Îmi povestea Cristina, fiică-mea, că are prietene cu copii de aceeași vârstă cu fetițele ei sau chiar mai mari, deci 6-7 ani, copii care nu s-au uitat în viața lor la un ecran fie el de televizor, calculator, tabletă, telefon sau orice altceva. Adică nu au văzut niciodată desene animate, cântecele, jocuri sau emisiuni pentru copii, lucruri care ne înconjoară din toate direcțiile dar pe care cărțile de parenting modern le consideră extrem de dăunătoare pentru sănătatea mentală a micuților. Nu sunt în măsură să judec pe nimeni deși, evident, după cum apare aici, îmi exprim părerea personală legată de faptul că acest lucru mi se pare o exagerare deplasată și care nu face altceva decât să creeze copilului o bulă în care să trăiască oarecum rupt de realitatea secolului XXI.
Nu spun că e rău dar nici nu cred că e bine. E adevărat că rădăcinile noastre se trag din natură și că instinctul ne îndeamnă să umblăm cu picioarele goale prin iarbă mai degrabă decât să ne încingem în combat boots pe asfaltul marilor orașe dar oricât am vrea, nu putem să ștergem cu buretele efectele benefice ale tehnologiei. Chiar și cele mai cool persoane care aleg să se retragă departe de civilizație alegând un mod de viață ecologic, natural, rustic sau oricum i-or mai fi spunând, de cele mai multe ori nu renunță la internet atunci când se retrag cu toate catrafusele la coliba din mijlocul pădurii.
Nu știu de ce ai vrea să negi realitatea înconjurătoare inducând copilului ideea că lumea este altfel decât ceea ce este. În scurt timp de acum încolo, realmente nu o să mai putem trăi fără ecrane și spun asta nu doar din punct de vedere al divertismentului ci pur și simplu pentru că lucrurile au evoluat într-o asemenea direcție încât unele activități manuale (sau care implică factorul uman) vor dispărea sau chiar deja au dispărut cu totul.
Înainte de Anul Nou am fost în Anglia, de fapt am aterizat chiar pe data de 31 decembrie, și în primele ore după ce am ajuns pe pământul britanic, deși eram înconjurată de cele câteva mii de persoane care mișunau prin aeroport și deși am făcut o grămadă de chestii, nu am interacționat cu nimeni, ”nimeni” însemnând ființe care trăiesc prin pulsația inimii și nu prin baterii sau curent electric de la priză. Și nu am stat ca muta pe o bancă din sala de așteptare, deși totuși un pic am făcut și asta atunci când așteptam autobuzul care avea să mă ducă la Coventry, ci mi-am văzut de ale mele.
În primul rând la intrarea în țară, având pașaport electronic, nu am mai trecut prin fața niciunui vameș ci mi-am băgat pașaportul într-un dispozitiv, mi-am îndreptat privirea spre panoul de recunoaștere facială, după care la câteva secunde de la auzul unui ușor beep, porțile s-au deschis iar eu am trecut fără nicio problemă de partea cealaltă a barierei. Ușor ca un simplu click 🙂 Următorul lucru pe care l-am făcut apoi a fost să mă îndrept către Travel Centre, ”ghișeul” de unde se cumpără bilete de tren sau autobuz pentru că din Londra trebuia să ajung mai departe. Am dat tot peste un touch screen de unde printr-o interfață foarte prietenoasă mi-am selectat destinația și ora, am apropiat cardul contactless de un alt ecran și mi-am luat biletul listat.
Am vrut sa-mi iau ceva de mâncare și, la fel, nu a fost nevoie să vorbesc cu nimeni, doar m-am postat în fața unuia din cele 8-9 ecrane pe care scria mare cât roata carului Order here, am atins ușor fereastra de start și am navigat cât am avut chef, fără stres și fără să mă simt grăbită de nerăbdarea vreunui vânzător, prin meniurile care ofereau sandwichuri, salate, cartofi prăjiți, prăjituri, înghețate și sucuri. Desigur că am plătit tot cu cardul, doar prin simpla apropiere a acestuia de un al mic ecran.
Evident că îmi aduc aminte cum era viața noastră înainte de touch screen și desigur că pot concepe stilul de a trăi așa cum era atunci dar nu mi se pare deloc că era mai bine. Mie ecranele nu mi-au adus prejudicii, ba din contră mi-au ușurat viața și oricât ar încerca unii să se cramponeze de trecut nu cred că ne mai putem întoarce acolo. Sigur că dacă alegi să trăiești ca acum 50 de ani, o poți face însă majoritatea te va privi ca pe un ciudat așa cum sunt priviți și fundamentaliștii mormoni care refuză utilizarea curentului electric. Citeam în cartea Ioanei Pârvulescu, În intimitatea secolului XIX, că atunci cînd a apărut telefonul (cel cu fir, bineînțeles) exista suspiciunea, preluată chiar și de ziarele serioase ale vremii, că acest aparat ar putea fi extrem de periculos existând riscul de a exploda atunci când îl apropii de ureche. Acum acest lucru pare hilar dar afirmația avea pe atunci mulți susținători care invocau nostalgic frumusețea zilelor dinaintea apariției telefoniei. 
Ca să nu mai spun cât de ”periculos” era curentul electric pentru sănătate. Cam la fel cum sunt acum undele emise de telefonia mobilă, de cuptoarele cu microunde și de routerele pentru wifi. Cercetătorii chiar au ajuns la concluzia că acestea ne vor ucide pe toți în jurul vârstei de 80-90 de ani iar cazurile de atingere a vârstei de 100 de ani vor fi rare. Mare atenție deci!
Draga mea, sunt foarte de acord cu ce zici tu, cu un amendament, sa faci totul cu masura. Copilul meu a luat contact cu tehnologia de mic pentru ca noi eram singuri, nu am avut pe nimeni sa ne ajute cu cresterea lui cat era mic si cand a inceput diversificarea, ca sa stea cuminte cat eu eram la bucatarie sa fierb doi morcovi, sa ii pasez etc, il lasam la TV. Uneori ii puneam pe un laptop niste muzica si desene de copii. Acum are telefonul lui insa nu merge la scoala, il foloseste numai cu acordul nostru si in prezenta noastra sau merge cu telefonul in vizita la un vecin ca sa il putem suna sa vina acasa dupa o ora de joaca. In rest, copilul meu citeste, face sport, da cu matura, spala vase la 9 ani, la 9 ani isi duce singur hainele la spalat si isi face si sosetele perechi in sertar. A, da, vorbeste in ore si uneori ia S nu B sau FB, dar nu pot sa il tin izolat de ceea ce va reprezenta lumea in care el traieste si va trai. Am vizionat impreuna clpurile cu Selly si Abi pentru ca auzise de la scoala si ne-am uitat toti 3 impreuna sa ii si explicam ce inseamna Youtube, ce inseamna muzica vulgara si ca e normal sa asculte uneori, dar nu mereu. Am si eu experienta cu copiii, mi-am crescut fratele mai mic, am avut verisori mai mici si ideea e ca un copil e firesc sa aiba acces la ce exista pe lumea asta, doar cu masura, cu parintii alaturi si multa comunicare. A, nu sunt de acord cu acei copii abandonati cu telefonul in mana in casa…. si parintii alaturi si ei facand tot asta…..
Ai perfecta dreptate, totul trebuie facut cu masura. Intotdeauana extremele au fost si vor fi daunatoare nu doar in ”parenting” ci si in politica, religie sau orice altceva. Ma gandeam doar ca nu poti tine copilul intr-o bula falsa si sa ii creezi ideea unei vieti altfel decat exista in realitate. Desigur ca un copil de 7 ani nu ar trebui sa detina telefonul PROPRIU dar nici sa nu stie ca exista un astfel de dispozitiv nu mi se pare in regula.
“Copilul meu a luat contact cu tehnologia de mic pentru ca noi eram singuri, nu am avut pe nimeni sa ne ajute cu cresterea lui cat era mic si cand a inceput diversificarea, ca sa stea cuminte cat eu eram la bucatarie sa fierb doi morcovi, sa ii pasez etc, il lasam la TV.”
De ce in timpul acesta copilul nu poate fi luat la bucatarie cu tine, pus intr-un leagan, scaunel pentru masa, etc sau chiar lasat la el in camera in patut? Mi se pare cu atat mai benefic pentru ca asa vede si procesul prin care se face mancarea, devine constient de efortul necesar, sta alaturi de tine si multe alte beneficii? Inteleg ca nu putem feri copiii de tehnologie, dar hai totusi sa nu folosim scuza asta, a faptului ca suntem singure acasa pentru a ne lasa copiii in fata televizorului. Solutii exista, trebuie doar sa le cautam.
George Buhnici vorbea intr-o emisiune despre cat de import este sa imbratisam tehnologia si sa nu fugim de ea. Mie mi se pare putin trist ca adultii de care eu ma inconjor (majoritatea) fug de Instagram, Tik Tok sau de YouTube..In Danemarca copiii primesc de la scoala in primul an de scoala o tableta care este folosita atat la scoala cat si acasa. Avand trei nepoti aici 14-9 ani pot spune ca au toate nebuniile ce tin de tehnologie. Nu sunt dependenti de ea si mereu cand ajung pe la ei primesc intrebarea daca vreau sa mergem afara sa ne jucam fotbal, volei. La fel facem si cand ei ajung pe la mine. In schimb in Romania am o nepotica de 8 ani careia i se interzice tot. Parintii nici macar nu aprind televizorul ziua. Fetita sufera enorm ca nu are teleon si ca toti colegii ei de scoala au. Mai mult mama ii spne ca nu va primi telefon pana la 18 ani. La desene este lasata sa se uite doar in limba engleza si ii inchireaza dvd-uri cu diferite povesti Disney. Imi povestea sora mea ca ultima data cand nepotica a dormit la ea s-a trezit la 1 noaptea si a rugat-o sa ii puna desene.
Din nou mi se pare ca grija fata de copil este dusa la o extrema absurda. Am intalnit si eu copii care primeau de la parinti doar desene Disney foarte frumoase, de altfel, dar in total dezacord cu ceea ce vad ceilalti copii. Nu poti sa negi ca acum sunt la moda alte desene gen Paw Patrol…
Echilibrul este cheia, zic eu. Mie nu mi se pare trist ca adultii fug de Tik Tok, si nici macar de Instagram. Felul in care pot ajunge sa iti consume timpul si sa iti intoxice mintea nu e de negat si nici nu cred ca asta inseamna neapart tehnologie. Eu, una, am decis sa nu imi mai fac si alte profiluri pe alte retele sociale, fiindca am pur si simplu prea multe, intre Facebook, Instagram, blog, Pinterest, Goodreads, Youtube, Spotify, Linkedin etc. Tehnologie avansata mi se pare un apple watch pentru mama mea, care sa anunte singur salvarea daca are probleme cardiace, de pilda (nu mi-l permit, zic asa, ca tehnologie nu inseamna neaparat Tik Tok 🙂 ).
Eu ma folosesc de tehnologie cat pot, dar uite, prefer coada la supermaket decat masinile alea care scaneaza singure si nu iti zambesc macar un pic, cum ar face vanzatoarea 🙂 Bine, imi place sa scanez singura, ca asa ma jucam cand eram mica, dar ca idee, joburile oricum o sa dispara, e o realitate. Dar nu stiu daca ne va fi asa usor tuturor sa ne adaptam.
E greu de gasit acel echilibru, dar supun dezbaterii si un fapt, sustinut deja de multe studii destul de serioase. De cand cu Instagramul a aparut un peak de tulburari de alimentatie la varste foarte mici (fetite de 10-12 ani). Eu nu auzisem in facultate de anorexie si bulimie la asemenea varste, frecventa a crescut foarte mult, iar unul dintre factori (nu singurul, unul), este accesul fara noima si control la social media. Ce inseamna control, ce putem face ca totul sa fie mai cu folos si mai potrivit etc., toate astea sunt importante si eu, evident, nu am raspuns.
Eu nu am copii, deci nu stiu cat conteaza parerea mea. Cred ca e important sa fie expusi la tehnologie, dar am vazut cu ochii mei, in cariera si in viata personala, ca nu sunt glume 1. efectele social media asupra unor copii si adolescenti si 2. dependenta pe care o da un ecran colorat pentru un creier de copilas prea micut. Prin urmare, eu as fi foarte incapatanata in a gasi un echilibru, dar stiu ca e greu de gasit. Deci daca as avea de ales, probabil as alege mai mult catre “safe side”.
Altfel, nu cred ca doar pentru ca au ceilalti trebuie sa aiba toti. Referitor la treaba cu telefonul, zic. Fiecare alege, pana la urma. Eu nu cred ca e nevoie ca un copil de 8 ani sa aiba un smartphone, spre exemplu.
Cristiana, erau tulburari de alimentatie si inainte, doar ca nediagnosticate si nemediatizate, nu erau influentate de instagram atunci, ci de Kate Moss pe reviste si modelul androgin de frumusete care abia acum e scos din moda, tocmai, cu ajutorul tehnologiei moderne si a conturilor de social media. normal ca e greu echilibrul, nu e usor sa explici unui copil de zeci de ori de ce, sa impui limite si reguli, trebuie sa depui efort, extremele nu necesita efort, sa ii interzici complet sau sa il abandonezi in fata unui ecran e infinit mai usor… asta cu copiii de 8 ani si smartphone depinde, al meu are aproape 10 si nu are, dar e in permanenta supravegheat de un adult, copiii prietenilor din ro vin singuri acasa, raman singuri o ora intre scoala si preluat de catre parinti, etc, au nevoie
Da, sigur ca erau, dar acum expunerea este mult mai mare, la o intensitate aproape halucinanta etc. Cu siguranta insa nu erau la varste asa mici, asta este clar. Cert este ca social media a afectat foarte mult patologia de tipul asta, Kate moss era supermodel, dar acum pare ca tooooata lumea e perfecta, nu doar supermodelele. Eu am vazut in ultima vreme multe cazuri de anorexie la fete mici de tot, dintre care una mi-a marturisit ca are nu mai putin de 5 conturi de Instagram, la 14 ani…Bineinteles, nu doar de asta este anorexica. Eu nu discut despre mediatizare, iti zic de incidente si studii serioase care au identificat o crestere foarte mare in grupul de varsta sub 13-14 ani. Dar da, clar nu erau diagnosticate si mediatizate corect (bine, nici acum nu sunt, ce zic eu sunt teorii…)
Eu cred ca un telefon e suficient. Nu e nevoie de ultimul model de smartphone. 🙂
In orice caz, mi se pare foarte greu, adica nici nu stiu cum ar fi corect sa procedeze parintii. Eu de abia ma controlez pe mine, e o unealta minunata evolutia asta tehnologica, dar trebuie sa stim cum sa o folosim.
Cred ca asta e marea problema a parintilor, una zic si alta fac, adica daca nu exista puterea exemplului personal degeaba incearca sa limiteze accesul copilului la telefon…
Eu ii admir pe astfel de părinți. Nu cred ca neaparat copiii nu stiu ca exista ecrane, ci cred ca ei nu au. Nu mi se pare normal ca un copil de 8 ani sa aiba telefon. A mea are tableta la 12 ani, dar n-are telefon si nu o deranjează chiar deloc. Pe de alta parte sa fim seriosi: instagram la copii?!! Tik-tok?! Abia ieri am aflat dintr-o discuție cu colegii de tiktok: cei care aveau copii cu smartfone spuneau ce periculoasă e aplicația aia, cu videouri cu fetițe care se expun ca niste prostituate (parerea lor, eu nu stiu, n-am vazut). Le-au interzis copiilor aplicatia. Si ce le aduce copiilor instagram, youtube sau astea? Le fura timpul.
Tocmai am rezervat de la biblioteca o carte f interesantă despre pericolul ecranelor, ii zice Fabrica cretinului digital. Cartea zice ca ecranele astea nu le dezvolta nici o aptitudine copiilor, ci din contra, le scade inteligenta si capacitatea de concentrare. Cartea e scrisa de un doctor in neurostiinte si coroboreaza rezultatul multor studii, deci ideea ca ecranele decerebreaza copiii nu e scoasă de omul ala din burta.
Mi se pare f tristă o lume in care nu interacționezi decat cu ecrane. Plus ca astea merg pana nu apare o problema, iar atunci, ca utilizator e f greu sa ti-o rezolvi pana nu dai de un om dispus să ți-o rezolve…si e greu sa dai de un om in carne si oase.
Totul e cum ziceti: măsura. Doar ca extrema cu multe ecrane poate avea consecinte grave (A se vedea in Japonia ), pe cand extrema in partea cealalta nu mi se pare grava: recuperezi într-o lună doua tot ce ai “pierdut”. Plus ca argumentul “sa fiu ca toti colegii” mi se pare slab rau…imi place sa cred ca mi-am crescut copiii in asa fel incat sa nu le pese de parerea celorlalți.
Indiferent ce zice unul sau altul parerea mea este ca nu este in regula sa tii copilul intr-o bulă ruptă de realitate. Tehnologia exista si merge alaturi de noi inainte.
O zic studiile (mai multe) facute pe multi copii, nu unul sau altul 🙂 Unul sau altul suntem noi, aici.
Dar ecranele nu-i tin într-o bulă virtuală care nu are (in general) legatura cu realitatea?
Oricum eu sunt incantata ca in Franta e interzis telefonul la colegiu ( clasele 6-9 cum ar veni). Iar la scoala primară nimeni n-are, poate smecherii care sunt excepțiile si care sunt fix aia care provoacă probleme în clasa. Nu cred ca problemele le provoacă din cauza telefonului, ci cred ca au probleme si telefon ca urmare a modului în care sunt crescuți.
Parintii respectivi fac asta cu intentii bune, dar probabil ca nici ei insisi nu gestioneaza prea bine relatia cu tehnologia, am citit la un moment dat pe un blog o mama din asta a carei copil nu vazuse vreun ecran, ca a fost intr-o tabara de detox digital, practic a platit niste oameni sa-i ia telefonul din mana, singura nu putea. E de inteles ca vor sa-si protejeze copiii interzicand complet accesul. Din punctul meu de vedere, tehnologia e un instrument, depinde de fiecare cum il foloseste si ce loc ii aloca in viata lui, iar copiii vor copia comportamentele parintilor. Degeaba ii interzici, daca tu stai nonstop cu nasul in ecran, inevitabil vor ajunge sa faca ce vad la tine
A, da, asta e o alta mare si interesanta discutie 🙂 Parinti care interzic copilului telefonul in timp ca mâna lor e lipita de telefon.
Sau de tableta/laptop, ca am eu o cunostinta care se tot lauda ca nu are smartphone, dar e nonstop pe altele 🙂
Din pacate, viitorul este unul tehnologic, nu degeaba vedem in filmele sf acele metropolisuri uriase cu oameni folosind tot felul de gadgeturi. Spre asta ne indreptam si trebuie sa tinem pasul, asta e!
Nu stiu daca ”din pacate” 🙂 dar, da, viitorul este unul tehnologiv. Mie tehnologia nu mi-a provocat neplaceri, ba din contra, am beneficiat la maxim de toate oportunitatile.
Tehnologia are partile ei bune, e clar, nu putem nega. Nu se compara viata noastra cu cea a oamenilor de acum 100 de ani.
Din pacate ne acapareaza prea mult si nu mai reusim sa fim moderati.
Le pretindem copiilor, dar nu reusim nici noi. Atatia adulti stau cu privirea in ecrane mult prea mult timp.
Ar trebui sa fii profesor ca sa vezi efectele tehnologiei asupra copiilor (culmea, profesor de informatica, la facultate): deficit de atentie, superficialiate, lipsa de rabdare, multi cauta doar sa copieze de pe Internet pentru a-si face proiectele . Pentru ca in mediul virtual totul este la o distanta de un clic, totul este obtinut rapid. Cu fiecare an e tot mai rau din acest punct de vedere, sunt generatii tot mai slabe.
Copiii (pana la o anumita varsta) n-au ce sa caute pe youtube, instagram, tiktok etc. Sunt expusi la a vedea tot felul de grozavii mai devreme decat ar trebui. Inca n-au discernament si pot pati ceva rau si in realitate daca acorda incredere unor pradatori sexuali (Printesa urbana a scris un articol despre asta, pe 16 decembrie 2019 – n-am pus link direct)
Mai mult, pana la 6 ani sistemul vizual nu este complet dezvoltat, asadar ecranele le pot strica vederea. Tehnologia 3D, mai ales, e discutabila.
Apoi creierul copiilor este suprastimulat de ceea ce vede (culori vii, imagini care se succed rapid). Pentru varste mici se vorbeste chiar de o forma de autism care este indusa de ecrane – din fericire un autism care se poate vindeca complet prin terapie.
Fetita mea are aproape 6 ani ani. Nu i-am interzis total, dar nu are tableta, telefon. Se uita la desene (triate, nu o las sa inghita orice desen si-i explic de ce unele sunt nocive, exemplificand ca sa inteleaga). O las sa faca poze cu telefonul meu cand imi cere (face poze la jucarii, filmulete in care discuta cu jucariile), are tastaura ei colorata cu care invata sa scrie cuvinte in Word, se uita pe youtube la filmulete educative (despre animale, planete etc) alaturi de mine, ascultam povesti pe youtube (sunt zeci de povesti care sunt, practic, mici piese de teatru, cu actori consacrati), ne uitam la filme de lung metraj pentru copii. O las si singura atunci cand stiu ca e ok un desen, dar nu pentru mult timp, in jur de o ora si nu zilnic.
Tehnologia nu ar fi atat de nociva pentru copii daca nu ar fi lasati nesupravegheati si prea mult timp.
Nu judec pe nimeni, dar vad prea multi copii mici cu ochii in telefon. Unii nici nu stiu sa vorbeasca si stau si privesc un ecran, absorbiti de ceea ce vad. Nu judec parintii pentru ca si eu sunt mama si stiu cat de vital e uneori un moment de respiro.
Din pacate (si pentru mine), viitorul e unul tehnologic. Ma gandesc doar la faptul ca tehnologia ne va fura mii de locuri de munca. Vor fi multi roboti care vor face ceea ce fac astazi oamenii. Vor disparea banii la un moment dat si va fi plata exclusiv cu cardul sau online, lucru care ne va restrictiona actiunile.
Nu mai continui … Desi sunt inconjurata de tehnologie, desi accept ca ne usureaza viata, cred ca s-a depasit o limita si nu mai suntem capabili sa fim moderati. Suntem dependenti. Nu sunt asa de incantata privind spre viitor.
Sunt incantata cu adevarat de tehnologia folosita in medicina, in stiinta in general. Pentru ca asa se ajuta omenirea.
Maria, exact asa gandesc si eu.
Doar ma intreb daca nu cumva in medicina prea mult acces la tehnologie nu inseamna ca medicii se bazeaza mai mult pe ea si mai putin pe ei insisi. Cumva ca in serialele politiste: te uiti la un serial vechi, acolo criminalul se gaseste mai mult prin tot deducții logice, intr-un serial recent se bazeaza pe tehnologii. Citeam azi un articol despre nasteri unde dadeau un exemplu ca acolo unde nasterea se petrece intr-un loc unde personalul are acces imediat la chestii de înaltă tehnologie, se practica mult mai multe intervenții invazie decat acolo unde mijloacele sunt relativ restrânse, culmea, cu aceleași rezultate.
Viitorul in medicina referitor la tehnologie se refera, de exemplu, la inteligenta artificiala, roboti care vor putea sa faca deductii logice cum zici tu, doar ca de o mie de ori mai complexe decat un creier uman. Plus cu toate informatiile despre pacient deja stocate undeva in inteligenta lui artificiala. 🙂
Perioada romantica, sa o numesc asa, a medicinii e pe cale sa dispara. Nu exista metoda mai buna de a consulta un pacient decat anamneza, semiologie si examinarea fizica completa. Dar incet, incet, devine limitata. Pentru ca tehnologiile actuale (si viitoare) ofera informatii pe care inainte le puteai afla doar la autopsii sau dupa sapte miliarde de teste mai superficiale.
Tehnologie inseamna si tratamente tintite, terapie genica, probabil in…20 ani? nu stiu exact cati ani, vor exista medicamente speciale pentru fiecare persoana.
Apoi, un robotel din asta face niste operatii cum efectiv nu poate face o mana de om, oricat de mare zeu al chirurgie este.
Eu imbratisez provocarile viitorului, cred ca ne va fi mai bine asa, dar sunt si un pic nostalgica cand ma gandesc cat vom si pierde, pentru ca sigur vom pierde.