5 lucruri pe care să le iei în considerare atunci când iei un credit

        Poate că ați văzut în rezoluțiile mele de început de an (atât în 2015 cât și în 2016) că mi-am propus să economisesc și, cel puțin anul trecut, am reușit acest lucru. Să ai un fond de rezervă disponibil în orice moment îți dă un confort psihologic foarte mare așa că sfătuiesc pe oricine să facă un efort și să pună bani deoparte indiferent de sumă. Chiar și un leu pe zi pus într-o cutie face să se adune o comoară la un moment dat. Cu toate astea, se întâmplă adesea ca fondul de rezervă să nu fie suficient pentru rezolvarea unor situații neprevăzute când ai o nevoie urgentă de bani. Oamenii gândesc diferit și pentru unii urgență poate însemna renovarea băii, mobilă nouă în bucătărie, covoare noi înainte de Paști, o problemă medicală sau chiar plecarea într-o vacanță. Și atunci apelează la un credit.

        Nu sunt împotriva creditelor, ar fi chiar absurd să gândesc așa după ce am lucrat 20 de ani într-o bancă. Mi se pare că atât la nivel macroeconomic cât și la nivel personal s-au realizat o mulțime de lucruri bune cu ajutorul împrumuturilor și nu de azi, de ieri ci dintotdeauna și peste tot în lume. Singura condiție este ca acestea să fie făcute în deplină cunoștință de cauză fără să te arunci cu capul înainte și poate că ar fi bine ca înainte de a lua un credit să te gândești la câteva lucruri:

  1. Ia în considerare valoarea ratei și gândește-te dacă o poți plăti sau nu. Nu te crampona de DAE adică dobânda anuală efectivă , comisionul de analiză sau comisionul de administrare dacă nu înțelegi exact cum se calculează. Până la urmă cel mai important lucru este suma care trebuie înapoiată lunar. Dacă ți se spune că lunar ai de plătit 300 de lei și îți convine acest lucru mi se pare suficient.
  2. Înainte de a lua un credit încearcă, măcar două luni, să pui deoparte banii pe care va trebui să-i plătești pentru rată. În felul acesta vei simți la modul real cum împrumutul îți va influența bugetul și vei avea și două rate de siguranță în cazul apariției unor situații sau cheltuieli neprevăzute.
  3. Cere să ți se spună sau, pur și simplu, calculează chiar tu care este valoarea totală pe care o ai de înapoiat. Știind dinainte acest lucru te scutește de orice frustrare fără să te trezești pe parcurs spunând vai, dar eu n-am știut acest lucru!
  4. Dacă ai nevoie de o sumă mică de bani, de exemplu 2000 de lei,  iar banca îți spune că nivelul minim al creditelor pe care le acordă este mai mare, să zicem 3000, NU lua împrumutul. Caută în altă parte și vei găsi cu siguranță varianta care ți se potrivește.
  5. Nu doar băncile oferă împrumuturi. Există și funcționează perfect  așa numitele Instituții Financiare Nebancare care, din punct de vedere al solicitantului, oferă exact același lucru: credite, diferența față de bănci constând doar în criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi autorizația de funcționare. În această categorie intră bătrânele CAR-uri sau cunoscutul Provident. Pentru sumele mici este o opțiune de luat în calcul având în vedere timpul foarte scurt de procesare a cererii. 

        În ultimii ani există un curent puternic anti-bănci în mass media cu care toată lumea s-a intersectat, sunt convinsă de asta. E adevărat că în contractele de acum 7-8 ani au existat multe clauze abuzive și foarte neclare dar, pe de altă parte, au existat și foarte mulți oameni care s-au aruncat cu capul înainte atunci când au luat credite pe care nu le-au putut duce. Îmi aduc perfect aminte cum în dosarele de credit luate pe câte 30 de ani, unii clienți veneau în calcul, pe lângă veniturile lor,  cu veniturile părinților, fraților sau ale nu-știu-căror cumnați care locuiau la aceeași adresă ca și când aceștia i-ar fi ajutat vreodată să plătească ratele. Pur și simplu nu vroiau să se gândească decât la pasul următor: de-a se vedea cu banii în cont. Acum tot ei sunt cei care strigă cel mai tare că băncile sunt de fapt niște cămătari. Nu sunt deloc de aceeași părere iar unele bănci au avut, în mod firesc, o reacție de auto-apărare. Dacă vreți să vă distrați un pic pe această temă, a așa numiților cămătari din bănci, vă invit să urmăriți un clip de 3 minute aici.

lei

Share This:

3 thoughts on “5 lucruri pe care să le iei în considerare atunci când iei un credit

  1. Buna,

    permite-mi sa raspund punctual si sa te contrazic (sau sa zicem completez / nuantez) un pic 🙂

    La punctul 1. Conteaza DAE, conteaza foarte mult, practic este un indicator relativ simplu (spun relativ daca este calculat pe o perioada egala) ce iti permite sa compari. Pentru ca prin comparatie putem sti daca facem un deal bun sau nu. Evident in acest deal ar trebui luate in considerare si alte chestiuni precum timpul de raspuns sau vraful de documente cerute. Conteaza mult in acest DAE si ce contine, comisioane de administrare mai mari cu o dobanda fixa (adica robor + marja) ar putea sa fie mai avantajos in timp decat o marja mica variabila si un comision mic fix. (De exemplu se estimeaza ca in urmatorul an se va inversa trendul de scadere al roborului, ce la 3 luni este acum 1,4. Poate ajunge 3 foarte usor. Iar o dobanda fixa de 6% de exemplu astazi (adica robor 1,4 +4,6 marja) se va translate in tot 6% (adica robor 3+3 marja), in timp ce alte oferte de DAE 5 ar ajunge la un DAE 7.

    Foarte corect sfatul de la pct.2 … as adauga sa pui deoparte vreo 3 rate.

    La punctul 3: indiferent cat ti se spune ca vei plati nu va fi la fel. Roaga-i sa faca o simpla simulare: ce se intampla atunci cand va creste robor sau euribor (adica acea parte din dobanda care variaza independent de vointa ta si chiar si a bancii) de la +1,5 / -0,3 la +4 fiecare (in perioada de boom acolo ajunge). Roaga-i sa iti faca o simulare si ce se intampla daca creste euriborul la 4% iar leul se devalorizeaza cu inca 35%.

    Punctul 5: aceste institutii financiare nebancare ofera sume mai mici, rapid, dar costurile cresc enorm. Si isi permit astfel si o opinie mai negativa in piata banuiesc, ceea ce o banca nu si-ar permite, tinand cont ca acestea din urma atrag si depozite, acolo se incaseaza salarii. Pentru o suma mica, (si pe termen scurt) cardurile cu plata in rate (gen avantaj dar si altele) ar putea sa fie o solutie. Sau poate cardul de credit sau overdraftul daca dobanda o face avantajoasa. Vei avea astfel si un istoric bun de client la un viitor credit.

    Fara credite, economia cade. Simplist, o firma ce are acces la o linie de creditare va putea investi si profita de preturi mai mici pentru ca va cumpara la volum. O firma care investeste intr-un spatiu de productie, face profit si angajeaza azi, si plateste in 15 ani. Chiar daca plateste dublu in 15 ani (de fapt app 70% in plus), va castiga cel putin inca pe atata din activitatea pe care o desfasoara. Si odata cu ea inca 10-15 angajati (zic si eu) vor avea un venit pentru familie timp de 10-15 ani. Si statul va incasa impozite, si alte firme vor avea incasari pentru ca familia omului respectiv cumpara. O firma care face profit mai mare decat dobanda ce o plateste, isi va permite sa angajeze, sa se extinda. Asta inseamna bunastare pentru toti. Insa un om care ia un credit pe 5 ani pentru un telefon mobil, care face din achizitia unei case motiv de investitie pentru ca preturile sunt in crestere, sau care crede ca cu studii medii si fara dorinta de auto cultivare, un bugetar care nu intelege ca job-ul respectiv nu este pe viata, pentru ca avem tot un milion de bugetari ca si germania la o populatie de 4 ori mai mare si la servicii de 10 ori mai putine, nu va reusi sa se reorienteze rapid in cazul in care ramane fara job … Iar statul socialist, te va taxa pe tine care ti-ai dramuit banii si analizat in 5 puncte viitorul ca sa il salveze pe cel ce a vrut sa se vada vorba ta cu banii pe cont.

    Evident exista si reversul, cu supra-creditarea care poate deforma piata, preturile si da falsa impresie de bunastare (remember Caritas cat preturile in cluj erau duble fata de cele din bucuresti). Totul ar fi simplu daca ne-am gandit simplu: ce stiu sa fac? aduc valoare reala? voi putea aduce si peste 10 ani? dar peste 30 ani? ma pot proteja prin invatare continua, decizii cumpatate, bani pusi deoparte?

  2. Buna,

    permite-mi sa raspund punctual si sa te contrazic (sau sa zicem completez / nuantez) un pic 🙂

    La punctul 1. Conteaza DAE, conteaza foarte mult, practic este un indicator relativ simplu (spun relativ daca este calculat pe o perioada egala) ce iti permite sa compari. Pentru ca prin comparatie putem sti daca facem un deal bun sau nu. Evident in acest deal ar trebui luate in considerare si alte chestiuni precum timpul de raspuns sau vraful de documente cerute. Conteaza mult in acest DAE si ce contine, comisioane de administrare mai mari cu o dobanda fixa (adica robor + marja) ar putea sa fie mai avantajos in timp decat o marja mica variabila si un comision mic fix. (De exemplu se estimeaza ca in urmatorul an se va inversa trendul de scadere al roborului, ce la 3 luni este acum 1,4. Poate ajunge 3 foarte usor. Iar o dobanda fixa de 6% de exemplu astazi (adica robor 1,4 +4,6 marja) se va translate in tot 6% (adica robor 3+3 marja), in timp ce alte oferte de DAE 5 ar ajunge la un DAE 7.

    Foarte corect sfatul de la pct.2 … as adauga sa pui deoparte vreo 3 rate.

    La punctul 3: indiferent cat ti se spune ca vei plati nu va fi la fel. Roaga-i sa faca o simpla simulare: ce se intampla atunci cand va creste robor sau euribor (adica acea parte din dobanda care variaza independent de vointa ta si chiar si a bancii) de la +1,5 / -0,3 la +4 fiecare (in perioada de boom acolo ajunge). Roaga-i sa iti faca o simulare si ce se intampla daca creste euriborul la 4% iar leul se devalorizeaza cu inca 35%.

    Punctul 5: aceste institutii financiare nebancare ofera sume mai mici, rapid, dar costurile cresc enorm. Si isi permit astfel si o opinie mai negativa in piata banuiesc, ceea ce o banca nu si-ar permite, tinand cont ca acestea din urma atrag si depozite, acolo se incaseaza salarii. Pentru o suma mica, (si pe termen scurt) cardurile cu plata in rate (gen avantaj dar si altele) ar putea sa fie o solutie. Sau poate cardul de credit sau overdraftul daca dobanda o face avantajoasa. Vei avea astfel si un istoric bun de client la un viitor credit.

  3. Io tocmai aplic pt credit (de fapt inca astept notarul sa temrmine actele… ca e o mostenire etc ca banca a zis da: inlocuies chiria cu o rata ceva mai mare – dar apoi speculez niste deduceri fiscale ca declar ca am firma acasa etc. deci ies aprox. la fel)
    Mici amendamente:
    La pct2 nu ajung 2 luni, ci minim 9 luni de pus echivalentul ratei deoparte. Sunt diferente de sezon si perioade de heirup cand putem pune deoparte: de ex. vara cand incalzirea e mica, sau mai avem mancare in dulapuri/produse cosmetice/haine/incaltamine pe stoc, etc dar 9 luni cuprind si un mers la dentist, si un concediu, si un moment prost la munca de neplata, si un concediu de boala neasteptat cu zile fara plata la munca etc.
    Apoi banii astia de avans nu strica – inseamna mai putini imprumutati.
    La pct3 cere desfasurator. Pe foaie scriu sumele clar la final. Plus ia creditul in moneda in care se ia salariul – riscurile sunt minime.
    La pc4 nu se ajunge la imprumuturi daca am un fond de urgente (eu am 1000) . Altfel… pt asta sunt buni prietenii.
    La pct.5 Provident sunt nesimtiti la ce dobanzi au = 30% ….

    Adaug: analizeaza comisioanele. Se adauga asigurare de viata, comision de alimentare, comision de risc, etc. Analizeaza perioada de rambursare. Eu la 53 ani as plati ultima rata. Nu vreau sa ajung peste 50 ani cu rata asa ca in primii ani voi face plati anticipate ce imi va scadea perioada de rambursare (voi face concedii la cort, verile nu am incalzire etc. asa ca am posibilitatea de a plati anticipat cate ceva).

    Despre cei care au ajuns in imposibilitate de plata, zic doar ca s-au intins mai mult decat le e plapuma: inainte sa iau prima ipoteca am comparat rata cu ce chirie dau, cu cat e somajul, cu cat as putea sa obtin din munca necalificata (babysitting, calcat, menaj etc) dar si cat as obtine din inchiriat garsoniera, si apoi am decis: pot. Am facut plati anticipate si inchis in 8 ani. Unele idei de atunci le aplic si acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *