Pro sau contra legănatul copiilor?

        Ziua de azi a fost  horror. M-a epuizat emoțional și abia am așteptat să ajung în liniștea casei mele, între lucrurile mele, să-mi iau pisica în brațe și să uit  toate răutățile care mi s-au întâmplat. Nu o să vă dau chiar amănunte concrete,  dar nici n-o să fac pe misterioasa și să vorbesc în doi peri din care fiecare să deducă ce vrea. Pe scurt, conflictul a pornit de la o cerință profesională pe care una din fetele pe care le coordonez a refuzat să o ducă la îndeplinire pentru că, spunea ea, nu este logic. Adică așa i se părea ei, că nu e logic chiar dacă era perfect legal și obligatoriu de aplicat. L-a luat pe nu vreau în brațe fără nicio altă argumentare în timp ce eu încercam să o conving că greșește. Chiar dacă nu era prima oară când duceam cu ea o luptă de lămurire, eram din nou surprinsă, sau mai degrabă șocată, de modul ei de a pune problema.

        Deși discutam în contradictoriu, niciuna dintre noi nu aveam tonul ridicat și poate de aceea m-a luat pe nepregătite izbucnirea pe care a avut-o cea de-a treia colegă care se afla în birou și care s-a erijat în avocat sau purtător de cuvânt sau nici nu știu cum să definesc sarcina pe care și-a asumat-o fără să fie rugată. S-a repezit ca un uliu asupra mea scoțând pe gură răutate după răutate cu atac la persoană, fără vreo legătură cu motivul profesional pe tema căruia se iscase discuția. Știam că nu mă simpatizează după răbufnirile, pufnelile și trîntitul ușii la care asist zilnic și după muțenia pe care mi-o servește la primele ore ale dimineții. Bănuiam și că e rea după modul în care vorbește cu oamenii care au nevoie de informații sau care îi solicită ajutorul,  dar abia astăzi acest lucru mi s-a confirmat cu vârf și îndesat. Degeaba spune rugăciuni peste rugăciuni și merge la biserică de cinci ori pe săptămână, degeaba plătește slujbe și face mătănii. degeaba ține posturi, face pomelnicuri la mănăstiri și se închină la icoane, degeaba și-a pus poze cu sfinți pe birou și face sfeștanie în fiecare încăpere dacă sufletul ei mustește de otravă. Toate astea sunt fără de folos și de azi nu mai păcălește pe nimeni cu smerenia ei de suprafață sau cu obiceiurile ostentative de mare creștină.

        Long story short, tipa asta m-a jignit absolut gratuit aruncând cu venin doar ca să se răcorească. Mulțumesc ălui de sus că am reușit să mă abțin și n-am intrat în jocul ei mizerabil să arunc și eu cu vorbe de care apoi să-mi pară rău. Cert este însă că m-am indispus teribil și chiar dacă nu sunt genul care să pun la suflet, lucrul acesta m-a afectat și mi-a stricat complet ziua. Am venit acasă, m-am trântit în pat încercând să uit de tot și de toate și m-am gândit, ca întotdeauna când sunt supărată, ce bine ar să fiu iar mică și mama să mă legene în timp ce adorm, să simt două brațe calde și moi care să mă cuprindă cu drag și în care să mă scufund într-un ritm de du-te vino fără sfârșit. Din păcate acesta e doar un vis care s-a întâmplat aievea într-un veac demult apus.

        Grozav ce-mi place legănatul și într-o vreme mă gândeam la modul cel mai serios să-mi cumpăr un balansoar care să-mi re-creeze starea de bine pierdută la marginea copilăriei, în care să mă lăfăi seara în timp ce citesc o carte sau mă uit la televizor. Voiam un balansoar clasic din lemn (din acela din care vedem în toate filmele americane că se găsesc pe terasele acoperite din fața caselor) dar am renunțat la idee pentru că n-aș fi avut unde să-l pun, asta pe de o parte, iar pe de altă parte m-a influețat și mama care mi-a spus cândva demult că balansoarul este o chestie tipic bătrânească și că odată instalat în el de acolo nu te mai dă jos decât tanti cu coasa :) Avea și mama unele idei…

        Adevărul e că legănatul te liniștește dându-ți timp să-ți pui gândurile în ordine. Vine ca un soi de reminiscență a copilăriei și sunt sigură că de cele mai multe ori nu este semnul unei carențe emoționale ci modalitatea de a reduce o tensiune interioară. Cred că tuturor copiilor le place să fie legănați – uite că am ajuns să fac și analiză psihologică :) dar acum îmi dau seama că orice mamă își leagănă copilul din instinct, nu că ar fi învățat-o moașa sau i-ar fi spus cineva că așa se face. Doamne, cât i-am mai legănat și eu pe copiii mei până simțeam că mi se rup mâinile. Le plăcea legănatul și s-ar fi hâțâit toată ziua dar pe vremea aia nu existau atâtea modele de balansoare cum sunt acum. leagane        De fapt cred că nu existau deloc iar ideea acestora mi se pare pe cât de simplă, pe atât de genială. Eu doar pot să-mi imaginez cât de repede se liniștește acum copilul atunci când îl pui într-un astfel de leagăn. Nu mai urlă că nu-l lași să bage un cui în priză, să arunce pireul de spanac pe jos, să mestece în oala care fierbe pe foc sau să bage degetele în ochii pisicii. Și nepoata mea, Silvia, avea un astfel de balansoar când era mică (acum e mare, are 10 luni) și tare îi plăcea să stea în el și să asiste la discuțiile oamenilor mari. Acum i-a rămas mic și i-ar trebui un model pentru copii mai mari în care să-și poată lua avânt :) Probabil o să-l primească în cel mai scurt timp dar până una-alta când simte nevoia de legănat este scoasă la plimbare cu căruciorul. Are un cărucior foarte fain, 3 în 1, adică landou, scaun auto și cărucior sport, foarte compact dar care se pliază extrem de ușor printr-o singură apăsare, și care s-a comportat minunat atât pe nisipurile plajelor din Thassos cât și astă iarnă prin zloata din București. Căruciorul a fost cumpărat de aici, a fost cea mai bună investiție și a meritat fiecare bănuț. Cărucioare, leagăne, balansoare, toate îi plac Silviuței dar se pare că și Cristinei, la fel de mult ca și mie. Suntem pe-o minte, asta e clar, iar plăcerea legănatului se moștenește genetic. După cele ce v-am spus, ați înțeles, cred, că eu sunt pro legănatul copiilor. Voi de ce parte sunteți? pro sau contra?leagan ioanaspune

Share This:

11 păreri despre “Pro sau contra legănatul copiilor?

  1. Ce frumoasa e Cristina, si are aerul tau.
    Persoane ca si colega ta am mai vazut eu in Romania: merg la biserica, la slujbe…si in viata de zi cu zi varsa venin . Nu trebuie sa le iei in seama, dar e greu sa faci asta. Si trebuie sa le arati ca nu-ti pasa de ele, atunci nu mai latra nici ele chiar asa.

  2. avem leganut, imprumutat dar e minunat. nu neaparat se leagana mereu in el, dar e o pozitie placuta ptr copil si il pot aseza langa mine, ne primivim, vorbim.
    cat despre leganat, acesta ii relaxeaza pur si simplu. numai eu stiu de cate ori pe noapte ma ridic din pat sa il legan pe mmicul Horia ca sa adoarma :).

  3. am sa revin si la leganat dar vreau intii sa vb despre „nevoia”de a fi leganat atunci cind esti necajit, singur sau te simti parasit asa cum poatefiecare avem momente;fara perdea asa cum ma stii vorbesc despre lucruri intimplate in aceeasi institutie in care lucrezi si tu …oamenii obisnuiec sa ma vada un om puternic dar la o intimplare asemanatoare tot ce am fost in stare sa fac a fost sa stau pe un scaun si sa pling…eu eram cetateanul si ea era dna de la ghiseul de care depindeam; m a atacat cum a stiut, cit a putut si singura mea reactie au fost lacrimile siroind pe obraz si atunci m am gindit si eu ce inseamna smerenia….am plecat capul si m am rugat sa fiu tare, sa nu pun la suflet zicind”iart o dne ca nu stie ce face”nu sunt cel mai credincios om dar am reusit sa inteleg ca uneori incercarile vin asa … din nimic
    Cind insa ai aproape o bucurie asa mare cum o ai tu pe Silvia toate s nimicuri ioana draga;eu o iau pe Ana mea in brate si o lipesc de mine si toate trec;

    1. Suntem nevoiti sa facem compromisuri si sa induram umilinta pentru ca traim intr-un sistem care ne sufoca de multe ori. Eu inca mai sper ca intr-o zi se va schimba totul in bine.

  4. eu doar iti ofer o imbratisare calda. Altceva nu stiu ce sa iti dau.
    Cat despre leganat, eu inca am minte imaginile cu copiii abandonati/neiubiti ce se leagana singuri …

  5. Pana acum ceva vreme, daca plangeam-recunosc ca acum plang greu și mai mult de emotie decat de tristete- mă ghemuiam și leganam. Nu-ți spun și cuvintele pe care le foloseam ca vei rade de mine, dar erau cu gandul spre mama mea. Dincolo de tot ce scrii aici, de impletirea povestilor, bune cu rele, cu lectii și tot ce minunat stii tu a le aseza, gandul meu e cotropit de ideea ca articolele tale publicitare au o naturalete desavarsita. Am balansoar in curte, am avut unul in casa dar s-a facut praf, rar mă legăn, dar daca as avea copil chiar m-as duce sa cumpar un leagan, atat de frumos mi-ai lasat asta in suflet. Te imbratisez.

    1. Îți mulțumesc, Adriana. Nici eu nu plang usor desi plansul se spune ca elibereaza. Poate asa o fi pentru altii, pe mine mă împovărează și mai tare iar tristețea mi se adâncește pe când legănatul mi se pare liniștitor și se potrivește oricărei stări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *