Bârfa ca stil de viață

       Domnule director, Popescu a spus că sunteți un prost  și un incompetent care a ajuns în funcția asta doar pe pile și relații. Și a mai spus că nu sunteți capabil de nimic și că speră să vă ia locul cât de curând.

       Vă sună cunoscut scenariul, aveți colegi care au astfel de obiceiuri, care merg în fiecare dimineață cu raportul în biroul șefului, colegi care trăiesc din bârfă și își trag seva din discuțiile purtate pe la colțuri? Cunoștințe care nu pot dormi noaptea dacă nu știu cine e persoana cu care ai vorbit la telefon, dacă nu cunosc mașina din care te-ai dat jos sau dacă nu recunosc bărbatul cu care erai pe stradă? Oameni din jurul vostru al căror unic scop în viață este să știe tot, ca să poată fi primii care răspândesc veștile, care își încep ziua povestind despre ce au auzit în autobuz și pun seara capul pe pernă întrebându-se cu ciudă de unde a avut Ionescu bani de încă o vacanță?

        Detest bârfa și mi-e silă de cei care încearcă să se gudure pe lângă mine încercând prin toate mijloacele să-mi intre sub piele spunându-mi ce a zis x sau y despre mine. Nu mă interesează. Deloc, dar absolut deloc. Țin doar la părerile celor care cu adevărat contează în viața mea și nu-mi pasă dacă vecina de pe scara cealaltă crede că nu mă îmbrac corespunzător. Poate și eu cred la fel despre ea dar asta nu înseamnă că îmi doresc să afle părerea mea. Adevărul este că toți evaluăm în permanență ceea ce se întâmplă în jurul nostru, mergem pe stradă și gândurile care ne trec prin minte se schimbă cu o viteză amețitoare în funcție de ceea ce ne trece prin fața ochilor: îmi place copilul din cărucior, nu-mi place culoarea asta la mașini, ce palton frumos are tipa din față, ce pute nespălatul ăsta care tocmai a trecut pe lângă mine, ce urât arată femeia asta cu părul vopsit pe jumătate, cât îmi place casa asta, ce rău arată fosta mea colegă de liceu… și așa mai departe. Unele lucruri ne plac, altele nu. Observăm ce se petrece în jur, evaluăm și ne lăsăm gândurile să zboare. Dacă nu suntem singuri, uneori  împărtășim cu cel de lângă noi ceea ce vedem, mi se pare normal și firesc, cu toții purtăm astfel de discuții dar asta nu înseamnă ca a doua zi să dăm fuguța să-i șoptim Marianei că Emilia a spus despre ea că e grasă ca o vacă. Și asta cu un zâmbet veninos pe față.

        Da, probabil că s-a îngrășat, da, probabil că toată lumea a observat acest lucru dar acesta nu este un motiv să-i stricăm femeii ziua și să o facem să se simtă prost. De ce să-i spunem ceva care o supără, cine are de câștigat dacă ea își face sânge rău? Ani de zile am avut funcții de coordonare sau conducere și mereu la început s-au găsit oameni care să vină la mine încercând să-și toarne colegii crezând astfel că-mi vor intra în grații. M-au dezgustat și am retezat din rădăcină astfel de porniri. Sunt perfect capabilă să-mi formez singură părerea despre cineva, nu am nevoie de intermediari care să treacă prin filtrul lor opiniile altora, de mult ori deformând în mod voit realitatea. De ce să iau de bună șușoteala când pot să interacționez fără nicio problemă cu oricine?

        Oricui i se poate întâmpla să spună la nervi cuvinte nu tocmai frumoase despre cineva, fie el șef sau nu și cu siguranță dacă s-ar afla față în față cu persoana s-ar abține de la astfel de epitete. E o metodă de eliberare a supărării și a stresului dar eu nu mă pot imagina mergând la cineva spunându-i că am fost prezentă când x l-a făcut bou și nesimțit. Cum să stau în fața omului și să-i spun astfel de cuvinte? O, dar câți din ăștia am întâlnit… câți au venit la mine să-mi reproducă părerile altora… Și câți se vor duce în continuare să transmită ce mi-a ieșit pe gură când m-am aflat la locul nepotrivit și în momentul nepotrivit 🙂 Da, chiar așa, cum să mă duc în fața șefului și în loc să-mi expun ideea de îmbunătățire a activității să-l pocnesc cu știrea de mare senzație: Domnule director, Popescu a spus că sunteți un prost.  

        Încerc să-mi amintesc în fiecare clipă că tăcerea e de aur dar uneori mă mai ia și pe mine gura pe dinainte și mi-o capăt. Urăsc bârfa, îi urăsc pe bârfitori dar îi detest la fel de mult și pe cei care apleacă urechea.