Oare de ce se consideră rușinos să ai păduchi? Că dacă faci, să zicem, trichineloză, nu e nicio rușine, și tot o boală parazitară este, doar că mult mai gravă. S-a încetățenit ideea că există o legătură strânsă între lipsa de igienă și apariția păduchilor dar acesta este un mit care sunt sigură că a fost spulberat în aproape fiecare familie. Aproape toți am avut sau avem copii care s-au întors de la școală sau grădiniță cu trofee umblătoare prin păr. Dacă nu știați, asta se cheamă pediculoză.
Eu, cel puțin, nu știam ce e aia când educatoarea Cristinei mi-a spus jenată și cu o voce șoptită că fiica mea de nici 3 ani are pediculoză. M-am uitat la ea ca la felul șapte și, ca să înțeleg, mi-a tradus pe românește că are păduchi și să o țin acasă până rezolv problema. Ea și juma de grupă de la grădiniță.
Am fost așa de panicată că nici nu mai vreau să-mi aduc aminte. După aflarea veștii, instantaneu a început să mă mănânce tot capul și, disperată, am cerut sfatul mamei care mi-a indicat petrolul ca fiind remediu sigur. Toată casa ne-am uns pe păr și ne-am îmbrobodit capul cu prosoape. Pfff… dar ce miros, am crezut că nu o să-mi mai iasă din nări niciodată.
Am fost așa de panicată că nici nu mai vreau să-mi aduc aminte. După aflarea veștii, instantaneu a început să mă mănânce tot capul și, disperată, am cerut sfatul mamei care mi-a indicat petrolul ca fiind remediu sigur. Toată casa ne-am uns pe păr și ne-am îmbrobodit capul cu prosoape. Pfff… dar ce miros, am crezut că nu o să-mi mai iasă din nări niciodată.
Se pare că petrolul îi omoară pe ticăloșii ăia mici dar rămân ouăle care sunt prinse de firul de păr, cam la un centimetru de rădăcină, și care trebuie îndepărtate unul câte unul. Și ce nu face o mamă pentru copilul ei! Cu toată greața pe care o aveam, am despăducheat-o pe aia mică fir cu fir. Parcă eram două maimuțe dar pe vremea aia nu aveam altă soluție.
![]() |
foto tellingdad.com |
Maimuțele sunt foarte vigilente când vine vorba de paraziți și se caută în cap una pe alta cu orele adunând cu mare finețe orice intrus pe care apoi îl mănâncă. Mă întreb de ce fac asta pentru că valoarea calorică a unui păduche trebuie să fie foarte mică. Probabil instinctul le spune că dacă ar arunca paraziții pe jos, aceștia, perseverenți cum sunt, s-ar urca înapoi în blana lor. Și nici în apă nu mor, cred că au învățat să își țină respirația 🙂 Nu e glumă, s-a demonstrat că în contact cu apa, păduchii intră într-o stare letargică dar rămân bine prinși de firul de păr și se trezesc după ce părul se usucă. Așa că spălatul pe cap nu ajută la îndepărtarea lor. Or fi având pisicile nouă vieți dar ăștia micii cred că le întrec cu mult.
A doua întâlnire cu păduchii am avut-o într-o tabără la mare, O super-mega-tabără unde mergeam câte o sută de persoane, elevi, cadre didactice și părinți și dormeam la internatul unui liceu din Constanța foarte aproape de centru și de faleză. De fapt până la plajă aveam de mers cam 5 minute. Înainte de plecare se făcea un control medical obligatoriu cu scopul de a depista eventuale boli contagioase. O fetiță, care era din altă localitate și care era verișoara unei alte eleve nu a venit la acest control dar profesorii au trecut cu vederea acest lucru. Era cam prin clasa a IV-a și avea un păr lung, negru, frumos, împletit în două cozi groase care îi ajungeau aproape până la fund. Nu știa să se pieptene singură și în prima dimineață a rugat o învățătoare din grupul nostru să o ajute. Aceasta, binevoitoare, i-a desfăcut părul și când să dea cu pieptenul prin păr, era să leșine. Colcăiau păduchii ca albinele în stup. Panică maximă în tabără! Soluția găsită în regim de urgență de către organizatorul taberei a fost pudrarea tuturor capetelor de copii și adulți cu DDT (Diclor-Difenil-Tricloretan, un insecticid care a fost folosit din anii 1940 ca un toxic de contact).
În România încă se mai putea cumpăra de la magazinele de chimicale, deși în SUA și în Europa fusese interzis de prin anii 70 datorită posibilelor sale efecte cancerigene. Dar noi habar n-aveam pe vremea aia. Oricum DTT-ul a fost folosit cu succes pe scară largă în toată lumea pentru combaterea malariei, insecticidul fiind pulverizat din avion. De asemenea echipamentul unui soldat american care era trimis în Asia conținea și o doză de spray cu DDT. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, toți soldații, persoanele civile și prizonierii de război au fost supuși unui tratament cu DDT contra păduchilor. La noi în țară era folosit frecvent ca insecticid pentru combaterea gândacilor de Colorado care atacau plantațiile de cartofi.
A doua întâlnire cu păduchii am avut-o într-o tabără la mare, O super-mega-tabără unde mergeam câte o sută de persoane, elevi, cadre didactice și părinți și dormeam la internatul unui liceu din Constanța foarte aproape de centru și de faleză. De fapt până la plajă aveam de mers cam 5 minute. Înainte de plecare se făcea un control medical obligatoriu cu scopul de a depista eventuale boli contagioase. O fetiță, care era din altă localitate și care era verișoara unei alte eleve nu a venit la acest control dar profesorii au trecut cu vederea acest lucru. Era cam prin clasa a IV-a și avea un păr lung, negru, frumos, împletit în două cozi groase care îi ajungeau aproape până la fund. Nu știa să se pieptene singură și în prima dimineață a rugat o învățătoare din grupul nostru să o ajute. Aceasta, binevoitoare, i-a desfăcut părul și când să dea cu pieptenul prin păr, era să leșine. Colcăiau păduchii ca albinele în stup. Panică maximă în tabără! Soluția găsită în regim de urgență de către organizatorul taberei a fost pudrarea tuturor capetelor de copii și adulți cu DDT (Diclor-Difenil-Tricloretan, un insecticid care a fost folosit din anii 1940 ca un toxic de contact).
În România încă se mai putea cumpăra de la magazinele de chimicale, deși în SUA și în Europa fusese interzis de prin anii 70 datorită posibilelor sale efecte cancerigene. Dar noi habar n-aveam pe vremea aia. Oricum DTT-ul a fost folosit cu succes pe scară largă în toată lumea pentru combaterea malariei, insecticidul fiind pulverizat din avion. De asemenea echipamentul unui soldat american care era trimis în Asia conținea și o doză de spray cu DDT. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, toți soldații, persoanele civile și prizonierii de război au fost supuși unui tratament cu DDT contra păduchilor. La noi în țară era folosit frecvent ca insecticid pentru combaterea gândacilor de Colorado care atacau plantațiile de cartofi.
Sunt sigură că era foarte eficient dar era toxic în aceeași măsură. Și avea un miros care aproape îți paraliza căile olfactive dacă îl inhalai de aproape. Nu era un miros înțepător ci un miros care te cuprindea cu totul, foarte apăsător, dens, greu și persistent până la cer și înapoi. Nu era om să nu recunoască mirosul acesta pentru că, deși insecticidul era pulverizat doar pe frunzele plantelor de cartofi, și tuberculii scoși toamna din pămînt păstrau încă izul. Iar cartofii erau (și sunt încă) baza alimentației de la noi.
Deci în tabără ne-am pudrat cu toții cu DTT și chiar dacă apoi ne-am spălat pe cap și am făcut baie în mare, pe unde treceam lăsam o dâră de miros. Cea mai amuzantă fază a fost când într-o după-masă cu nori pe cer am făcut o vizită la Muzeul Marinei. Copiii erau aliniați doi câte doi și intrau pe rând astfel încât să poată fi numărați de cele două doamne care controlau biletele, când le-am auzit vorbind între ele: Tu, ce miroase aici așa ciudat? iar cealalată: Miroase a cartofi, dar oare de unde? De la noi mirosea, noi eram cartofii 🙂
Faptul că ai luat păduchi nu înseamnă că ești nespălat. Ei nu fac discriminări între părul scurt sau lung și curat sau murdar. Păduchii se pot luat de oriunde părul tău vine în contact cu părul altei persoane care îi are deja: în autobuz, la școală, la grădiniță, la piscină, pe stradă, oriunde:
Faptul că ai luat păduchi nu înseamnă că ești nespălat. Ei nu fac discriminări între părul scurt sau lung și curat sau murdar. Păduchii se pot luat de oriunde părul tău vine în contact cu părul altei persoane care îi are deja: în autobuz, la școală, la grădiniță, la piscină, pe stradă, oriunde:
Copiii adună astfel de musafiri mai des și mai ușor pentru că în jocurile lor stau mereu cap în cap iar păduchii trec de pe un cap pe altul fără niciun zgomot și sunt dificil de văzut pentru că sunt transparenți. Doar cei cu burta plină capătă o culoare maroniu-roșcată. Se înmulțesc foarte repede. O femelă depune 10 ouă pe zi la rădăcina firelor de păr și ouăle sunt greu de îndepărtat. V-am spus că eu le-am luat unul câte unul din capul copilei, trăgându-le în jos, pe lungimea firului.
