Îmi povestea Cristina, fiică-mea, că are prietene cu copii de aceeași vârstă cu fetițele ei sau chiar mai mari, deci 6-7 ani, copii care nu s-au uitat în viața lor la un ecran fie el de televizor, calculator, tabletă, telefon sau orice altceva. Adică nu au văzut niciodată desene animate, cântecele, jocuri sau emisiuni pentru copii, lucruri care ne înconjoară din toate direcțiile dar pe care cărțile de parenting modern le consideră extrem de dăunătoare pentru sănătatea mentală a micuților. Nu sunt în măsură să judec pe nimeni deși, evident, după cum apare aici, îmi exprim părerea personală legată de faptul că acest lucru mi se pare o exagerare deplasată și care nu face altceva decât să creeze copilului o bulă în care să trăiască oarecum rupt de realitatea secolului XXI.
Nu spun că e rău dar nici nu cred că e bine. E adevărat că rădăcinile noastre se trag din natură și că instinctul ne îndeamnă să umblăm cu picioarele goale prin iarbă mai degrabă decât să ne încingem în combat boots pe asfaltul marilor orașe dar oricât am vrea, nu putem să ștergem cu buretele efectele benefice ale tehnologiei. Chiar și cele mai cool persoane care aleg să se retragă departe de civilizație alegând un mod de viață ecologic, natural, rustic sau oricum i-or mai fi spunând, de cele mai multe ori nu renunță la internet atunci când se retrag cu toate catrafusele la coliba din mijlocul pădurii.
Nu știu de ce ai vrea să negi realitatea înconjurătoare inducând copilului ideea că lumea este altfel decât ceea ce este. În scurt timp de acum încolo, realmente nu o să mai putem trăi fără ecrane și spun asta nu doar din punct de vedere al divertismentului ci pur și simplu pentru că lucrurile au evoluat într-o asemenea direcție încât unele activități manuale (sau care implică factorul uman) vor dispărea sau chiar deja au dispărut cu totul.
Înainte de Anul Nou am fost în Anglia, de fapt am aterizat chiar pe data de 31 decembrie, și în primele ore după ce am ajuns pe pământul britanic, deși eram înconjurată de cele câteva mii de persoane care mișunau prin aeroport și deși am făcut o grămadă de chestii, nu am interacționat cu nimeni, ”nimeni” însemnând ființe care trăiesc prin pulsația inimii și nu prin baterii sau curent electric de la priză. Și nu am stat ca muta pe o bancă din sala de așteptare, deși totuși un pic am făcut și asta atunci când așteptam autobuzul care avea să mă ducă la Coventry, ci mi-am văzut de ale mele.
În primul rând la intrarea în țară, având pașaport electronic, nu am mai trecut prin fața niciunui vameș ci mi-am băgat pașaportul într-un dispozitiv, mi-am îndreptat privirea spre panoul de recunoaștere facială, după care la câteva secunde de la auzul unui ușor beep, porțile s-au deschis iar eu am trecut fără nicio problemă de partea cealaltă a barierei. Ușor ca un simplu click 🙂 Următorul lucru pe care l-am făcut apoi a fost să mă îndrept către Travel Centre, ”ghișeul” de unde se cumpără bilete de tren sau autobuz pentru că din Londra trebuia să ajung mai departe. Am dat tot peste un touch screen de unde printr-o interfață foarte prietenoasă mi-am selectat destinația și ora, am apropiat cardul contactless de un alt ecran și mi-am luat biletul listat.
Am vrut sa-mi iau ceva de mâncare și, la fel, nu a fost nevoie să vorbesc cu nimeni, doar m-am postat în fața unuia din cele 8-9 ecrane pe care scria mare cât roata carului Order here, am atins ușor fereastra de start și am navigat cât am avut chef, fără stres și fără să mă simt grăbită de nerăbdarea vreunui vânzător, prin meniurile care ofereau sandwichuri, salate, cartofi prăjiți, prăjituri, înghețate și sucuri. Desigur că am plătit tot cu cardul, doar prin simpla apropiere a acestuia de un al mic ecran.
Evident că îmi aduc aminte cum era viața noastră înainte de touch screen și desigur că pot concepe stilul de a trăi așa cum era atunci dar nu mi se pare deloc că era mai bine. Mie ecranele nu mi-au adus prejudicii, ba din contră mi-au ușurat viața și oricât ar încerca unii să se cramponeze de trecut nu cred că ne mai putem întoarce acolo. Sigur că dacă alegi să trăiești ca acum 50 de ani, o poți face însă majoritatea te va privi ca pe un ciudat așa cum sunt priviți și fundamentaliștii mormoni care refuză utilizarea curentului electric. Citeam în cartea Ioanei Pârvulescu, În intimitatea secolului XIX, că atunci cînd a apărut telefonul (cel cu fir, bineînțeles) exista suspiciunea, preluată chiar și de ziarele serioase ale vremii, că acest aparat ar putea fi extrem de periculos existând riscul de a exploda atunci când îl apropii de ureche. Acum acest lucru pare hilar dar afirmația avea pe atunci mulți susținători care invocau nostalgic frumusețea zilelor dinaintea apariției telefoniei. 
Ca să nu mai spun cât de ”periculos” era curentul electric pentru sănătate. Cam la fel cum sunt acum undele emise de telefonia mobilă, de cuptoarele cu microunde și de routerele pentru wifi. Cercetătorii chiar au ajuns la concluzia că acestea ne vor ucide pe toți în jurul vârstei de 80-90 de ani iar cazurile de atingere a vârstei de 100 de ani vor fi rare. Mare atenție deci!
