Tăcerea e de aur

        Ciudați mai sunt oamenii! și când spun asta mă gândesc în primul rând la mine. Lumea îmi vrea binele iar eu mă opun din răsputeri și nu accept niciun sfat și nicio sugestie. Să mă explic. Am fost răcită și încă nu mi-a trecut de tot. O răceală simplă, fără complicații dar foarte neplăcută așa cum sunt toate răcelile cu nas care curge, cu strănut, cu stare de moleșeală, cu durere în gât iar în ultima fază cu o tuse enervantă. Am avut răceli din astea de zeci de ori (dacă nu de sute) și am trecut pe lângă ele știind că o să-mi treacă în câteva zile și exact așa s-a întâmplat de fiecare dată. Sunt ferm convinsă că la fel se va întâmpla și acum.

        Cred că nu există om pe lumea asta să nu fi fost atins de răceală măcar o dată-n viață și nu înțeleg de ce când mi se întâmplă mie acest lucru ajung mereu în centrul atenției… sau poate doar mi se pare? nu cred. Poate fac o figură tragică, poate inspir milă, poate privirea mea exprimă prea multă suferință, poate arăt ca o pisică udă aruncată în stradă altfel nu îmi explic de ce toată lumea caută să îmi găsească remediul perfect pentru a reveni la normal și aici nu mă refer doar la cei foarte apropiați ci și la persoane cu care în mod obișnuit abia facem schimb de bună-ziua din an în paști. De ce dintr-odată toți se cred vraci și îmi împărtășesc secrete și leacuri cu care și-au vindecat copiii, mătușile, vecinii și pe ei înșiși? De ce devin toți farmaciști de serviciu, de ce are toată lumea experiență în tratarea răcelilor, de ce pun cu toții diagnostice și au păreri cu privire la eficiența medicamentelor? De ce mă bombardează cu sfaturi și, mai ales, de ce doamne iartă-mă, insistă în a le urma întocmai când eu nu vreau nimic altceva decât să fiu lăsată în pace?

        Nu vreau să înghit miere cu propolis, nu vreau să beau ceai de mușețel nici bitter suedez, nu vreau să fac gargară cu apă sărată, nu vreau nici masaj cu spirt medicinal, nu vreau să-mi țin picioarele în apă fierbinte, nu vreau să fac inhalații cu niciun fel de aburi, nu vreau bomboane mentolate, nici Strepsils, nu vreau lămâi stoarse în apă caldă, nu vreau să iau nici Nurofen, nici Ibusinus, nici Paracetamol, nu vreau ceai de ceapă, nici de scai vânăt, nu vreau să-mi pun cartofi pe tălpi și nici frunze de varză crudă pe frunte, nu vreau nimic din toate astea. Vreau doar să stau în pat la căldură așa cum îmi spunea mama și   în două-trei zile nu mai am nimic.

      Eu nu dau sfaturi decât atunci când mi se cer și aș aprecia nespus dacă mi s-ar întoarce și mie această favoare, să-i spunem așa pentru că m-am săturat să zâmbesc frumos și să mulțumesc pentru toate recomandările nesolicitate. Iar după o zi ca cea de azi convingerea că tăcerea e de aur e mai puternică decât oricând.