cafea

Nu vreau să vă induc în eroare

        Am emoții. După articolul de ieri, cel în care vă spuneam că am găsit un parfum de care m-am îndrăgostit, Cristina, fiică-mea, m-a întrebat dacă într-adevăr chiar așa extraordinar e parfumul ăla că vrea să și-l cumpere. I-am spus că da, că nu am exagerat niciun pic și că îmi place foarte mult dar că poate ar fi mai bine să aștepte până ne întâlnim ca să îl testeze ”pe viu”. E drept că la mine a fost un blind buy dar nu întotdeauna mi se întâmplă să-mi placă ceva doar fiindcă am citit review-uri foarte bune. Apoi mi-a scris Adriana un comentariu în care îmi spunea că, datorită mie,  și-a comandat parfumul… Sper din suflet să îi placă și îmi doresc să fie la fel de încântată cum am fost eu dar am emoții să nu îi fi adus o dezamăgire pentru că mi-ar părea nespus de rău. Când e vorba de parfumuri gusturile sunt atât de diferite…

        Mi-e teamă să nu pățesc ca astă iarnă. Doamne, ce prost m-am simțit după ce am scris un articol în care recomandasem (în mod indirect) o coafeză de la mine din cartier. Am scris despre cât de mult mi-a plăcut cum m-a tuns și că de-acum înainte o să merg tot la ea. Ba chiar am pus și o poză cu noul meu look. După câteva zile m-am întâlnit cu o cunoștință care, pe un ton de reproș evident, și-a vărsat tot oful asupra mea, spunându-mi toate nemulțumirile legate de experiența ei cu coafeza respectivă. Că a tuns-o ca naiba, prea scurt, prea într-o parte, că n-a înțeles nimic din ce voia, că a tras-o de păr, că a așteptat prea mult, că e un cârpaci neprofesionist, că dracu’ și lacu’. Eu dădeam din colț în colț, mai, mai să-mi cer scuze deși nu aveam niciun motiv. Spusesem doar că pe mine m-a tuns bine și că eu am fost mulțumită de serviciile ei. Experiența mea fusese una pozitivă iar blogul acesta oglindește ceea ce trăiesc eu, bucuriile mele și supărările mele prin prisma percepției proprii. Nu tot ceea ce mi se potrivește mie înseamnă că place tuturor și nu tot ceea ce detest eu ar trebui să fie interzis.

        Chiar și cu persoanele cu care rezonez aproape în totalitate am unele dezacorduri pentru că nu se poate să ne placă tot timpul aceleași lucruri deși uneori mi se pare de neconceput să existe și alte opinii decât cele decretate de mine :) Cum de este posibil ca despre Black Swan, filmul pe care eu l-am văzut de zece ori, unii să spună că e o porcărie? Cum se poate ca unora să nu le placă plajele Greciei și să prefere turcii care stau cu mâna întinsă după bacșișuri? Ca să nu mai vorbesc de gusturile legate de mâncare. Cum să nu-ți placă înghețata?? Da, sunt unii care nu mănâncă niciodată înghețată (dacă vă vine să credeți) iar unii nu beau decât cafea espresso, din aia mică-micuță într-o cană cât un căpăcel, tare de stă lingurița-n picioare și pe care o bei dintr-o sorbitură. Păi cum vine asta? Toată plăcerea cafelei stă în a te întinde la vorbă și a lungi cât mai mult ritualul, cel puțin eu așa văd lucrurile și de aceea îmi fac întotdeauna cafeaua într-o cafetieră ca cea de aici. Îmi place cafeaua lungă, nu foarte tare, cu foarte puțin zahăr și fără lapte. Nu asta este cea mai bună cafea??? Parcă văd că mulți dintre voi veți spune un nu categoric :) Atunci luați de aici un espressor și faceți-o după gustul vostru, robustă, cremoasă și amară sau poate o preferați fiartă în ibric? sau poate vă place ness-ul? Câte bordeie, atâtea obiceie :) cafea

        Ideea e că opiniile mele nu reprezintă adevărul absolut, scrisul pe blog reproduce o parte din viața mea și sunt întâmplări reale din care fiecare își trage concluziile pe care le vrea. Nu încerc să schimb modul de gândire al nimănui dar mă bucur atunci când cineva îmi spune că a găsit informații utile în rândurile mele și mă întristez dacă din cauza mea ați avut o experiență neplăcută. Știu cum e să-ți setezi așteptări prea mari… am simțit-o pe propria piele.  Și nu doar o dată.

Share This:

Citește mai mult

IMAG4386

Parfumul cu care am cucerit lumea

        Și nu, nu e o exagerare când spun asta. Se spune că a găsi parfumul potrivit este (aproape) la fel de greu cu a găsi bărbatul potrivit. Bărbatul l-am găsit demult, parfumul încă nu :) Nu mă las însă păgubașă și continui să încerc, să testez, să elimin sau să adaug colecției mele alte și alte arome și, drept să spun, căutarea aceasta nesfârșită este foarte plăcută și nu mă deranjează deloc. Ba din contră, sper să țină cât mai mult.

        Îmi plac parfumurile de când mă știu și, după părerea mea, este unul dintre cele mai importante accesorii care scot în evidență o femeie. Din fericire nu mi s-a întâmplat ca vreun parfum să-mi provoace dureri de cap așa cum am auzit că li se întâmplă unora. Disting ușor notele care se regăsesc într-un parfum și, în general, rețin fără probleme mirosurile. Dacă am simțit vreodată un parfum, cu siguranță o să mi-l reamintesc atunci când îl voi întâlni a doua oară. Se pare că am o memorie olfactivă foarte bine antrenată spre deosebire de memoria vizuală la care sunt praf așa că dacă ne-am întâlnit o singură dată iar a doua oară când ne vedem habar n-am cu cine stau de vorbă, să nu vă supărați pe mine pentru că, pur și simplu, nu reușesc să rețin fețele oamenilor.

        Se spune că dintr-un anumit punct de vedere femeile (dar poate fi la fel de adevărat și pentru bărbați) se împart în două categorii: cele care poartă tot timpul același parfum, a signature scent, și cele care le schimbă în funcție de dispoziția de moment, de anotimp, de ora din zi sau din noapte sau chiar în funcție de părerile celor din jur. Categoric eu fac parte din a doua categorie și asta nu pentru că nu mi-aș fi găsit încă parfumul semnătură dar așa sunt construită. N-aș folosi cuvinte ca instabilă sau infidelă pentru conotația negativă pe care o aduc dar se pare că personalitatea multiplă a zodiei gemenilor și-a băgat coada și aici :) Nu mă pot hotărî asupra unui singur parfum și n-aș renunța pentru nimic în lume la a încerca noutăți pe propria-mi piele.

        În urmă cu vreo două săptămâni mi-a apărut în feed-ul de la Facebook o reclamă la elefant.ro prin care eram informată că timp de trei zile transportul este gratuit pentru orice comandă. Când văd cuvântul gratis încep să-mi strălucească ochii și inima să-mi bată mai repede, ce să fac, după cuvântul mama, chilipir este al doilea pe care l-am rostit :) Drept urmare am început să scotesc site-ul în căutare de comori și nu a fost deloc greu să găsesc ceva ce-mi doream: parfumul Parlez-Moi d’Amour de John Galliano. Nu-l știam, adică  nu-l testasem niciodată, în schimb citisem mult despre parfumurile create de Galliano după ce anul trecut  în colecția mea a intrat  John Galliano for women de care m-am amorezat instantaneu. Parlez-Moi d’Amour avea un preț imbatabil, 60 de lei, cum să nu-l iau având în vedere toate review-urile pozitive pe care le-am citit? A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultima vreme, e un parfum care m-a cucerit din prima clipă. IMAG4386        Sticluța arată absolut adorabil, este sub forma unui plic care într-un colț are lipit un timbru. Vine deci ca o scrisoare care vorbește de dragoste. Dragoste de viață, dragoste de vară, de dimineți însorite, de amintiri din copilărie, de fructe zemoase, de zmeură dulce, de sirop de afine și de portocale proaspăt decojite. E un parfum floral fructat care nu seamănă cu nimic din ce am încercat până acum, un parfum proaspăt, dulce și răcoritor în același timp iar persistența e foarte bună, în păr îl simt chiar și în ziua următoare.

        Nu mi s-a mai întâmplat până acum să primesc complimente de la necunoscuți… La coadă la casă la Kaufland doamna din spatele meu m-a întrebat ce parfum folosesc pentru că niciodată nu i-a plăcut ceva atât de mult, mergând pe stradă am depășit un cuplu care se plimba agale și i-am auzit întrebându-se ce miroase atât de frumos iar Vlad, băiatul meu, mi-a spus de câteva ori că e cel mai bun miros pe care îl am, la serviciu, la fel, toți m-au întrebat ce parfum folosesc și toți au spus că este delicios. Cred că dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să-l descrie acesta ar fi. Delicios. După cum vă spuneam, eu l-am luat de pe elefant la un preț de dumping dar tot aici găsiți o mulțime de parfumuri la un raport calitate/preț foarte bun. Azi am intrat din nou pe site și văd că iar au transport gratuit așa că, cel mai probabil, voi găsi din nou ceva interesant, nu neapărat parfum dar dacă tot vorbim de parfumuri, trebuie să vă mai spun de încă o descoperire.

        E vorba de un parfum pentru bărbați Nightflight Joop! for men pe care i l-am luat soțului și pe care îl găsiți aici la jumătate din prețul pe care l-am plătit eu. IMAG4388

        În sticluța asta albastră este levănțică în stare pură. Un miros mai natural decât acesta nu cred că există, nu are nimic artificial și se simte ca și când te-ai afla în mijlocul unei uriașe culturi de levănțică. Simplu, curat, calm și atemporal. Este atât de liniștitor încât uneori seara îmi parfumez perna cu el. Nu miroase ca un parfum bărbătesc și deși nu sunt adepta parfumurilor unisex, simt că pe acesta l-aș putea purta cu mare plăcere pentru că singurul miros pe care îl detectez este cel al micuțelor spice albastre. La fel ca și parfumul meu de care vă spuneam mai sus, și acesta este genul care place tuturor pentru că nu are note ciudățele sau care să fie rar întâlnite, deci mai puțin cunoscute. Ambele vin direct din natură fără să fie prea mult prelucrate, nu sunt deloc sofisticate și sunt iubite tocmai datorită acestei simplități.

        Aș putea vorbi la nesfârșit despre parfumuri dar mă opresc aici și aștept să-mi spuneți care a fost parfumul pe care l-ați purtat vara aceasta.

 

Share This:

Citește mai mult

Obligatoriu de luat în vacanță

        V-am povestit faza cu Wizz-ul, când am vrut să-mi iau bilet de avion (de fapt mi-am și luat) dar până m-am dezmeticit eu, adică 5 minute, biletele se scumpiseră deja cu 100 de lei. Se pare că așa se întâmplă la companiile low cost, dacă un user pare interesat de o anumită destinație și dată de plecare și intră de mai multe ori pe site căutând același lucru, automat biletele se scumpesc. Nu pot să bag mâna în foc că e adevărat, dar pentru că mie mi s-a întâmplat acest lucru, înclin să cred că da. Și pentru că pe mine, care mă consider mare specialistă în a prinde reducerile de orice fel, mă doare sufletul când trebuie să dau un leu în plus, m-am ambiționat în a nu le da celor de la Wizz prețul cerut. Am vrut să văd, deci, care pe care :) Și, pentru prima oară, nu mi-am mai cumpărat bilet pentru bagaj mare de mână (de cală nu-mi iau niciodată) tocmai ca să mă încadrez în prețul inițial și am avut o mare satisfacție.

        Deși am avut un pic de emoții gândindu-mă că nu o să mă descurc dacă nu car juma’ de casă după mine, ideea  s-a dovedit excelentă și de acum înainte o să călătoresc doar în acest stil minimalist, mult mai comod și fără bătăi de cap. E drept că într-o zi a trebuit să-mi spăl tricoul dar acesta a fost singurul minus și pentru cinci minute de treabă, chiar nu merită să plătești taxă de bagaj. Din păcate, geanta pe care am cărat-o după mine are deja mai mult de 10 ani și dă semne grave de oboseală, și-a făcut pe deplin datoria și a fost foarte bună în primul rând pentru că era extrem de ușoară fiind din material textil. Am luat-o nu doar la avion ci am purtat-o și prin oraș sau la plajă ca să-mi țin o sticlă de apă, un sandwich și mai știu eu ce nimicuri absolut necesare.  viber image        Tot cu așa ceva vreau să o înlocuiesc doar că m-am gândit că ar fi mult mai bine dacă mi-aș lua un rucsac în loc de o geantă purtată pe umăr. Am găsit modelul acesta de rucsac mic care îmi place și care mi se pare foarte potrivit ca dimensiune și, având în vedere că nu este rigid,  se încadrează foarte bine la ce îmi trebuie mie, adică aș putea pleca în orice excursie cu el. rucsacuri        Singura dilemă pe care o am este dacă să îl aleg pe cel gri sau pe cel albastru dar cred că va fi cel gri pentru că este o culoare antijeg.

      Faza faină este că pe site-ul pe care am găsit rucsacul (zorilestore.ro) este o campanie super-mișto pentru clienți: cumperi orice produs de pe site până pe 21 august și intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători care vor ajunge la mare în Vama Veche, cu încă 7 prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (3 castigători cu câte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August. Iar cazarea va fi specială, pentru că o să fie la Sandalandala, cel mai cool loc de camping din Vama Veche. Acuma eu nu știu cât de cool  e pentru că n-am mai fost în Vamă de când cu îndrăgosteala de Grecia și Thassos-urile ei dar dacă o să câștig, jur că o să iau cu mine 7 cititori ai blogului așa că țineți-mi pumnii :)

Share This:

Citește mai mult

cumintenia-pamantului

Nu voi dona nici 5 bani pentru Cumințenia Pământului

        Dar în primul rând trebuie să știm despre ce vorbim așa că iată ce scrie wikipedia despre sculptura care a agitat spiritele românilor:

        ”Cumințenia pământului este o sculptură realizată de Constantin Brâncuși care este clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural național. Sculptura prezintă o femeie concentrată asupra ei însăși sugerând o filosofie a lui Brâncuși anterioară creștinismului. Este realizată din calcar crinoidal prin tehnica cioplirii. A fost expusă inițial în 1910 la Muzeul Național de Artă al României, stârnind reacții contradictorii, dar în cele din urmă a fost acceptată. Sculptura este în prezent evaluată la cca. 20 milioane de euro. Face parte dintr-o colecție bucureșteană privată, dar a fost scoasă la vânzare, Ministerul Culturii fiind invitat să își exercite dreptul de preemțiune dar nu a fost înaintată nicio ofertă. Există încă 6 cumpărători dispuși să achiziționeze sculptura dacă guvernul român decide să nu o cumpere.”

        Dacă vă întrebați cum a ajuns sculptura într-o colecție privată, răspunsul e foarte simplu. Pur și simplu a fost cumpărată de la Brâncuși de inginerul iubitor de artă Gheorghe Romaşcu  în anul 1911 exact așa cum unii dintre noi cumpărăm tablouri ale unor artiști (deocamdată) necunoscuți. Nu se știe niciodată cum va evolua cariera artistică a pictorului respectiv și ce curbă va lua valoarea de piață a tablorului. Spre exemplu, prețul Cumințeniei a crescut exponențial spre norocul proprietarului.

        Sculptura a fost însă confiscată de regimul comunist în 1957  și retrocedată în urma unui lung proces familiei colecționarului abia în 2012. Deci, legal vorbind, sculptura nu a aparținut niciodată statului român. A fost expusă însă la Muzeul Național Cotroceni prin bunăvoința proprietarilor care la un moment dat, mai exact în primăvara lui 2016, s-au hotărât să o vândă. E dreptul lor pentru că, și aici sper că suntem cu toții de acord, dreptul la proprietate este garantat prin Constituția României. Așa că mormăielile idealistico-filosofice legate de iubirea de țară, patrie și simboluri naționale nu-și au rostul.

      Dreptul de preempțiune este reglementat de lege și reprezintă dreptul unei persoane de a fi preferata oricărei alte persoane la cumpărarea unui anumit bun, în cazul acesta ”preferatul” fiind Ministerul Culturii. Adică cei care s-au hotărât să vândă au oferit întâi sculptura Ministerului Culturii: luați-o, v-o vindem vouă pentru că știm că e importantă pentru voi și sunteți cei mai îndreptățiți de a o avea în patrimoniu. Nu o dăm altcuiva dacă o vreți voi. Poate deveni sculptura voastră pe care să o expuneți în ce muzeu vreți.

        Dar sigur că tranzacția nu reprezintă o donație ci este un act de vânzare-cumpărare care  se face pe bani serioși. Mai precis 11 milioane de euro. Habar n-am cum s-a ajuns la valoarea asta sau cine a fost în comisia de evaluare dar comparând cu Irișii lui Van Gogh care s-au vândut cu 49 de milioane de dolari în 1987 (valoarea actuală estimativă 78 de milioane) aș spune că prețul nu este exagerat fiind, totuși, o piesă celebră.

        Din cele 11 milioane de euro care ar trebui plătite pentru Cumințenia Pământului, Guvernul va plăti 5 milioane iar pentru restul, Ministerul Culturii a lansat o subscripție publică pentru satisfacerea orgoliului nostru național. Să facem front comun, să punem mână de la mână, să fim uniți în cuget și-n simțiri și să dăm dovadă de patriotism. Să ne vedem cu capra în ogradă și apoi putem muri liniștiți. Adică să ne vedem cu sculptura în Muzeul Național de Artă, nu contează că traficul de vizitatori dintr-un an ar putea fi făcut într-o zi. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum deși ar fi interesant de știut câți dintre adepții acestei idei au fost măcar o dată într-o galerie de artă în ultimii cinci ani. Sau în ultimii zece ani. Sau măcar o dată-n viața lor. Dar Brâncuși e al nostru și chiar dacă nu o recunoaștem pe Domnișoara Pogany ne batem cu pumnul în piept că ne aparține ca și când am fi avut vreo contribuție la realizarea operei de artă.

        Marșând, ca de obicei,  pe exacerbatul sentiment de mândrie națională, guvernul ne ia din nou de proști cerându-ne să contribuim prin donații la  strângerea fondurilor pentru cumpărarea unei statui în care este îngemănat spiritul creator al poporului român. Nu al lui Brâncuși, ci al poporului. Genialitatea  noastră debordează din nou iar măiestria artistului este de fapt seva urcată prin rădăcinile adânc înfipte în istoria de secole și abia așteptând să fie scoasă la lumină  de mâinile creatoare. Spiritualitatea este omniprezentă în tradiții iar linia dintre moștenirea culturală și personalitatea puternică a sculptorului este aproape invizibilă astfel încât nu mai facem nicio diferență între Brâncuși ca persoană și dorința noastră de a ne regăsi în viziunea sa. Pe scurt, ni se induce ideea că Brâncuși suntem noi.

        Site-ul creat de Ministerul Culturii se cheamă www.brancusielameu.ro. Serios? Brâncuși e al meu doar pentru că am avut norocul (sau ghinionul, depinde din ce parte privești) să mă nasc pe aceste meleaguri? Eu credeam că Brâncuși e o valoare universală și că este al tuturor celor care îl înțeleg, care îl admiră și care îi pătrund sensurile. Dar guvernul vrea să ne atingă coarda sensibilă și să ne gâdile orgoliul băgându-ne în cap prostii și gândindu-se că poate așa reușește să ne înduioșeze și să băgăm mâna în buzunar.

        Nu înțeleg de ce ar trebui să plătim noi prețul acestei sculpturi. De ce ar trebui să sărim în ajutorul statului făcând donații după ce am fost scărmănați de toate taxele și impozitele posibile și imposibile. După ce am contribuit din greu la toate cheltuielile nesimțite făcute de parlamentari, după ce că le susținem indemnizațiile pentru neparticipări la ședințe, după pensiile speciale pe care tocmai și le-au votat și după toate milioanele de euro duse pe apa sâmbetei în delegații de agrement, acum ni se cere cu un glas mieros să ne facem datoria față de țară. Dar oare nu ar fi mai simplu și mai eficient să se facă rapid o rectificare bugetară prin care să se micșoreze cheltuielile de care tocmai spuneam?  Cu un mic efort suma necesară cumpărării statuii ar putea deveni imediat disponibilă.

        De ce să ne mobilizăm într-un demers așa zis patriotic și să dăm sms-uri iar în timpul ăsta să uităm că ne mănâncă viermii în spitale și că zeci de mii de copii abandonează școala pentru că părinții nu au bani de caiete? Da’ de ce să nu luăm milionul primit ca mită de viceguvernatorul BNR Olteanu și alt milion de la Oprescu și de la Udrea vreo două și poate contribuie și Hrebenciuc cu ceva mărunțiș și uite-așa în două zile am avea Cumințenia la noi în muzeu. Că ăștia arestații stau câteva luni după gratii (sau poate chiar acasă că doar judecătorii resping cererile procurorilor), își dau ochii peste cap, își trimit avocații să mai dea niscaiva declarații despre nevinovăția lor, mai fac două-trei valuri în presă și rămân bine-merci cu banii la teșcherea.

        Nu se pune problema că nu prețuiesc arta dar ideea de a cere din nou  bani de la populație mi se pare revoltătoare. Un guvern prin ale cărui buzunare găurite se scurg sume considerabile, să aibă tupeul să vină cu mâna întinsă în fața națiunii îmi provoacă repulsie.

        Iar, pe de altă parte, îmi pun întrebarea Chiar trebuie ca statul român să cumpere Cumințenia Pământului? Obiectele pe care le vedem în marile muzee ale lumii sunt, în marea lor majoritate, proprietatea colecționarilor care le închiriază și le plimbă prin diverse expoziții, deci există și alte variante de a prezenta publicului opere de artă. Dar, după cum spuneam, acesta e un alt subiect. Până una-alta, termenul de strângere al celor 6 milioane de euro este 30 septembrie și deocamdată nu s-au adunat decât câteva sute de mii. Rămâne de văzut ce vor hotărî românii. Eu știu deja că nu voi dona nici măcar 5 bani.cumintenia-pamantului

 

Share This:

Citește mai mult