Dorințe de Crăciun

       E plin internetul de articole si videoclipuri cu ”idei de cadouri” dar, drept să spun, mie nu mi-au folosit și nici nu cred că-mi vor folosi vreodată. Consider că îi cunosc suficient de bine pe cei din jurul meu cărora vreau să le pun ceva sub brad astfel încât să nu fiu nevoită să cumpăr un obiect  doar pentru simplul motiv că e ”drăguț de făcut cadou”. Dar asta e o teorie pe care o să o dezvolt cu altă ocazie. Astăzi o să vă prezint lista mea de dorințe pentru acest Crăciun, listă care nu cuprinde niciun obiect palpabil. Sunt doar lucruri care nu se pot cumpăra, nu costă niciun ban, nu implică voința divină și nici ireversibilitatea timpului pentru că dacă ar fi de ales, aș alege (ca tot omul, de altfel) sănătate pentru toți cei dragi mie. Dar cum Dumnezeu nu este în niciun fel implicat, iată lista mea de dorințe gratis:

• Să nu mai fiu tag-uită (etichetată) în nicio urare de sărbători pe Facebook. Dacă cineva dorește să îmi ureze ceva mie personal, primesc cu drag orice mesaj dar să fiu prinsă într-o listă alături de alte 80 de persoane deasupra unei poze cu două cupe de șampanie și o ghirlandă cu beculețe, mă enervează la culme. E ca și când ai ieși pe stradă urlând La mulți ani!!! tuturor trecătorilor. Cui folosește?
• Să nu se mai fumeze în instituțiile publice decât în locurile special amenajate, adică exact așa cum spune legea. Cer prea mult atunci când cer respectarea acesteia? Chiar nu vreau să înghit fumul nimănui, fie el și ministru secretar de stat.
• Aș vrea ca toți șefii și colegii mei să învețe să folosească expresiile te rog și mulțumesc că nu le pică steaua din frunte (pe care, by the way, mulți nici n-au avut-o vreodată).
• Să nu le mai fie frică oamenilor că o să-i tragă curentul dacă deschid geamul în autobuz, în tren sau la birou. Românii sunt singura nație pe care o știu având această fobie ancestrală față de curenții de aer, după părerea mea total neîntemeiată.
• Pisica mea să nu-și mai facă nevoile lângă lădița cu nisip never-ever. E adevărat că nu se întâmplă foarte des dar are perioade când pur și simplu parcă nu mai nimerește locul, lucru care mă enervează foarte tare.
• Temperatura în mall-uri pe timp de iarnă să nu mai depășească 20°C. Mi se pare total aiurea ca magazinele din interior să stea cu aerul condiționat deschis pentru că nu își pot regla temperatura, sistemul centralizat furnizând pe puțin 26-27 °C. Oamenii, încălțați în ghete sau cizme (că doar vin de afară) umblă cu limba scoasă precum câinii pe caniculă iar experiența cumpărăturilor devine un coșmar.
• Să mi se răspundă la salut și la zâmbet prin aceeași procedură simplă. Dacă ați ști de câte ori mi se întâmplă să zâmbesc cuiva și să primesc înapoi o privire de berbec care împunge…
• Să priceapă tot românul că tăcerea e de aur. Mi-e greu să mai aud judecăți de valoare fără să le fi cerut.
• Să se oprească așa zisa toaletare a arborilor. Oare numai dacă reclamăm la Garda de mediu se poate opri incompetența celor care ar trebui să aibă grijă de spațiile verzi? Am văzut nu unul, ci zeci de copaci care s-au uscat complet după ce le-au fost tăiate crengile în halul ăsta. Decât așa, hai să-i tăiem naibii de tot și să punem doar panseluțe la firul ierbii ca să  nu ne mai deranjeze umbra.

• Să se relaxeze disperații din supermarket care au impresia că cineva o să le fure coșul cu cumpărăturile încă neplătite. Se lipesc unii de coșul ăla și nu i-ar da drumul nici măcar o juma de metru mai în spate  astfel încât să poată ajunge toată lumea la marfa de pe rafturi… Oare numai eu am observat acest tip de comportament?

        Dacă mi s-ar îndeplini acest gen de dorințe fiecare zi ar fi mai frumoasă și mai liniștită. Mie nu mi se pare că cer prea mult… așa o fi?