O dată, sau uneori de două ori pe an, fac o vizită în rai. Mi-ar plăcea să ajung mai des dar timpul, bată-l vina, s-a scumpit tare în ultima vreme. E atâta frumusețe, atâta pace, liniște și desprindere de sinele cotidian încât nu știu cum altfel aș putea numi această bucată de pământ care în manualele de geografie și în registrele administrative se numește Bucium. Pentru mine însă e o părticică din rai.
E satul de la poalele Detunatei, locul în care s-a născut și a copilărit tatăl meu. Cât vezi cu ochii dai de adânci păduri legendare de brazi și de poienițe cu iarbă înaltă și moale ca mătasea din care răsar flori peste fire de mari. În zilele de vară lumina largă și albastră a soarelui crud învăluie tandru coloanele de bazalt acoperite cu mușchi bătrâni din zilele facerii. La Bucium nu există timp, nu există larmă, doar zumzetul tainelor murmură încetișor atunci când umbra lumii îmi trece peste inimă. Izvoarele, ochiuri deschise în inima muntelui, au cea mai curată și mai bună apă din lume și nici nu e de mirare pentru că până să vadă lumina zilei mult aur a spălat. Da, încă se găsește aur în adâncuri și aici, și la Roșia Montană care e de partea cealaltă a muntelui.
Mă bucur enorm că oamenii cu suflet mare și cu dragoste de țară au reușit să oprească proiectul ce ar fi transformat Roșia Montană în suspine dar în același timp mă-ncing cu tristețe știind că istoria neiertătoare va uita cum odinioară băteau șteampurile pe văile Apusenilor. Se știe că buciumanii și toți cei care locuiau în această zonă au trăit veacuri la rând din minerit. Doar o mică parte din ei lucrau la ”Împărăție” adică la minele statului, numele venind de la Imperiul Austro-Ungar, cea mai mare parte lucrând pe cont propriu și având șteampurile instalate în fața casei. Luau în concesiune o suprafață de subteran iar apoi, implicând de multe ori toată familia, începeau procesul complicat de extragere și prelucrare a minereului.
Puțini își mai aduc aminte astăzi de lungul drum parcurs pentru a scoate aurul la suprafață din adâncurile pământului și doar cei trecuți de 70-80 de ani ar mai putea explica astăzi unui novice cum bocăneau șteampurile în funcție de debitul de apă ce ridica la nesfârșit, pe rând, cele 6 sau 9 săgeți ce urmau să cadă și să zdrobească, cu cremenea de la capăt, minereul cu grăunțe de aur.
În casa bunicilor mei din Bucium Poieni există niște șteampuri de jucărie, o miniatură finisată în cele mai mici detalii făcută de mâinile iscusite ale unchiului meu în urmă cu foarte mulți ani. Cred că ar fi o idee minunată ca un astfel de obiect să fie făcut de către meșterii populari care locuiesc în zonă și să fie vândut apoi ca suvenir celor interesați de tradiții pentru că este un obiect dispărut astăzi dar care și-a făcut datoria aproape două mii de ani.
Și mie, ca de altfel (cred) tuturor celor împătimiți de călătorii îmi place să colecționez suveniruri de prin locurile pe unde am umblat. Se întâmplă însă ca bugetul să-mi fie subțirel și atunci trebuie să mă limitez la ceea ce obțin gratis iar cum pietrele mi-au plăcut întotdeauna și în plus au capacitatea de a reține în ele acel vibe al locului de origine, mă întorc acasă cu bagajele îngreunate 🙂
La serviciu țin în sertar câteva pietre din Creta care efectiv mă încarcă pozitiv atunci când simt că am nevoie de energie. Teoria asta am auzit-o la un training și chiar funcționează.
Vorbind de suveniruri, mereu am auzit că atunci când trebuie să faci cadou unui străin apare o problemă Oare ce să alegi astfel încât să-și aducă aminte cu plăcere de România? În primul și primul rând trebuie să vă spun să nu alegeți, sub nicio formă, produse românești made in China. Acesta este un big no-no! Cel mai sigur este să mergeți pe artă populară autentică iar cu ceramica de Horezu cu siguranță nu o să dați greș, doar aruncați-vă privirea pe Art & Craft și o să-mi dați dreptate.
Una dintre emblemele ceramicii de Horezu este cocoșul despre care se spune că este simbolul reînvierii și al nemuririi sufletului. Pe vasele din această zonă el este reprezentat înfăţișat din profil, cu capul ridicat și cu ciocul deschis. Eu personal sunt fascinată de acest simbol al cocoșului pe care l-am întâlnit în toată țara și care peste tot avea legătură cu reînvierea. Probabil un obicei precreștin, în satul bunicii soțului meu undeva în fundul Moldovei aproape de Huși, la înmormântări, după ce se termină ritualul ortodox, la cimitir se aduce un cocoș care trebuie sacrificat înainte de a băga sicriul în groapă. Eu m-am ferit să asist când i-au făcut de petrecanie, dar toți sătenii erau convinși că fără de asta nu se poate. Trecând peste această paranteză cred că o astfel de farfurie de ceramică este un cadou potrivit pentru oricine. Amatorii de artă populară o vor prețui ca atare iar cei mai puțin pasionați de acest aspect îi vor găsi cu siguranță o utilitate practică fie ea și doar de a o umple cu alune și a mânca apoi în fața televizorului. Dacă voi ați primi o astfel de farfurie ce-ați face cu ea?
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.
Later edit. Nu m-am putut abține să nu vă arăt (și să mă fălesc) cu pardesiul Cristinei purtat la cununia ei, anul trecut. A fost cusut de mama când eram eu mică și dacă aș avea timp (că răbdare am destulă și știu să cos) aș putea să fac și eu unul la fel. De fapt sunt sigură că într-o zi o voi face dar până una-alta cred că ar fi grozav să găsim astfel de lucruri inspirate din tradiție dar cu un design modern și contemporan în magazinele de suveniruri.
Multumesc frumos pentru adresa cu obiecte artizanale Chiar am nevoie de o ie frumoasa ca sa o fac cadou dar ultima data cind am fost acasa, la magazinele din Baia-Mare sau Sighet mi-a fost imposibil sa gasesc. Ceea ce vindea sub numele “ie” nu avea nimic in comun cu o ie frumoasa din borangic cu acele minunate broderii. Si obiectele de ceramica sint superbe.
Ce inseamna acest Super-Blog? E un concurs bazat pe voturi?
Iti doesc o dumineca placuta.
SuperBlog este un concurs de advertoriale care are mai multe probe și nu este bazat pe voturi ci pe notele date de un juriu, in principiu sponsorii fiecarei etape. http://super-blog.eu/sample-page/
Mă bucur că îți place magazinul acesta pentru că într-devăr vinde obiecte frumoase, cu certificat de autenticitate și este departe de kitsch-urile care ne-au invadat.
Mi-ai trezit interesul pentru “raiul” tau. Sunt atâtea zone extraordinar de frumoase în România pe care nu le cunoastem… am ajuns sa le vedem si noi în documentarele strainilor, ca de, cine mai merge în ziua de azi în concediu în tara?
Cât despre produsele de artizanat, eu sunt absolut fascinata… Mi-am luat de fiecare data câte ceva de-acasa. Fie castroane de lut, fie ulcioare sau cani de vin, bere. Este greu sa le transporti afara, dar am avut noroc sa ajung mereu cu ele neciobite. 🙂
Da, buna ideea cu miniatura… mi-as lua si eu una si, unde mai pui?, as decora-o cu tehnica servetului. Sa fie si mai autentica… 😉
Zona Bucium (județul Alba) este minunată și a rămas neschimbată pentru că aproape nu există turism acolo. Iar săteni sunt din ce în ce mai puțini ceea ce a făcut să nu apară nici magazine, restaurante sau birturi. O vizită acolo înseamnă o întoarcere în timp.
Da, si mie mi-ai facut pofta sa merg sa vad la fata locului “raiul” tau.
Te-aștept cu drag 🙂
Esti draguta, multumesc.
Un prieten din Elveția a amenajat în curte un colțișor în care a adunat pietre de pe unde a umblat. Și a vizitat vreo 60 de țări :).
Înseamnă că are o adevărată carieră 🙂
ce poza superba! chiar ca e colt de rai!
Eu cadou la straini fac asa: albume cu poze din Ro (partea cu delta ii da gata pe toti), sau o sticla de tuica/palinca, sau cornutele/cozonac. Nu m-am gandit la blide de Horezu, tocmai ca sunt greu de transportat (si fragile). Mi-am adus castron de lut, un ulcior unde fac iaurt, si seminte de loboda 😀 .
Despre ii, nu stiu daca se mai face borangic in Romania de vreo 50 ani. Mai sunt cateva femei care tes panza de casa, iar cusutul la o ie traditionala, e …de …luni de zile. Am cusut eu fetitei una, mi-a luat un an (ok, nu am mai cusut x-uri de la gradinita, si facui seri, dupa job, in concediu, cand aveam chef etc). Acum studiez ideea de a-mi coase mie o ie…si fac probe, si nu sunt decisa/multumita.
Si pe mine mă tot bate gândul să-mi cos o ie și, fără să fac pe modesta, cred că mă pricep destul de bine dar nu prea am timp. Când o să mă hotăresc totuși o să cos doar cu negru, mi se par așa de elegante iile alb-negru.
Ce frumusete de pardesiu! (de cand n-am mai folosit cuvantul asta! :D). Am citit articolul despre tine in SB, mi-a placut cel mai mult ca ai scris scrisori. Asta am facut si eu, vorba ta, inainte de internet, adica am scris gramezi de scrisori pana dupa terminarea facultatii. Si abia asteptam sa le primesc in campus! Ca si tine, inca le am, si chiar recent am recitit din ele, parca-s din alta lume :).
Spor la scris!
Scrisorile fac parte dintr-o lume dispărută, așa e, dar ce e veșnic pe lumea asta?