KFC și bere radler

         Una din expresiile mele favorite este
”Niciodată să nu spui niciodată” . Nu știu dacă o spun sau doar o gândesc dar mie mi se
potrivește perfect și o să vă dau două exemple.

         Prima si prima dată cand am intrat
într-un restaurant KFC a fost în 2003. Mai precis în KFC-ul de pe
Magheru pentru că la Cluj încă nu se deschisese. Nu prea erau
fastfood-uri la vremea aia și ce găseai pe piață erau mai mult
șaormerii autohtone, deci nu nume celebre aduse din occident sub
franciză. Existau doar câteva McDonald’s
-uri răspândite prin câteva orașe mari și cam atât. Deci nu
prea știam cu ce se ”mănâncă” fastfood-ul. Eu vorbesc de mine
personal, nu vreau să generalizez.

         Deci…
eram în București, mă întâlnisem pe stradă cu niște prieteni
și pentru că era frig (aflându-ne în noiembrie) am intrat la KFC
să stăm la o poveste și să bem ceva. Habar nu aveam ce meniu are
KFC. Era destul de aglomerat și ne-am așezat la o masă oarecare.
Lângă noi erau 3 fete care mâncau. Nu am putut să îmi iau ochii
de la ele. Erau îmbrăcate strălucitor, fardate puternic, cu unghii
colorate și inele pe fiecare deget, părul revărsat pe spate,
cercei mari… în fine, genul ”piți” (deși cuvântul
pițipoancă avea sa fie inventat doar peste câțiva ani). Părea că
făcuseră tot posibilul să arate bine pentru ieșirea din oraș.

         Dar ceea ce m-a șocat pe mine și m-a făcut, practic, să mă holbez
la ele era modul cum mâncau. Deși erau puse la patru ace, mâncau
cu mâna fără să aibă nici un fel de reținere. Nu aveau tacâmuri
și aveau mâinile pline de grăsime și sos. Ba din când în când
se și lingeau pe degete și gesticulau prin aer cu cîte un oscior
rămas de la aripioare. Mi s-au părut atât de lipsite de maniere…
De fapt nu, vorbesc prostii. Era cu mult mai mult.  Mi s-a părut extrem de scârbos și de
necivilizat. Cum să mănânci în public fără tacâmuri de parcă
ai fi în evul mediu ? Și mi-am spus atunci că indiferent ce s-ar
intâmpla nu o să ajung niciodată așa. Adică așa nemanierată .
Să iau eu bucata de pui cu mâna și s-o duc la gură în văzul
tuturor, într-un restaurant, la o ieșire în oraș… Păi s-ar fi
dus pe copcă toată educația mea în doi timpi și trei mișcări.
Hmmm…

 

 

         Au
trecut doar 4 ani și odată cu deschiderea primului mall la Cluj a
apărut KFC. Nu pot să vă spun cât de mult îmi plac aripioarele
lor. Și cu câtă nonșalanță mănânc direct cu mâna din cutia
de carton. Cred ca bunica mea, dacă ar mai trăi, ar leșina pe loc.
Fac exact ceea ce face toată lumea, m-am conformat trendului și am
uitat cum am gândit cândva.

         Al
doilea exemplu este legat de bere. Mai precis de berea radler. În
urmă cu câțiva ani, nu mai știu exact când dar oricum înainte
să apară berea radler in România, niște prieteni din Germania
aflați în vizită în țară ne-au adus, spre degustare, o astfel
de bere. Ne-au spus că amestecul de bere cu limonada este o băutură
foarte populară în Germania și s-o încercăm și noi. Am gustat,
evident, pentru că altfel nu m-aș fi putut pronunța, dar nu mi-a
plăcut deloc. Clar nu mi-a plăcut și am refuzat categoric să beau
o doză întreagă. Mie imi place berea-bere. La fel de fermă ca și
cu KFC-ul mi-am spus atunci că sub nici o formă nu o să beau
vreodată așa ceva. Never, ever. Vara trecută am băut doar bere cu
merișoare. Anul acesta am trecut pe radler. Și doar radler.

 

 

         Acum
mă gândesc cât va mai trece până când o să-mi placă fructele
de mare. Pentru că, deși le-am gustat de vreo 2-3 ori , nu o să
pot niciodată să le mănânc cu placere. Dar niciodată…