V-a plăcut povestea Cenușăresei?

       Cred că acesta va fi ultimul articol scris pentru SuperBlog-ul de primăvară. Spun ”cred” pentru că am obiceiul să mă răzgândesc dar în momentul acesta simt că nu sunt pregătită să înfrunt presiunea unui concurs iar, pe de altă parte, nici nu reușesc să văd partea distractivă pe care am găsit-o la celelalte trei ediții la care am participat. Sunt prea amărâtă ca să fac față, stresul e prea mare și nu reușesc să mă concentrez deși de idei nu duc lipsă. Plus că, la fel ca întotdeauna, există etape care mă scot din zona mea de confort având cerințe care nu se potrivesc stilului meu de a scrie. Cum eu, de regulă, sunt realistă și nu am înclinații de romancieră, îmi vine destul de greu să inventez povești. De fapt am mai spus asta: nu-mi place să scriu ficțiune.

       De exemplu la proba de azi ar trebui să fiu creativă și să devin parte în povestea Cenușăresei pentru că enunțul sună astfel:  Ştiţi momentul în care Cenuşăreasa şi-a pierdut pantoful, nu-i aşa? Vă invităm să ne povestiţi ce ar fi făcut Cenuşăreasa atunci dacă ar fi existat magazinul de pantofi Carmine Shoes şi cum ar fi fost finalul poveştii, din punctul vostru de vedere.

       Ca să fie clar de la început, pe mine povestea Cenușăresei m-a traumatizat în copilărie. Nu mai țin minte exact unde am auzit-o pentru prima oară dar aproape sigur la grădiniță și cel mai bine îmi aduc aminte finalul: cum surorile mai mari ale Cenușăresei și-au tăiat din picior (una din vârf, alta din călcăi) ca să le vină pantofiorul de cristal. Uffff… eu din momentul acela nu mi-am mai putut scoate din minte imaginea pantofului plin de sânge și chinul celor două. Din toată povestea, această scenă horror mi-a rămas cel mai bine întipărită în minte deci nu pot să spun, nici pe departe, că ar fi una din poveștile mele preferate.

       Oricum pantoful mic și delicat nu mai este de actualitate pentru că standardul de frumusețe al femeii s-a schimbat radical de pe vremea lui Perrault și a fraților Grimm. Top modelele de astăzi, înalte și subțiri ca trestiile, cu siguranță au 40 la picior la un metru și optzeci ai lor și nici nu cred că și-ar da interesul să intre în grațiile vreunui prinț care umblă din casă-n casă căutând cai verzi pe pereți cu un pantof de cristal în mână. Numai când mă gândesc cât de tare, de  incomod și ce beșici face un astfel de pantof la purtat, cred că nimănui nu i-ar mai trebui perechea. Și mi se pare și normal, atunci când există zeci de modele de pantofi din piele naturală toate culorile, toate mărimile, unii mai frumoși ca alții la doar un click distanță. Asta cu un click distanță nu mai știu unde am auzit-o că nu-mi aparține dar îmi place cum sună. Și nu doar cum sună… click-urile înseamnă cumpărături iar cumpărăturile reprezintă micile plăceri ale vieții :)pantofi       Adevărul este că am văzut multe modele faine pe site-ul Carmine dar gândul mi-a rămas la pantofii stiletto Red Queen, cei din poza de mai jos. 0s

       Arată, trebuie să recunoaștem pentru că este evident, exact ca niște pantofi Christian Louboutin clasici, absolut superbi doar că de 10 ori, ba nu, de 15 ori mai ieftini. Dar, cum se spune, mulți văd, puțini pricep :) Eu mi i-aș lua și cred că orice femeie ar trebui să aibă o pereche de stiletto negri din cel puțin trei motive:

  • Dau un efect de alungire a picioarelor. Vârful ascuțit și tocul subțire te arată mai înaltă și mai slabă ceea ce nu e rău deloc.
  • Se potrivesc atât cu fuste sau rochii cât și la o pereche de blugi pe care îi face să arate mult mai chic.
  • Pot fi purtați aproape la orice ocazie: la o nuntă, la serviciu, la un interviu de angajare, în club… oriunde.

În afară de asta, o pereche frumoasă de stiletto atrage atenția asupra celei care îi poartă fiind alegerea perfectă în cazul în care se dorește a suci mințile cuiva :) Se spune că bărbații iubesc femeile care poartă tocuri iar eu cred că nu doar pentru felul în care arată ci și pentru simplul motiv că o femeie care poartă tocuri este mult mai încrezătoare în ea însăși. Ce părere aveți? așa o fi?LOGO-Carmine-250x250        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.

Share This:

26 păreri despre “V-a plăcut povestea Cenușăresei?

  1. asta cu increderea datorata tocurilor eu as mai scoate o din educatia fetelor. neputand sa port tocuri, poate ptr ca nu am fost invatata la timp, nu mi s au parut nicicand confortabile. si am intalnit multi barbati care spun ca ne chinuim degeaba, ca altele ar trebui sa fie atuurile noastre. pareri si pareri.
    cat despre poveste, multe din povestile clasice sunt pline de astfel de orori. prefer sa vad ideea din poveste, partea frumoasa , restul sa nu o perpetuez cand i o spun copilului . e frumos totusi sa pastram o anumita vasta pentru visare. si asa copiii de azi sunt mult prea maturi si realisti …

    1. N-am vrut să sune că purtatul tocurilor ar face parte din educația unei fete, nici pe departe. Cu toate astea mie îmi plac tocurile și într-adevăr îmi dau o oarecare siguranță și încredere. Îmi place cum arată :)
      Iar faza cu sângele din pantofi… chiar așa ne-a povestit educatoarea și aveam doar 5 ani.

  2. Sa știi că nici mie nu-mi vine prea bine ficțiunea, dar am intrat în horă, zic să jucăm până la final.
    Știu că ești necăjită și îmi dau seama cât de greu îți este să urmezi cursul vieții care deși firesc pentru noi, greu pentru tine.
    Eu sper să ne vedem la gală, te pup!

  3. Of, Ioana!
    În primul rând, sper sincer sa te razgândesti. Concurenta e mare, stiu, si probabil ca un candidat forte la premiu, în minus, ar bucura pe multi.
    Competitia asta m-a atras pentru calitatea articolelor si creativitatea autorilor (banuiesc ca si pe tine din aceleasi motive) nu pentru premii (desi, recunosc, ma bucur enorm când câstig), nu pentru trafic pe blog ori alte chestii mascate.
    Este greu, nu e mereu apreciata munca sau creativitatea noastra la adevarata valoare, dar este si placuta, amuzanta, compensatoare. Poate ajuta si încurajarea mea la o decizie pozitiva.
    Cât despre Cenusareasa… nici eu nu sunt fan al povestii în sine, dar, cu un final nastrusnic si fara „blood în the shoe”, nu-i tocmai cea mai horror. De aia au si creat ulterior variantele mai „soft”. Avem si noi capra noastra, care-i mai plina de brutalitati.
    Indiferent cum, articolul este placut, realist si eu, personal, l-am apreciat asa cum este. Sper ca si juriul sa faca la fel.
    Eu continui sa-ti urez succes, mai ales pentru ca vreau sa te întâlnesc la Gala :).

    1. Te referi la capra cu trei iezi? Mie mi-o povestea tata și nu mi se pare plină de brutalități. Ce mare lucru că a mâncat lupul niște ieduți delicați și jucăuși? sau că s-a răzbunat capra și l-a aruncat în foc pe măgarul de lup? bine i-a făcut! :)
      Pe mine aia cu sângele din pantofi mă doare, poate pentru că am trăit-o pe propria piele dar ce nu face baba pentru frumusețe…

      1. Nici macar prtea cind lupul pune capul iezilor la geam ca si cum ar astepta-o pe mama lor? Cel putin eu asa imi amintesc. 😮

  4. Oh, eu mai degraba scriu fantezie decat despre certificat energetic si alte chestii „reale”. Alea nu-mi pun mintea la contributie, nu ma relaxeaza, ori eu daca scriu, vreau sa ma relaxez. Ca de aia m-am bagat acum foarte spontan si pe ultima 100 de m in SB, fiindca nu mai scriam nimic in blog- am vrut chiar sa-l inchid- si am zis sa-i mai dai o sansa.
    Desi ma intreb iar daca iar voi abandona, ca si acum 3 ani cand am lasat-o balta, nu m-a mai mai dus capul si cheful :))
    Cenusareasa, hm, mi s-a parut parca cel mai putin traumatizanta, au fost altele mai rele. Alba-ca-zapada (mai ales desenul animat,incepea asa frumos si pe urma….brrr), Fetita cu Chibrituri, hehe, cate nu-s!
    Altfel, tocurile mele preferate is alea patrate :)

  5. Da, Fetita cu chibrituri sau Printul fericit m-au impresionat mai mult.
    Surorile alea erau rele, asa ca treaba lor daca si-au taiat picioarele :)

  6. Ioana, la concursul ăsta oricum se confundă imaginația cu creativitatea. Și viceversa! :) Nu au cerut, în fapt, stil literar! Imaginarea unei povești ține nu vine neapărat, la pachet cu atmosfera de basm. Și ce ai scris tu e o poveste.

    Retragerile mi le recunosc și eu, mă recunosc în gândul tău! Dar, fiind o ediție scurtă, cred că poți rămâne pe tocurile tale, indiferent de presiunea din talpă, momentană.

    Toate poveștile sunt sângeroase, mai mult sau mai puțin. Ne-au fost servite, de-a lungul timpului ca basme de adormit copiii, dar acum, adulți fiind, discernem altfel. Cred că atunci când suntem mici, canalizăm altfel atenția asupra informației, reținând alte detalii și, cu precădere, finalul fericit. Ca adulți, însă, descoperim niște temeri.

    Țin minte o versiune ecranizată a Scufiței Roșii, care-i superbă, de altfel, dar care dezvăluie alte posibile evenimente în pădure, odioase chiar, dar justificate, căci, ce mamă și-ar trimite copila singură prin pădure, chiar dacă pentru o cauză nobilă, cum ar fi îngrijirea bunicii.

    Cred că subiectul ăsta putea fi abordam oricum. Fie într-o notă comică, fie pe picior de plecare(sau de fugă) așa cum ai făcut-o tu! Fără să știi, ai furat ceva sclipici din vraja poveștii. Uită-ți pantoful totuși, și, când te-om căuta, că sigur ți se potrivește, nu lăsa să te ascundă, ca niște surori vitrege și o mamă tot așa, nemulțumirea.

    1. Alma Nahe, tu ai scris deja o poveste intr-un simplu comentariu :)
      Nu-s chiar asa de stresata de concurs ci de ceea ce mi se intampla in viata reala. O sa scriu doar la probele care imi plac, adica la cele la care am ceva de spus. Si la gala tot o sa vin :)

      1. Ah! Deci tot trebuie să-ți mai dau banii pe taxi?! :))) Atunci tre’ să trag tare, să iau ceva premii. Te îmbrățișez și îți urez să treci cu bine peste cele din viața reală.

  7. Nu port tocuri (in facultate am purtat, ca era la moda, cu tocul patratos), si asa subtire nu am purtat niciodata. Dar astia din poza, negru cu burta rosie sunt suuuperbi!

    Eu sunt din aia cu picior 40 dar lat, de est eurpeanca. Asa ca greu imi gasesc o pereche de pantofi sa imi vina, cu piele moale, si prietenoasa. Romanii fac pantofi faini si buni, ar fi bine sa se lanseze pe piata europeana.

    1. Tocmai am cautat sa vad cine e Louboutin (habar nu aveam! ). Ce minuni face! doar ca sunt tocuri prea mari pt mine(habar nu am cum cineva poate sta asa sus…)

      1. Sunt Louboutin si cu tocuri mai mici.
        Dar eu am o teorie ca ce-ti cumperi de imbracat trebuie sa mearga cu nivelul tau de viata. Adica Louboutin sunt prea sus pentru mine, chiar daca nu-s o avere si la o adica as putea sa-i cumpar. Mi-ar fi jena sa ma vada lumea pe strada cu ei, ca se vede bine talpa rosie. Si nu mi-as lua nici copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *