Motive de enervare

      Mi-am propus să nu mă mai supăr din cauza fleacurilor, să nu mă mai enervez fără rost și să am o atitudine pozitivă tot timpul. În cea mai mare parte a timpului acest lucru îmi reușește pentru că văd partea comică a lucrurilor care se întâmplă în jurul meu. Aș putea spune că atitudinea zen se învață în timp iar eu sunt pe drumul cel bun. Totuși oricât de detașată și înțelegătoare aș fi, nu pot să radiez fericire 24 de ore din 24, asta e clar. Iar unele persoane sau situații mă aduc la exasperare și atunci mă enervez ca tot omul uitând de armonie, echilibru și natură senină. Las dracii din mine să iasă la iveală.

    Să vă dau un exemplu. Stau la coadă la casă la supermarket vineri seara sau sâmbătă dimineața, deci cînd e mai aglomerat. În fața mea, cel puțin cinci persoane cu coșurile pline căscând a mare plictiseală sau mutându-se de pe un picior pe altul fremătând a nerăbdare. Primul din rând, cel căruia casiera i-a scanat toate produsele, își scoate portofelul să plătească și exact atunci îi sună telefonul. O melodie sinistră, cu volumul la maxim, de obicei o manea celebră. Ce credeți că face? Dă reject apelului, îl ignoră pur și simplu sau răspunde scurt spunând interlocultorului te sun eu imediat? Niciuna din aceste trei variante. Oamenii aceștia care reușesc să mă scoată din sărite răspund la telefon cu o nonșalanță greu de imaginat și încep o conversație lungă și total lipsită de importanță pe care vrând-nevrînd ești nevoit să o asculți în timp ce tensiunea îți urcă la 200. Nu contează că după ei așteaptă un rând întreg de oameni, ei trebuie să afle în acel moment, dar exact în acel moment, cine mai vine, ce-a spus mătușa, la ce oră a plecat Aurica sau unde a spus că se duce Gogu. Și abia după ce aceste probleme sunt clarificate, plătește, eliberează locul iar banda începe să se miște din nou.

      Discuțiile despre curățenia din Germania mă plictisesc de moarte. Iar când despre acest subiect perorează cineva cu țigara aprinsă în mână mă enervează de-a dreptul. Noi nu ne putem imagina cum nemții spală trotuarele cu șampon, cum pe stradă nu se formează noroi atunci când plouă iar coșurile de gunoi nu se revarsă niciodată. Nu, noi suntem niște fraieri care nici într-o sută de ani nu o să ajungem la nivelul lor, suntem un popor de needucați și de țărani fără maniere. Iar ca să întărească scârba simțită față de conaționalii care aprobă tirada despre perfecțiunea germană, aruncă mucul de țigară pe jos, strivindu-l cu vârful pantofului. Cum să nu mă calce pe nervi astfel de indivizi?
     Apoi mă irită la maxim când vreau să cobor din autobuz. tramvai sau metrou și dau peste câte un disperat care ține morțiș să urce în locul meu dar înainte de a mă da eu jos de parcă am concura pentru primul loc în competiția Cine își atinge scopul. De ce atâta nerăbdare, de ce se agită oamenii ăștia și se împing să fie primii când tot acolo ajung? De ce trebuie să ne agățăm papornițele, să ne băgăm coatele în coaste unii altora, să ne zgâriem, să ne călcăm în picioare și să ne frecăm spate în spate? Zen-ul meu se duce pe apa sâmbetei într-o astfel de îmbrânceală inutilă, mă enervez și recunosc că uneori îmi vine și mie să recurg la forță. Adică să-l împing pe un nesimțit din ăsta și apoi să mă răcoresc. Dar nu o fac.
      Mă mai enervează oamenii care știu tot. Cei cu care nu poți să începi nicio discuție, din niciun domeniu, începând de la patinaj artistic până la fisiunea nucleară, fără ca ei să îți dea exemple concludente din ceea ce li s-a întâmplat lor personal sau, în cel mai rău caz, mamei, tatei sau unui cunoscut foarte apropiat. Cei care au făcut, au văzut și au fost peste tot în lumea asta. Cei cărora dacă le spui că ai văzut o ridiche de un kilogram, o să-ți răspundă că au mâncat una care avea două kilograme. Dacă ai văzut la televizor că americanii au inventat o mașină care merge cu apă, o să-ți spună că japonezii deja circulă cu automobile care merg pe bază de aer. Dacă te bucuri de un chilipir pe care ai dat doi lei, ei o să-ți taie entuziasmul spunând că în altă parte costă 50 de bani. Iar dacă te doare capul pe ei îi doare capul, spatele și stomacul în același timp.
      Și dacă tot am pomenit de boli, mă irită la maxim cei care vin să îmi dea sfaturi, fără să le cer, atunci când sunt răcită. Chiar nu mă interesează ceaiuri, leacuri băbești sau, mai rău, diverse medicamente care au făcut mult bine altora. Vreau să fiu lăsată în pace și să nu mă mai întrebe nimeni ce am luat contra răcelii. Pentru că nu iau nimic, aștept să îmi treacă de la sine.
      Mă mai enervează multe altele dar nu mai întind lista, poate dacă le trec sub tăcere, motivele nu vor mai fi atât de evidente.
      La fel cum își bagă struțul capul în nisip: dacă nu vede, înseamnă că nu există.