Pentru că lumea mă știe ca o mare devoratoare de cosmetice am primit deseori întrebarea care este brandul meu preferat la acest capitol. Întrebare simplă cu răspuns complicat. Nu am un brand preferat, sau cel puțin așa am crezut până de curând, adică atunci când am nevoie de ceva nu mă uit după un brand anume. Caut produsul x sau y pentru că mi-a plăcut atunci când l-am folosit, pentru că mi s-a potrivit sau pentru că mi l-a recomandat o persoană în părerile căreia mă încred. Dacă mă întreabă cineva care este fructul meu preferat răspund instantaneu pepenele dar la întrebarea cu brandul preferat de produse cosmetice nu am putut fi atât de spontană niciodată.
Acum câteva zile am început curățenia de primăvară și primul loc în care m-am oprit a fost scrinul meu cu comori, adică produsele de beauty. Le-am scos pe toate afară, le-am mutat dintr-o parte în alta, le-am grupat pe categorii, m-am uitat la data expirării, m-am gândit, m-am răsucit apoi mi-am dat seama că nu numai că nu vreau să arunc nimic dar chiar mai am nevoie de unele chestii acum că vine vara. Gen creme autobronzante că am ajuns să-mi fie frică de soare ca de dracu’.
Dar nu despre ce vreau să-mi cumpăr e vorba acum ci despre ce am observat uitându-mă la vraful de sticluțe, cutii, cutiuțe și tot felul de alte recipiente. Surpriză-surpriză! pe cele mai multe dintre ele scria L’Oréal. Fără să vreau, fără să am intenția clar definită, fără să caut, fără să urmez un trend anume, se pare că cel mai des atunci când fac achiziții din sfera beauty, atenția mea se îndreaptă către acest brand, deja cu rezonanță istorică aș putea spune pentru că L’Oréal există de la începutul secolului trecut. La ora actuală este cea mai mare companie cosmetică din lume sub umbrela sa co-existând atât produse de mass market (Garnier, NYX, La Roche-Posay, The Body Shop, Kerastase) cât și branduri de lux (Lancôme, Helena Rubinstein, Cacharel, Yves Saint–
Asta v-am spus-o doar așa, ca fapt divers, pentru că motivul pentru care cumpăr aceste produse nu este nicidecum unul istoric sau de marketing ci faptul că îmi plac. Fără să exagerez, pot să spun cu mâna pe inimă că nu am avut niciodată un produs mai eficient ca acest fixativ. Este puternic dar nu genul care să îți facă părul ca o perucă țeapănă ci îl lasă flexibil și are un jet de aplicare extrem de subțire deci nu încarcă deloc. Love it!
Și de la L’Oréal nu doar fixativul îmi place ci și sprayul pentru camuflarea rădăcinilor, și demachiantul Precious Flowers, și fondurile de ten… O, da, fondurile de ten care au o acoperire perfectă și care se găsesc la prețuri mai mult decât decente pe notino.ro. Iar înainte de a vă întreba care este brandul vostru preferat din sfera de beauty, nu pot să nu vă recomand paleta Color Riche. Sunt farduri mate, deloc prăfoase, în culori naturale care doar evidențiază trăsăturile fără să coloreze prea intens astfel încât să schimbe total fizionomia feței și rezistă fără probleme de dimineața până seara. Sau de seara până dimineața, în funcție de eveniment 🙂
Deci, revenind la întrebarea mea, care este firma de produse cosmetice pe care voi o îndrăgiți cel mai mult? la mine se pare că este L’Oréal.