Azi sunt (aproape) fericită, am găsit bilete de avion ieftine spre Barcelona. O să mă liniștesc pe deplin doar când o să le găsesc și pe cele de întoarcere dar până atunci stau la pândă pentru orice promoție ar apărea. Și cum fac o pauză de la zbaterea politică în care ne încordăm de ceva zile încoace am zis să vă spun ce mă enervează cel mai tare la cei care călătoresc fără a fi pregătiți cum se cuvine. Din păcate, toate cele 7 ”indicii” le-am întâlnit pe viu, adică la oameni cu care mi-am petrecut alături cel puțin o vacanță.

1. Ai bagajul prea mare și prea greu. Am văzut de foarte multe ori oameni târând după ei geamantane sau rucsacuri ce păreau a cântări o tonă și de mă apuca durerea de spate numai uitându-mă la ei. Bagajul trebuie să fie astfel dimensionat încât posesorul să fie în stare să și-l ridice singur în compartimentul pentru bagaje sau să și-l care pe scări  în sus când nu există lift chiar și atunci când este vorba de o fătucă de 42 de kile. Un troler imens burdușit cu de toate îți taie libertatea de mișcare și te împovărează în mod inutil. Dacă ți-e greu să adopți stilul minimalist la plecarea în vacanță și nu știi cum să procedezi, iată un truc simplu: fă-ți bagajul în mod obișnuit apoi scoate jumătate din lucruri afară și îți garantez că ceea ce a rămas în valiză îți va fi suficient.
2. Nu te documentezi despre locurile pe care le vei vizita și, cel mai probabil, asta înseamnă că vei rata multe obiective care ar merita să fie văzute. Părerea mea este că atunci când pleci într-o călătorie trebuie să ai exact în minte ceea ce vrei să vizitezi, și să ai hanar despre istoria și geografia locurilor. E bine să știi dacă nu cumva muzeele sunt închise într-o anumită zi, cum se desfășoară transportul în comun și orice altceva ține de amănunte organizatorice. Nu sunt adepta programului foarte strict și respectat la sânge (uneori e plăcut să te lași dus de val) dar am constatat că excursiile care un plan dinainte stabilit sunt cele mai reușite.
3. Compari totul cu ceea ce este acasă și te plângi de diferențe. Asta e mult mai scump decât nu știu unde, mâncarea asta nu are același gust, în Grecia era mai cald, la noi nu plouă atât de mult, acolo era mai bine și dincolo era mai altfel… Aceste remarci obositoare nu fac altceva decât să distrugă toată plăcerea călătoriei pentru că da, oriunde mergem, vom găsi diferențe de cultură, de mâncare și, evident, de prețuri. Până la urmă o excursie înseamnă a te bucura de aceste diferenţe şi nu a te plânge de ele.
4. Nu te îmbraci şi, mai ales, nu te încalţi corespunzător. Urăsc să am parteneri de călătorie cărora le este tot timpul frig sau îi dor picioarele din cauza pantofilor. Hainele trebuie să fie cât mai versatile şi  să poată fi luate în straturi în funcţie de temperatură, comode şi lejere, fără să strângă, fără să fie lipite de piele şi fără să se murdărească uşor. Pantofii sunt şi mai importanţi, aceștia trebuie să fie super-mega-extra comozi şi de bună calitate ca să reziste la lungile plimbări pe jos cum ar fi aceştia de aici. E adevărat că nu avem cu toţii acelaşi stil dar să îţi iei tocuri pentru a umbla pe străduţe pavate cu piatră cubică mi se pare dovadă de prostie. Sau, cum am văzut o tipă la controlul de securitate din aeroport purtând cizme cu şireturi, înalte până la genunchi, înşiretând şi desşiretând un sfert de oră cu lumea aşteptând în spatele ei. Atunci când vine vorba de călătorii, începând de toamna devreme până primăvara târziu, eu sunt adepta ghetelor. O pereche cum ar fi cele de aici sunt potrivite în orice situaţie, ştiu că pot să fac kilometri întregi fără să mă bată, fără să mă jeneze şi, efectiv, fără să le simt.
5. Refuzi să mănânci conform obiceiurilor locale. Ți-a intrat în cap că cea mai bună mâncare este cea de la mama de-acasă și orice altceva ți s-ar oferi nu suferă comparație. Cu ce amintiri revii dintr-o călătorie dacă ai fost în Grecia și nu știi ce gust are tzatziki, dacă ai fost în Spania și n-ai mâncat o paella sau dacă ai fost în Turcia și te-ai strâmbat în fața kebapului? Este posibil ca nu toate astea să fie pe placul tău dar nu te poți pronunța înainte să le fi testat cu propriile papile gustative care nu știu altceva în afară de ceafă de porc cu cartofi prăjiți. Experimentează! E ridicol să bați juma’ de lume și să mănânci doar la McDonald’s sau Pizza Hut.
6. Nu cunoști regulile care trebuie respectate în timpul unei călătorii. Nu pot să vă spun de câte ori am văzut oameni indignați la controlul din aeroport când au fost puși să arunce la coșul de gunoi sticlele cu apă. Jesus! oare de câți ani nu mai e voie să iei lichide la bord decât în sticluțe de maxim 100 de ml? Cred că de 10 cel puțin și totuși unii încă se mai enervează. Sau faptul că la decolare trebuie să îți pui centura de siguranță atât ție cât și copilului. Dacă vă vine să credeți odată s-a întâmplat ca pur și simplu avionul să întârzie decolarea cu 15 minute (nu exagerez deloc) pentru că o mămică a refuzat să pună centura copilului care urla ca din gură de șarpe. 180 de oameni am așteptat până când însoțitorul de bord a intervenit ferm și i-a spus doamnei în cauză că o să o dea jos din avion dacă refuză măsurile de siguranță obligatorii.
7. Vorbești prea tare în mijloacele de transport în comun și asta e valabil atât atunci când porți o discuție cu partenerul de călătorie cât și atunci când vorbești la telefon. Există țări în care oamenii nu discută între ei deloc atunci când se află într-un mijloc de transport în comun (de exemplu în Danemarca) dar nu aș merge chiar atât de departe. Bunul simț ar trebui să îți spună care e limita decibelilor astfel încât cei din jur să nu fie poluați sonor. Oricum nimeni, dar absolut nimeni nu își dorește să asculte conversațiile celor lângă care își vor petrece 20 de minute sau poate chiar câteva ore într-un vagon de tren, metrou, autobuz sau avion. Un ton moderat sau chiar șoptit este până la urmă o dovadă de respect pentru cei din jur.

        Ce părere aveți? Ați întâlnit astfel de personaje? Sau ați fost norocoși mereu și ați călătorit numai împreună cu oameni cu care ați fost în simbioza perfectă? 

Read More

        Nu-mi vine să cred ce repede trec zilele frumoase. Am fost plecată în Anglia și totul s-a petrecut ca o clipire din ochi, dacă nu aș avea imaginile filmate, aș crede că totul a fost doar un vis 🙂 Nu a fost ceea ce s-ar numi o călătorie programată ci s-a petrecut sub impulsul momentului, mai exact totul a început cu un email pe care l-am primit de la Wizzair în urmă cu o lună. Toate zborurile în și dinspre Anglia aveau o reducere de 20% cu condiția să cumperi bilete în acea zi așa că n-am stat prea mult pe gânduri. Am găsit cea mai avantajoasă ofertă cu plecare în 22 iulie și întoarcere în 28, în total 350 de lei, dar înainte să dau click pe confirm, l-am sunat pe Cristi să mă înțeleg cu el, să văd dacă nu are cumva ceva programat la serviciu sau cine știe ce altceva pentru perioada respectivă. Mi-a spus că nu, așa că m-am așezat din nou la calculator dar mă deconectasem deja de la aplicație. Când am intrat din nou, și jur că nu trecuseră mai mult de cinci minute, biletele erau deja cu 100 de lei mai scumpe, deci 450. M-am enervat la faza asta dar tot le-am luat. Și ca să mă răzbun pe wizz, nu mi-am cumpărat bagaj mare ci mi-am spus că o să merg doar cu un bagaj mic, gratuit. Ideea s-a dovedit excelentă și cred că tot așa o să fac de-acum înainte. M-am descurcat de minune fără să mai car după mine o tonă de haine și de cosmetice 🙂

        Ce-mi place la Wizzair este faptul că poți să-ți alegi locul în avion (contra unei taxe, bineînțeles) așa că am mai plătit 12 lei pe sens și mi-am ales loc la geam ca să pot filma. Am făcut mai multe filmulețe pe care o să le postez, pe rând, pe YouTube. Primul dintre ele îl puteți vedea chiar acum, dând click pe imaginea de mai jos. Enjoy!

