Ioana și tehnologia

        Să faci o călătorie în America înainte de 1989 era cam același lucru cu a face o incursiune pe lună, de aceea, atunci când mătușa mea s-a întors din Cleveland după 6 luni petrecute acolo, toată familia  a primit-o ca pe un star de cinema și timp de câteva săptămâni a fost invitată la masă duminică de duminică, pe rând, de către toate neamurile dornice de a afla cum trăiesc oamenii pe altă planetă. Trăiau bine-merci și nu exista termen de comparație, aveau mâncare pe toate gardurile, televizoare color, mașini de spălat din care scoteai hainele gata uscate și niște cuptoare în care băgai mâncarea la încălzit direct pe farfuria din care urma să mănânci. Se numeau cuptoare cu microunde și în ele floricelele de porumb explodau direct într-o pungă de hârtie maro cu care stăteai apoi în fața televizorului butonând telecomanda (altă mare minune) și schimbând între zeci de canale.  Mi-am dorit un astfel de cuptor cu microunde înainte să văd vreunul în realitate iar peste câțiva ani mi-am îndeplinit dorința și cred, în continuare, că este una dintre cele mai mari invenții folosite în bucătărie.

        Apoi mi-am dorit un fax 🙂 Da, un fax deși nu prea știam la ce mi-ar putea folosi și l-am vrut mai mult ca pe o jucărie. De fax am auzit prima dată în zilele revoluției când am stat lipită de televizor  și am trăit cu intensitate maximă toate aberațiile care ni s-au servit atunci pe tavă. Acum, după atâția ani, totul mi se pare o mascaradă dar atunci credeam fără să am nici cea mai mică îndoială că generalii de armată dădeau ordine prin intermediul televiziunii și cereau, tot din studiouri, să li se transmită informații prin telex și fax. Fax? Habar n-aveam ce era aia, atunci am auzit pentru prima oară acest cuvânt. Nu auzisem, nu văzusem, nu știam ce e acela un fax, exact așa cum acum cei tineri habar nu au ce e acela un telex. Deci tovarășul general Gușă m-a făcut să mor de curiozitate făcându-mă să mă întreb ce este un fax. Aveam să aflu peste câteva luni când, la firma unde lucram,  a apărut o astfel de chestie în secretariat. Mi s-a părut o invenție extraordinară și mi-am spus că tehnologia a ajuns foarte departe… După câțiva ani mi-am făcut damblaua și mi-am cumpărat  un fax pentru acasă pe care cred că l-am folosit de maxim cinci ori dar era ceva revoluționar pentru acea vreme în care nu se auzise de internet nici măcar prin dial-up.

        De curând am mai auzit de o invenție legată de bucătărie. Mi-e și jenă să recunosc, mă simt ca și cum până acum aș fi trăit sub o piatră dar eu habar n-am avut ce sunt alea plite cu inducție. Pur și simplu nu știam că există, poate că am văzut, poate că am trecut pe lângă așa ceva dar am crezut că sunt plite vitroceramice obișnuite pentru că arată exact la fel. Dar, nuuuuu… plitele cu inducţie încep să încălzească doar în momentul contactului dintre suprafaţa vitrată şi fundul vasului utilizat. Practic, nu ai cum să te arzi folosind o plită cu inducție pentru că nu se încălzește decât vasul în care faci mâncarea. Adică plita rămâne rece. Am văzut cum funcționează asta fiind în vizită la niște prieteni care se mutaseră la casă nouă și aveau o plită Beko. Tare m-am minunat dar nu m-am exprimat cu voce tare ca să nu par chiar înapoiată 🙂 Sunt depășită de evenimente, ce mai…Dar cum mie mi-a plăcut fizica întotdeauna, după ce am venit acasă am căutat pe internet să văd principiul după care funcționează că prea părea de domeniul SF. De fapt e foarte simplu: o bobină instalată sub plită produce un câmp magnetic puternic care induce în fundul vasului de metal un curent electric iar acesta începe să se încălzească. Doar vasul. Mi se pare genială ideea. Dacă plita rămâne rece, vă dați seama cât de ușor se curăță de stropii de mâncare care nu se vor arde niciodată? 🙂 La asta m-a dus mintea prima dată. La cât de ușor aș curăța o astfel de plită. Dacă printre cei care mă citiți sunteți posesori de o astfel de plită, please, please, please... spuneți-mi dacă sunteți mulțumiți de ea și ce alte avantaje mai are? Pentru că vreau și eu una!