Primii bani câștigați

         Pentru cei care nu au trăit acele timpuri , diafilmele erau un soi de înșiruire de imagini statice (diapozitive ) , proiectate pe perete care prezentau poveșsti pentru copii :  un fel de benzi desenate cu text pe fiecare imagine .

         Aveau un succes enorm printre copii avand în vedere ca la vremea respectiva nu existau video-playere iar programul tv era foarte zgarcit la capitolul desene animate : 10 minute in fiecare seara cu Mihaela si alte 10-15 minute duminica la pranz. La gradinita si la scoala primara existau aparate de proiectie dar invatatoarele se fereau sa ne ofere acest deliciu prea des mai ales din cauza faptului ca pentru a putea viziona un diafilm trebuiau trase draperiile astfel incat sa se faca intuneric iar copiii atat asteptau ca sa faca o harmalie de nedescris. Asa ca cine avea acasa un proiector de diafilme era considerat ca fiind foarte “instarit” si invidiat de toata pustimea din cartier.

Aveam o prietena care detinea o astfel de comoara plus ca avea si foarte multe diafilme dintre care cel mai de succes era “Ursul pacalit de vulpe”. Ea avea 9 ani, eu 7 , locuiam pe aceeasi strada si eram prietene nedespartite. Aveam multe discutii dar una din temele preferate era cum sa facem bani – ce mai, spirit antreprenorial ! Asa ca ideea unei proiectii de diafilme ( contra cost ) pentru copiii din cartier ni s-a parut o idee foarte buna, cu investie zero si cu profit imediat.

Segmentul tinta erau copiii intre 4 si 10 ani , nu mai mici pentru ca ar fi putut sa se apuce de plans,  si nici mai mari pentru ca deja nu mai gustau povestile. Asa ca zis si facut : am programat o proiectie de diafilme in care primul pas era tiparirea biletelor pe foi cu patratele taiate la dimensiunea unor bilete reale apoi confectionarea unei stampile dintr-o radiera in care am sculptat o floricica si  impregnarea acesteia  cu cerneala albastra . Bineinteles ca stampila se imbiba prea mult si curgea iar randamentul era destul de scazut, abia unul din 4 bilete iesea cum trebuie , fara sa fie mazgalit , dar rezultatul final era multumitor , cel putin pentru noi, organizatorii spectacolului.

        Cand biletele au fost gata am plecat pe teren sa ne promovan spectacolul ca niste adevarati agenti de vanzari. Fara nici o prejudecata, emotie sau timiditate am inceput sa batem din usa in usa in blocurile in care locuiau colegii nostri. Era o zi de vara, era vacanta, toti parintii erau la servici ( asa era pe vremea aceea, nici un parinte nu era acasa, toti copiii erau cu cheia la gat si se descurcau singuri ). Un bilet costa 50 de bani dar eram deschise la negociere : daca luai 2 bilete ( pentru tine si fratele tau mai mic ) plateai 70 de bani in loc de 1 leu. Am strans rapid vreo 10 lei si i-am chemat pe copii sa vada filmul.   Proiectia a fost o adevarata reusita : copiii au stat linistiti , intimidati oarecum de autoritatea noastra si fiindca multi nu stiau inca sa citeasca  prietena mea si cu mine le-am citit cu voce tare , pe roluri, cu intonatie , ca niste actori adevarati.

Problema a aparut la sfarsit cand toti cei douazeci si ceva de copii au iesit deodata din curtea casei si i-a vazut o vecina vigilenta care a inceput sa ne ia la intrebari . Stiind ca parintii sunt la servici i s-a parut suspect sa vada atatia copii venind in vizita deodata. Bineinteles ca parintii nostri au fost informati in regim de urgenta despre business-ul nostru si tot la fel de rapid acestia au luat masuri sa ne inchida afacerea. Am ramas cu dezamagirea ca am fi putut face foarte multi bani dar forţe pe care nu le înțelegeam la vremea aceea se opuneau spiritului nostru liber…