Read More

          În sfârșit, după ani de zile în care mi-am dorit să ajung la Poiana Narciselor, am reușit s-o fac și pe asta. Abia am așteptat să văd miraculoasele câmpuri de narcise, steluțe albe căzute din cer printre firele de iarbă crudă, fremătând timid în bătaia vântului de primăvară și formând un covor delicat întins până în marginea pădurii de brazi. Sau cel puțin așa îmi închipuaim eu că va fi. Știți voi, imaginile alea paradisiace pe care cu siguranță le-ați văzut pe internet și care care sunt atât de frumoase încât par ireale, imagini care apar în toate ghidurile turistice fiind numite ”cadre de basm”, poze asociate cu titluri de genul  ”Eterna și fascinanta Românie” care fac să ne tresalte inima de orgoliu național . Mă așteptam să găsesc ceva care să-mi taie răsuflarea și exact asta s-a întâmplat, chiar mai mult de atât. Mi s-a tăiat răsuflarea dar din păcate am rămas mută nu de admirație ci de șocul și groaza pe care le-am resimțit când am văzut mulțimea de turiști care au reușit să radă la firul ierbii toate tijele care aveau petale lasând pajiștea ciuntită de orice urmă de frumusețe. Nici turmele de oi n-ar fi reușit să pască în ritmul în care cohortele de așa ziși iubitori ai naturii au devastat poiana. 

        Am ajuns sus pe munte înainte de 10 dimineața când încă traficul era lejer și chiar dacă era relativ devreme, Poiana Narciselor era deja pustiită. Nu ne-a fost dat să ne încântâm privirea cu aproape nicio floare, abia dacă mai zăreai din loc în loc câte o narcisă scăpată de furia culegătorilor fiind bine pitită după câte o piatră. La orele prânzului florile erau toate culese. Strânse în buchete mari și lacome își trăiau ultimele clipe uscându-se pe câte o pătură alături de mici și grătare sau, în cel mai fericit caz, suportând soarele arzător în pahare de plastic la adăpostul roților de mașini. 

        De ce, oameni buni, de ce ați crezut că narcisele au înflorit ca să le culegeți voi ca sălbaticii și nu să le lăsați să ofere o feerie pentru oricine ajunge sus pe platou? Ce fericire ați simțit când v-ați aplecat să mai rupeți o codiță fragilă pe care să o înghesuiți lângă alte o sută?

        M-am umplut de rău văzând spectacolul dezolant în care culegătorii de flori luau sistematic la pas fiecare bucățică de teren propunându-și să lase totul curat în urmă. Am încercat să fac ceva, am încercat să opresc din barbarie măcar o persoană, să nu stau degeaba și să mă plâng că nimeni nu face nimic și că nimeni nu ia atitudine. Ați văzut ce scrie pe tăbliță, să nu rupeți florile? am întrebat o femeie impunătoare însoțită de o fată tânără, amândouă cu brațele pline de flori de parcă mergeau să le vândă la piață. Am văzut, dar nu contează, mi-a răspuns cu un rânjet (sau poate o fi fost zâmbet?) pe față. Nu contează?? am repetat eu șocată de un astfel de răspuns în timp ce tânăra a sărit să-și apere însoțitoarea Lasă, nu veni dumneata (adică eu) să ne înveți pe noi ce să facem, că suntem crescute și trăite aici de o viață! M-a pus urgent la punct fără drept de replică. Carevasăzică era locul lor, satul lor, muntele lor, florile lor, eu nu aveam ce căuta acolo cu ideile mele stupide de a lăsa narcisele în pace. 

        Am mai avut o tentativă de a-mi demonstra spiritul civic, de data asta cu o femeie ce părea venită de la oraș. Echipament sport, bocanci Salomon rezistenți la  apă, ochelari de soare de firmă. Ați văzut ce scrie pe tăbliță, să nu rupeți florile? Da, am văzut, dar nu am fost eu prima… a venit circumstanța atenuantă. Aha, deci ea nu greșise cu nimic, nu încălcase nicio regulă, doar s-a luat după ce au făcut alții, ca oile după măgar. Am renunțat, nu aveam cum să opresc mulțimea, eram prea puțini cei care voiam să oprim un tsunami doar cu ajutorul unor saci de nisip. Și nici nu intenționam să-mi stric ziua (deja compromisă pe jumătate) intrând în altercații cu tot felul de neaveniți.

        Pe scurt, Sărbătoarea Narciselor de la Negrileasa nu este o sărbătoare a florilor. Este o serbare câmpenească, un mini-festival de folclor în vârful muntelui, o altă ocazie de a aduna puhoi de oameni la un loc pentru a ”încinge grătarele și a sfârâi micii”. În afară de peisajul splendid de care ești înconjurat când ajungi acolo, sigurul lucru pe care l-am apreciat a fost faptul că nu s-au auzit deloc manele, de la toate corturile răzbătând doar acorduri de muzică populară (deși atunci când merg la munte prefer să nu aud nimic altceva în afară de glasul păsărilor, dar, na , acum era vorba de un festival). Nu o să mai merg niciodată la Poiana Narciselor în ziua în care acestea sunt sărbătorite. Pardon, am vrut să spun batjocorite. Poate o să merg înainte de marea vandalizare sau poate o să aleg alte locuri în jurul cărora nu se face atâta tam-tam. 

Read More