Dacă vă plac cosmeticele și în special produsele de machiaj este aproape imposibil să nu fi auzit de pensulele Real Techniques. Tot YouTube-ul vuiește despre ele și nu există beauty blogger care să nu le fi făcut măcar un review. Sunt pensule speciale pentru machiajul feței și al ochilor și aș putea să le numesc semi-profesionale dacă e să ne luăm după locul în care se găsesc pe scara prețurilor. Pensulele (nu doar cele pentru pictură) pot ajunge la prețuri astronomice depinzând de calitatea părului din care sunt făcute. Acestea sunt din păr sintetic, sunt incredibil de moi și par să țină destul de mult.
Ca aproape orice produs de pe lumea asta și pensulele Real Techniques sunt fabricate în China. Eu mi-am cumpărat setul cu mânere albe de pe makeup-shop.ro, un magazin online din România, la fel și pensula numită expert brush (a patra din dreapta). Le am de vreun an, doi și sunt foarte mulțumită de ele dar îmi doream încă un set, core collection, pentru anumite operațiuni de finețe dacă mă pot exprima așa. De fapt m-aș fi putut descurca foarte bine cu ceea ce aveam dar îmi doream și acest set exact așa cum fiecare dintre noi își dorește un obiect fără să poată explica exact de ce. Un fel de jucărie nouă. Setul costă în jur de 100 de lei deci îți vine să te gândești de câteva ori înainte să-l cumperi. Și atâta m-am gândit până mi-am zis că ce-ar fi să risc și să îl cumpăr de pe ebay, direct din China la un sfert de preț. Ceea ce am și făcut, am plătit 25 de lei (taxă de transport zero) și peste o lună am primit pensulele.
Vă jur că sunt identice cu cele originale și aș putea să bag mâna în foc că sunt făcute în aceeași fabrică. Am așteptat o perioadă să văd cum se comportă în timp, ca să nu scriu prostii. Le am de mai mult de o lună, le-am folosit în fiecare zi, le-am spălat de câteva ori și nici un fir de păr nu s-a mișcat de la locul lui. Nu și-au schimbat forma, nu s-au decolorat, nu au căzut perii, sunt exact ca în prima zi. Am cu ce să le compar pentru că mai am pensule Real Techniques și știu exact cum ar trebui să arate. Materialul din care e făcut mânerul este identic, la fel și partea de cauciuc de la baza pensulei. Pe o parte a mânerului este imprimat numele firmei iar pe cealaltă numele pensulei (Detailer, Pointed Foundation, Buffing și Contour Brush). Eu nu am găsit nici o diferență. Doar raportul de preț 1:4.
După această experiență pozitivă am prins curaj și m-am avântat încă o dată: de data aceasta am vrut o pensulă pentru ochi MAC 217. Asta chiar e vedeta vedetelor. În magazin costă 107 lei și e mică-micuță. Am fotografiat-o lângă o monedă de un ban ca să puteți compara dimensiunea.
Vă dați seama că n-aș fi dat în viața vieții mele atâția bani pe o pensulă, fie ea și de firmă. De orice firmă. Din China am cumpărat-o cu 5 lei, tot așa, fără taxă de transport. Singurul incovenient când cumperi din China e faptul că transportul durează destul de mult, aproximativ o lună. Dar 100 de lei diferență eu spun că justifică așteptarea. Când am primit această pensulă am fost un pic dezamăgită pentru că mă așteptam la altceva. Credeam că o să arate mai bine și nu mă așteptam ca părul să fie zbârlit, credeam că perii stau mai adunați. Nu prea arăta luxos, așa cum arată pensulele de la Real Techniques și nici nu aveam cu ce să o compar ca să-mi dau seama de diferențe.
Mi-am pus pensula în poșetă și cu prima ocazie am intrat la magazinul MAC din mall unde am rugat-o pe vânzătoare să mă ajute să compar pensula mea cu una originală. În afară de faptul că pe mâner nu scrie numele firmei (MAC) ci doar numărul (217), în rest nici eu, nici ea, nu am găsit diferențe. Părul era la la fel de aspru și zbârlit la ambele pensule, adică perii de pe laterale stăteau mai răsfirați, aveau exact aceeași densitate și se îndoiau la fel de mult. Lungimea mânerului identică, partea metalică la fel de lungă. Verdict: copia perfectă. Doar că de data asta chinezilor le lipsise tupeul de a imprima sigla firmei.
În categoria fake-urilor pe care le posed mai este paleta de farduri de la Urban Decay, Naked 2. Pe site-ul companiei aceasta costă 54 de dolari iar eu am cumpărat-o cu 8 dolari în urmă cu un an și jumătate. Nu am avut ocazia să o compar în realitate cu originalul pentru că această paletă nu se vinde în România, dar detaliile cutiei și ale pensulei aferente le-am studiat în amănunt și comparat cu tot ce am găsit pe internet. Nu am găsit diferențe. Ca și calitate a produsului mă declar foarte mulțumită, culorile sunt superbe, rezistă de la ora 8 dimineața până noaptea fără să se estompeze deloc, particulele de fard stau la locul lor și nu cad pe obraji, nu se transferă dacă din greșeală dai cu mâna la ochi… ce să spun, cred că sunt cele mai bune farduri pe care le am.
Nu vreau să pledez pentru a nu cumpăra produse originale dar de cele mai multe ori acestea mi se pare că nu își justifică prețul. Cel puțin la produsele MAC mi se pare de-a dreptul obscen să ți se ceară mai mult de 100 de lei pe o pensulică (cea de care vă spuneam e cea mai ieftină din colecția lor). Este ridicol să plătești un preț de 21 de ori mai mare pentru un produs la care trebuie să te uiți cu lupa ca să vezi vreo diferență și poate nici atunci nu o să o găsești.
Pe de altă parte există produse care nu pot fi contrafăcute sau doar mi se pare mie ? De exemplu nu sunt de acord cu fake-urile la parfumuri, aici nu am găsit niciodată unul care să fi avut același miros cu originalul ca să nu mai spun de longevitate. Decât un Dior cumpărat de pe un site dubios care după o oră miroase a detergent, mai bine un parfum de la Avon care miroase a lăcrămioare de la început la sfârșit.
Voi ați cumpărat vreodată fake-uri cu bună știință fără să aveți nici o remușcare ?
De pe ce site ai comandat pensulele? :3
De pe ebay.co.uk am comandat pensulele de care scriam mai sus. De atunci am mai comandat și altele și am fost la fel de mulțumită.
Buna! Mi se pare interesant ce scrii, cred ca e vorba si de un pic de noroc pe care se pare ca l-ai avut 🙂
Si eu am avut noroc cu niste tenisi, am cumparat de doua ori conversi falsi, stiind ca nu sunt “the real deal”, cu aproape 40 lei din turcia, intr-o excursie. Ambele perechi le-am purtat pe rand, aproape zi de zi (uneori si iarna, daca era uscat pe jos), prima pereche nu s-a rupt decat dupa 2 ani jumatate, erau copii perfecte la momentul respectiv, cusaturile erau identice, talpa la fel, scrisul de pe calcai nu s-a sters ci doar se tocea odata cu talpa. A doua pereche inca o port uneori, o folosesc deja de 3 ani, talpa s-a cam tocit pe interior dar i-am pus branturi si sunt comozi. Intre timp s-au mai schimbat modelele si se poate observa cu mai mare usurinta ca nu e ce trebuie, dar ca incaltaminte n-am nimic de reprosat, si-a facut treaba.
O zi frumoasa!
De pe ce site ați luat naked ul ?mulțumesc!
L-am luat de pe ebay.co.uk, vanzatorul era din China dar nu mai stiu exact ce nume avea, au trecut deja aproape 3 ani de cand l-am cumparat… Dar cu siguranta de pe ebay.
Bună
Mă poți ajuta să comand produse de pe ebay fără să plătesc transportul?
Fiecare vânzător își trece taxele de transport (delivery) și îi alegi pe cei care au 0 (scrie ”free delivery”)
mai mai, nu mai cumparati farduri fake … nu conteaza cat tin sau cum arata ambalajul, problema cu ele este ca sunt facute din ingrediente absolut nocive si de proasta calitate, cand e vorba de fata nu ar trebui facut rabat …. e inconstienta.