Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu?

     Există subiecte de discuție pe care evit să le abordez din cauză că aproape întotdeauna sunt generatoare de conflicte și, deși nu se ajunge la nicio concluzie, se lasă cu supărare. De departe, cea mai sensibilă temă este cea legată de simpatiile politice dar mi-am propus ca never-ever să nu pomenesc despre așa ceva aici pe blog. Pe locul doi se situează dezbaterea intitulată Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu? În discuțiile pe care le am cu prietenii sau cunoștințele întâmplătoare încerc să ocolesc și acest subiect pentru că este la fel de spinos și duce la înflăcărări la fel de mari dar uneori mă mai las dusă de val și nu mă pot abține deși părerile oamenilor sunt atât de clar definite că indiferent ce argumente le-ai aduce nu o să poți în veci să le schimbi părerea. Cum, de altfel, nici eu nu o să mi-o schimb pentru că nu am cum:  totul trece prin filtrul experienței personale.

       Azi m-am antrenat într-o astfel de polemică fără de sfârșit când l-am auzit pe unul din colegii de birou spunându-i altuia: ce bine era pe vremea lui Ceaușescu…nu mai știu exact contextul dar era ceva legat de disciplină. Că ce ordine și ce disciplină era în tot și în toate… și ce haos e acuma că fiecare face ce vrea și e liber să spună ce gândește. M-am inflamat aproape instantaneu deși mi-am spus de atâtea ori că o să-i las pe toți să-și spună părerile și n-o să mai intervin că n-are niciun rost. Și cu toate astea m-am trezit vorbind: Pfff, da stăteam foarte ordonați la cozi. Eram disciplinați.

        Și mi-am adus aminte de una dintre cele mai ciudate cozi la care am stat vreodată. Nu la lapte, nu la pâine și nici măcar la carne. La pantofi! Da, am stat la coadă la pantofi în anul de grație 1989 când magazinele erau pustii și printre rafturi bătea vântul. Tot orașul știa că a doua zi urma să se primească marfă la magazinul de pantofi așa că m-am așezat la rând de cu dimineață, înainte de ora deschiderii alături de cel puțin încă 100 de persoane și când spun asta nu exagerez niciun pic. De femei, adică. În mare parte isterice care în momentul în care s-a deschis ușa s-au împins, au țipat, s-au îmbrâncit, s-au călcat în picioare, s-au înjurat, s-au tras de haine, și-au băgat coatele în rinichii celor din față și au făcut ca toți dracii. Ce vedem acum la Black Friday în America e nimic față de spectacolul la care am asistat (și participat) atunci. Chiar dacă aș fi vrut să renunț mi-ar fi fost imposibil să ies din mijlocul gloatei în care fusesem prinsă. Dar nu voiam să renunț că îmi trebuiau pantofi noi :) Cumva am ajuns înăuntru, am cerut numărul 39, am primit o cutie, am plătit și am plecat tot cu valul, tot cu puhoiul și tot împinsă de la spate. Vă jur că habar n-aveam ce cumpărasem, abia acasă am reușit să văd. Știam doar că sunt pantofi cu toc.

        Din fericire avusesem noroc pentru că pantofii erau drăguți. Genul stiletto, de culoare crem (sau nude cum s-ar spune azi), simpli în partea din față și cu o mică fundiță la spate și, cel mai important lucru, îmi erau buni. E adevărat că jumătate din oraș avea același model cu mine dar ce mai conta? Să-ți cumperi pantofi fără măcar să-i vezi și să te bați pentru ei pare acum incredibil chiar și pentru mine.

       La pantofi sistemul de cumpărare era pe putere dar la alte obiecte era pe bază de liste. Aproape că uitasem de listele astea pentru televizoare, frigidere și mașini de spălat dar în urma discuțiilor de azi mi-am împrospătat memoria. Listele cu pretendenții se făceau la ICS (parcă așa se numea, ceva de genul Întreprinderea Comercială de Stat) și poziția ocupată pe listă nu era numai în funcție de ordinea înscrierii ci și de un punctaj calculat pe bază de importanța locului de muncă, funcția deținută, rezultatele obținute în întrecerea socialistă și alte bazaconii care par desprinse dintr-un scenariu sf. Deci nu orice terchea-berchea avea dreptul să se înscrie pe o astfel de listă.

       O dată pe lună sau poate chiar mai rar se băgau, să zicem, frigidere. De fapt bătălia cea mai mare era pe congelatoare cărora toată lumea le zicea lăzi frigorifice deși arătau ca frigiderele obișnuite, cu ușa în față și înăuntru cu sertare. În momentul în care, prin telefonul fără fir care de altfel funcționa perfect, se afla că a sosit marfa, lumea se înființa la marea îmbrânceală pentru a-și revendica trofeul. Câteodată primeai altceva decât ceea ce sperai, de exemplu maică-mea fusese pe listă (doi ani) pentru un frigider și i s-a dat un congelator. Nu aveai cum să refuzi, adică puteai s-o faci doar dacă erai bătut în cap… A doua șansă la cumpărături n-o mai pupai în vecii vecilor. Și așa s-au trezit ai mei cu un congelator Arctic pe care îl folosesc și în ziua de azi. În afară de faptul că a ruginit în partea de jos n-are nicio hibă după 27 de ani de funcționare non stop. frigider ioana spune        Nu înțeleg cum cineva care a trăit pe vremea listelor poate să spună că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Cine își imagina cum va evolua comerțul? Vrei un frigider, te duci și îți alegi ce model de frigider vrei, vrei un congelator, te duci și îți alegi ce model de congelator vrei, ca să nu mai spun de combinele frigorifice la care nici nu visam pe vremea aia. Alea erau doar pentru ștabi.combina-frigorifica        Sau să începem subiectul despre ceea ce aveam în frigider atunci și ceea ce avem acum. Sau despre filme, muzică sau cărți atunci și acum. Iar despre faptul că pe vremuri toată lumea își permitea să meargă la mare iar acum nu, o să scriu în curând deci stați pe aproape :) Ca să vă explic de ce nu era mai bine pe vremea lui Ceaușescu.

Share This:

Citește mai mult

7 verbe pentru 7 zile #5

        Nu-mi vine să cred cum trece timpul, deja am trecut de mijlocul lui ianuarie și nu prea-mi vine să mă bucur când mă gândesc la vorba bunicii mele care mereu spunea că de la noi trece… Dar să nu cădem în melancolii filosofice și să vă spun primele 7 lucruri care îmi vin în minte când mă gândesc la săptămâna care tocmai s-a încheiat.

  • M-am bucurat că a nins, de fapt mă bucur în continuare pentru că mă uit pe geam și încă fulguiește frumos. Bine că am scăpat de noroaiele din zilele trecute.
  • M-a enervat pisica la maxim după ce a ajuns să refuze orice fel de mâncare i-am cumpărat. Nu, nu e bolnavă absolut deloc, e doar mofturoasă până la cer și înapoi iar cum eu îmi pierd capul în fața miorlăiturilor, face din mine ce vrea. Eu văd clar cum mă exploatează dar mi-am asumat acest rol pentru că o iubesc nespus. Ultima variantă e această cutiuță de Whiskas care e scumpă ca naiba și cu toate astea Sylvestra s-a uitat la conținut de parcă i-aș fi oferit spanac. Acum aștept să văd cine cedează prima, eu sau mâța?

pisica ioana spune

  • Am renunțat (cu greu) să-mi cumpăr câteva cărți, printre care cea a Ioanei Pârvulescu – Și eu am trăit în comunism. Am răsfoit-o la Humanitas și mi s-a părut foarte interesantă, este un fel  de culegere de texte scrise de mai mulți autori despre viața de zi cu zi din comunism fără însă să aibă nimic de-a face cu politica. E despre, școli, sărbători, munci agricole, vacanțe, concedii, muncă voluntară, mâncare, haine, dragoste… despre viață. Am renunțat să o cumpăr pentru că nu mai am unde depozita cărțile și mi-am propus ca anul acesta să nu mai cumpăr cărți decât în format electronic. E și mai ieftin, de exemplu cartea aceasta în format ebook costă pe elefant.ro 25 de lei iar în librărie costă exact dublu: 50 de lei.
  • Mi-am vopsit părul. M-am obișnuit cu Londa și nu-mi place să schimb vopseaua mai ales când sunt așa de mulțumită de rezultat și, în plus, mereu apar oferte de nerefuzat în ceea ce privește prețul. Am luat din Kaufland cu 15 lei două tuburi . Adică oferta era două cu 15 lei, pentru că eu de fapt am luat 4 :) Ca să fie.

IMAG2919

  • Am fost la mall, la Polus și m-am plictisit îngrozitor ceea ce nu mi s-a mai întâmplat. Era o aglomerație de zile mari, se călcau oamenii în picioare pentru că începuseră reducerile adevărate și nu am avut răbdare să intru prin magazinele de haine. Mi-am dat seama că în ultimii ani aproape tot ce mi-am cumpărat de îmbrăcat mi-am cumpărat de pe internet și mi se pare muuult mai relaxant și chiar plăcut decât să te trambalezi prin magazine.
  • Am ochit această hăinuță/jachetă/pardesiu pe Asos și mă tot gândesc că îmi trebuie ceva pentru primăvară iar asta mi se pare foarte potrivită. Costă 21 de lire (redusă de la 90) și nu cred că o să coboare prețul mai jos dar poate vine iar vreun weekend special cu 10% off everything așa că mai aștept un pic. Eu și Hagi Tudose :)

image4xxl

  • Am văzut un film apărut în 2015, așa cum mi-am propus la începutul anului – cel puțin unul pe săptămână: The Intern cu Robert de Niro. Un pensionar văduv care nu-și mai găsește locul după ce s-a retras din activitate, își depune cv-ul pentru un job de stagiar-senior la o firmă de comerț online, proprietatea lui Anne Hathaway. Diferența de concepții între generații face deliciul întregului film. Mie mi-a plăcut foarte mult, e un film ușurel, genul comedie, dar care îți provoacă totuși câteva strângeri de inimă. Îl recomand cu drag mai ales celor trecuți de prima tinerețe.

The-Intern-2015

Voi ce-ați făcut? Ce filme ați văzut, ce-ați mai gătit, ce v-ați mai cumpărat?

Share This:

Citește mai mult

Sandale noi pentru Grecia antică

        Azi am fost  la bancă așa cum fac de fiecare dată când iau salariul. De fapt, corect ar fi să spun că am fost pe la bănci, pentru că sunt mai multe :) Sunt două. Așa fac în fiecare lună: mă duc și îmi scot banii de pe cardul de salar iar apoi îi depun în contul pe care îl am deschis în altă parte și cu care lucrez tot timpul. Este frustrant să vezi că angajatorul nu-ți virează salariul decât la o anumită bancă dar, ce să fac, m-am obișnuit cu ritualul din fiecare lună. Sigur că aș putea să fac acest transfer și prin internet dar nu am niciun chef să plătesc în plus comisioane iar dacă vă întrebați de ce țin morțiș la o anumită bancă este pentru că acolo am toate hangaralele de care mi-e foarte greu să mă despart: carduri de credit și implicit contul de paypal, plăți automate de facturi, descoperitul de cont și toate celelalte.

       Singura parte bună din toată povestea asta este că, urmând această procedură, reușesc să mă întâlnesc cu prietena mea Corina și să schimbăm două-trei vorbe. Aproape inevitabil ajungem la subiectul nostru preferat – vacanțele în Grecia pentru că amândouă suntem îndrăgostite de destinația asta și niciodată nu ni se pare că am vorbit prea mult sau că ne repetăm. Cum deja au trecut sărbătorile de iarnă nu văd niciun motiv pentru care nu aș visa deja la căldura insulelor grecești. La fel s-a întâmplat și acum, Corina deja studiase ofertele de early booking și deci era cu un pas înaintea mea. Cu impresiile de astă vară încă proaspete mi-a spus că neapărat trebuie să ajung și eu în Lefkada în timp ce ea va merge în Zakynthos și am ajuns din nou la eterna dilemă: care este cea mai frumoasă destinație a Greciei și sunt curioasă care este părerea voastră.

        Cum croncăneam noi vesele, bine-merci în biroul ei, mi-am lăsat la un moment dat privirea în jos și am dat cu ochii de ghetele mele, frumușele de altfel, dar care acum arătau de parcă tocmai venisem de pe șantier. Erau pline de noroi, între crestele de pe talpă  se adunase pământ întărit, vârful rotund era ud iar spatele era plin de urme de stropi care apucaseră să se usuce. Nu locuiesc la țară deși aparențele ar putea indica ușor acest lucru. Locuiesc într-un bloc în jurul căruia ăștia de la gaz au făcut astă toamnă săpături spărgând asfaltul și apoi acoperind totul doar cu pământ. Pământ care după ploile din ultimele zile s-a transformat într-o tină de toată frumusețea. E horror să intri sau să ieși din bloc pentru că pur și simplu te scufunzi în mocirlă și nici nu ai pe unde să ocolești zona pentru că șanțul se întinde pe toată lungimea blocului.

       După părerea mea, praful și uscăciunea verii sunt oricând de preferat acestei mizerii de vreme cu toate ponoasele ei. Abia aștept să trec din nou la sandale și se pare că am o obsesie să-mi fotografiez încălțările. Tocmai am observat că selfie-urile mele se rezumă la picioare :) sandale ioana spune

       Sandalele sunt încălțămintea mea preferată poate și pentru că le asociez cu vara dar și pentru că sunt foarte comode iar mie îmi place să umblu mult pe jos. Astă vară mi-am dus în Grecia sandalele negre din dreapta și am umblat într-o zi vreo 10 kilometri fără să simt nici cel mai mic disconfort. Iar din punct de vedere al prețului, câștigul e foarte clar: cu banii dați pe o pereche de cizme, îmi iau patru perechi de sandale :) Bine, asta nu înseamnă că o s-o și fac dar îmi place cum sună. Acum mă bate gândul, ca pe un adevărat gospodar ce visează iarna car și vara sanie, să-mi iau niște sandale cu o talpă mai grosuță prin care să nu se simtă pietricelele și le-am găsit pe astea care au un pic de animal print, exact așa cum îmi doresc de mult o pereche. E un mic detaliu care le scoate în evidență.sandale-dama-bareta-print (1)

        Astea sunt sandale de umblat mult pe jos dar dacă sunteți în căutare de ceva mai fancy, găsiți toate ofertele LaScarpa aici. Iar eu nu pot decât să vă urez Happy Shopping că doar ce altceva mai bun aveți de făcut într-o zi rece de iarnă călâie? Eu o să visez la Grecia și o să-mi cumpăr sandale noi :)

 

Share This:

Citește mai mult

12 cărți pe care vreau să le citesc în 2016

        Da, știu că de curând afirmam sus și tare că nu-mi place și că nu-mi voi seta niciodată ținte la numărul de cărți citite dar uite că tocmai m-am răzgândit :) Așa sunt cei născuți în zodia Gemenilor, își schimbă mereu declarațiile. E adevărat că spuneam și că nu cred în zodii dar câteodată îmi reconsider părerea… să spunem că sunt flexibilă, ceea ce este o calitate, nu credeți?

       Deci n-am target dar am totuși o listă de dorințe care începe cu ceva oarecum  surprinzător pentru unii dintre voi. Ordinea în care o să înșir cărțile este aleatorie și pe parcursul anului nu voi căuta să le citesc în această ordine ci după cum îmi vor pica în mână. Sau în coletul de la poștă pentru că sunt câteva cărți pe care vreau neapărat să mi le cumpăr.

  1. Face Paint: The Story of Makeup de Lisa Eldrige. Este o istorie a machiajului începând cu Egiptul antic până în zilele noastre, o carte scrisă și foarte bine documentată, inclusiv cu poze, de o englezoaică superbă, makeup artist celebru, actualmente global creative director la Lancôme. Cartea a apărut în octombrie 2015, nu a fost încă tradusă în românește, pe amazon.com costă 21 de dolari (deci destul de scumpicică) și nu este ceva superficial așa cum s-ar hazarda unii să afirme la prima vedere.
  2. Pete Sampras – În mintea unui campion. Este (auto)biografia celui mai mare jucător de tenis din toate timpurile iar după ce anul trecut am fost fascinată de cartea lui Andre Agassi despre care v-am spus că n-am putut-o lăsa din mână, e musai să o citesc și pe asta să văd dacă există asemănări între viețile celor doi campioni.
  3. Idei în cuvinte de Vanda Vlasov. Aș zice una caldă, una rece. Într-un fel cred că vreau să repet experiența pe care am încercat-o atunci când am citit, în paralel cu cartea lui Agassi, câteva din amintirile unui băiat de bani gata, Codin Maticiuc, (poate nu știați dar a scris o carte intitulată Consumatorul de suflete). Viața și realizările lui Agassi puse în balanță cu cele ale acestui Maticiuc m-au făcut să mă întreb pentru a mia oară de ce viața este atât de nedreaptă. Acum vreau să văd ce are de spus moștenitoarea tronului Vlasov, eu având în minte sacrificiile și imensul efort depus de Pete Sampras. Deci vreau să citesc aceste două cărți una după alta pentru ca impresiile să fie încă proaspete.
  4. Girl Online: The First Novel by Zoella – pe numele ei adevărat Zoe Sugg. Mor de curiozitate să văd ce fel de carte a putut să scrie fata asta care are un canal de YouTube la care are aproape 10.000.000 (zece milioane!) de abonați. Printre ei mă număr și eu. Recunosc că mă uit la videoclipurile unei fete de 25 de ani care își filmează cumpărăturile pe care le face, casa în care locuiește, cosmeticele care îi plac, machiajul pe care și-l pune pe față, mâncarea din farfurie, drumurile prin oraș și tot ce are prin dulapuri sau în frigider. Este simpatică, frumușică, vorbește mult, câștigă sute de mii de lire din YouTube și este celebră iar eu sper ca anul acesta să ajung să-mi cumpăr varianta pentru kindle a cărții scrise de ea.
  5. Pe apa sâmbetei de Ileana Vulpescu. Cred că este singurul roman al Ilenei Vulpescu pe care nu l-am citit și habar n-am cum de mi-a scăpat. Dacă aveți peste 40 de ani este imposibil să nu fi auzit de această scriitoare și de succesul uriaș pe care l-a avut cu Arta conversației înainte de Revoluție. Mie îmi place enorm stilul ei și observațiile pe care le face asupra caracterelor umane iar poveștile personajelor mă fascinează. Par atât de reale încât ai putea să juri că au existat sau există cu adevărat (deși e doar ficțiune).
  6. Should We Eat Meat? de Vaclav Smil. Cu cartea asta o să împușc doi iepuri dintr-o lovitură :) Adică o să-mi aduc la îndeplinire una din rezoluțiile începutului de an (să citesc mai mult în engleză) și poate o să-mi clarific dilema care mă frământă de mult timp încoace: au oare vegetarienii dreptate atunci când refuză să mănânce carne?  Chiar, acesta e un subiect despre care ar merita să scriu mai mult dar poate o s-o fac după ce voi citi opinia lui Smil.
  7. Aromânii: Istorie, limbă, destin de Neagu Djuvara. De când am citit O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, pur și simplu îl iubesc pe omul ăsta. Am învățat din cartea lui mai multă istorie decât în 12 ani de școală și n-am pierdut nicio ocazie să o recomand oricui și oricând. De atunci citesc constant tot ce scrie Djuvara iar aromânii și istoria lor e un subiect care m-a pasionat dintotdeauna. Trăind în Cluj nu prea am avut ocazia să întâlnesc aromâni, dar când am ajuns la București am tras mereu pe lângă ei și îmi plăcea foarte mult să îi ascult vorbind în limba atât de asemănătoare cu a noastră dar din care totuși nu înțelegeam nimic. Mereu îi rugam să-mi povestească despre obiceiurile și tradițiile lor și cred că acum știu destul de multe, dar nu atât de multe încât să nu mai pot afla ceva nou.
  8. Poirot investighează de Agatha Christie. Doamne, ce-mi plac cărțile Agathei Christie! iar de când i-am citit biografia și am aflat care îi era ritualul scrisului parcă văd altfel lucrurile. În cartea aceasta sunt 11 povestiri polițiste rezolvate, evident, de simpaticul detectiv Hercule Poirot. E o carte de ținut în geantă și de citit oriunde și oricând se găsesc 5 minute libere. Asta și încă multe alte cărți scrise de Agatha Christie vreau să citesc cât de curând pentru că sunt genul de cărți care mă relaxează cu adevărat.
  9. Război și pace de Lev Tolstoi. Mi-e rușine să recunosc dar nu am citit unul dintre cele mai mari romane scrie de-a lungul tuturor timpurilor și deja am un complex din această cauză. Îmi propun de ani de zile să fac acest lucru ca nu cumva să ajung în aceeași neplăcută situație ca atunci când rusoaica Ala m-a făcut să mă simt o incultă față de ea pentru că la 22 de ani încă nu citisem Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry. M-a făcut să plâng atunci. De nervi, de ciudă, de draci, nu mai pot acum să-mi recompun sentimentele de atunci, dar în aceeași zi am împrumutat cartea și am citit-o.
  10. Colț alb de Jack London. E o carte citită în copilărie și care pot să spun că m-a marcat și mi-a deschis ochii în fața vieții animalelor. Poate că de acolo mi se trage un pic și dragostea față de câini. De mult îmi doresc să o recitesc, să îmi aduc aminte toate amănuntele, să văd dacă viziunea mea s-a schimbat și să văd dacă o să plâng din nou la final dar cred că da. Categoric anul acesta o să recitesc Colț alb.
  11. Rubato de Răzvan Petrescu. Anul trecut în aprilie am avut ocazia să particip la un eveniment organizat la Hanul Gabroveni, o seară de dezbatere și lectură despre Bucureștiul nu doar ca oraș ci și ca sursă de inspirație. Atunci m-am dus cu dorința de a o întâlni pe scriitoarea Ioana Pârvulescu a cărei carte În intimitatea secolului 19, o savurasem cap-coadă și am avut plăcuta surpriză să îl ascult și pe Răzvan Petrescu despre care recunosc că nu auzisem. Mi-a plăcut cum a vorbit și mi-am dorit încă de atunci să văd cum scrie dar încă nu am apucat. Rubato este o selecție de proze scurte iar una din recenziile pe care le-am văzut spune că ”este o încântare pentru împătimiții genului” așa că abia aștept să citesc cartea.
  12. Am fost președintele unui vis – Dinamo București de Cristian Borcea. Cică este o lucrare științifică care a ajuns deja pe rafturile Bibliotecii Naționale. Nu e de râs. Chiar vreau să citesc o astfel de carte, nu neapărat asta, poate să fie și una scrisă de Copos sau una scrisă de MM Stoica. Sau, de ce nu, să mă reculeg în paginile scrise de Gigi Becali despre Muntele Athos, patria Ortodoxiei. Deci nu glumesc, vreau să văd și eu cum arată o astfel de carte și abia apoi o să-mi permit să comentez deși nu mă pot abține să nu vă spun ceea ce se vorbește în târg: cică Becali este singurul om din lume care a scris mai multe cărți decât a citit :)

    Am scris acest articol în cadrul unui concurs pentru bloggeri organizat de  Literaturapetocuri.ro și sponsorizat de librăria online Librex.ro dar, indiferent dacă aveți sau nu blog, aștept să-mi spuneți în secțiunea de comentarii care este prima carte pe care v-ați propus să o citiți în 2016.

carti

Share This:

Citește mai mult

Terapia prin shopping

        Cred că se face prea mult caz despre efectul negativ al terapiei prin shopping și, la fel cum te numești alcoolic doar dacă bei zilnic și în cantități prea mari, nu are nimeni dreptul de a te pune la zid dacă, din când în când, îți face plăcere să ieși la cumpărături fără un scop bine precizat. Bla-bla-urile astea cu falsa impresie de a-ți umple golurile din viață și din suflet cu obiecte cumpărate și ideea de a-ți acoperi depresia cu cumpărături inutile mi se pare valabilă doar pentru cazurile extreme care, cu siguranță, există dar să faci o generalizare doar pentru că cineva se bucură de sezonul reducerilor mi se pare exagerat. Atâta tam-tam este legat de acest subiect încât la un moment dat ajunge să îți fie jenă să recunoști că îți place să scotocești după mici comori prin magazine pentru că nu este deloc cool, nici trendy să pierzi vremea prin mall-uri sau să umbli cu  brațele pline de sacoșe de hârtie cu nume brand-uite. Să fii ironizat pentru că ești shopaholic este acum la mare modă.

       Și pentru că mie îmi place să fac cumpărături lucrul acesta mă doare. Și mă doare așa de tare, cam ca și când s-ar așeza o muscă pe spatele unui elefant. Drept pentru care recunosc că, deși am o tonă de cosmetice acasă, nu mă pot abține să nu trec periodic prin DM pentru o vizită de curtoazie. Efectiv acest lucru mă relaxează și cât stau acolo mi se limpezesc toate gândurile pentru că nu am în cap decât creme, parfumuri, rujuri și alte mici sulemeneli care îmi fac viața mutra mai frumoasă :) La fel de mult (sau poate chiar mai mult) îmi plac magazinele gen Accessorize sau Meli Melo sau orice alt loc unde se vând mărgele sau altfel de bobițe colorate. Șiragurile de mărgele, sclipiciul, glitterul, sideful, auriul și argintiul îmi dau instantaneu o senzație de bine și de bucurie că uit de orice necaz. Nu trebuie neapărat să cumpăr ceva, nu trebuie să scot bani din buzunar, îmi este suficient o ședință de window shopping ca să mă binedispun.

       Azi eram cam pleoștită, poate și din cauza vremii care arată ca o primăvară bolnăvicioasă, așa că am făcut o incursiune de vreo oră prin DM și am luat la rând toate rafturile, am testat tot ce era de testat, am citit etichete, am studiat pe toate părțile, am cercetat prețurile, am cerut lămuriri, m-am învârtit, mi-am băgat nasul peste tot și, deși nu intenționam să cumpăr ceva, tot am comis-o. Bine, nu am dat bani mulți, în primul rând că nici nu aveam iar, în al doilea rând, marca asta Balea, care cred că e marca lor proprie, este foarte ieftină. IMAG2906

       Am vrut să încerc sarea de baie pentru că părea foarte… apetisantă, să spun așa, cu cocosul acela desenat pe pliculeț dar s-a dovedit o apă de ploaie, deci nu recomand. Am turnat-o în apa din cadă și, deși granulele erau mov, apa nu s-a colorat și nici nu s-a simțit decât un vag miros de flori, nici vorbă de deliciosul cocos. Am remarcat doar o ușoară senzație de ulei dar mai degrabă aceasta a fost autosugestia mea. Pe scurt, frecție la un picior de lemn :) Bine că nu a costat decât un leu optzeci.

       Am folosit și scrub-ul care mi-a plăcut dar care nici pe departe nu este un produs luxury așa cum se laudă pe etichetă. Este mai degrabă eficient și atât. Nu prea se simte mirosul de vanilie și nu simți că te răsfeți atunci când îl folosești așa cum se întâmplă cu produsele de la Sabon, de exemplu. Dar mi-a plăcut pentru că este solid și nu curge în apă iar particulele exfoliante sunt exact așa cum trebuie: nici prea dure, nici prea fine. Cel mai mult mi-a plăcut crema de mâini care miroase superb, a violete, iar mirosul persistă pe piele mult și bine. Este suficient de hidratantă și se absoarbe cu totul în câteva clipe, merită să o încercați dacă vă place acest miros.

       Aceasta a fost mica mea distracție de astăzi, mâine nu cred că o să mă încumet să ies printre munții de zăpadă murdară și băltoace așa că o să stau la căldurică să frunzăresc magazinele online. Offf, societatea asta de consum ne mănâncă zilele :)

Share This:

Citește mai mult