N-am nicio jenă să recunosc că pentru mine shoppingul este o terapie. Desigur că sunt în stare să mă temperez și nu mă arunc să cheltui aiurea pe lucruri inutile, dar vizitele în magazine (atât fizice cât și online) sunt un mod plăcut de a mă destinde și de a-mi lua gândul de la problemele zilnice. Și când spun shopping nu mă refer doar la haine, pantofi sau cosmetice ci și la cumpărăturile săptămânale pe care le facem în supermarket. Bine, pentru mine ”săptămânale” e un fel de a spune pentru că de fapt incursiunile mele sunt mult mai dese. Cel mai mult îmi place să merg în magazinele mari. Foarte mari. Cele în care cât vezi cu ochii sunt rafturi pline cu zahăr. Sau cu ulei. Știu că sună ca un fel de glumă dar când spun asta, undeva din adâncurile mele încolțește mereu un sâmbure de adevăr cât se poate de serios.

        Și să vă spun și de ce. Pe vremea cartelelor lui Ceaușescu cel mai mult am suferit din cauza lipsei de ulei. Pâinea, raționalizată și aia, ne ajungea. Zahărul, la fel. Cu carnea, de bine de rău ne descurcam pentru că aveam găini în curte și din când în când, vorba lui tata, mai doboram câte una. Dar cu uleiul nu o scoteam la capăt nicicum. Îmi aduc aminte că am avut odată invitați la masă și făcusem o salată de vinete în care pusesem cu zgârcenie ulei. Adică atât cât am avut și atât cât am putut. Când am pus salata pe masă era atât de tare și țeapănă că puteai să o tai calupuri. Lipsa uleiului se simțea nu doar la consistență și textură ci și la gust. Practic erau niște vinete coapte, scurse de apă, tocate și amestecate cu sare. Un fel de mâncare de regim oribilă. Eram pe vremea când încă îmi mai păsa de gura lumii și, fiind una din primele mese pe care le dădeam, m-am simțit oribil și cu siguranță întâmplarea de atunci mi-a creat o traumă pe care, uite, nici după treizeci și ceva de ani nu pot să o uit. Așa că acum când văd în magazine rafturile cu ulei de toate felurile mă simt în paradis 🙂

        Iar pentru ca experiența să atingă parametrii maximi, marfa trebuie să se regăsească în cantități cât mai mari, industriale aș zice. Drept urmare prefer hypermarketurile imense gen Auchan. Din păcate însă magazinul acesta nu este în drumul meu și nu ajung chiar atât de des cum mi-aș dori așa că uneori în timpul săptămânii mai intru și în magazinașele de cartier. Îmi iau însă revanșa în weekend când oricum am mai mult timp de căscat gura. Și de deschis punga 🙂 Deși ar fi nedrept să mă plâng de prețuri când mă gândesc ce chilipiruri găsesc aici de multe ori. De exemplu înainte de sărbători căutam niște boluri de sticlă roșie în care să pun bomboane și care să se asorteze cu sfeșnicele mele de aceeași culoare. Idee preluată de pe Pinterest.  Tot ce găsisem pe internet mi se părea grozav de scump, adică nimic sub 40 de lei plus taxe de transport. Când au apărut decorațiunile de Crăciun la Auchan am fost prezentă și… surpriză! aveau toate mărimile de farfurii și boluri de sticlă roșie la niște prețuri incredibile. Dacă bine îmi aduc aminte, un bol a fost 7 lei și eu, ca fraiera, nu am luat decât două. Și acum îmi pare rău. Bine, am luat și farfurii de desert și pahare. Dar ce-o fi fost în capul meu de nu am luat măcar un set de patru?

        Dacă Auchan ar fi fost mai aproape de mine mă duceam a doua zi și mai luam, însă cum nu m-am urnit de acasă decât după vreo 10 zile, nu am mai găsit. Normal, s-au dat ca pâinea caldă. (Și) de-asta îmi place mie magazinul acesta, pentru că, în afară de mâncare, găsesc mereu tot felul de chestii la prețuri bune. Mici comori. Mai o crema de fata, mai un aparat de ras, mai niște șervete de bucătărie. Altă obsesie a mea 🙂 Despre cele textile spun. Îmi place să am cât de multe și colorate. Și să le schimb  în fiecare zi. Când le văd puse la uscat pe bara de deasupra chiuvetei sau pe mânerul ușii de la cuptor mi se pare că aspectul bucătăriei se schimbă complet. Imprimeuri diferite pentru anotimpuri și zile diferite. Pentru vară am unele cu felii de pepene, pentru iarnă oameni de zapadă și pinguini, pentru un vibe scandinav carouri mărunțele în nuanțe de bej și gri. Mici detalii care mă fac să zâmbesc. Am spus doar că terapia prin shopping funcționează perfect la mine 🙂

        Dar nu prețul este primul criteriu atunci când aleg magazinul de unde fac cel mai des cumpărături ci apropierea față de casă. La voi cum este, la ce vă uitați prima dată când plecați la shoppingul săptămânal?

Read More

      Mare noroc am cu colegele de birou pentru că amândouă sunt înnebunite după parfumuri, exact ca mine. Bine, poate nu sunt chiar așa obsedate dar, fiind mai tinere, au tot timpul să mă ajungă din urmă 🙂 Îmi imaginez că ar fi fost foarte neplăcut și frustrant să fi fost alergice sau cine știe ce figurante și să nu mă pot parfuma cât vreau și cu ce vreau. À propos, nu știu dacă ați auzit, dar mai nou (sau poate ”nou” doar pentru mine) există firme care au precizări clare în codul de conduită în care spun că la birou nu ai voie să folosești parfum de niciun fel. Nu știu dacă și la noi, dar în Canada cu siguranță pentru că mi-a spus fina mea care locuiește acolo și care, evident, se conformează chiar dacă nu i-a venit să sară într-un picior când a auzit una ca asta.

        Dar până să apară  astfel de restricții și pe plaiurile mioritice, tot timpul am într-unul din sertarele de la birou cel puțin trei parfumuri pe care le rotesc în funcție de starea de spirit. CK Eternity (pe care îl consider un parfum de iarnă) a fost cel mai folosit în ultima perioadă și este parfumul la care mă întorc mereu oricâte noutăți îmi ies în cale. A fost primul parfum de ”firmă” pe care mi l-am cumpărat în urmă cu foarte mulți ani și a fost, la vremea aia, îngrozitor de scump. Nu apăruse încă Notino și pe piață nu se găsea mai nimic iar atunci, pe o sticluță de doar 30 de ml am dat un sfert din salariu. Am ținut cu dinții de parfumulo ăla și îl foloseam doar la ocazii speciale.

        Una din colegele de acum s-a îndrăgostit și ea de acest parfum iar asta a fost desigur în beneficiul meu pentru că parfumul pe care ea îl folosește, îl simt eu. Și aici revin la veșnica mea dilemă – pentru cine ne parfumăm, pentru noi înșine sau pentru cei din jur? Iar dacă eu i l-am prezentat pe Eternity, ea mi-a întors favorul și  mi-a băgat un cui în cap cu Paco Rabanne Olympea. Mi-a dat o mostră și mi-a plăcut atât de mult încât acum e musai să mi-l iau.

        Și cel mai probabil o să mi-l iau de Valentine’s Day deși încă oscilez între acesta și Scandal parfum, știți voi, ăla cu sticluța cu picioarele de Jean Paul Gaultier. Sau, de ce nu, să le iau pe ambele. Că dacă eu nu mă iubesc, atunci, cine?

Read More