Mare noroc am cu colegele de birou pentru că amândouă sunt înnebunite după parfumuri, exact ca mine. Bine, poate nu sunt chiar așa obsedate dar, fiind mai tinere, au tot timpul să mă ajungă din urmă 🙂 Îmi imaginez că ar fi fost foarte neplăcut și frustrant să fi fost alergice sau cine știe ce figurante și să nu mă pot parfuma cât vreau și cu ce vreau. À propos, nu știu dacă ați auzit, dar mai nou (sau poate ”nou” doar pentru mine) există firme care au precizări clare în codul de conduită în care spun că la birou nu ai voie să folosești parfum de niciun fel. Nu știu dacă și la noi, dar în Canada cu siguranță pentru că mi-a spus fina mea care locuiește acolo și care, evident, se conformează chiar dacă nu i-a venit să sară într-un picior când a auzit una ca asta.
Dar până să apară astfel de restricții și pe plaiurile mioritice, tot timpul am într-unul din sertarele de la birou cel puțin trei parfumuri pe care le rotesc în funcție de starea de spirit. CK Eternity (pe care îl consider un parfum de iarnă) a fost cel mai folosit în ultima perioadă și este parfumul la care mă întorc mereu oricâte noutăți îmi ies în cale. A fost primul parfum de ”firmă” pe care mi l-am cumpărat în urmă cu foarte mulți ani și a fost, la vremea aia, îngrozitor de scump. Nu apăruse încă Notino și pe piață nu se găsea mai nimic iar atunci, pe o sticluță de doar 30 de ml am dat un sfert din salariu. Am ținut cu dinții de parfumulo ăla și îl foloseam doar la ocazii speciale. 
Una din colegele de acum s-a îndrăgostit și ea de acest parfum iar asta a fost desigur în beneficiul meu pentru că parfumul pe care ea îl folosește, îl simt eu. Și aici revin la veșnica mea dilemă – pentru cine ne parfumăm, pentru noi înșine sau pentru cei din jur? Iar dacă eu i l-am prezentat pe Eternity, ea mi-a întors favorul și mi-a băgat un cui în cap cu Paco Rabanne Olympea. Mi-a dat o mostră și mi-a plăcut atât de mult încât acum e musai să mi-l iau. 
Și cel mai probabil o să mi-l iau de Valentine’s Day deși încă oscilez între acesta și Scandal parfum, știți voi, ăla cu sticluța cu picioarele de Jean Paul Gaultier. Sau, de ce nu, să le iau pe ambele. Că dacă eu nu mă iubesc, atunci, cine?
 de Valentine’s Day){kind=link}
Un parfum e întotdeauna o idee bună, sa îl porți cu plăcere 🙂 eu mă parfumez pentru mine, sunt și eu pasionată de parfumuri și arta parfumeriei, am colecție, am fost în Grasse, în curând merg în Florența, ador să miros, să aflu despre flori, procesul de creație, tot. La birou nu folosesc, deși avem open space uriaș și nu cred că aș deranja pe cineva, dar oricum merg doar 2 zile pe săptămână, acasă în schimb plutesc într-un norișor parfumat :)) eu am pus ochii pe Nina Ricci Soleil, dar nu a apărut încă în magazine și mai am pe lista unul cam scump, aștept însă întâi să termin o variantă mini pe care o am
Tot ce e de la Nina Ricci imi place. Tot. Iar L’air du temps il ador!
Delicios subiect, parfumurile…
Pentru mine au o capacitate fantastica de a impregna amintiri. Spre exemplu daca am o zi grea si ma dau cu un parfum pe care il foloseam intr-o vreme in care imi ieseau toate din plin, eram vesela si simteam ca nimic nu ma poate opri, pur si simplu simt ca ma scoate din starea confuza si ma seteaza pentru succes. Sau in orice caz pentru ceva bun. Iar ca exemplu opus, viata ne ia cu ale ei si daca in perioada aceea se intampla sa port un parfum nou (adica neimpregnat cu amintiri), chiar daca e foarte reusit, stiu ca foarte greu o sa il mai pot purta. Spre exemplu un parfum pe care mi l-am dorit foarte multe este Givenchy Interdit Rouge si am inceput sa il folosesc asta toamna. Dar cumva aroma lui s-a amestecat cu starea de confuzie generata pandemie, revenirea restrictiilor etc. Iar acum, cred ca va sta pe tusa o vreme. Un parfum optimist pentru mine este Forever and Ever Dior sau, si mai mult, Champs Elysees de la Guerlain. A fost cumva parfumului semnatura al mamei mele. Mi se pare ca miroase auriu, a sampanie si artificii si ca ar face din orice femeie o Scarlet O’Hara. Il port si eu cu mare drag.
In orice caz, tin minte ca in perioada sarcinii eram sensibila la mirosuri si speram din tot sufletul sa fie o pasa trecatoare. Atunci am realizat ca viata ar fi plictisitoare fara acest moft in aparenta, dar de mare impact in esenta.
O saptamana usoara si colorata 🙂
Champs Elysees este superb. Il am si cred ca sunt la a treia sticluta dar il tin ”de bun” pentru ca din pacate se gaseste din ce in ce mai greu. Sper sa nu il scoata din fabricatie…
Eu sunt alergica dar nu atat de rau pana a ma deranja parfumul colegelor de birou. Mi se pare exagerat sa interzica orice parfum…. pe de alta parte, stiu si persoane care se parfumeaza exagerat si cand intra in metrou lesina juma de vagon 🙂 🙂
Eu nu suportam niciun miros cand eram insarcinata. Nu lesinam dar ma enervam foarte tare cand cineva exagera cu parfumul 🙂
N-am mai folosit demult un parfum …
Nu m-am priceput niciodata la parfumuri, nu am acest talent si cunosc doar cateva.
In trecut, acum 20 de ani, imi placea Cerutti 1881 (acum nu stiu cum mi s-ar parea).
Insa au fost cativa ani in care am primit de la fratele meu, la ziua mea, cate un parfum. Tot ce mi-a dat el mi-a placut mult. Asa am avut si eu o “impresionanta” colectie de vreo 6-7 parfumuri :)) – cel mai mult mi-au placut “Escale aux marquises” (Dior) si “Ange ou demon” (Givenchy). Inca le mai am, folosite pe jumatate, pentru ca le tineam “de bun”. Inca au un miros destul de ok, dar sunt expirate demult si nu stiu daca as avea curaj sa le mai folosesc.
Colega mea de birou chiar suporta cu greu parfumurile (are un ficat sensibil, a avut ceva probleme de sanatate in trecut). Daca in birou intra cineva mai parfumat, ii apare imediat o stare de greata, de rau fizic.
Imi vine greu sa concep viata fara parfum 🙂
Super funny acest articol! Va iubesc, doamna Ioana!🤗🤗🤗🤗
Multumesc!