Stau în genunchi pe covorul gros cu modele persane pe care care se conturează arabescuri verzi pe un fond vișiniu în timp ce cu vârfurile picioarelor ating fotoliul cu brațe rotunjite îmbrăcate în catifea. Sunt aproape de soba de teracotă fierbinte care radiază căldură mai mult decât e necesar dar moleșeala în care te învăluie e totuși plăcută. Glasswand-ul dintre cele două încăperi este închis așa cum stă toată iarna iar camera s-a umplut de mirosul puternic de cafea proaspăt măcinată. Sora mea stă întinsă pe covor alături de mine și împreună admirăm noile jucării primite în dar în aceeași seară: o canapea cu trei locuri pentru păpuși și un șezlong care se poate plia . Canapeaua e din lemn vopsit maro și are o tapițerie dintr-un fel de burete alb-gălbui cu cusături ce imită întocmai un model real iar șezlongul are un spătar care se poate fixa în trei poziții diferite. Suntem fascinate și ni se par cele mai frumoase jucării primite vreodată.
Ni le-a adus tușa Rica de la București așa cum face în fiecare an când vine în vizită la sora ei, adică la Mimi, bunica mea. Și mama, și noi copiii o așteptăm cu mare drag nu numai pentru cadourile pe care ni le aduce ci pentru toată atmosfera care se creează în jurul evenimentului de fiecare dată. Geamantanul ei miroase înnebunitor a cafea. Are o sursă de unde procură cele mai bune boabe pe care ni le aduce gata râșnite, numai bune de fiert cu caimac pentru mica plăcere din fiecare dimineață. În afară de cafea, mai face rost de creme de față poloneze, niște cutiuțe mici și albe cu capac roșu care conțin o poțiune cu un miros specific după care mama și Mimi sunt înnebunite. Toate trei vorbesc și râd în același timp. Tata e în altă cameră, ca de obicei cufundat în lectură și ne-a lăsat pe noi, femeile să povestim de-ale noastre.
Eu nu ascult ce se vorbește, cuvintele îmi trec pe lângă ureche fără să le interpretez dar simt că au bucurie în ele și asta mi-e de ajuns. Îmi privesc mulțumită jucăriile ascunse sub masa ovală cu picioare sculpatate. Ciucurii roșii ai feței de masă cu cusătură în chelim atârnă stingheri iar eu nu înțeleg de ce mama nu ne lasă să-i împletim câte trei precum codițele fetelor de la școală. Ne spune că nu e frumos deși eu nu sunt de aceeași părere dar sunt prea mică pentru a fi luată în serios. E deja târziu și închid ochii pentru o secundă căscând cu gura până la urechi fără să mi-o acopăr cu mâna pentru că știu că nu mă vede nimeni. 
Deschid ochii și nu-mi dau seama ce s-a întâmplat. Deși pare că totul e la fel, dintr-odată s-au schimbat toate. Au trecut câteva zeci de ani într-o clipire de ochi și au trecut mai repede ca un vis. Covorul e ros și parcă mai subțire, masa are câteva zgârieturi pe care nu le știam iar luciul a dispărut complet. Sunt tot pe covor dar în genunchi și o țin moale de mână pe mama întinsă pe pat. Doarme și respiră greu. Îi vorbesc sperând să mă audă. Încerc să-i spun cât de mult o iubesc dar lacrimile mi se rostogolesc cascadă și cuvintele mi se opresc în gât. Știu că sfârșitul e aproape și mă străduiesc cu disperare să-mi întipăresc în minte fiecare linie a feței, fiecare rid, fiecare cută, fiecare șuviță de păr. Și mâinile ei moi și calde. Ah, să nu uit nimic, să le pot simți și de-acum înainte când mi-o fi mai dor…Îmi îngrop fața în părul ei să-i simt mirosul pe care îl știu atât de bine. Mișcarea mea bruscă o face să deschidă ochii iar tata, care e lângă fereastră zâmbește și îi spune cu drag Au înflorit ghioceii în grădina noastră… Mama se uită trist înspre el rostind abia auzit De-acum înainte s-or bucura alții de ei…
Mama mea, cea mai bună mamă din lume, a murit în ziua de 2 februarie. Sunt devastată, cu sufletul greu ca un bolovan și cu mintea complet goală. Toate durerile lumii le-am strâns acum în mine și știu că dorul o să mă sfâșie de-acum înainte din ce în ce mai tare. Nu ești niciodată pregătit pentru acest moment care întotdeauna vine prea devreme…
Dumnezeu să o ierte!
Condoleante, Ioana. Ganduri bune si sa gasesti liniste si alinare in amintirile ,intamplarile ,trairile din viata petrecuta impreuna.Cuvintele sunt fara putere ,uneori.
Dumnezeu sa o ierte!
Dumnezeu s-o ierte si sa o odihneasca in pace! … Imi pare rau, Ioana. Sper sa te mingiie si pe tine Dumnezeu si sa te ajute sa suporti … mai usor (stiu. stiu si eu cit poate fi de greu) despartirea!
Sincere condoleante, Ioana. Dumnezeu s-o odihneasca!
Imi pare foarte rau de pierderea pe care ai suferit-o,draga Ioana.Cuvintele de consolare sunt inutile in momentele astea caci o astfel de durere nu se alina niciodata,insa vreau sa iti spun ca ,daca te-as avea langa mine, te-as strange tare in brate.
Nu am cunoscut-o personal pe mama ta,dar imi ramane in memorie fotografia voastra a fetelor Bembea-toate trei,a nepoatelor si a Cristinei cu Silvia pe scarile casei ,impreuna cu tatal tau.O fotografie ce reflecta o viata frumoasa, implinita ,in casuta cocheta-cu flori frumoase-din str.Trandafirilor.
Sa se odihneasca in pace!
Imi pare rau Ioana, condoleante.
Sa aveti putere sa trceti peste durerea asta mare.Condoleante.
Știu că ești puternică!
S-o ierte Dumnezeu, iar tu s-o porți adâncul tău neschimbată!
Draga Ioana,
Sincere condoleante ! Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe draga ta mama !
Condoleanțe! Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Condoleante și Dumnezeu să o odihnească în pace!
Imi pare rau, draga Ioana … Dumnezeu s-o odihneasca in pace … Condoleante !
“Nu ești niciodată pregătit pentru acest moment care întotdeauna vine prea devreme…”
Condoleanțe! Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Draga Ioana,
imi e greu si acum sa alung din gand cuvintele nespuse….ma gandesc ca ele, ar fi adus , in momentele grele, putina alinare…acum stiu ca a ramas tacerea….doar o mare tacere…..cu atat mai mult cu cat ele au ramas nespuse si la slujba de ramas bun…cu toate ca m-am gandit cu emotie tot timpul la ce i-as putea spune…
….as fi spus, ca desi am fost colege doar 7 ani, din care 3 “colege” in mica directiune a scolii nr. 8, m-a atras de la inceput calmul, generozitatea , caldura pe care o raspandea in jur….din preaplinul sufletului mi-a impartasit gandurile si experienta acumulata in timp; m-a luat de mana si m-a condus pe intortochiatele cai ale conducerii, ale relatiei cu oamenii, …am apreciat vocatia materna si educativa, daruirea spirituala, tineretea sufleteasca….bunatatea, modestia, iubirea, nobletea si aristocratia gesturilor, ochii vii si patrunzatori, dar atat de calzi si luminosi cand discutam, zambetul, vocea calda , cu o tonalitate unica, umorul care venea dintr-o inteligenta ascutita…..spiritul sclipitor, blandetea si seninatatea care o invaluiau ca o aura…..toate creionau imaginea unei DOAMNE, asa cum m-a invatat mama…
..cum sa gandesc la trecut despre o fiinta draga , care avea zambetul pe fata si avea un spirit al prieteniei, rar intalnit azi.,.
….pot spune doar…a plecat dintre noi un Om ce a trecut frumos prin viata….si pentru ca a fost un Dascal deosebit , pentru ca fost un OM minunat si pentru multe altele, spuse si nespuse, va ramane vesnic in inima mea DOAMNA SILVIA BEMBEA ! Odihneste-te in pace , draga Viuta ! Sa-ti fie usoara marea trecere , sa fie luminat locul ce-ti va fi harazit !
..
Mulțumesc din suflet pentru aceste cuvinte frumoase.
Multe-multe mumltumiri si cuvenita recunostinta pentru generosul portret moral intocmit de Dumneavoastra sotiei mele, Silvia Bembea. Va marturisesc, abia acum, ca v-a purtat si ea o aleasa afectiune si multa pretuire. Nu de putine ori, la o cafea, erati o prezenta imaginara, foarte agreabila, in casa noastra.
Vă mulțumesc tuturor.
Condoleante, Ioana! Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe mama ta pana cand va veni timpul invierii!
Condoleante, Ioana, si o imbrasisare calda de departe!
Despartirile sunt grele, prea grele, prea devreme.
Sa se odihneasca in pace sub ocrotirea lui Dumnezeu!
Dumnezeu sa o odihneasca!!!! Durerea nu se poate descrie in cuvinte……
Condoleante , draga mea. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!
Cam cu trei săptămăni în urmă păşesc cu sfială în casa de pe Trandafirilor, casă în care eram primit întotdeauna cu toată dragostea, dar şi cu împutarea, n-ai fost demult la noi. Nu mai vorbesc de convorbirile telefonice, de cele mai multe ori întrei – la un capăt eu, la celelalte două, Viuţa şi Nelu.Se înroşea firu`.
Ultima întâlnire … ştiam. Şi am rămas surprins, S-a ridicat de pe canapea, m-a îmbrăţişat -mi s-a părut că mai prelung ca altă dată – haide, Remus, ocupă loc pe fotoliu. S-a aşezat în dreapta mea, Nelu la stânga. Să te servim cu ceva – îmbiere obişnuită – nu, mulţumesc, stau rău cu timpul. Aduceri-aminte, întâmplări, şi nelipsita întrebare – ce face Cristina – adică fiică-mea- căreia i-a fost dirigintă…un fel de flebeţe. Dar despre Viuţa cea mică ale cărei poze le punîn fişier de câte ori îmi apar pe ecran. Minutele au trecut, să tot fi fost vreo 40, mai stai mă îmbia ea. Nici pomeneală de semne presupuse la început. Şi încă o îmbrăţişare la sfârşitul celor nu ştiu câte minute, şi… să mai vii pe la noi… şi am mers… cu ochii înlăcrimaţi, înlăcrimaţi şi acum, în miez de noapte, înlăcrimaţi din nou peste trei zile la plecare unui alt prieten drag, anunţat tot de Nelu.
Să-i fie, dragei prietene, Viuţa, zborul lin pe Căile Celeste!
Ce cuvinte frumoase și calde… Mulțumesc.
Multumesc, Remus, pentru cuvintele tale calde, rascolitoare ce iarasi imi provoaca un lung sir de lacrimi… Niciodata nu ne dam seama ca unele momente, chiar banale, pot fi ultimele si si de aceea devin atat de importante. Sarutam urma ultimilor pasi, ai celor dragi, pe taramul vietii…
Te imbratisez, Nelu Bembea
NU MAI AM CUVINTE! Îmbărbătarea e superfluă faţă de un suflet răvăşit de cruditatea adevăului, că, ŞI MAMELE SE DUC!