăcut destul de mult dar cu antibioticele prescrise a reușit, cu chiu cu vai, să treacă peste. Și ea s-a chinuit, dar și eu. Când se apropia ora să îi dau medicamentele mă luau toate transpirațiile atât de grea era procedura deși pastilele pe care trebuia să i le bag în gură erau mici cât un boc de orez. Cât e ea de mică, avea o putere în maxilarele de felină pe care și le încleșta într-un hal de zici că erau betonate și nu reușeam decât cu greu, după o partidă intensă de lupte greco romane, să îi strecor pilula prin colțul gurii.

Toată lumea mă sfătuia să îi bag medicamentul în mâncarea ei preferată și să o păcălesc cumva dar pisica mea este atât de mofturoasă încât nici măcar nu are o mâncare preferată. Strâmbă din nas la aproape orice deși n-aș spune că e slăbuță, ba din contră. Înainte de ea, l-am avut pe Tomiță care adora frișca la tub și dacă îmi puneam pe vârful degetului un pic de frișcă, aș fi putut să îi dau chiar și cianură că ăla era în stare să mănânce orice. Printre altele, îi plăceau tare mult roșiile și știu că i le tăiam în două iar el sorbea și mânca tot miezul până rămâneau doar cojile ca două găoci de ou. Oricum, după părerea mea, alimentatia pisicilor este un subiect mult mai sensibil decât alimentatia cainilor care mi se pare că sunt mult mai ușor de satisfăcut.

Dar ce nu facem noi (iar posesorii de pisici știu despre ce vorbesc) pentru aceste fascinante animale? Eu cel puțin vorbesc cu ea de parcă ar fi copilul meu și uneori o strig cu apelativul ”iubirea lui mama”, evit să mă mișc sau să fac anumite lucruri dacă stă la mine în brațe, am o arhivă cu poze și filmulețe numai cu ea, îi cumpăr jucării și am iertat-o de fiecare dată când mi-a distrus perdelele, draperiile ba chiar și canapeaua. Face parte din viața mea și nu mai pot concepe cum ar fi să deschid ușa casei iar ea să nu mă întâmpine frecându-se cu afecțiune de picioarele mele. Mă bucur deci că oamenii au domesticit pisicile (se pare că asta s-a întâmplat acum 4000 de ani) și că astfel am acum posibilitatea să am propria mea pisică fericită că își trăiește zilele într-o casă de om. Voi ce credeți? de ce a ales omenirea să domesticească pisica atunci când ar fi putut alege orice alt animal? dacă ar fi ales vulpea oare cum era?

6 motive pentru care să îți cumperi o mașină second hand

23 November 202023 November 2020 Ioana 7 Comments

Nu am avut niciodată o pasiune pentru mașini și nici nu m-a interesat subiectul decât în măsura în care un autoturism îți satisface nevoia de a te deplasa dintr-un loc în altul în condiții de confort. Dacă cineva mă întreabă ce mașină are cutărescu pot doar să îi spun dacă e roșie, neagră sau argintie, deci cam la nivelul acesta sunt. Mărcile le rețin doar în măsura în care îmi trec pe la ureche și desigur că marile branduri îmi sună cumoscut dar despre modelele noi care apar an de an nu pot să spun absolut nimic.

De aceea, atunci când am văzut în fața blocului o mașină imensă, albă și foarte strălucitoare din care s-a dat jos vecina mea, nu am rămas deloc impresionată. Adică am observat că e ceva nou dar nu am simțit efectul de waw! pe care ar fi scontat. I-am urat să o stăpânească și să o conducă sănătoasă dar ea, fiind extrem de entuziasmată de achiziție, a insistat să îmi dea tot felul de detalii care, deși nu mă interesau, le-am ascultat politicos dând aprobator din cap. La un moment dat, pe când credeam că am scăpat, hodoronc-tronc, mi-a spus că mașina a costat 35000 de euro deși eu întrebarea asta nu i-aș fi pus-o în vecii vecilor. Ei, abia acesta a fost momentul în care am rămas bouche bée, pe românește cu gura căscată. Cum să dai pe o mașină, atunci când locuiești la bloc, o sumă care valorează aproape cât un apartament? asta e peste puterea mea de înțelegere. Bineînțeles că fiecare își cheltuiește banii cum vrea, eu însă, și desigur acesta este un consens în familie, cred că există câteva motive pentru care este mai avantajos să cumperi o mașină la mâna a doua decât una nou nouță:

Economisești o grămadă de bani la prețul de achiziție – asta desigur dacă poți supraviețui fără mirosul de mașină nouă. Este de departe motivul cel mai important care deschide lista și pe care îl vede oricine.
Deprecierea valorică este mult mai mică și mai lentă la un vehicul care are cel puțin trei ani. Se știe că la o mașină nouă prețul îi scade brusc deja din momentul în care a ieșit pe poarta fabricii și după două zile sau 200 de km parcurși deja valoarea de piață i-a scăzut cu 10%. Cea mai abruptă și cea mai dramatică depreciere este în primii ani de utilizare. Apoi, după 2-3 ani chiar dacă valoarea (firește) continuă să meargă în jos, panta este mult mai lină. Cumperi o mașină de 5000 de euro, veche de 5 ani, o folosești un an și dacă o îngrijești bine, s-ar putea să o vinzi cu aproape același preț cu care ai luat-o ceea ce la o mașină luată de nouă, folosită un an, este exclus.
Poți conduce o mașină „mai bună” decât ți-ai putea permite altfel. Un Mercedes, de exemplu. Zic și eu, că sunt mașini scumpe și mai ales dacă îți dorești să ia ochii e destul de puțin probabil să poți lua una din reprezentanță cu banii jos.
Dacă ești o persoană pasionată de mașini, îți place să testezi și să conduci mai multe modele, le poți schimba ca pe șosete. Bine, poate exagerez, dar piața de mașini second hand oferă o varietate incredibilă pentru șoferii pasionați, pentru toate gusturile și toate tipurile de personalități de la Dacia Logan la Opel Astra și la BMW.
O mașină, hai să-i zicem ”uzată” vine cu propriile avantaje iar beneficiul principal este, sau ar trebui să fie, senzația de a conduce fără tensiune, relaxat și fără frica, oarecum de înțeles, de a nu zgâria, stropi, murdări sau, mai rău, de a lovi mașina. Pentru mine, din exterior privind lucrurile, nimic nu mi se pare mai patetic decât proprietarii de mașini care suferă când un porumbel își lasă găinațul pe parbriz.

Poate că dacă m-aș gândi mai mult, aș mai găsi și alte motive pentru care este mai avantajos să cumperi o mașină second hand decât una nouă dar mă opresc aici. Hmmm… poate ar merita abordat și subiectul costului întreținerii știut fiind faptul că la mașinile noi, pentru a benficia de garanție, orice mică reparație sau revizie trebuie făcută doar în anumite service-uri agreate de dealeri și unde tarifele urcă până la cer. Alți bani, altă distracție. Deci acesta ar fi al șaselea motiv. În rest, mai adăugați voi.

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: