Jucăriile Silviei

        Oricâtă durere am purtat zilele astea în mine, oricât de sfârșită am fost, a existat ceva pe lume care m-a făcut să uit pentru o secundă tristețea și acesta a fost zâmbetul Silviei. Lumina din ochii ei, puritatea, delicatețea și gingășia gesturilor mi-au înseninat serile mohorâte de februarie. E și ea o crenguță care se întinde spre lumină crescând pe zi ce trece și luând  în liniște locul celor plecați dintre noi. Aș vrea să simtă cât de mult o iubesc începând chiar de acum, de la vârsta bebelușiei. Mi-am propus multe înainte ca ea să se nască dar principiile sunt făcute pentru a fi încălcate și asta nu o spune Murphy ci o spun chiar eu, din propria experiență. Printre altele, mi-am spus și mi-am repetat de nenumărate ori că nu o să fac greșeala de a o răsfăța exagerat de mult cumpărându-i jucării în neștire, dar pur și simplu nu pot să mă abțin. Câteodată vrem să vedem cum iubirea se materializează în ceva palpabil și atunci căutăm obiectul potrivit pentru a ne exprima afecțiunea. Eu, cel puțin, de câte ori trec pe lângă Noriel simt cum un magnet mă atrage înăuntru și niciodată nu ies cu mâna goală. 

        Elefănței, ursuleți, iepurași… pe toate i le-aș cumpăra 🙂 Adevărul e că și mie îmi plac jucăriile (de fapt cui nu-i plac?) și abia aștept să crească Silvia mai mare ca să ne jucăm de-adevăratelea cu păpuși. Eu sper că Barbie va fi întotdeauna la modă și sper ca Silvia să fie genul girlie-girlie pentru că atunci nu o să ne plictisim niciodată împreună. Nimic nu se compară cu a pieptăna părul lung al păpușilor sau a le schimba hainele și pantofii de  o sută de ori pe zi.

         Dar, drept să spun, am un pic de emoții văzând că, cel puțin deocamdată, pe Silvia nu o atrag păpușile. În schimb e înnebunită după orice fel de telecomandă. După ce le-a gustat pe toate, acum a început să le demonteze. 

        Și decât să țină în mână o păpușă, e în stare să se joace cu o cutie de cola o zi întreagă fără să se plictisească.        Totuși, chiar dacă un ambalaj roșu e mai frumos și atrage mai tare interesul unui copil, nu a protestat când am înlocuit doza de cola cu un bax de apă minerală. Important pentru ea este să aibă ce muta dintr-un loc în altul cu icnirile de rigoare.         Cu toate astea, eu încă nu mi-am pierdut speranța că într-o bună zi o să mă joc ”de-a doamnele” cu Silvia. Am văzut că-i plac rujurile (pe care chiar vrea să le testeze) iar atunci când i-am dat cutia în care îmi țin ojele a fost în delir. Le-a luat pe rând, a vorbit cu fiecare în parte și a gustat din fiecare capac. Dar parcă tot rujul este produsul ei preferat de makeup.        Deocamdată acestea sunt jucăriile preferate ale Silviei dar abia aștept să văd care va fi prima păpușă pe care o va îndrăgi și, mai ales, cum o să o cheme. Eu încă îmi mai aduc aminte (vag) de Rodica, o păpușă care avea păr lipit, mâinile și picioarele din plastic și corpul din pânză… Era cam urâțică dar am dormit cu ea în pat vreo doi ani. Voi vă mai aduceți aminte ce nume purta prima voastră păpușă?