Team building la căldurică

         Îmi place moda cu team building-urile și nu am refuzat niciodată o invitație de genul acesta. Iar asta nu doar pentru că aș face orice numai să nu stau acasă ci și pentru relațiile de prietenie adevărată pe care le-am câștigat în urma acestor ieșiri.
         Pentru ca un team building să fie într-adevăr un succes ar trebui în primul rând ca toată lumea care a participat să se întoarcă acasă cu amintiri plăcute. Și abia apoi să se măsoare creșterea gradului de închegare a echipei.
         Rețeta succesului, ca de obicei,  nu există dar cred că sunt câteva lucruri de care organizatorul ar trebui să țină seama. În primul rând nu toate activitățile deja devenite clasice se potrivesc oricărui grup. Femeile, poate nu chiar toate dar în marea lor majoritate,  nu sunt chiar înnebunite după tiroliene, cățărări pe frânghie și escaladă. Nu toată lumea adoră să alerge prin pădure prin covorul de frunze ude și băltuțe nămoloase ascunzându-se după copaci și ferindu-se de împușcăturile cu biluțe de vopsea (care apropo, dacă sunt expirate chiar dor și lasă mici vânătăi).
         În al doilea rând, dacă ghinionul face ca vremea să fie câinoasă și să plouă mocănește nu trebuie să se țină cu dinții de ceea ce s-a programat de acasă și să se facă numai activități outdoor astfel încât lumea să-și dorească mai degrabă să nu fi venit. Cu pelerina șiroind de ploaie și cu adidașii mustind de apă orice joc, oricât de simpatic ar fi pe vreme bună, acum pare idiot.
         Vorbesc din proprie experiență pentru că am avut parte de un team building la munte care, din cauza vremii, a fost un rateu total. Aproape tot timpul am fost udă până la piele și singura dorință era să mă întorc acasă cât mai repede.
         La polul opus, o prietenă mi-a povestit despre ce experiență grozavă a avut parte atunci când firma la care lucra a hotărât să organizeze un team building la Straja. Au fost cazați la Vila Alpin și, deși vremea a lăsat de dorit , s-a ales cu cele mai frumoase amintiri. Gazdele primitoare au știut să îi facă să uite de urgia de afară și febra musculară nu a apărut la picioare de la prea mult umblat pe jos, ci la obraji, de la excesul de râs.
         Cele mai multe activități s-au ținut în sala de conferințe a vilei dar atunci când ploaia a făcut o pauză au avut un concurs pe echipe foarte drăguț. Un concurs de fotografie !
         Au format echipe, fiecare
având 5 persoane și un aparat de
fotografiat în dotare (sau un telefon cu cameră). Concursul a constat în a face
cât mai multe poze dintr-o listă dată de lucruri/ obiecte/
situații care trebuiau găsite în împrejurimi . Fiecare element din
listă avea un număr de puncte în funcție de dificultate. De exemplu:
           5 puncte – un indicator de ”cedează
trecerea”
         10 puncte – o pisică
           5 puncte – o farfurie cu cârnați – asta se pare că a fost o probă foarte ușoară
(îmi povestea prietena mea de felurile de mâncare pe care găsești la Vila Alpin,   cică se băteau cucii la gura lor 🙂

         15 puncte – o mașină cu număr de
Bacău
         20 puncte – un copil cu cizme roz
           5 puncte – o căpiță de fân
         25 puncte – un cuib de păsări
        Și așa mai departe…
        Bineînțeles că s-a stabilit o limită
de timp  iar echipa câștigătoare a fost cea care a adunat cele mai
multe puncte. Toate pozele au fost descărcate pe un
calculator apoi văzute și comentate de tot grupul. Au râs cu lacrimi mai ales la poza copilului cu cizme roz când mulți se prefăceau a fi daltoniști.
         Alt joc simpatic la care amabilitatea gazdelor și-a spus cuvântul a fost concursul numit ”Preliminariile Master Chef”. Echipelor li s-au pus la dispoziție toate cele necesare pentru a face un bol de maioneză iar apoi trebuiau să curețe cât mai mulți cartofi în decurs de 10 minute. Unora li s-a tăiat maioneza dar nu și pofta de râs. Iar la cartofi… cică erau unii care curățau cartofi pentru prima dată în viață.
         Apoi au mai avut o probă de tricotat. Câștiga echipa care împletea bucata cea mai lungă dintr-un fular lat de 10 cm în timp de 20 de minute. Cel mai greu a fost începutul, adică montatul ochiurilor pe andrele, pentru că nici cele mai în vârstă doamne nu-și mai aduceau aminte exact cum se face.
          Cel mai mult mi-a plăcut un joc de care eu n-am mai auzit și care este potrivit în grupurile în
care oamenii se cunosc de ceva vreme . Mi se pare, fără să vreau să
folosesc cuvinte mari, că acest joc îți poate chiar schimba viața în bine. Creează
amintiri ce nu pot fi uitate și îți dă forțe noi atunci când te găsești cu moralul la pământ.
         Tot în sala de conferințe a Vilei Alpin s-a ținut și acest joc. Toți oamenii au stat în cerc (în jurul unei mese) și toată lumea a avut o foaie de hârtie și un pix.
Fiecare și-a scris numele pe foaie în partea de sus apoi a dat-o
celui care se afla în stânga lui. Cel care a primit  foaia a trebuit
să scrie o trăsătură pozitivă despre cel al cărui nume se afla
în partea de sus. După 60 de secunde foaia a trecut mai departe la
stânga și totul s-a repetat până când toată lumea a scris despre
fiecare.
         La final fiecare ajunge să primească
înapoi foaia cu numele său și trăsăturile de caracter însemnate de colegi.
         Este foarte frumos când fiecare
citește apoi cu voce tare ceea ce ceilalți au scris despre el.
Făcut cu sinceritate acesta este un joc de care oamenii își vor
aduce aminte cu mult drag peste ani mai ales dacă păstrează
hârtia așa cum a făcut prietena mea care a și înrămat-o:
         Atât de încântată a venit de acolo și atâtea mi-a povestit că tare mi-ar place și mie o tabără la Straja, măcar vreo 3 zile. Mai ales că azi-mâine vine zăpada și cadrul natural este de vis iar pârtia de schi este la doi pași. Căldurică înăuntru, zăpadă pufoasă afară, ce poate fi mai frumos ?
 
         Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.
 
 

Share This:

2 păreri despre “Team building la căldurică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *