par

Epilare definitivă la tine acasă

         Iarna nu este doar anotimpul sărbătorilor, al cadourilor, al zăpezilor și a poveștilor spuse la gura sobei. Pe lângă toate astea, chiar dacă sună prozaic, iarna este anotimpul epilării definitive. De ce ? simplu, pentru că această procedură nu se poate face pe pielea bronzată. Iar cum de astă vară au trecut deja  două-trei luni de toamnă, bronzul a avut timp să se estompeze iar pielea este pe deplin pregătită pentru a deveni fină ca mătasea for ever. Pentru că, nu-i așa, nu există persoană care să nu-și dorească acest lucru și tocmai de aceea o să vă spun câteva cuvinte despre cum ați putea să scăpați definitiv de părul în plus printr-o procedură foarte simplă, făcută acasă.

         IPL (Intense Pulsed Light adică lumină intens pulsată) este o tehnologie relativ nouă (apărută la mijlocul anilor 90) care constă în emiterea unor unde luminoase de lungimi diferite care se ”împrăștie” în piele având ca țintă pigmentul închis la culoare (în acest caz firul de păr negru). Funcționează exact în același mod în care hainele negre atrag căldura într-o zi fierbinte de vară, pe când cele albe sau deschise la culoare o reflectă.
         Această lumină produsă de aparat este absorbită de pigmentul din firul de păr și se transformă în căldură. Temperatura foarte ridicată astfel formată omoară celulele de creștere din rădăcina acestuia. Trebuie să știți că firele de păr nu cresc toate deodată, au un ciclu de viață care se repetă și IPL-ul are eficiența maximă doar într-un anumit stadiu. Din această cauză sunt necesare mai multe ședințe pentru îndepărtarea tuturor firelor de păr. Între ședințe trebuie făcută o pauză de două săptămâni, cel puțin în cazul primelor 3-4 ședințe. După aceea procesul trebuie reluat până la obținerea rezultatelor dorite. Numărul total de sesiuni variază de la o persoană la alta însă majoritatea remarcă rezultate foarte bune dupa 6 ședințe.
         Inițial tehnologia IPL a fost destinată saloanelor de înfrumusețare și cabinetelor cosmetice dar ca de obicei totul a evoluat foarte rapid și a apărut varianta pentru acasă. Pentru acasă aparatele sunt mai puțin sofisticate decât cele din saloanele cosmetice dar folosesc aceeași tehnologie chiar dacă se numește Home Pulse Light – HPL. Asta doar ca să se facă diferențierea.
         Există pe piață multe modele dar eu aș alege un aparat de epilare definitivă cum ar fi acest micuț Silk’n Glide . E mai practic și mai confortabil să mă epilez acasă. Fac atât economie de timp evitând drumurile la salon cât și economie de bani pentru că în câteva ședințe costul aparatului se amortizează.
        Dacă încă nu v-ați hotărât ce să-i cereți lui Moș Crăciun, eu spun că un astfel de aparat își va găsi utilitatea pentru oricare membru al familiei și oricine îl va primi îi va da un big like.

         Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

 

Share This:

8 păreri despre “Epilare definitivă la tine acasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *