De douăzeci de ani de când stăm în apartamentul ăsta cea mai mare problemă a fost colacul de la wc și nu, nu este vorba despre clasica și eterna discuție din toate familiile legată de ridicatul sau coborâtul capacului ci pur și simplu despre faptul că s-a stricat în continuu. Pare de râs dar nu este deloc. Adică cel puțin mie nu îmi vine deloc să râd ci mai degrabă simt cum îmi crește tensiunea atunci când mă gândesc că o dată pe an trebuie să îl înlocuim și jur că nu înțeleg de ce se întâmplă asta. Nu suntem grași niciunul, nu trântim, nu bufnim, nu ne urcăm în picioare și nici nu dăm cu barosul în el dar după un timp, și nu foarte lung, toate capacele ori s-au crăpat, ori s-au rupt din șuruburi ori s-au deformat de nu mai stăteau ca lumea. O fi bântuită toaleta? Acuma, să bat în lemn, avem în sfârșit un capac/ colac sau cum îi zice care pare mai rezistent decât toate, și nu doar pare, ci rezistă bine de aproape doi ani. Are un desen simpatic pe el – un bec economic, din acela în formă de spirală cu mânuțe și piciorușe și cred că este făcut din același material din care se construiesc navele spațiale altfel nu-mi explic cum de nu s-a rupt până acum.
Dar…pentru că există și un dar… probabil că fantoma despre care cred că bântuie prin baia noastră văzând că nu are puteri suficiente pentru capac, a dat lovitura în vasul de toaletă care s-a crăpat așa din senin. Câteva zile la rând am tot văzut apă pe jos și nu înțelegeam de unde apare până am constatat că wc-ul avea o fisură. Cum, doamne iartă-mă, să-ți crape ditamai vasul de ceramică fără să faci nimic, nu pot să înțeleg dar exact așa s-a întâmplat. Asta înseamnă să ai ghinion. Iar când făceam investigațiile studiind de aproape problema, am constatat că rezervorul de apă este și el pe ducă adică are pe toată suprafața un fel de fisuri care arată ca atunci când pământul este uscat de secetă și crapă. 
Nu-mi dau seama dacă fisurile astea sunt numai la suprafață, adică pe glazură, sau pot să mă trezesc într-o bună zi că intrând în baie o voi găsi plină de cioburi împrăștiate peste tot. Ce să vă spun, m-am bucurat de descoperirea făcută ca de-o casă aprinsă pentru că asta înseamnă că va trebui să schimbăm totul în baie și mi-e groază să fac șantier dar se pare că nu am încotro. Demult aveam în plan să schimbăm gresia așa că dacă tot s-a ivit ocazia, e momentul să ne apucăm de lucru.
Din păcate entuziasmul îmi lipsește cu desăvârșire și n-am niciun chef să umblu prin magazine așa cum am făcut atunci când ne-am mutat în apartamentul în care stăm și acum. Singurul lucru de care mă bucur e faptul că o să scap de gresia aia galbenă pe care se vede orice urmă de praf și fiecare fir de păr. Ce-o fi fost în capul meu atunci când am ales-o, habar n-am, dar nu mi-am închipuit că galbenul este o culoare atât de sensibilă.
Vă rog deci să-mi urați spor la treabă, cred că o să-mi iau totul de pe Arabesque, îmi convine pentru că găsesc toate materialele de la A la Z și, în afară de asta, primesc marfa acasă fără taxă de transport pentru că în mod sigur comanda mea va fi mai mare de 500 de lei. Dar când mă gândesc ce praf se va face atunci când va trebui înlocuită toată pardoseala… nu pot să mă opresc din oftat.
