De ce pisicile sunt mai bune decât câinii

        Unora nu le plac pisicile. OK, n-am nimic cu asta. La fel cum n-am nimic împotriva celor care nu gustă cartofii prăjiți, nu circulă cu autobuzul sau nu se uită la televizor. Dar nu înțeleg de ce întotdeauna atunci când se adună mai mulți oameni la un loc și se aduce în conversație subiectul animalelor de companie, se găsește un deștept care trebuie să țină discursuri declarative despre apucăturile diavolești ale pisicilor și despre cât de mult acestea își manipulează stăpânii. Și întotdeauna argumentul suprem este că mâțele nu își arată afecțiunea precum câinii. Este adevărat că pisica mea nu fuge la ușă atunci când plec de acasă și nici nu vine să-mi sară în brațe atunci când mă întorc dar asta nu înseamnă că nu mă iubește.

        Mie îmi plac și câinii și pisicile la fel de mult, de fapt îmi plac cam toate animalele dar viața la bloc este mult mai simplă cu o pisică. Un câine este aproape obsesiv dependent de stăpân și uneori asta poate deveni de-a dreptul sufocant. Într-o situație cu care nu este familiarizat se comportă de multe ori ca un copil mic căutând sprijin, îndrumare și susținere în fiecare clipă în timp ce pisicile, mult mai curioase, se avântă în locuri cu adevărat periculoase fără a căuta sau a cere acordul omului. Însă faptul că pisicile sunt atât de independente nu înseamnă că au o inimă de gheață.

        Am citit undeva o comparație care mi s-a părut genială, o paralelă care surprinde perfect relația omului cu animăluțul său. Gândiți-vă la o petrecere. O nuntă sau un revelion, whatever…  Unele cupluri apar împreună ținându-se de mână și rămân alături la aceeași masă vorbind doar unul cu altul de la început până la sfârșit în timp ce alte cupluri se despart de cum au intrat și se  amestecă printre invitați regăsindu-se doar înainte de a pleca acasă. Dar tot împreună. Mai concis și mai vizual decât atât nu cred că se putea descrie relația cu un câine față de cea cu o pisică.

        Pentru că sunt mândra posesoare a unei pisici adorabile (sau poate sclava ei??) o să vă spun câteva motive pentru care este mult mai simplu să te bucuri de  compania unei pisici decât de cea a un câine. Mai ales atunci când stai la bloc.

  • Au nevoie de mult mai puțin spațiu. Într-un apartament mic de bloc pot conviețui cu ușurință chiar două-trei pisici fără a se împiedica una de alta.
  • Pisicile sunt fericite să stea doar în casă și nu își doresc să fie plimbate pe afară. Nu se plictisesc niciodată și își găsesc ocupație uitându-se (cu jind) pe fereastră după păsări sau după orice altceva ce mișcă. Odată Sylvestra mea a stat înțepenită și s-a holbat fascinată mai mult de două ore la o muscă intrată în lampa cu neon din bucătărie. Cu cât musca bâzâia mai tare, cu atât  i se dilatau mai mult pupilele 🙂
  • Costurile cu întreținerea unei pisici sunt mai mici. Muuult mai mici. Evident, pe primul loc se află mâncarea deși aș putea foarte bine să spun apa. Glumesc desigur, dar glumă-neglumă, pisicile nu beau apă aproape deloc 🙂 Câinii în schimb zici că sunt deschidratați ca după un maraton continuu. Sigur că nu o să compar dieta lui Jax, rottweilerul de 50 de kile, cu dieta unei pisici aristocrate pentru că nu ar fi relevant. Dar un cățel de talie mică este oricum mai mâncăcios decât o pisică poate și pentru faptul că este un mare consumator de energie. Un câine aleargă ca apucatul și apoi plescăie băgând la ghiozdan până îl doare burta în timp ce o pisică ciugulește grațios din vârful buzelor bunătăți ca și cele de aici iar apoi își face somnul de frumusețe fără să deranjeze pe nimeni. Până și la jucării prețurile diferă ca de la cer la pământ. Un șoricel din pene e vreo 6 lei în timp ce o chestie de ros, un pic mai solidă pe care câinele să n-o distrugă în primele cinci minute, sare de 30 de lei. La veterinar lucrurile stau la fel.
  • Nu fac gălăgie. Mieunatul pisicii atunci când își dorește ceva este clinchet de clopoțel pe lângă lătratul unui câine care se aude de la parter la etajul patru deranjând vecinii. E adevărat că o pisică în călduri face ca toți dracii dar printre primele lucruri pe care ar trebui să le facă un stăpân responsabil este să își sterilizeze animalul. Asta dacă bineînțeles nu își dorește pui.
  • Sunt mai curate decât câinii. În timp ce câinii necesită băi regulate, pisicile își curăță singure blănița. Mai mult decât atât, nici nu vor să audă de apă și fug de baie ca dracu’ de tămâie. O singură dată în cei șapte ani de când o am i-am făcut baie Sylvestrei și asta pentru că am fost nevoită. Se pricopsise cu pureci. Deși nu iese niciodată din casă, uneori mai inspectează casa scării și probabil de acolo i-a venit fericirea. Eram disperată. Orice soluții încercam nu reușeam să scap nicicum de pureci și se scărpina săraca de ziceai că e turbată, ba, mai mult, mai găseam câte o ciupitură și pe propriile picioare. Nu vreți să știți cât de tare te mănâncă mușcăturile de pureci. Mici, mici dar ai dracu’ rău… Greșeala mea a fost că am încercat doar leacuri găsite prin supermarketuri care erau ca o frecție la un picior de lemn în loc să mă duc direct aici și să  rezolv problema instant. Până la urmă soluția a fost să îi facem o baie forțată și am scufundat-o cu totul în cadă. Nu i-am lăsat afară decât boticul și ochii. Unul o ținea, că se zbătea de zici că voiam să o omorâm, și celălalt, adică eu, am șamponat-o cu toate gelurile de duș din dotare. Am ținut-o scufundată în apă până am socotit că s-au înecat toate creaturile care i se ascundeau în blăniță și apoi, cu o pensetă, am adunat purec cu purec. Câteva ore am lucrat pe ea dar operațiunea a fost un succes.
  • Câinii nu torc. Îmi pare rău pentru cei care n-au auzit și n-au simțit niciodată sunetul reconfortant al torsului unei pisici. După părerea mea torsul pisicesc este mai melodios decât Lullaby a lui Brahms și mai terapeutic decât o baie caldă urmată de un masaj 🙂
  • And last but not least, cândva, în urmă cu ceva mii de ani, pisicile au fost venerate și socotite zeități. Așa că pentru orice eventualitate, nu strică să ne dăm  bine pe lângă ele.

Voi în ce categorie vă încadrați? dog lovers sau cat lovers? Sau în cea de a treia – crazy cat lovers? 🙂 pisica alpi

 

 

Share This:

31 thoughts on “De ce pisicile sunt mai bune decât câinii

  1. Superba expunere! Am avut nenumarate pisici la curte, unde am crescut, dar nu-mi aduc aminte decit de-un motan XXL pe care nici nu mai stiu cum il cheama… soru-mea (psiholoaga) a avut tendoanele de la o mina inerte de la crizele unei mite cu pretentii din BaoBab… sau era Caucaz…Birmania?!

    Imi aduc aminte in schimb numele fiecarui ciine, ca era Labus, Piti, Ben, Zorro sau Giusi, ca si cum ar fi ieri…

    1. Ce idee bună mi-ai dat! Căutam nume pentru un motan uriaș din vecini. XL să fie! și să trăiască nașu 🙂

    2. Dorine, nimeni nu pune nume la mitzele de curte, care nici nu prea se poate spune ca apartim cuiva. Ele vin si se duc cind vor dar se aciueaza pe unde se obisnuiesc. In toata copilaria mea nu tin minte nici un nume de mitza dar, desi bunica-mea nu avea ciine, erau doi de peste drum care veneau pe strada si ii mingiiam. Era unul maro, Pufi, si unul alb care nicodata nu i-am stiut numele pt ca nu era nici pe departe asa de prietenos ca Pufi. Mitza aveau vecinii de linga bunica dar nu avea nume si singurele apelative erau “tzitz” ca sa o chemi la tine sau “shitz” ca sa o alungi. :)))

  2. Pisici, pisici si iar pisici
    Tare am vrea o pisica ,dupa ce a nostra a murit acum 5 ani, dar asa cuminte ca ea sigur nu mai există.

  3. Imi plac si pisicile, imi plac si cainii – in aceasta categorie ma incadrez eu.
    Nu ma impac cu ideea de a tine un animal in casa, din mai multe motive, dar … daca voi avea vreodata casa mea, pe pamant, voi avea in mod sigur si catel, si pisica.
    Cred ca ma simt mai atrasa de caini (de cainii de talie mai mare – de genul caine lup) pentru ca-i simt ca pe niste prieteni, simt o legatura mai puternica cu ei decat cu pisicile.
    La pisici imi displace firea lor manipulatoare, atitudinile de diva :)) (“iti raspund/ma uit daca am chef”) si independenta lor prea mare care duce aproape la nepasare din partea lor :)), DAR exista si pisici cuminti, sfioase si delicate si pe acelea le iubesc mult. Imi place sa mangai o pisica si ea sa toarca, e terapeutic. 🙂

    1. Când eram copil mama, deși mare iubitoare de animale, nu mă lăsa să le aduc în casă, zicea că au microbi și tare am suferit pe tema asta. De când sunt la casa mea regulile le fac eu și nu m-am îmbolnăvit niciodată.

      1. Motivul meu principal este ca am astm si nu pot tine animalute in casa. Mai sunt si alte cateva motive, dar n-as vrea sa le expun ca sa nu fie interpretate rau, nu vreau sa supar pe nimeni.
        Bineinteles, cunosc si eu o multime de oameni care au pisici in casa si nu e nicio problema, nu sunt bolnavi de nimic. Si mie mi-ar fi placut mult sa pot sa am o pisicuta dulce si cuminte.

        1. Sora mea este foarte alergică și un animal în casă i-ar face extrem de rău, sunt convinsă că sunt cazuri în care nici nu se pune problema părului de animale lăsat peste tot pentru că, trebuie să recunosc, acesta este un MARE neajuns.
          Îmi pare rău că ai astm, știu că poate fi extrem de neplăcut. Sănătate maximă îți doresc!

  4. Noi avem 5 pisici…din fiecare culoare(in categoria pisici intra si motanii) si mananca mai mult decat cainii mei(doi), ca frecventa spun, beau apa destula, le facem baie cam odata pe an, le-am sterilizat, sunt dragute, le iubim, le alintam, le ducem la veterinar…ne plac si cainii, ii avem doar ptr ca stam la curte, altfel, tot pisici am fi avut, si nu 5, cel mult doua…

    1. Unde sunt mai multe pisici e distractie continuă 🙂 A mea mănâncă de două ori pe zi (vara) și iarna de trei. Așa vrea ea, nu i-am impus eu numărul de mese.

  5. o să te contrazic puțin: pisicile beau apă, dar sunt foarte sensibile la gust și miros, așa că apa stătută, dintr-un castron obișnuit- din care câinele ar bea fără probleme- o refuză din start. motiv pentru care principala cauză de deces a pisicilor de apartament este insuficiența renală.
    ce soluție ar fi? păi… adăpătoarele și da, noi avem pentru maya așa ceva și când a fost foarte cald chiar am văzut-o venind chiar des să bea apă. 🙂
    costurile de întreținere? n-am calculat niciodată, dar pisicile sunt extreeem de mofturoase, așa că eu aș zice că deși aleargă la ușă când vin, deși se bucură enorm când mă vede și umblă după mine când are chef, mai abitir ca un cățel, eu mă recunosc de mulți ani cam nebuna subalternă de pisici și… mă bucur de iubirea asta.
    pentru restul s-a inventat mastercard și, mai nou, zooplus. 😀

    1. Acuma chiar m-ai speriat. Oare nu-i place apa pe care i-o pun? apa de la robinet, o dată pe zi, intr-un castronel de sticla foarte curat tot timpul. Foarte, foarte rar o văd bând apă iar de lapte nici nu se atinge. Și nici bobițele uscate nu-i plac, numai pliculețele și puiul rotisat 🙂

      1. A noastra a inceput sa bea apa doar spre final.. Tare o banui ca facuse diabet. Era oricum surdă si oarba, avea 21 ani . Desi era asa, se orienta f bine in spatiu.

      2. Ca ii plac delicatesele,e chestie de rasfat.Dar ca nu prea bea apa,nu-i in regula.Daca aveti posibilitatea,monitorizati urina ca si cantitate,culoare,miros.Iar o vizita la veterinar ar fi binevenita.Pentru sanatatea ei si linistea dvs.
        Si ca sa raspund intrebarii:iubesc in egala masura cainii si pisicile.Posed ambele.Si ma ingrijesc sa ofer apa si hrana si celor fara stapan.

  6. Am un motan care a implinit 5 ani,este sterilizat de 3 ani…mananca preponderent hrană uscată motiv pentru care bea apa destula.Hrana umană nu il atrage deci suspectez ca mancarea lor contine ceva care provoaca dependenta…orice aș lăsa pe masă nu il atrage,vine,miroase si rareori gusta,nu mănâncă doar gustă ….

    1. Nici Sylvestra nu e atrasă de mâncarea noastră și din păcare nici de bobițe uscate. Mi-ar fi mult mai simplu atunci când lipsesc de acasă.

      1. Aceeasi problema am avut-o si eu cu Kitty. Pisicile daca au hrana umeda nu mai mananca hrana uscata, o prefera pe cea umeda. Pana la urma, cand avea deja peste 10 ani, dupa ce am citit ca pisicile uita foarte repede, in timpul unui concediu in care sora mea era “catsitter”, am rezolvat problema: nu i-a mai dat decat granule (luate de la cabinetul venerinar, ce-i drept, nu din supermarket) (am actionat cand nu eram acasa, altfel n-am fi rezistat miorlaiturilor ei- o intreaga poveste despre cum stia Kitty sa-si atinga scopurile :)). Pe cand m-am intors habar n-avea (clar ca uitase) ca ar putea sa ceara plicuri. Manca super ok, fara extra-mofturi (ca mofturi matzele fac oricum, precum ai zis, prin definitie- ii puneam putine granule fiindca daca apucau sa stea in bol o jumatate de zi nu le mai manca, le manca doar pe cele “proaspete”). N-am facut greseala sa-i reamintesc eu 🙂 Si da, daca mananca hrana uscata beau multa apa (normal, trebuie s-o “hidrateze” )) in schimb daca mananca hrana umeda beau mult mai putina.

        1. Ba aici trebuie sa va contrazic: exista pisici care prefera hrana uscata. Ba chiar unele care numai asa ceva mananca si doar gusta (sau ling putina zeama) pliculetul… Din cate am constatat eu, sunt mult mai sanatoase! Evident ca beau si multa apa – la hrana uscata este foarte necesara!
          Acuma cu gusturile pisicii nu te prea joci dar, din cate stiu, hrana uscata este mult mai sanatoasa pentru pisici!

  7. Am uitat să spun ca inainte de acest motan metis am avut vreme de 18 ani un motan birmanez care a fost ca si copilul nostru deoarece a crescut impreuna cu fiica noastra si i-a bucurat ei copilaria iar noua viata,l-am iubit enorm toti.Nu a fost sterilizat deoarece nu a fost necesar.Cand il apucau caldurile se urca pe wc si făcea câte un jet scurt…asa isi marca el teritoriul,pipi tot la wc făcea,a fost un motan cum nu voi mai gasi altul….UNIC!

  8. Excelent!
    Am două pisi,găsite pe stradă!
    Asta după ce,timp de zece ani,am avut-o pe Kya care a murit.
    Am suferit prea mult și mi-am zis că…gata….nu mai vreau!
    Daaar…după 2,respectiv trei luni,mi-au apărut în cale,pe rând,cele două maidaneze!
    Au trecut de atunci trei ani!
    Nu fac comparația cu câinii!
    Îi iubesc în egală măsură!
    Și hrănesc vreo șapte,în fiecare zi!

    1. Unul dintre cele mai frumoase gesturi – să salvezi animăluțe abandonate pe străzi. Așa m-am pricopsit și eu cu toate pisicile 🙂 Plus vreo 4 câini.

  9. Ar mai fi și alte avantaje: poți pleca liniștit în vacanță dacă vine cineva la 2 zile să pună un plic de mâncare (mâncarea uscata fiind la liber) și să ia “productiile” din cele 3 cutii cu nisip. Nu e senzație mai faina decât să doarmă pisica pe picioarele tale și să nu te poți întoarce noaptea în pat de frica sa nu o trezești. Dacă nu ai pisica nu găsești dimineața jucării în pat (șireturi colorate, elastice de par, etc). Îmi atrage atenția dacă ceva e in neregula in casa. Odată a păzit cada o luna până ne am dat seama că robinetului picura… O mămică de pisica de 6 ani (adoptată si sterilizata)

  10. Eu am avut pisica. De fapt sotul, a murit de batranete (la 1 luna dupa ce am plecat din Bucuresti…) Nu mai am, sunt alergica si cu astm, si sincer nici nu mai vreau la bloc, consider ca la curte au o viata mult mai buna.

    O mica remarca cu apa: dati-le apa de calitate, de care beti, daca nu e ok pt om cea de la robinet atunci nu i-o dati. Pt rinichii lor…

  11. Pisicile te iubesc exact cat le iubești! Nu cer , dar daca tu le iubești ele te rasplatesv la fel )). Iubesc si câinii dar pisicile sunt speciale . Ale mele merg toată ziua pe afara dar nu iarna , cand nu părăsesc casa , si seara la 10 le strig si vin sa se culce , au dormitorul lor . Toate stiu programul , se întrerup luptele până dimineața)) .

  12. Si eu iubesc si cainii si pisicile. Am avut si caini si pisici dar, din pacate, acum nu mai pot avea – starea mea de sanatate nu-mi permite… Am fost la un adapost de pisici timp de trei ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *