Plec în Thassos

       Mai am câteva ore și plec în concediu. Mi-am făcut bagajul, pe bază de liste ca întotdeauna, și sunt (aproape) sigură că nu am uitat nimic. Sunt foarte eficientă la împachetat și nu o spun ca să mă laud dar simt că e o abilitate pe care mi-am perfecționat-o foarte bine de-a lungul timpului. Bagajele mele nu ocupă niciodată mult loc și foarte rar iau cu mine obiecte pe care să nu le folosesc. Mai bine renunț la o parte din lucruri decât să car două genți și tot ce iau trebuie să încapă într-una singură. Bine, exceptând poșeta care întotdeuana e foarte mare. Și plină 🙂

       De data asta, după foarte mulți ani, e prima dată când nu mai plec cu last-minute dar tot în Grecia merg, mai exact în insula Thassos. Și e tot prima dată când revin în același loc. E o excursie pe care am programat-o în urmă cu câteva săptămâni când am făcut rezervarea pentru cazare. O să stăm în estul insulei, în Skala Panagia, la niște studiouri foarte aproape de plajă și spun asta nu doar din descrierea găsită pe site-ul de turism ci după verificările pe care le-am făcut pe Google Earth 🙂

       De când am pățit-o în Creta în urmă cu câțiva ani, sunt foarte vigilentă când vine vorba de a alege între o locație sau alta. Pe site scria atunci că hotelul este situat pe o mică înălțime de unde se vede superb linia orizontului, marea, cerul și apusurile de vis. Când am ajuns la fața locului am constatat că mica înălțime era ditamai muntele pe care trebuia să îl escaladezi în fiecare zi când te întorceai de la plajă. La cele 35 de grade în plin soare, scoteai limba de doi metri până ajungeai sus de unde, într-adevăr, panorama era spectaculoasă. Cum din grupul nostru eu eram cea care făcuse rezervarea, vă las să vă imaginați ce mi-au auzit urechile în fiecare zi în timpul urcușului 🙂

       Singurul lucru care mă îngrijorează pentru plecarea de acum este trecerea Dunării la Giurgiu. Podul este încă în reparație, se circulă pe un singur sens și toată vara s-a stat la cozi imense așa că presimt că și pe noi ne paște aceeași plictisitoare așteptare de câteva ore. Dar ăsta să fie cel mai mare rău! În rest, abia aștept să văd din nou Marea Egee, să mănânc sardine fripte pe grătar și să beau bere Mythos, să stau la umbra măslinilor, să hrănesc pisicile cerșetoare, să urmăresc bărcile în larg, să ascult pescărușii și neapărat să revăd Skala Marion, locul unde a rămas o parte din inima mea.