Am pus o poză ca să vedeți cum arată dar apoi m-am răzgândit și am șters-o. Sunt grețoase și oricum dacă nu ați văzut niciodată (norocoșilor!) găsiți pe internet câte vreți.
Sunt sigură că știți deja că acum există diverse tratamente și șampoane mai soft decât petrolul sau DDT-ul pentru combaterea păduchilor dar probabil că nu știați că există și metode de prevenție. Da, exact, există un spray pe care îl poți folosi zilnic dacă știi că au apărut cazuri în jur. De exemplu dacă la școala copilului tău unii copii au fost trimiși acasă sa-și rezolve problema, este foarte simplu să-i dai două-trei fâs-uri pe păr înainte să îl scoți din casă. Iar dacă totuși evenimentul s-a întâmplat deja, nu trebuie să îl privim ca pe o tragedie. Există șampoane și spray-uri din uleiuri naturale care te scapă de păduchi într-un sfert de oră fără mirosuri și fără arsuri. Se numesc Paranix.
Paranix este o combinație de uleiuri, agent spumant și parfum. Uleiurile de cocos și anason pătrund în căile respiratorii ale păduchelui și îl sufocă mecanic. Cel de al treilea ulei, de ylang- ylang este folosit pentru a calma pielea capului. Aceleași uleiuri deshidratează ouăle păduchilor. Nu conține insecticide, ceea ce înseamnă că produsul nu e deloc toxic, iar păduchii nu pot dezvolta rezistență la tratament.
Dacă aveți vreo amintire amuzantă legată de păduchi împărtășiți-o într-un comentariu. Singurul lucru pe care pot să vi-l doresc este să nu aveți nevoie de-acum înainte decât de, cel mult, spray-ul de prevenție 🙂
paradoxul este ca paduchii se simt mai bine la aia spalati decat la nespalati :)))
Atentie la ei ca se muta de la un om la altul si pe haine, supravietuiesc ceva zile zile canapele, perne, pe jos etc. Asa ca 2 sapt. pana ies tot ce e de iesit din oua substantele se folosesc regulat, la 24-36 ore (cam asta e intervalul recomandat) si se curata/aspira si locurile fecventate: scaunul de la masina, canapeaua, perne, covor daca este etc. iar ce nu poate fi spalat – se izoleaza in saci 1-2 sapt. sau se congeleaza o noapte (o idee atat de simpla – de a scoate tot afara iarna, cand ingheata totul)
Nu știu dacă păduchii mor la frig… pentru că nici animalele din pădure nu mor iarna deși dorm afară 🙁
Cel mai sigur e tratamentul cu Paranix,
Am ras cu lacrimi in unele locuri! 🙂
Acum, la mulți ani de la evenimente, îmi vine și mie să râd 🙂
Buna ziua,
Nepotica mea are trei ani si cateva luni a tot incercat mama ei sa o scape de paduchi, dar nici un tratament eficient. Eu m-am gasit cu ea de vreo 2-4 ori pe luna sa ma joc cu ea si mi-a fost tare frica ca poate o sa iau si eu. Asa ca am inceput sa caut si eu un tratament impotriva paduchilor.
Am aflat de aceste produse naturale pe baza de ulei 100% pur din arbore de ceai de la Thursday Plantation impotriva paduchilor si lindilor si le-am zis sa incerce. Pot sa zic ca mereu imi multumeste ca le-am zis de aceste produse si ca a reusit sa o scape de paduchi. Au folosit 3 produse naturale de la ei, care au dat rezultate. Un gel, un balsam si un sampon. Le recomand, pe nepotica mea a salvato.
Mulțumim de informație!
Superbă povestirea. E mare har să tratezi cu atâta talent o temă banală la care nimeni nu se aştepta. Ion Creangă a vorbit cu mult haz de râie dar de păduchi nici el nu a cutezat să scrie, deşi, sunt sigur, ni-i erau străini. Din antichitate moştenim un adevăr devenit maximă: “Naturalia non sunt turpia” (Lucrurile naturale nu sunt ruşinoase).
FELICITĂRI AUTOAREI.