Month: May 2015

Cel mai simplu Tiramisu

Ioana 12 Comments

        Numele desertului Tiramisu însemnă în italiană ridică-mă și nu cred că se putea găsi un nume mai potrivit. Mie, cel puțin, îmi ridică moralul instantaneu.
        Prima și prima dată am mâncat tiramisu la niște prieteni francezi. Era un tiramisu făcut în casă, fără alcool, și mi s-a părut cel mai bun lucru pe care l-am gustat în Franța deși, fiind pentru prima oară acolo, am încercat multe din rafinamentele pentru care francezii sunt vestiți. Dar așa s-a întâmplat, să-mi cadă cu tronc un desert italian.

        Mi-am notat atunci rețeta, care este foarte simplă, și am făcut-o de nenumărate ori. Nu chiar atât de des cum aș fi vrut pentru că încerc să limitez pe cât posibil numărul de calorii. Dar dacă nu mi-ar fi teamă că mă fac cât China, aș mânca în neștire.
        Să trecem deci la lucruri concrete, adică la ingrediente:
  • 500 grame de brânză mascarpone
  • 5 ouă
  • 5 linguri de zahăr
  • 24 de pișcoturi
  • 400 ml de cafea  
        Din cantitățile astea ies cam 8-10 porții, așa că, dacă vi se pare prea mult, se poate înjumătăți totul. Ca să știți la ce să vă așteptați: acest tiramisu are o consistență destul de moale, nu este țeapăn ca o prăjitură și se servește în cupe de înghețată. Contează foarte mult calitatea mascarpone-ului care, dacă este prea moale, s-ar putea să compromită rezultatul final. Eu îl cumpăr de la Lidl unde raportul calitate / preț mi se pare foarte bun.
        Pasul unu: se prepară cafeaua pentru că aceasta trebuie să fie rece atunci când se vor înmuia pișcoturile. Nu puneți zahăr și mai ales nu folosiți ness, ci cafea neagră.
      Apoi se separă albușele de gălbenușe și se bat spumă. Gălbenușele și zahărul se amestecă împreună și treptat se adaugă brânza. Eu folosesc robotul de bucătărie și toată operațiunea durează cinci minute. Fără mixer durează un pic mai mult dar nu e imposibil. Apoi, peste acest amestec de culoare galbenă și cu un gust absolut delicios, se răstoarnă spuma de albușe și, cu mișcări ușoare se amestecă împreună. Vreau să spun că nu e nevoie să frecați ca la zacuscă ci doar un pic, astfel încât să rămână o compoziție pufoasă, cu aerul din albușe încorporat în ea.
        Pișcoturile se înmoaie, unul câte unul, în cafea și se așează într-un vas. Trebuie să le treceți rapid prin cafea pentru că absorb lichidul foarte ușor și dacă le țineți prea mult pur și simplu se dezintegrează.
        Nu este necesar să le aranjați artistic pentru că oricum nu se vor vedea la final. Peste ele se toarnă crema propriu zisă. 
        Se nivelează puțin și gata. Deasupra se poate presăra ciocolată neagră rasă sau pulbere de cacao și se lasă la frigider patru ore. 
        Asta e tot. Adică nu chiar. Să vă mai spun una-alta despre pișcoturi 🙂 În engleză se numesc ladyfingers iar în italiană savoiardi. Numele lor vine de la Ducele de Savoia pentru că la curtea sa, la sfârșitul secolului al XV-lea, s-au făcut pentru prima dată cu ocazia unei vizite a regelui Franței. Au avut un succes atât de mare încât au devenit prăjitura oficială a curții fiind oferite oaspeților ca un simbol al bucătăriei locale. Și se vede că și acum, după mai bine de 500 de ani de la apariție, sunt la fel de apreciate.

Share This:

Read More

50 de lucruri despre mine

Ioana 7 Comments
  1. Singurul meu regret este că nu m-am născut cu 10 ani mai târziu.
  2. Am stat 8 ani în internate și cămine și am mâncat la cantină. De atunci nu fac mofturi la mâncare.
  3. Colecționez parfumuri.
  4. Sportul meu preferat este patinajul artistic. La televizor, bineînțeles, pentru că eu nu știu să patinez.
  5. Cel mai mult îmi place să călătoresc pe apă. Cu vaporul, cu barca, cu ferryboatul, nu contează, apă să fie în jurul meu.
  6. Am simțul umorului foarte bine dezvoltat sau cel puțin așa îmi place să cred.
  7. Toată viața am regretat că părinții nu mi-au pus numele Cristina. Cred că nu e greu să ghiciți cum o cheamă pe fiica mea.
  8. Actrițele mele preferate sunt Meryl Streep și Julia Roberts.
  9. De multe ori nu pot să-mi exteriorizez sentimentele și uneori sunt considerată o persoană rece. Sau cel puțin așa se zvonește.
  10. Materia mea preferată în liceu a fost fizica.
  11. Toamna este anotimpul care îmi place cel mai puțin. Pădurile în tonuri de galben mi se par îngrozitor de triste.
  12. Când sunt acasă nu mă plictisesc niciodată.
  13. Am lucrat 20 de ani într-o bancă.
  14. Mi-ar plăcea să locuiesc în București.
  15. Cel mai spectaculos loc în care am fost vreodată a fost insula Santorini.
  16. Nu cred în zodii deși citesc horoscopul zilei. Sunt născută în zodia Gemenilor.
  17. Îmi place să cos la mașină. 
  18. Am 1 metru 70.
  19. Nu înțeleg niciun argument pe care îl aduc cei care se opun vaccinării. 
  20. Visez în fiecare noapte, iar dimineața îmi aduc aminte toate amănuntele.
  21. Din bucătăria românească cel mai mult îmi place supa de găină cu tăiței. 
  22. Iubesc pisicile și câinii la fel de mult. De fapt iubesc toate animalele.
  23. Îmi place să citesc dar nu mi-am notat niciodată numărul de cărți citite cum am văzut că e la modă acum.
  24. Mă uit în fiecare zi pe YouTube. Sunt abonată la aproximativ 100 de canale.
  25. Evit să iau medicamente. Antibiotice am luat doar de două ori în viață, prima dată la 9 ani când am avut scarlatină.
  26. Am rău de înălțime.
  27. Am făcut 7 ani de pian dar nu știu să cânt mai deloc. Nu am talent.
  28. Majoritatea cumpărăturilor le fac pe internet.
  29. Îmi place enorm să merg la balet. Când eram mică visam să fiu balerină.
  30. Poetul meu preferat este Lucian Blaga.
  31. Îmi place orice fel de înghețată.
  32. Nu fumez.
  33. Cred că toate lucrurile se petrec cu au anumit scop și că nimic nu este întâmplător.
  34. Culoarea mea preferată este roz dar mă îmbrac cel mai adesea în bleumarine, maro și alb.
  35. Când plec undeva pot să-mi fac bagajele în 10 minute.
  36. Florile mele preferate sunt lalelele albe. Și cele roz.
  37. Nu mă uit niciodată la filme horror. Never ever.
  38. Numărul meu norocos este 17.
  39. Nu înțeleg arta modernă dar nici nu pretind că mi-ar place.
  40. Aș putea mânca lebeniță în fiecare zi.
  41. Unul din proverbele care mă călăuzesc în viață este Noaptea e un sfetnic bun. L-am verificat de multe ori și pot să confirm acest lucru.
  42. Mă răzgândesc ușor. Asta se cheamă că sunt flexibilă.
  43. Vorbesc engleza și franceza.
  44. Dacă aș fi avut talent la desen, mi-ar fi plăcut să fiu arhitect.
  45. La televizor cel mai mult mă uit la știri.
  46. Aș putea deveni vegetariană dar nu cred că asta mi-ar aduce beneficii sănătății.
  47. Nu am permis de conducere.
  48. Cred că internetul este una din invențiile cu cel mai mare impact asupra omenirii.
  49. Cântăreața mea preferată este Patricia Kaas.
  50. Am început să beau cafea la 28 de ani. 
        Dacă aveți alte întrebări pentru mine, vă rog nu vă sfiiți. 

Share This:

Read More

Bon fiscal pentru bacșiș

Ioana 8 Comments
       Simt că nu pot să fac nicio introducere soft așa că o să vă spun din start părerea mea în legătură cu impozitarea bacșișurilor: o tâmpenie colosală. 
       Dacă nu știați, de curând guvernul a adoptat  o ordonanţă de urgenţă care prevede ca bacşişul pe care îl lasă clienţii să fie înregistrat pe bon fiscal separat şi să fie impozitat cu 16% iar Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a declarat că după ce se va începe impozitarea bacşişului, la buget se vor aduna, anual, aproximativ 300 de milioane de lei. Aha… deci asta era gaura prin care se scurgeau banii și una din cauzele pentru care economia șchiopăta. Bine că mai există oameni inteligenți care și-au dat seama, chiar dacă un pic mai târziu, și au găsit soluția. Abia aștept să văd cum se vor utiliza fondurile colectate.
       Până atunci însă mă întreb cum voi proceda eu, în calitate de client, când o să vreau să-mi achit nota de plată după ce am mâncat, să zicem, o pizza la o terasă. Aș putea să-i spun chelnerului să-mi aducă nota de plată și, separat, un bon fiscal de 5 lei pentru bacșiș deși mi se pare destul de jenant să spun în gura mare cât vreau să las în plus. Apoi, după ce primesc nota, văd că totalul de plată este 28,90 lei. Ce fac? încep să mă scotocesc în portmoneu după bani potriviți sau aștept să-mi dea rest 1 leu și zece bani? Și dacă nu are, că știm cu toții că la restaurante nimeni nu umblă cu fise? Atunci poate mă hotărăsc să îi las lui diferența dar cum nimeni nu vrea să încalce legea va trebui să meargă înapoi la casă și să îmi aducă încă un bon fiscal pentru cel  de-al doilea bacșiș, de 1 leu și zece bani. Și uite așa voi avea trei bonuri în loc de unul singur cum era până acum. Iar ca să vedem partea plină a paharului, asta înseamnă trei șanse în plus la loteria bonurilor 🙂
        În varianta a doua, o să cer doar nota de plată fără să spun dacă și cât vreau să las bacșiș. După ce văd nota de 28,90 o să calculez repede în minte sau pe telefon un bacșiș care adunat cu nota de plată să nu dea cu zecimale astfel încât să nu ne încurcăm cu bani mărunți și să ne trezim în situația de a nu ne putea regla conturile. Deci o să fiu generoasă și o să spun că vreau să-i mulțumesc pentru servire lăsându-i în plus 5 lei și zece bani. Sau o să mă zgârcesc și o să spun să-mi aducă repejor încă un bon pentru 1 leu și zece bani. În orice caz epoca în care ne ridicam și plecam elegant lăsând în mapa sau cutiuța de pe masă banii, s-a sfârșit. Acum orice ieșire la restaurant se va încheia cu o discuție despre bani cu chelnerul care te-a servit din care cuvintele bon fiscal și bacșiș trebuie neapărat să facă parte.
         Ce ne facem însă dacă am comandat pizza acasă? Această întrebare nu mi-am pus-o doar eu ci și jurnaliștii care au cerut lămuriri domnului ministru. Răspunsul este stupefiant ”Daca doriți să lăsați un bacșiș, mergeți la unitatea respectivă, iar acolo, pe casă, bate bonul fiscal, bacșișul respectiv, și asta este”. Ați priceput, nu? După ce băiatul cu pizza bate la ușă și vă lasă comanda, dați fuga-fuguța la unitate ca să-i lăsați o mică recompensă pentru efortul depus. Gizăs! Asta a fost o glumă sau o ironie cu tentă clară de bătaie de joc? Pentru că apoi domnul ministru a adăugat repede, ca sa pareze orice tentativă de a i se mai adresa vreo întrebare: ”Sau cu taxiul, vreti sa ma intrebati si de taxiuri, daca mergeti cu taxi?”. Da, eu chiar vreau să știu cum procedez dacă vreau să las bacșiș la taxi? Cer o cursă rapidă până la dispecerat unde mi se va da bon fiscal? 

        Mi se pare aberant până și faptul că am ajuns să ne punem astfel de întrebări. Azi, la Lidl, am văzut cutia pentru donații, un mod foarte răspândit de a aduna bani pentru diverse cauze umanitare. 
        Dacă o să bag un leu în cutie trebuie să cer bon fiscal? Aștept răspuns urgent.

