Tocmai am revenit de la București încărcată, ca de obicei, de energie pozitivă. Știu că mulți se miră când aud asta dar pe mine mă definește urbanul așa că tind mereu să ajung în locuri aglomerate. Din păcate am avut parte de o vreme foarte rece și de un vânt care semăna tare bine cu crivățul ce bate dinspre Siberia așa că am tăiat de pe listă plimbările prin Centrul Istoric iar de o cafea la terasă nici nu s-a pus problema. Ba am renunțat chiar și la tradiționala vizită la Ikea când m-am gândit cum ar fi să stau în stație așteptând autobuzul 131.
În schimb am avut parte de o seară minunată și de o supriză pe măsură atunci când am ales să merg la un eveniment – o seară de dezbatere și lectură avându-i ca invitați pe scriitorii Ioana Pârvulescu și Răzvan Petrescu. Despre cel de-al doilea nu auzisem până acum, în schimb am citit și mi-a plăcut enorm În intimitatea secolului 19, o carte care descrie viața bucureștenilor din acea perioadă. Dacă vreți să aflați care erau bârfele acelor vremuri, cât costa organizarea unei nunți, unde a fost prima librărie din București, cum a fost la înmormântarea lui Eminescu sau ce publicau ziarele timpului la rubrica de mică publicitate vă recomand cu mare drag acest volum. Eu l-am citit pe nerăsuflate la fel ca și romanul Viața începe vineri a cărui acțiune se desfășoară tot atunci.
Deci m-am dus să o aud vorbind pe scriitorea mea preferată despre București nu doar ca oraș ci și ca sursă de inspirație și despre ceea ce înseamnă pentru ea cadrul de desfășurare a cărților sale.
Evenimentul era anunțat a se desfășura la Hanul Gabroveni. Nu mai fusesem niciodată, dar după adresă (str Lipscani nr 86-88) mi-am imaginat că este un mic local așa cum sunt o grămadă în centrul vechi și că vom sta la mese într-o încăpere cu tapet lipit peste tencuiala scorojită, cu un ceai în față și sorbind cuvintele invitaților. Când am ajuns însă la fața locului mi-am dat seama că nimic din ceea ce îmi imaginasem nu era valabil și pur și simplu nu-mi dădeam seama de unde apăruse această minunăție într-un loc pe unde trecusem de zeci de ori fără să observ o astfel de clădire monumentală. Doar nu răsărise din pământ! În ultimii ani Lipscani-ul era plin de maghernițe, clădiri ce odinioară fuseseră prăvălii sau case de negustori dar acum ajunseseră gata să cadă. Și ce face omul când vrea să afle ceva? caută pe internet… și iată ce am găsit, așa arăta Hanul Gabroveni în urmă cu trei ani:
 |
| foto traveleuropa.ro |
Nu e deci de mirare că nu mai țineam minte. Ruine din astea sunt peste tot în țară, nu doar în București. Ne mai mirăm eventual doar când vedem că au crescut copaci prin ferestre… Hanul a fost construit între 1804-1818 de către Constantin Mavrocordat. Se pare că această clădire a adus în peisajul orașului pentru prima dată elementul „pasaj” pntru că făcea trecerea între două străzi. La parter se aflau prăvălii iar la etaj locuințe care se închiriau negustorilor și în ansamblu clădirea arăta așa:
 |
| foto metropotam.ro |
După această litografie s-a reconstruit și renovat , prin fonduri europene, întregul edificiu care acum este de nerecunoscut.
Mie mi se pare că arată splendid, și din ceea ce era acum câțiva ani a rămas doar numele, nu mai este vorba de niciun han, acum e un centru cultural unde se desfășoară spectacole, expoziții, concerte și evenimente de genul celor la care am fost și eu. Un mic amănunt ingenios care mi-a atras atenția și pe care nu l-am observat din prima clipă a fost pardoseala sălii care reprezintă harta Bucureștiului. Mi-a plăcut tare mult această idee.
Revenind la scopul pentru care am ajuns la Gabroveni vă spun doar că atmosfera a fost caldă, intimă și fără niciun fel de bariere. Discuțiile au fost moderate de către Florina Pîrjol care a pus întrebări celor doi scriitori și la care ei au răspuns pe rând. Cum era Bucureștiul studenției lor, ce a mai rămas din perioada interbelică, ce parte din București ar lua cu ei dacă ar fi să plece de acolo pentru totdeauna și altele de acest gen. Din păcate niciunul dintre ei nu iubește orașul așa cum mi-aș fi dorit dar am auzit răspunsuri amuzante iar seara a fost una extrem de plăcută. Se simțea prin orice cuvânt și gest că oamenii sunt niște intelectuali adevărați așa cum întâlnești destul de rar. Apoi fiecare a citit câteva rânduri scrise de ei înșiși și mi-a plăcut ce am auzit. Drept urmare vreau să citesc Scrisori către Mihai, carte în care sunt adunate epistole scrise de Răzvan Petrescu în perioada studenției sale.
Tot de pe internet am aflat că această întâlnire face parte dintr-un proiect care lansează candidatura orașului București la titlul de capitală europeană a culturii în 2021. Toate se întâmplă acolo, toate se fac și se desfac la București. Cum se face că eu sunt atât de departe?
 |
| foto arcub.ro |
Constat cu uimire că vii dintr- o altă lume, în care era de bonton să tragi o fugă până la Viena pentru o șuetă mondenă.Dar tu strici armonia, luând-o spre Bucuresci.
Cred că ai greșit trenul!
Și-apoi, pen'ce? Să asculți
confesiunile a doi scriitori dintre care despre unul nu stiai nimic! Mare lux,mare!
Norocul te salvează că relatezi frumos escapada.
Îmi place să trag o fugă la Viena dar prefer să știu capitala la București 🙂
Eu as vrea sa te rog sa ne spui ce au raspuns…."Cum era Bucureștiul studenției lor, ce a mai rămas din perioada interbelică, ce parte din București ar lua cu ei dacă ar fi să plece de acolo pentru totdeauna".Ma bucur ca ai ajuns la acest eveniment.
Bucureștiul Ioanei Pârvulescu era gri și a spus că ea nu confundă exuberanța tinereții cu perioada comunistă pentru că i-a fost frig tot timpul. Iar Petrescu s-a referit la Balta Albă ca fiind ”Bucureștiul lui”. După cum am spus, nu sunt mari admiratori ai orașului 🙂
Cand o sa iti dust off chip-ul de pe shoulder o sa vezi ca esti egala cu ei. -) Serios, chiar ca vin cand iti lansezi prima carte!
Ești prea drăguță, Sanda. Mulțumesc 🙂