O nouă dragoste

      O să vezi că o să-ți iubești nepoții mai mult decît proprii copii, mi-a spus o colegă în ziua în care i-am spus că am devenit bunică. Nu mi-a lăsat răgaz să-mi exprim îndoiala legată de adevărul absolut pe care îl deținea și a decretat că tot ceea ce mi se va întâmpla de acum înainte vor fi sentimente mai puternice decât orice am simțit până acum. Nu am avut niciun drept de replică iar ea, pentru a-și întări și mai mult sentințele zdrobitoare care urmau să îmi conducă viața, își punea din când în când mâna pe umărul meu deși eu făceam câte un pas în spate încercând pe cât posibil să îmi protejez spațiul propriu pe care mi-l simțeam invadat.

      Are dragostea grade de comparație? adică poți spune că iubești un pic pe cineva, mai mult pe altcineva și cel mai mult pe ”alt” altcineva? O întrebare grea și la care eu nu îi văd sensul. Deși nu folosește la nimic să faci o astfel de analiză am încercat să pun în balanță dragostea pentru Cristina și pentru nou venita Silvia. Există oare un sentiment mai puternic decât dragostea unei mame pentru copilul său?

      Când ți se naște un copil impactul sentimentelor este atât de violent de parcă te-ar izbi un tren. Inima ți se sparge în mii de bucățele care se împrăștie pe o suprafață imensă de unde cu greu le mai poți aduna și durează mult până să îți revii. Instinctele primare îți sunt așa de exacerbate încât parcă simți cum îți cresc ghearele și ți se ascut colții în ipoteza în care ai fi nevoită fizic să-ți aperi puiul în fața unui pericol de moarte iar gândurile se învârt toate doar în jurul copilului și nu mai există nimic altceva în jur. Rolul tău în Univers și rațiunea de a fi ți-au devenit dintr-odată foarte clare iar continuitatea vieții pe Pământ depinde și de tine. 

      Iubirea pentru copilul copilului tău vine mult mai lin, ca o îmbrățișare caldă ce te cuprinde treptat și te învăluie într-un zâmbet continuu. Nu mai există disperarea soră cu nebunia care te face să îți înghețe gândurile blocate pe grija puiului, ba chiar din când în când mintea îți zboară și la alte lucruri fără să simți nicio urmă de vinovăție. Privești cu detașare de pe margine știind că rolul tău s-a încheiat cu succes iar acum poți să te bucuri în voie de partea frumoasă a vieții, responsabilitățile căzând în sarcina altcuiva.

      Am lăsat câteva zile să se așeze sentimentele ca să pot da un verdict corect. Îmi iubesc nepoata mai mult decât fiica? iar răspunsul îmi vine acum foarte tranșant – nu, nu o iubesc mai mult. Totuși nu aș putea spune că e mai puțină dragoste ci, mai degrabă că intensitatea are un alt nivel, un nivel din care lipsește adrenalina. O iubesc pe micuța Silvia ca pe o prelungire a Cristinei. Cu Cristina am împărțit odată același corp. Cu Silvia, nu.