Cu siguranță îl știți pe Thumper, iepurașul super simpatic și prietenul ieduțului Bambi din desenele lui Walt Disney iar dacă nu știați cum îl cheamă, cel puțin mutra i-o recunoașteți oricând și oriunde. Și cred că vă aduceți aminte cum îl învăța taică-su manierele elegante, e o scenă absolut delicioasă:
If you can’t say something nice, don’t say nothing at all. Adică dacă n-ai nimic frumos de spus, atunci mai bine nu spune nimic. Exact la fel îmi spunea și mie mama când eram mică și mi-a intrat bine în cap iar dacă toată lumea ar respecta această regulă, vă dați seama în ce lume plină de gingășie și drăgălășenie am trăi, de câte supărări am fi scutiți și cât de roz ne-ar fi diminețile? Cum am trece noi unii pe lângă alții cu zâmbetul până la urechi, fără să ne incomodăm și fără să fim nevoiți să înghițim găluște pe nemestecate? Cât de greu poate să fie să-ți ții gura atunci când nimeni nu ți-a cerut părerea și să te abții de la a face comentarii supărătoare? Cât de greu poate să fie să te gândești de două ori înainte de a da drumul porumbelului care poate strica în totalitate ziua cuiva?
Zilele trecute pune Cristina pe Facebook o poză cu ultima ei achiziție, o salopetă mică de bebe, toată din blăniță albă și dulce ca o jucărie. Era încântată maxim atât de noua hăinuță cât și de reacția Silviei la vederea acesteia. Bineînțeles că la scurt timp încep să vină și comentariile, în același spirit de veselie și simpăticeală. Toată lumea hi-hi-hi și ha-ha-ha, mai o inimioară, mai un emoticon zâmbăreț… cunoașteți stilul. Și în toată această atmosferă de cântec, joc și voie bună se trezește una să îi spună că a avut și ea la copilul ei o astfel de salopetă și că nu e bună. Că e prea groasă, că se îmbracă foarte greu și copilul transpiră în ea. Și că a luat-o degeaba. Zdrang, dă-i cu bâta-n baltă! Nu putea să tacă? De ce trebuia neapărat să vină cu ceva negativ în context? Poate că avea dreptate, poate într-adevăr nu i s-a potrivit, poate utilitatea lasă de dorit dar ce rost are să-i strici omului buna dispoziție cu înțepături de genul ăsta? I-a cerut cineva părerea? I-a cerut cineva eliberarea prin sinceritate? Te trezești vorbind doar ca să fii contra curentului și nimic în plus.
Să ne înțelegem, e cu totul altceva atunci când cineva îți cere sfatul, când vine și te întreabă, când are nevoie de experiența ta, când îți solicită părerea pro sau contra sau când pur și simplu are nevoie de o confimare pe care ți-o cere în mod direct dar altfel mi se pare o grosolănie. Adică să te bagi ca musca-n lapte… ca să nu zic altundeva.
Am pățit și eu, și nu doar o dată, să vin încântată cu o nouă nuanță la păr și o deșteaptă să-mi spună, așa hodoronc tronc fără să îi fi cerut părerea, că îmi stătea mai bine înainte. Sau să-mi admir noul telefon care face o mie de chestii la care un coleg să-mi arunce peste umăr că n-o să mă țină mult, că și el a avut și în șase luni pot să-l arunc la gunoi. Răutăcisme gratuite. Sau poate intenționate? Cine știe, e și asta posibil.
Să recapitulăm, zic. Dacă n-ai nimic frumos de spus, atunci nu spune nimic.
Iar varianta 2.0 sună astfel: Dacă n-ai nimic de spus, atunci scormonește-ți minte să găsești ceva frumos. Dar asta e deja pentru nivelul ”avansați”.
pe mine nu ma deranjeaza asemenea reactii – daca mie imi place, imi place si nimic nu imi umbreste.
Cand conteaza parerea altora: cand nu sunt sigura de decizie, cand e indecizie si nemultumire etc. adicalea astea dor atunci cand lovesc in instabilitate.
Pe mine ma deranjeaza în sensul că nu-mi cade bine, nu că m-aș îndoi ulterior de alegerea pe care am făcut-o. Urăsc proasta creștere.
Ba tocmai ca nu ti-o cazut bine inseamna ca aveai niscaiva indoiala. E ca la indragosteala: sunt indragostita pana peste urechi, poa sa zica cine ce o zice, mie tot imi place.
Si uneori consider ca criticile sunt constructive. ok, nu in cazul asta, dar deseori ajuta ( sau pe altii). O critica nu e proasta crestere mereu 😀
Una este critica, alta sunt răutățile gratuite. Critica se bazează pe argumente logice, răutățile pe sentimente negative.
Asta imi aminteste de o faza de saptamanile trecute. Veneam eu si mama vesele foc dupa o sesiune de shopping, incarcate cu bunatati si in toata atmosfera aia dam de o tipa care nici buna ziua nu a zis, dar s-a apucat sa o certe pe mama ca de ce nu s-a vopsit, ca arata ca o baba, ca nu stiu ce. Pe un ton din ala certaret asaaaa! Si mama, cum le pune ea la suflet pe toate, s-a fleoscait instant. S-a dus buna dispozitie.
Doamne, ce oameni!
Mitocăniile astea mă scot din minți.
asta e proasta crestere pt mine.
(am o amica care are par alb, arata demential de eleganta)
Eu gandesc ca o femeie. Criticile lovesc doar unde e deja o rana, data de nesiguranta noastra.
Dar sunt campioana la sportul cu bățul in balta 🙂 Lupt cu mine să-mi ţin gura. Cind gafez nu o fac de loc din răutate, ci dintr-un soi de naivitate cărora alții i-ar spune prostie.
Altfel pentru mine criticile sunt de doua feluri : constructive, care ma ajuta sa corectez lucruri pe care nu le observasem si restul criticilor , pe care nu prea le iau in seamă.
Criticile, indiferent că sunt constructive sau nu, ar trebui să vină din partea persoanelor foarte apropiate sau a celor de a căror părere ținem cont. Sau să vină atunci când le cerem, când avem nevoie de o confirmare, altfel mi se pare lipsă de educație să vii să-ți dai părerea despre lucruri care nu te afectează.
De exemplu să mă trezesc eu spunându-i unei colege ”vai, dragă, dar culoarea asta nu te prinde deloc”! Eu n-aș face asta niciodată. Dacă, în schimb, m-ar întreba ea cum îi șade o anumită culoare atunci i-aș spune că sunt alte culori care o avantajează.
Ioana, într-un fel iti dau dreptate. Dar dacă într-adevăr culoarea aia iti sta ca naiba? In societatea in care traiesc nu se prea practica să faci remarci despre cum arata cineva, nici daca ii ramine o frunza de salata intre dinti 🙂 Eu as prefera sa mi se spuna. Sau merg intr-un magazin si vinzatoarea ii face complimente mincinoase cite unei cumparatoare la cabina de probã. N-ar fi mai bine sa îi spuna cineva clientei ca haina aia nu-i sta deloc bine?
Apoi mai exista persoane care iti cer parerea, dar daca e alta decît a lor, nu le convine. Vor doar aprobare.
Asa ca si eu lucrez, ca Mari, sa imi spun parerile mai diplomatic. Sau sa imi tin gura cind nu’i cazul sa mi’o deschid.
Vai, Elena, cum să-mi stea culoarea aia ca naiba? Mie??? :))))
Ioana, criticile pot veni si de la persoanele indepartate, cine decide unde e bariera? . Iar replicile altora poate pt tine sunt critici dar pt altii sunt informatie, sa stie sa nu cumpere. De vreme ce e expus public, apai public ramane si putem sa ne asteptam reactii de la toti nu doar de la cei apropiati, ba pe fb si de la prietenii prietenilor ca vor vedea. Daca asteptam doar de la prieteni apropiati, atunci imi tzin poze acasa (si nu, nu expun chestii personale public pe fb :D).
Fb-ul nu e doar pt complimente. Poate doar in Anglia/Franta/oleaca Belgia, unde multi oameni vorbesc de complezenta si arunca 2 vorbe: “cool” “lovely”, “vous etez belle”, cand de fapt nici nu imi sta bine culoarea, e model pt 20 ani si mai e si demodat . Banui ca mi s-a acrit de falsitati din astea. Si am mai nimerit si peste romance care zic unuia in fata “bravo, bine faci” si peste 15 min imi ziceau “abia astept sa i se imbolnaveasca copilul sa vaz cum se descurca”. La olandezi nu stiu daca e comun, mi s-au parut mult oamenii mai directi/practici (mai pe gustul meu, hahaha) asa ca zau ca ajung sa zic ca Elena: mai bine o replica nu pe placul meu dar cinstita.
P.S. apropos de dat cu parerea gratuit, na ca mi-o dau: am nimerit pe site-ul unui pedofil. Avea poze colectate de peste tot, si din romania…. mai puneti-va voi poze publice cu copiii, ca eu nu am dormit cateva nopti si tremurat de furie si neputintza dar poze la iveala nu mai las pana isi va pune fata singura poze cu buzele tzuguiate ca bag sama ca e pui de pitzipoanca :D.
Așa e, criticile pot veni de la oricine dar asta nu înseamnă că băgăm în seamă orice părere… Și nici eu nu suport falsitățile, exact asta spuneam că dacă n-ai nimic frumos de spus, mai bine nu spune nimic că tăcerea e de aur. Nu am nevoie de complimente false nici în viața reală, nici în online.
Eu n-am văzut în viața mea un site de pedofil așa că întreb, ce fel de poze erau? obișnuite sau indecente? că dacă sunt poze obișnuite poate să găsească poze oriunde ba chiar mai mult, să facă singur poze în parcuri, pe stradă, la poarta școlii, oriunde… trebuie doar un aparat foto cu zoom bun sau dor un telefon performant, nu e nevoie de fure poze de ici de colo. Mie mi se pare că bariera dintre offline și online e din ce în ce mai firavă.
Pai logica imi spune ca de ce sa se chinuie sa faca poze de departe, sa-l vada lumea, cind se poate servi la discretie din ceea ce parintii ii pun pe tava? Calitate buna, copii draguti, luate de aproape…
O femeie, mi-ai luat vorba din gura ca si eu gindesc: pui ceva pe retele de socializare, asumi critici. Eu am parametrat sa nu se poata vedea decit de prieteni, dar poze cu copii pun doar pt 2-3 persoane, ca restul, sa fim sinceri, nu cred ca-s interesate .
Da, bariera dintre offline si online e fina. E suficient sa facem o poza partial publica (grup limitat) si ea e clonata in cloud si ramane pe net forever . Eu aleg matur sa ma expun, dar vai de copilul care si-ar dori o viata mai “discreta” din diferite motive ca nu stim cum i-o fi viatza peste ani si cu ce printz s-o “indragosti” sau ce post politic va avea- ei bine NU MAI POATE, cine se descurca cu google ii poate gasi toate rahaturile…..
Pozele alea erau groaznice, Ioana. Unele photosopate si adaugat cate un organ sexual in dreptul fetzei, altele decupate sa para … singura consolare a mea era ca nebunul ala avea o preferinta pentru baieti. Mii de poze adunate, am nimerit o retea pentru comentau grosolan la adresa lor… Cateva poze erau culese de la concursul gen “Dalin, copilasul meu frumos” si altele de genul, cu sigla produsul si mesajul in romana pe poza…. si erau bebelusi dezbracati acolo la baie, cu ceva spuma; mai vazui poze din alea romanesti de fala cu ce “organe” are flacaul lui tata … vai….numai ideea ca ar ajunge poza copilului meu acolo, fie ea in cerceaf ca araboaicele m-a innebunit. Am cautat sa fac reclamatie si nu am gasit nici la interpol, nici la politia romana etc. – doar guvernul francez avea o sectiune pe tema asta…. Despre pedofili si nebuni, am discutat cu psiholoaga si mi-a explicat ca cei mai multi nu fac poze, asa ca download-eaza de pe net la greu, ca sunt forumuri pe tema asta, si ca de acolo daca intra un om iese ne-om. Mai interesant mi-a explicat o chestie interesanta: sunt in jurul nostru. 1 din 5 fete romance a fost agresata sexual in cercul restrans (vecini si familie), atat de grav e in Romania!!!. De aici am nimerit pe un forum pe un subiect pe tema abuzului romanesc. Povestile erau ingrozitoare, si nu doar 2-3 dar erau zeci de femei care povesteau din copilaria lor.
Si cand acum cateva luni au prins pe un doctor roman, in Anglia cu poze …. care incerca sa fuga inapoi in romania, doctor clujean.
In Romania nu ai unde sa faci plangere iar ancheta politiei e atat de mizera incat mai bine nu expun nimic.
Sa stii ca asta e ca si cu terorismul, nu ne potrivim sa traim in frica pt ca exista dezaxati pe lume. Dar si eu am in lista mame care pun poze cu copiii in curul gol, unele publice, unele cu friends only, acum na, io nu-s f friend apropiat, nu stiu cat de friends only sunt aia. N-am pus asa ceva ever. Cand era mai mic, mai puneam, cu grija, acum il intreb inainte, si sterg din urma. Prietenii mei olandezi isi pun poze cu familia, cu copiii, nimic dezaxat, asa iti face poza si un nebun pe strada. Ceva discernamant si grija, da, dar nu paranoia. Ma indoiesc ca o sa pice interviu la job ca are poza cu ma-sa in vacanta. ..
La olandezi da, e comun si dupa ce treci un pic de soc, te simti f confortabil :)) iti zic totdeauna in fata, fara sa fie mitocani (bine, unii sunt, dar cei mai multi sunt pur si simplu directi) dar e o diferenta, daca vii cu o culoare noua si turbata, n-o sa-ti spuna nimeni iti statea mai bine inainte. O sa remarce: aa, ai fost la coafor. Dupa care, cel mult, daca iti sta bine, o sa-ti zica asta, daca nu, n-o sa zica nimic. Daca intrebi, afli insa :))
Dar si asa, e greu de inghitit de alte culturi, eu mereu il scot din chestii pe seful meu care le tranteste in meetinguri si englezii indeosebi se blocheaza. Si eu intru cu gluma, ca se ocupa cu embarrassing people :)) dar nu e nepoliticos, i-a zis unuia mai batraior odata ca nu prea arata a student, ala cumparase bilet de student. A ramas ala mut. Am bagat eu gluma, s-a relaxat, a ras si-a zis ca face ceva doctorat :)))
sunt de acord cu ceea ce spui: numim critică și ni se pare așa, doar dacă avem o nesiguranță. în realitate oamenii au treabă cu ei înșiși, asta exprimă de fapt, propriile lor probleme, nu ale noastre.
eu am învățat de curând să-mi spun (de la un copil de 2 ani) cănd este și când nu este treaba mea. și funcționează perfect. 🙂 așa că atunci când nu e treaba mea, tac.
Ha-ha 🙂 Copiii sunt întotdeauna sinceri 🙂
Ioana sunt de acord cu tine e un fel de lipsa de educatie sau « empatie » ( e romaneste cuvantul ?). Tatal meu spunea adesea « Vorba dulce mult aduce » si « gura bate …. ».
Se spune ca obiceiul devine gandire, gandire devine vorbe si vorbele devin fapte, sau ceva in genul acesta. Modul de a te exprima conteaza foarte mult. Eu lucru din greu la acest capitol. Inainte aplicam si eu “ decat sa spui ceva urat mai bine nu spune” cu timpul am vazut ca daca nu spui, nu spui la un moment dat se acumuleaza prea mult si poate face bum. Acum lucrez din greu la cum spui si pot sa spun ca nu e usor.
Acuma depinde și ce anume ții în tine, dacă sunt lucruri cu adevărat importante prea multă discreție strică.
Daca e sa ma intrebi pe mine comentariile care vin si strica tot sunt rautati nu sinceritati. Ti se cere sa fi sincer atunci cand celalalt iti cere parerea, altfel sinceritatea ta poate sa faca rau, Nu e nevoie sa arunci cu piatra in balta daca nu e cazul, daca opinia nu e necesara sau doar ca sa te amuzi ca ai spus ceva diferit .
Sunt foarte dese situatia cand ceilalti iti strica ziua cu un simplu cuvant, pe mine bunicul m-a invatat ca trebuie sa gandesc ce spun inainte de a deschide gura si ca tacerea e de aur.
De cele mai multe ori lumea preferă lipsa cuvintelor decât sinceritatea dusă la extrem.
Astea-s din categoria care ar trebui sa primeasca raspuns: dar te-a intrebat cineva? Ti-a cerut cineva parerea? :))
Altfel, cand chiar ti se cere parerea, mi se pare ca sinceritatea primeaza, chiar daca nu convine. Exista f multe moduri de a spune adevarul fara sa fii mitocan
La o părere răutăcioasă, o replică pe măsură. Poate așa ar trebui dar nu știu unde am ajunge…
Și, da, atunci când ți se cere părerea sunt total de acord că trebuie să fii sincer deși… există și acolo excepții. Ce-i spui cuiva care are o boală incurabilă?
Tot un adevar spus frumos
Da, adevarul frumos ambalat. Corpul lui , viata lui, de ce altii ar fi la curent si chiar cine e direct interesat nu? Plus ca eu cred ca lucrurile
Asa-mi trebe daca scriu de pe telefon care nu’i de nici o treaba. Voiam sa zic, dar a plecat comentariul , ca eu cred ca cel in cauza simte.
De la ora de religia am ramas cu: ,,omul vede paiul din ochiul altuia, nu si barna din ochii proprii.” Una e sa atentionezi o persoana ca are fermoarul deschis, ca I s-a intins rimelul si alta e sa-i spui ca e grasa, proasta si urata…sau mai stiu eu ce. Universul ar fi un loc mai bun, daca lumea si-ar vedea de treaba.
Astea deja nu mai sunt critici, ci insulte.
Sunt si insulte frumos impachetate care se vor a fi critici.
Lumea ar fi mai buna daca oamenii s-ar respecta pe ei si apoi pe ceilalti, cand eram copii spuneam “ce ti e nu-ti place altuia nu face “ ( “spune” in cazul de fata).
La rautate, daca raspunzi cu rautate nu faci decat sa creasca rautatea.
Laura ce se invata la orele de religie? Nu vreau sa deviez subiectul dar ma intreb poate n-ar fi mai bine sa se faca ore de religie la biserica si la scoala ore de educatie civica?
Eu nu sunt in masura sa raspund la o astfel de intrebare.
Educatia religioasa vizeaza si o educatie morala. Religia și morala nu pot fi despartite. Asta cred eu.
Cred ca educaţia vine de acasa. Nu de la scoala.
Dar ma gindeam ca in ciuda eforturilor noastre, societatea actuală le’a inoculat copiiilor mei tendinta de a vrea de obicei totul, imediat, privilegiind doar placerea proprie. Poate pe partea asta ar prinde bine niste niste ore.
Baza educatiei se regaseste in anii petrecuti in sanul familiei, educatie se face si in mediul scolar. De la o varsta, slava Domnului, e posibila si autoeducatia.
un articol care mi- a placut legat de acest subiect: https://www.youtube.com/watch?v=gee4BWzYFjY