Share This:

Read More

Parfum de vacanță

Ioana 4 Comments
        Știu că nu numai mie mi se întâmplă ca atunci când simt un anumit miros să retrăiesc amintiri sau senzații pe care le asociez unor experiențe sau persoane. Pur și simplu așa este construit creierul nostru, să-și aducă aminte de tot felul de lucruri în momentul în care simte un anumit miros. 
      La mine această memorie a mirosurilor se pare că este cea mai dezvoltată în comparație cu memoria vizuală sau cea auditivă. Ca să rețin o față umană nu mi-e de ajuns o singură privire și ca să recunosc un actor mai degrabă îl țin minte după nume decât după cum arată. La fel, dacă aud o melodie la radio trebuie să fie ceva ieșit din comun ca să o țin minte de prima dată. În schimb, dacă am simțit odată un miros nou, indiferent dacă mi-a plăcut sau nu, pot să îl recunosc dintr-o mie (sau cel puțin așa cred).
       Un miros oarecare declanșează amintiri și readuce în memorie evenimente din copilărie, momente din viață, persoane sau sentimente trăite. Cine nu se bucură de mirosul de acasă, pentru că fiecare casă are un miros specific, cine dintre cei din generația mea nu asociază mirosul portocalelor cu cel al Crăciunului, cine nu-și aduce aminte de primele zile de școală de după vacanță atunci când simte mirosul creioanelor proaspăt ascuțite sau zilele petrecute la țară atunci când în aer se simte mirosul de iarbă proaspăt cosită?
         La fel ca tuturor, mi se întâmplă și mie. Doar că uneori forțez nota întorcând regulile jocului. Dacă mi se face dor de ceva ce nu pot avea pe moment, îmi aduc din trecut măcar mirosul. Dacă am o zi proastă, încerc să mi-o transform olfactiv într-o zi frumoasă pe care am trăit-o la un moment dat. Și funcționează de fiecare dată. În seara asta am vrut să fiu din nou în Corfu Town la fel ca anul trecut în septembrie… și am fost. De fapt, de acolo vă scriu acum 🙂 Mi-am dat cu un pic de parfum, am închis ochii și când i-am deschis eram deja acolo, pe străduțele înguste, cu scări care se termină în mare ducând spre nicăieri. 
        Acolo am purtat pentru prima oară un parfum de la Yves Rocher – So elixir. Nu sunt un fan al parfumurilor de la Yves Rocher, cel puțin pe pielea mea mi se pare că toate sunt foarte asemănătoare și nu am reușit să creez o legătură între noi, dar acesta mi s-a părut altfel și m-am îndrăgostit de el. Nu doar pentru amintirile pe care mi le-a lăsat, ci pur și simplu pentru că mi-a plăcut de la prima atingere.
         So elixir este iasomia de iunie adunată într-o sticluță. Un parfum fără nimic artificial, cald, greu și mieros care persistă foarte mult și nu-și schimbă mirosul în timp. Adică notele de vârf și notele de bază vin toate deodată învăluindu-te de la început la sfârșit. L-aș încadra mai degrabă la categoria parfumuri de toamnă-iarnă dar având în vedere că l-am purtat pentru prima oară într-o seară de vară, ce-i drept fără să fie caniculară, o să-l asociez întotdeauna cu briza mării din Corfu Town. 
        Eu îl simt ca pe un șal care ți se așează confortabil pe umeri lăsându-ți senzația că cineva drag are grijă de tine. Îți ține de cald cu grație, fără să te înfofolească și fără să-ți îngrădească libertatea de mișcare fiind ușor și greu în același timp.
        Îl simt pe mână și în păr și îmi place foarte mult dar acum trebuie să vă las pentru că mă așteaptă o noapte lungă în care voi călători înapoi acasă. O să mă îmbarc pe ultimul ferryboat. Asta bineînțeles după ce voi lua o cină târzie la unul din restaurantele micuțe cu lumânări aprinse pe fiecare masă și cu acorduri de sirtaki auzindu-se discret pe fundal.

Share This:

Read More

Surpriza de la Nivea

Ioana 4 Comments
      Când, vineri,  m-a sunat curierul să-mi spună că are un pachet pentru mine am fost foarte surprinsă pentru că nu comandasem nimic și, deci, nu așteptam vreun colet. Așa de curioasă eram încât l-am întrebat la telefon cine e expeditorul dar nu mi-a putut spune pentru că era la volan iar pachetul meu era în portbagaj. N-am avut încotro decât să aștept până am văzut cu ochii mei o cutie albastră, legată cu o fundă de satin, pe care era scrisă exclamația mea: WOW! Parcă-mi luase vorbele din gură 🙂
       Mi-am dat seama instantaneu că e de la Nivea pentru că de vreo lună văd în toate magazinele rafturile pline de cutiuțe alb-albastre însoțite de sloganul ”Testează crema cu efect WOW!”. E noua cremă, lansată în această primăvară, pe care am încercat-o de fiecare dată când am trecut prin Auchan, Carrefour sau Kaufland dar pe care nu am cumpărat-o încă. Mi-am zis că ar trebui să termin ceea ce am pe stoc înainte de a mai cumpăra ceva, deși tare mă mâncau degetele să o pun în coș. Asta da surpriză! 
       Așa de tare m-am bucurat de parcă ar fi fost ziua mea. Sau Crăciunul. M-am bucurat pentru produsele primite dar și mai tare m-am bucurat că celor de la Nivea le-a plăcut articolul meu. Înseamnă că l-au citit și scrierea mea a fost apreciată iar asta înseamnă o satisfacție care mă umple de self esteem. Pe românește, începe să-mi placă de mine din ce în ce mai mult 🙂 
        Am studiat conținutul pachetului și am zâmbit când am văzut loțiunea de corp hidratantă sub duș. Dacă nu mă înșel, cred că a apărut acum două veri și atunci am susținut sus și tare că eu nu am nevoie de așa ceva și că nu o să o cumpăr niciodată. Este o loțiune de corp care se aplică pe pielea udă (deci sub duș) și apoi se clătește. Zice-se că nu mai este nevoie de extra-hidratare, deci se poate renunța la clasicul lapte sau cremă de corp. Nu am încercat această loțiune până acum dar, drept să spun, intenționam să o cumpăr… ce să faci, cei născuți în zodia gemenilor obișnuiesc adesea să se răzgândească. După ce o să o folosesc promit să vă spun părerea mea.
        Când să pun lucrurile înapoi, am observat că mai era ceva, o carte care având exact aceeași dimensiune ca și fundul cutiei, se proptise între pereții acesteia și rămăsese prinsă acolo. 
        Cartea este dedicată tuturor celor care-și doresc să trăiască mai simplu, și deci mai bine din punct de vedere material, fizic, psihologic, spiritual, cu scopul de a-i ajuta să exploreze  imensul potențial pe care îl posedă. Exact pentru mine. N-am apucat încă să o citesc din scoarță-n scoarță dar am răsfoit-o și mi-a plăcut tot ce am găsit în ea. Este scrisă de o franțuzoaică stabilită în Japonia de peste douăzeci de ani și care este pătrunsă de maniera de viață a țării sale de adopție ce se bazează pe principiul mai puțin înseamnă de fapt mai mult.
        Nu sunt superstițioasă din fire dar uneori îmi place să cred în semne și dacă mă uit în urmă știu că au existat momente în viață când am fost nevoită să iau decizii grele. Când nu am fost sigură de ceea ce trebuia să fac, am amânat momentul așteptând să mi se arate un semn și întotdeauna acest lucru s-a întâmplat. Să nu vă imaginați că am așteptat semne divine, voci care să îmi șoptească pe ce drum s-o iau sau creaturi care să mi se arate în vis. Nu, de obicei semnele au însemnat oameni cu care am purtat o discuție, un film care mi-a transmis un mesaj sau pur și simplu o întâmplare văzută pe stradă. 
        Acum  nu este vorba de o decizie ci de o nouă etapă pentru că de mâine încep un job nou. Dacă aș fi făcut acest lucru mai des poate nu mi se părea o schimbare foarte mare, dar cum 20 de ani am lucrat în aceeași companie, să trec acum la cu totul și cu totul altceva e ca și cum aș merge în prima zi la școală. Totul va fi nou și foarte diferit de ceea ce am făcut până acum așa că sunt curioasă și nerăbdătoare să încep. Mi-am propus să am un nou mod de gândire și să decid cine vreau să fiu, nu mai vreau să acumulez energii negative ci să am o atitudine pozitivă orice s-ar întâmpla. Gândurile acestea le aveam clar conturate în minte iar atunci când am primit cartea de la Nivea am simțit că acesta este semnul care îmi confirmă că așa va trebui să gândesc de acum încolo.
        Nu așteptam un semn dar mă bucur că a venit și mă bucur că Nivea știe că doar aspectul exterior al unui om nu este suficient pentru a-l face frumos. Interiorul și modul în care își trăiește viața îl definesc cu adevărat. Sigur că în spatele brandului se află oameni și știu că un om care lucrează în această companie mi-a făcut această frumoasă surpriză dar, pentru că nu știu numele acelui om, eu o să spun acum
        Mulțumesc, Nivea! 

Share This:

Read More