Despre prețuri în Grecia

         Nu intenționam ca primele lucruri povestite despre vacanța mea în Corfu să fie legate de bani dar uite că așa s-a nimerit să fie. Pentru că primele întrebări pe care le-am auzit după ce m-am întors acasă au fost despre cum a fost vremea și care sunt prețurile acolo.
         Așa că mă conformez punctelor de interes și o să vă dau câteva detalii legate de prețuri.
         În primul rând excursia a costat 175 de euro deși toate agențiile de turism afișează 155 (plus 20 de euro ferryboatul), de parcă ai putea să eviți cei 20 de euro. Nu ai cum dacă mergi cu autocarul așa cum am mers noi. Corfu este o insulă a Greciei și ca să ajungi pe o insulă trebuie să iei fie un avion, fie un vapor.
         Am plecat cu autocarul din București la ora 16 și am ajuns în stațiunea de destinație (Sidari, în nordul insulei) a doua zi la ora 11:30. Gradul de oboseală este diferit pentru fiecare persoană. Pe o scară de la 1 la 10 (unde 1 înseamnă deloc obosit iar 10 înseamnă epuizat) eu mi-aș da un 5. Autocarul are aer condiționat, muzică în surdină și face pauze din 3 în 3 ore. O pauză durează cam 30 de minute. Mie mi s-a părut cam mult dar fumătorii au apreciat acest lucru. Opririle se fac în parcări care au restaurante de unde poți să cumperi o cafea sau ceva de mâncare și, cel mai important, ai ocazia să socializezi cu colegii de drum. Am avut un ghid, Alexandra, o fată tare drăguță, care pe timpul zilei ne-a povestit diverse lucruri interesante despre locurile prin care am trecut și ne-a purtat prin istorie de la Spartacus la regele Ferdinand și regina Maria. Era o plăcere să o asculți. După ce a venit noaptea m-am uitat pe laptop la două filme și apoi am ațipit un pic.
         Dimineața la ora 8 am ajuns în portul Igoumenitsa de unde am luat ferryboatul și ne-a sărit tuturor somnul. Cel puțin mie îmi plac călătoriile pe mare atât de mult de parcă m-aș fi născut pe vapor așa că cele două ore pe ferryboat au trecut ca o clipă.
 
         În prețul excursiei a intrat transportul și cazarea la o vilă ( 7 nopți ). Deci nu am avut inclusă nici o masă. Am avut o cameră și o bucătărie complet utilată. De fapt nu chiar complet pentru că nu am avut filtru de cafea așa că mi-am făcut un ness în fiecare dimineață. Mâncare de acasă nu am dus prea multă, am avut cu noi doar un salam de Sibiu pentru că știam din anii anteriori că mezelurile în Grecia sunt sub orice critică, cel puțin în zonele turistice sortimentul este foarte redus și sunt scumpe. Și am mai avut o bucată mare de cașcaval. Pentru micul dejun am mai cumpărat un pachet de unt cu 3 euro și un pic și roșii (vreo 2 euro kilogramul).
         La orice chichineață de magazin alimentar grecii își trag deasupra o firmă mare cu ”supermarket”. Dar supermarketul, în adevăratul sens al cuvântului, era cam departe de noi, vreo 2 kilometri și nici nu am aflat de la început acest lucru. În orice caz magazine de genul Lidl, Carrefour sau  Penny nu erau în nici o stațiune. Am văzut doar un Lidl  în capitala insulei (Corfu Town ).
        Deci la magazinul de unde cumpăram noi una-alta o pâine de 500 de grame costa 1,20 eur, o bere Mythos de 500 ml 1,60 eur iar una de 0,33 l 0,9 eur, o cola de 0,5 l 1 eur, strugurii 3 eur/kg, nectarinele 2,20 eur iar o pungă de bobițe Whiskas de 400 de grame (pentru că m-am amorezat de niște pisici) 1,7 eur.
        Prețuri foarte mari în comparație cu ce găseai să mănânci în oraș. De exemplu un English Breakfast costa 3 euro (fără băutură) și abia puteai să mănânci tot din farfurie.

         Pentru micul dejun cam astea erau prețurile la restaurante gen fast food. De fapt doar acolo poți să iei micul dejun pentru că restaurantele adevărate, cu terasă pe malul mării, nu se deschid mai repede de 11. Spun ora 11 cu  aproximație pentru că grecilor nu le place să se trezească la oră fixă :). Vin și deschid restaurantul în funcție de cât de bine au dormit noaptea.
 
         Am băut foarte multă bere anul ăsta. În loc de apă, în loc de ceai și în loc de supă. Berea Mythos, Heineken sau Amstel, că doar astea 3 sortimente le au, costă între 2 și 3.50 euro. Toate 3 au același preț. Cred totuși că am văzut într-un loc și cu 4 euro dar acolo era un restaurant mai special cu loc amenajat pentru văzut apusul 🙂 Un fel de fițe să zicem.
         Trecând la mâncare, cel mai ieftin gyros pe care l-am văzut costa 1,80 euro dar asta se întâmpla într-un sat așa că nu este relevant. În stațiuni costă 3-4 euro dacă ți-l dă rulat în pita iar dacă îl vrei răsfirat pe farfurie costă 7 euro. Nu o să înțeleg niciodată de ce există diferența asta. Gyrosul este de fapt o șaorma numai că nu are atâtea sosuri. Este foarte bun la gust și are multe, foarte multe calorii. Ține perfect de foame și alături de o bere îți creează o stare de bună dispoziție pentru întreaga zi.
 
         Eu am mâncat aproape numai pește și cel mai mult mi-au plăcut  sardelele. Anul ăsta aproape orice mâncare comandai ți se aducea alături de cartofi prăjiți. Tot așa, nu am înțeles de ce. Până și lângă musaca si lângă lasagna puneau cartofii ăia. Abia spre final m-am prins că poți să le ceri să nu ți-i mai aducă iar prețul scădea cu 2-3 euro. O porție de sardele (cred că erau cam 10-12 bucăți) costa 4-6 euro în funcție de restaurant.
         Alte prețuri la terase arătau ca mai jos și aproape peste tot primeai ”bonus” acces la internet.
         Am văzut chiar și meniul zilei, foarte avantajos, 3 feluri cu 7,80 euro dar nu l-am încercat.
         Porțiile sunt destul de mari și nimeni nu se miră dacă ceri două tacâmuri pentru o porție:
File de cod cu garnitură de cartofi, dovlecei și sfeclă – 10 euro
 
         O carafă de 0.5 litri cu vinul casei, servit la toate terasele, costă 4-5 euro și este foarte bun. Alte prețuri la diverse băuturi, mai jos :

 

          Închiriatul șezlongurilor pe plajă costă între 5 și 8 euro pe zi (pentru două șezlonguri și o umbrelă). Pe unele plaje nu costă nimic cu condiția să cumperi băuturile de la ei dar în Sidari erau destul de puține astfel de locuri. Oricum noi am stat pe nisip, departe de plajele aglomerate, unde vedeai oameni doar din când în când. Mi se pare mult mai plăcut să ai marea liberă în față și să nu auzi conversația nimănui, doar sunetul valurilor. Te conectezi mult mai bine cu natura și nu ai senzația că ești într-un furnicar. Plaje superbe și gratis sunt peste tot.
         Transportul. Cel mai ieftin este pe jos 🙂 Într-o zi am făcut o plimbare la Peroulades, un drum superb printre măslini și chiparoși, care a durat aproximativ o oră. Am fost să vedem un peisaj de vis la apusul soarelui.

Logas Beach – Peroulades
 
         Cu taxiul ne-ar fi costat 12 euro dus și 12 întors. Știu asta pentru că am întrebat. Mi-a plăcut faptul că în stația de taxiuri erau afișate toate prețurile așa că nu aveai surprize neplăcute.

         În Corfu există transport în comun ieftin, cu autocare cu aer condiționat dar numai pâna la ora 8 seara. Un drum de 10-12 km costă 2 euro iar până în Corfu Town (35 de km) 3.50 euro. Noi am mers în Corfu Town cu o agenție de turism locală cu 8 euro dus-întors și am avut întoarcerea la ora 23:30. Am ales varianta aceasta pentru că am vrut să vedem orașul atât ziua cât și noaptea. Se organizează foarte multe excursii și croaziere în toate colțurile insulei și în insule învecinate sau chiar în Albania a cărei coastă o vedeam foarte clar de pe plajă. Excursiile costă de la 8 euro în sus. O plimbare cu barca de 30-40 de minute pe coasta stațiunii Paleokastritsa și vizitarea grotelor săpate de valuri a fost 7 euro și a meritat fiecare bănuț cent.

Paleokastritsa – grotele albastre
         Într-o altă zi am închiriat un scuter cu 20 euro și am făcut vreo 60 de kilometri pe coasta de vest a insulei. Am văzut locuri minunate la care altfel nu am fi avut cum să ajungem. Închirierea unei mașini costă de la 35 de euro în sus în funcție de tipul mașinii iar o bicicletă 7 euro. Benzina este scumpă ca naiba, chiar mai scumpă decât la noi, ceea ce nu aș fi crezut. La un curs de 4,44 lei/eur înseamnă 7,75 lei/ litru.

         Cumpărături în Grecia nu merită să faci. În primul rând că nu poți fi sigur că ceea ce cumperi este original. Am intrat în Corfu Town într-un magazin foarte mare de cosmetice și mă uitam la parfumuri când a venit la mine o vânzătoare care mi-a propus tot felul de reduceri din prețul afișat. Știu că există promoții și la noi în Sephora dar să faci discount-uri de 50% la Lancôme, Gucci sau Guerlain nu prea sună a bine. Ca să nu mai spun de tarabele de pe stradă care vindeau ochelari Ray-Ban la 5 euro cu un tupeu fantastic.

         Singurele cumpărături pe care le-am făcut au fost uleiul de măsline (luat de la administratorul vilei la care am stat și care avea propria livadă , 4 euro litrul) și un mic inel de argint cu clasicul model grecesc (10 euro):

          Concluzionând, anul acesta prețurile din Grecia au fost mai mari decât în anii anteriori. Sau poate Corfu este o insula mai scumpă decât celelate locuri pe care le-am văzut până acum. Cred că va trebui să verific acest lucru anul viitor 🙂


Share This:

10 thoughts on “Despre prețuri în Grecia

  1. Foarte inspirat postul, preturile m-au convins, se merita o excursie in Grecia. 🙂 N-am fost niciodata in excursie printr-o agentie, am auzit acum cativa ani despre niste tepe si le-am taiat de pe lista pe toate (din pacate). Cu ce agentie ai lucrat (daca poti spune), te rog?

    1. Am fost cu D.A. Turism atat anul acesta cat si anul trecut (in Thassos). Am rezolvat totul prin internet, este o doamna foarte amabila (si competenta) care raspunde imediat la orice mail si iti da toate amanuntele pe care le ceri. http://www.daturism.ro/

  2. Frumos articolul tău şi, ai dreptate, Alexandra a fost la înălţime. Este prima oară în 10 ani de când merg în Grecia când pe autocar avem parte de GHID şi nu doar de însoţitor.

    La capitolul preţuri, văd că zona voastră a fost foarte scumpă.
    Eu am stat în sudul insulei (am luat ferry spre Lefkimmi în timp ce voi aţi mers în Corfu Town) şi preţurile n-au fost așa mari: 1 pâine de 500 g era 0,9 euro (ca şi în Thassos), o bere Mythos la minimarket era 1,4 euro (şi mi s-a părut scumpă pentru că în Thassos era 1,1 – 1,2 euro), iar benzină am pus cu 1,729 de la Shell.

    Oricum, a fost superb şi m-aş întoarce ieri de s-ar putea

  3. Pingback: Preturi Thassos
    1. Cam 250 de euro pentru 2 persoane – excursiile + mancat o data pe zi la terasa cu chelneri si o data la restaurant gen fast-food (micul dejun in camera).
      Dar sigur ca exista si excursii prin insulele apropiate sau in Albania – astea sunt 40-50 de euro/ pers.

  4. Buna Ioana! Interesanta postarea ta! Ai dreptate 100%. Am fost si eu in Corfu si ai descris foarte bine realitatea.

Leave a Reply to vacantareusita.ro Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *