Cu părere de rău trebuie să recunosc că sunt multe orașe mari din țară pe care nu le-am vizitat niciodată. Până nu demult, mai exact anul trecut, unul dintre acestea era Craiova. Pentru mine era unul dintre cele mai misterioase locuri, nu doar faptul că nu fusesem niciodată acolo dar nici olteni adevărați nu prea am avut ocazia să cunosc de-a lungul timpului. În facultate am avut două colege oltence. Bine, au fost mult mai multe, dar în cercul meu s-au regăsit două. Prima dintre ele, o fată frumoasă foc din Târgul Jiu a fost colegă de cameră cu mine un semestru. Avea un dar de a minți și de a inventa povești care mă lăsa cu gura căscată de fiecare dată. Nu știu de ce fabula în permanență dar în mod cert nu te puteai baza pe ea, trăia într-o lume paralelă și cred că ar fi putut deveni cu ușurință scriitoare. Sau poate asta și este iar eu nu am aflat.
Cu Simona din Râmnicu Vâlcea am fost însă prietenă foarte bună și într-un fel sau altul mai păstrăm și acum legătura. Mi-aduc aminte cu amuzament de o fază drăguță petrecută cu mulți ani în urmă când, la un sfârșit de săptămână, urma să plec la Iași la soțul meu. Era cu mine în stația de troleibuz, eu m-am urcat în cel care mergea la gară, încă nu se închisese ușa iar ea, de jos, mi-a strigat vesel ai grijă să nu rămâi însărcinată! Eu am râs și i-am răspuns și tu la fel! doar camera de cămin îi rămânea la dispoziție… Băieții noștri s-au născut peste nouă luni, la câteva zile diferență unul de altul.
Și alți olteni nu am mai cunoscut… iar acum, gândindu-mă cum de s-a nimerit așa, mi se pare foarte ciudat. Drumurile mi s-au mai intersectat cu unul, cu altul dar fără să ajung la prietenii sau relații de durată lungă. Așa că bancurile cu olteni le-am luat de bune fără să mă conving prin experiența proprie dacă pleacă de la vreun sâmbure de adevăr. Deci nu am cunoscut olteni și nu am cunoscut Oltenia.
Astă vară însă mi s-a arătat, în sfârșit, să ajung la Craiova pentru că de la Herculane, nu am venit direct acasă ci am mers la București. Mi-aduc aminte că pe drum am ascultat la un post de radio local o emisiune foarte interesantă despre viața Elenei Farago.
Poeziile ei mi-au umplut copilăria și știu că am vărsat multe lacrimi pentru Gândăcel, pentru Motanul pedepsit sau pentru Cățelușul șchiop:
Eu am numai trei picioare,
Si de-abia mă mișc: țop, țop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Și mă cheamă “cuțu schiop”.
Frații mei ceilalți se joacă
Cu copiii toți, dar eu
Nu pot alerga ca dânșii,
Că sunt șchiop și cad mereu!
Și stau singur toată ziua
Și plâng mult când mă gândesc
Ca tot șchiop voi fi de-acuma
Și tot trist am să trăiesc.
Și când mă gândesc ce bine
M-aș juca si eu acum,
Și-as lătra și eu din poartă
La copiii de pe drum!…
Cât sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânșii,
Să mă joc și să-i ascult!
Dar copiii răi la suflet
Sunt urâți, precum e-acel
Care m-a șchiopat pe mine,
Și nu-i pot iubi de fel…
M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Și-am zăcut, și-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…
Acum vine și-mi da zahăr
Și ar vrea să-mi fie bun,
Și-as putea să-l musc odată
De picior, să mă razbun,
Dar il las așa, să vadă
Răul, că un biet cațel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.
De fapt mi s-au umezit ochii și acum când am transcris poezia care cuprinde în cuvintele ei toată duioșia pământului. E adevărat că Elena Farago s-a născut în Moldova dar viața de adult și-a petrecut-o la Craiova și tot acolo și-a scris întreaga operă. Acolo a murit și acolo îi este casa memorială. Toate astea le-am aflat de la radio și m-am bucurat să văd că oltenii o prețuiesc pentru că este una de-a lor.
Am intrat în oraș exact când se termina emisiunea la radio și știu că am găsit foarte ușor un loc bun de parcare. Locul de parcare este un element important atunci când te afli într-un oraș străin, îți poate strica total ziua. De data asta nu a fost cazul așa că am pornit în explorare cu o aer foarte zen.
Parcul unde este amplasată statuia lui Mihai Viteazu arată absolut spectaculos și este chiar în mijlocul orașului. Inevitabil am făcut comparația cu locul din Cluj unde se află aceeași statuie și care arată jalnic (cel puțin deocamdată pentru că am înțeles că există un plan de reabilitare). Până una-alta oltenii ne-au luat-o înainte.
Mi-a plăcut mult orașul pentru că nu este deloc înghesuit. Spații generoase, fântâni arteziene, arhitectură frumoasă, o mulțime de oleandri înfloriți și o stradă comercială în care timpul părea oprit în loc. Mă așteptam să găsesc mai multă agitație și alergătură dar lumea era relaxată și zâmbitoare. Am ajuns la Craiova cu idei preconcepute despre graba oltenilor dar nu m-am ciocnit de ea. Ba din contră. Am cumpărat înghețată pe care am mâncat-o stând pe o bancă iar când vânzătorul m-a întrebat ceva, nu mai știu ce dar trebuia să aleg între două variante simple, am ezitat și m-am gândit preț de câteva secunde. M-am mirat de calmul cu care mi-a răspuns. Și nu, nu era ardelean pentru că vorbea cu perfectul simplu 🙂
Din păcate nu am stat în Craiova decât vreo două ore dar când am plecat mi-am pus în gând să revin cât de curând voi putea. Între timp am cunoscut mai mulți olteni, șase dintr-o lovitură, toți bloggeri și unul mai simpatic decât altul așa că acum am chiar mai multe motive să revin în Bănie. (Doamne, cât de uzată mi s-a părut expresia asta iar acum nu mă pot abține să nu o folosesc).
Am aflat un lucru interesant. Craiova candidează (împreună cu regiunea Olteniei) pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Bravo, oltenilor! Eu nu pot decât să susțin această inițiativă care mi se pare că are toate premisele necesare unei reușite. De exemplu Festivalul Craiova Muzicală a avut deja 41 de ediții, în fiecare an organizându-se concerte care demonstrează publicului meloman că nu există muzică ușoară sau muzică grea, există doar muzică bună. Mi-ar plăcea enorm să-l văd pe Tudor Gheorghe la el acasă cântând Au înnebunit salcâmii
Craiova culturală înseamnă și târguri, expoziții, conferințe și simpozioane. Înseamnă Marin Sorescu și Adrian Păunescu. Înseamnă Muzeul de Artă și Filarmonica Oltenia. Înseamnă olteni cu drag de viață care își iubesc orașul și care știu să îl promoveze.
Casa de Cultură Traian Demetrescu a lansat bloggerilor o provocare invitându-i pe aceștia să scrie despre evenimentele și atracțiile culturale ale orașului. Mi-ar plăcea să scriu despre casa memorială a Elenei Farago iar atunci când voi avea ocazia să o vizitez, în mod sigur o să împărtășesc impresiile pe blog. Deocamdată însă am căutat să văd cine este personalitatea al cărei nume îl poartă această instituție importantă a Craiovei. Recunosc cu sinceritate că nu știam până acum cine a fost Traian Demetrescu: un poet presimbolist care a trăit între 1866 și 1896 și care a recunoscut printre primii valoarea lui Mihai Eminescu pe care îl caracteriza într-un vers tu dulce-al poeziei Crist. A murit de tuberculoză la nici 30 de ani fără să fi jucat vreun rol important în istoria literaturii române. Poate și pentru că viața i-a fost atât de scurtă. Am citit câteva din poeziile lui, toate triste și apăsătoare, gândindu-mă la ce-o fi fost în sufletul lui știind că o să moară aproape fără să fi trăit:
Același farmec…
La Nord, în țările ploioase,
Cu melancolice popoare,
Sunt visători ce plâng și sufăr
De nostalgii de soare…
Și rar, când cerul le trimite
O rază caldă, o zâmbire,
În loc să cânte, să renască,
Ei mor de fericire…
Casa de Cultură Traian Demetrescu este casa în care a trăit scriitorul și aici sunt expuse o serie din obiectele care i-au aparținut. Mi-ar plăcea, cu siguranță, să fac un tur al acesteia.
Ce spuneți, votăm Craiova Capitala Culturală Europeană 2021?
Da, votam Craiova Capitala Culturala Europeana 2021 si te asteptam la Craiova pentru ca luna aceasta se termina lucrarile in Centrul Vechi.
E un oraș foarte frumos și tare aș vrea să-l cunosc mai bine.
Votam si castigam!!!!
Sa vii sa ne inveti sa facem palinca:)), ca inca nu am descoperit reteta.
"Un oltean i se lauda unui ardelean:
-Bre, facui o palinca de 38 de grade…
-Ma omule, interveni ardeleanul, acea-i febra, nu palinca."
:))) pe asta chiar nu-l stiam 🙂
Sper să câştige! Am votat deja!
Da, ar fi frumos pentru toata Romania 🙂
Daaaa, cum sa nu votez cu oltenii, bunicul meu preferat era oltean pur-sânge, deși am fost mai rar prin Banie. Iar Nea Mărin nu era tot oltean?
Nea Marin, daaaa. Si Ileana Vulpescu pe care o ador.
Poate ne vedem pe acolo, într-un tur 100% oltenesc prin centrul istoric al Craiovei. 😀
Îmi surâde ideea 🙂