De multe ori când mă lovește tristețea nu am un motiv anume. Nu trebuie să se întâmple ceva grav ca să se producă declicul și să nu mai văd decât negru în jur. Azi, de exemplu, mergeam să fac ultimele cumpărături când am văzut pe terenul viran de lângă Kaufland cupola unui circ proaspăt instalat. Era înconjurat de un gard metalic care adăpostea multe rulote ponosite, niște cuști răpciugoase și o casă de bilete plină de afișe colorate strident care anunțau reprezentațiile. Urăsc genul acesta de circ.
Pe pajiștea încă neînverzită din apropiere, încercau să pască niște animale care erau legate unele de altele cu o sfoară care le permitea totuși să se deplaseze cât de cât. Nu știu cum se numeau, semănau cu niște bivoli doar că aveau niște coarne mult mai mari, imense, mai groase și foarte lungi. M-a apucat o milă teribilă când le-am văzut, păreau așa de încrâncenate să găsească măcar un fir de iarbă printre frunzele uscate amestecate cu nisip și aveau o privire care parcă cerșea ajutor. Sau poate doar mi s-a părut. Dar nu suport gândul să știu animalele închise în cuști, mutate dintr-un oraș în altul, dresate cu bătaia, ținute în lumina reflectoarelor și cu muzica urlându-le în urechi pentru distracția unor oameni… hai, să le spun mediocri. Mi se pare anacronic și sub demnitatea umană.
Și pornind de la animalele astea, toată ziua mi s-a dus pe râpă. Cu ce oi fi eu mai bună decât dresorii de la circ când o țin pe Sylvestra (pisica mea) în casă de aproape cinci ani? Tot un fel de închisoare înseamnă. Pentru ea tot universul se rezumă la mine, a văzut alte pisici doar de două ori în viața ei și nu a știut cum să reacționeze. În plus, am și sterilizat-o ca să nu fiu deranjată de toanele ei. Poate, sărăcuța, e la fel de disperată ca și animalele de la circ.
Apoi, la magazinul de carne, am văzut o bătrână care și-a scos toți banii din portmoneu ca să cumpere doi cârnați amărâți și îi lipseau 20 de bani. Tocmai îi spunea vânzătoarei să-i caute alte două bucăți mai mici când i-am dat eu mărunțișul de care avea nevoie. Asta însă nu m-a scutit de sentimentul de profundă milă și frustrare că nu pot să fac mai mult. De ce viața e atât de nedreaptă?
Una din legile lui Murphy spunea că necazurile vin câte trei, dar primul lucru după o serie de trei, nu este al patrulea, ci o nouă serie de trei.
Cam așa și cu gândurile triste, vin în serii de cîte trei. Am văzut copacii cu crengile tăiate, lucru care mă deprimă complet. Nu știu a cui inițiativă este asta dar mă indispune în fiecare primăvară. Pe când să înverzească frumos și să țină umbră toată vara, niște idioți cărora li s-a pus drujba în mână taie tot ce le pică în cale. Treaba asta am văzut-o și prin alte orașe și mă mir că nimeni nu spune nimic. Unii copaci au fost atât de ciuntiți încât s-au uscat complet, n-au mai putut să se recupereze niciodată. Apoi am văzut copii la tomberonul de gunoaie care răscoleau cu niște bețe lungi căutând în mizerie peturi de plastic pe care părinții lor le vând pe niște sume derizorii. Ce vină au copiii ăștia că s-au născut într-un loc nepotrivit? Mi se rupe inima când îi văd așa de mici și fără nicio șansă.
Iar când am ajuns acasă și am deschis televizorul am dat de o fetiță care avea o boală foarte gravă și o suferință cumplită. Câteodată parcă îmi vine să îmi blochez creierul, să nu mai las să pătrundă nicio informație ca să nu mai produc niciun gând. Toate greutățile lumii le-am purtat azi pe umeri și astea sunt doar câteva fragmente din tot ce mi-a trecut azi prin cap.
Mâine însă e sărbătoare și va fi mai bine. Nu merg eu prea des la biserică iar când merg nu înțeleg aproape nimic din ce vorbește preotul, pur și simplu nu pot să-l urmăresc și pierd firul logic. Dar am reținut odată un lucru care mi s-a părut foarte… mobilizator (nu găsesc un cuvânt mai potrivit). Spunea că în religia ortodoxă se consideră păcat să fii trist sau supărat cu ocazia marilor sărbători și că trebuie să faci orice ca în zilele cu pricina să alungi orice gând care nu se potrivește cu spiritul sărbătorii. Mi s-a părut un îndemn de foarte mult bun simț și cu dorința de a crea o stare de bine atât ție însuți cât și celor din jur. O să-l urmez și eu.
Vă doresc Sărbători fericite cu multă bucurie în suflet!
Îti doresc extensia alungării gândurilor triste în toate cele 365 de zile și La mulți ani!
La mulți ani fericiți și ție!
Am vrut sa zic citeste despre mindfulness
O sa caut, thanks.
De multe ori, mi se întâmplă să am și eu astfel de stări.
Foarte frumos scris despre niște lucruri atât de triste. 🙂 Iar finalul a fost neprevăzut. După gânduri negre și pisici13, hop! și un licăr! 🙂
Ai pomenit de 13… toate amenzile plătite de mine (3 la număr) le-am primit într-o zi de 13 🙂
Să zicem… „coincidență”? 😀
Nu poate fi decât coincidență că doar nu cred în vrăjitorii sau zodiace 🙂
din pacate nu ne putem bloca mintea si tot din pacate de multe ori motivele de tristete si nefericire sunt chiar la noi insine. uneori capul intors in alta parte ne ajuta sa supravietuim. cum spunea Octavian Paller, daca am trai fiecare zi cu gandul ca vom muri nu vom mai putea trai cu adevarat niciodata. si nici nu ne vom putea bucura de viata.
Cam asta înseamnă gândirea pozitivă…