Parfumul cu care am cucerit lumea

        Și nu, nu e o exagerare când spun asta. Se spune că a găsi parfumul potrivit este (aproape) la fel de greu cu a găsi bărbatul potrivit. Bărbatul l-am găsit demult, parfumul încă nu 🙂 Nu mă las însă păgubașă și continui să încerc, să testez, să elimin sau să adaug colecției mele alte și alte arome și, drept să spun, căutarea aceasta nesfârșită este foarte plăcută și nu mă deranjează deloc. Ba din contră, sper să țină cât mai mult.

        Îmi plac parfumurile de când mă știu și, după părerea mea, este unul dintre cele mai importante accesorii care scot în evidență o femeie. Din fericire nu mi s-a întâmplat ca vreun parfum să-mi provoace dureri de cap așa cum am auzit că li se întâmplă unora. Disting ușor notele care se regăsesc într-un parfum și, în general, rețin fără probleme mirosurile. Dacă am simțit vreodată un parfum, cu siguranță o să mi-l reamintesc atunci când îl voi întâlni a doua oară. Se pare că am o memorie olfactivă foarte bine antrenată spre deosebire de memoria vizuală la care sunt praf așa că dacă ne-am întâlnit o singură dată iar a doua oară când ne vedem habar n-am cu cine stau de vorbă, să nu vă supărați pe mine pentru că, pur și simplu, nu reușesc să rețin fețele oamenilor.

        Se spune că dintr-un anumit punct de vedere femeile (dar poate fi la fel de adevărat și pentru bărbați) se împart în două categorii: cele care poartă tot timpul același parfum, a signature scent, și cele care le schimbă în funcție de dispoziția de moment, de anotimp, de ora din zi sau din noapte sau chiar în funcție de părerile celor din jur. Categoric eu fac parte din a doua categorie și asta nu pentru că nu mi-aș fi găsit încă parfumul semnătură dar așa sunt construită. N-aș folosi cuvinte ca instabilă sau infidelă pentru conotația negativă pe care o aduc dar se pare că personalitatea multiplă a zodiei gemenilor și-a băgat coada și aici 🙂 Nu mă pot hotărî asupra unui singur parfum și n-aș renunța pentru nimic în lume la a încerca noutăți pe propria-mi piele.

        În urmă cu vreo două săptămâni mi-a apărut în feed-ul de la Facebook o reclamă la elefant.ro prin care eram informată că timp de trei zile transportul este gratuit pentru orice comandă. Când văd cuvântul gratis încep să-mi strălucească ochii și inima să-mi bată mai repede, ce să fac, după cuvântul mama, chilipir este al doilea pe care l-am rostit 🙂 Drept urmare am început să scotesc site-ul în căutare de comori și nu a fost deloc greu să găsesc ceva ce-mi doream: parfumul Parlez-Moi d’Amour de John Galliano. Nu-l știam, adică  nu-l testasem niciodată, în schimb citisem mult despre parfumurile create de Galliano după ce anul trecut  în colecția mea a intrat  John Galliano for women de care m-am amorezat instantaneu. Parlez-Moi d’Amour avea un preț imbatabil, 60 de lei, cum să nu-l iau având în vedere toate review-urile pozitive pe care le-am citit? A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultima vreme, e un parfum care m-a cucerit din prima clipă. IMAG4386        Sticluța arată absolut adorabil, este sub forma unui plic care într-un colț are lipit un timbru. Vine deci ca o scrisoare care vorbește de dragoste. Dragoste de viață, dragoste de vară, de dimineți însorite, de amintiri din copilărie, de fructe zemoase, de zmeură dulce, de sirop de afine și de portocale proaspăt decojite. E un parfum floral fructat care nu seamănă cu nimic din ce am încercat până acum, un parfum proaspăt, dulce și răcoritor în același timp iar persistența e foarte bună, în păr îl simt chiar și în ziua următoare.

        Nu mi s-a mai întâmplat până acum să primesc complimente de la necunoscuți… La coadă la casă la Kaufland doamna din spatele meu m-a întrebat ce parfum folosesc pentru că niciodată nu i-a plăcut ceva atât de mult, mergând pe stradă am depășit un cuplu care se plimba agale și i-am auzit întrebându-se ce miroase atât de frumos iar Vlad, băiatul meu, mi-a spus de câteva ori că e cel mai bun miros pe care îl am, la serviciu, la fel, toți m-au întrebat ce parfum folosesc și toți au spus că este delicios. Cred că dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să-l descrie acesta ar fi. Delicios. După cum vă spuneam, eu l-am luat de pe elefant la un preț de dumping dar tot aici găsiți o mulțime de parfumuri la un raport calitate/preț foarte bun. Azi am intrat din nou pe site și văd că iar au transport gratuit așa că, cel mai probabil, voi găsi din nou ceva interesant, nu neapărat parfum dar dacă tot vorbim de parfumuri, trebuie să vă mai spun de încă o descoperire.

        E vorba de un parfum pentru bărbați Nightflight Joop! for men pe care i l-am luat soțului și pe care îl găsiți aici la jumătate din prețul pe care l-am plătit eu. IMAG4388

        În sticluța asta albastră este levănțică în stare pură. Un miros mai natural decât acesta nu cred că există, nu are nimic artificial și se simte ca și când te-ai afla în mijlocul unei uriașe culturi de levănțică. Simplu, curat, calm și atemporal. Este atât de liniștitor încât uneori seara îmi parfumez perna cu el. Nu miroase ca un parfum bărbătesc și deși nu sunt adepta parfumurilor unisex, simt că pe acesta l-aș putea purta cu mare plăcere pentru că singurul miros pe care îl detectez este cel al micuțelor spice albastre. La fel ca și parfumul meu de care vă spuneam mai sus, și acesta este genul care place tuturor pentru că nu are note ciudățele sau care să fie rar întâlnite, deci mai puțin cunoscute. Ambele vin direct din natură fără să fie prea mult prelucrate, nu sunt deloc sofisticate și sunt iubite tocmai datorită acestei simplități.

        Aș putea vorbi la nesfârșit despre parfumuri dar mă opresc aici și aștept să-mi spuneți care a fost parfumul pe care l-ați purtat vara aceasta.

 

Share This:

15 thoughts on “Parfumul cu care am cucerit lumea

  1. Sa vezi ce efect ai asupra mea. Azi imi vine parfumul asta, comandat de pe elefant..ieri dimineata. Transport gratuit, pret bun, rasfat binemeritat, mulțumiri…Ioanei. Si pupici parfumati..

    1. ..tot zic ca iau lectii de parfumerie de la tine, dar uit pana la urmatoarea incercare. Nu sunt fidela niciunui parfum, din pacate. De cand purtam noa, de la cacharel, daca oi fi scris bine, (cel cu perla) nu am mai facut nicio pasiune. Imi plac cele cu note orientale, mai nou, dar nici despre astea nu stiu nimic.

    2. Nu știu, nu cunosc. Am căutat pe wikipedia și am citit un pic despre el, e pentru cunoscători, eu mi-s din mass market 🙂

      1. 😉 e apă de colonie și-atât. doar că da, e vintage, dacă punem la socoleată vechimea (că producția de masă e din altă poveste).

  2. Am și eu parfumul 🙂 Tot de pe elefant. L-am comandat pentru că mi-a plăcut sticluța, despre parfum nu știam nimic.
    Eu îl simt dulce, cu miros de zmeură. Mi-aș fi dorit să-l îndrăgesc mai mult, dar parcă îi lipsește ceva, îl simt prea liniar. Zmeură dulce…și cam atât 🙁
    De vreo două veri folosesc constant, în zilele caniculare, Aqua Allegoria Herba Fresca Guerlain.

    1. Da, categoric. Cel pe care il am eu (mandarine et basilic) desi e apa de toaleta persista ore bune iar pe haine zile intregi.

    2. buna, Allegoriile sunt extraordinare.
      Mandarin Basilic .. poate fi cu certitudine parfumul iconic ( semnatura )

  3. Buna ziua!
    Am incercat multe parfumuri dar de o saptamana folosesc noile aparitii pe piata : parfumurile moleculare Prouve (cu un continut de 20% uleiuri esentiale) , In fiecare zi aceleasi parfumuri, in combinatii de molecule diferite iti creeaza arome personalizate, diferite!
    Sunt surprinzator de ieftine, explicatia fiind ambalajul biodegradabil, nu foarte sofisticat,care, pe mine nu ma deranjeaza, atata timp cat continutul este de calitate.

Leave a Reply to psi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *