vaccin

Pro sau contra vaccinare?

        Am avut încredere în medici şi asta ne-a costat viaţa copilului…  A privit neputincios cum soţia îşi dă sufletul în braţele lui, după ce medicii îi spuseseră că suferă de “o banală răceală”… O mamă acuză medicii și asistentele Spitalului de Pediatrie de neglijență, indiferență și abuz psihic… Sunt titluri care apar zilnic în ziare, sunt știrile cu care ne întâmpină seară de seară Andreea Esca și, din păcate, singurele etichete care descriu situația din sistemul sanitar românesc. Cred că nici nu are rost să deschid subiectul pentru că toată lumea cunoaște criza profundă și fără precedent cu care se confruntă spitalele și blocajele majore care duc la situații dramatice de genul celor de mai sus.

        Dar una e încrederea în sistemul medical și alta e încrederea în medicină. Una e să fii dezamăgit de lipsa medicamentelor, să fii scârbit de gândacii din saloanele spitalelor și umilit de atitudinea medicilor și alta e să ștergi cu buretele progresele științei. Una e să fii indignat de malpraxis-ul strigător la cer al unor cadre medicale și cu totul alta e să cazi în extrema leacurilor băbești ascultând sfaturile lipsite de suport ale unor guru fără pregătire apăruți peste noapte care îndeamnă femeile cu cancer la sân să nu urmeze tratament pentru că boala trece de la sine.

        Când văd câte o activistă antivaccin ridicând prostia la rang de știință mi se zbârlește părul iar când citesc articole despre plante miraculoase care vindecă orice boală inclusiv cancerul în doar câteva săptămâni mă apucă furia. Asta mi se pare cea mai mare insultă adusă tuturor celor care se luptă cu acestă boală și care urmează tratamente chinuitoare. În ce calitate vii să dai cu tifla  celor care suferă zi de zi în urma chimioterapiei? Este egal cu a le spune în față măi, dar ce proști sunteți, stați la perfuziile alea care vă ard venele, vă usucă plămânii și vă descompun dinții și părul în loc să mâncați doar morcovi și să vă puneți comprese cu usturoi în urechi. Sau ceapă pe tălpi și 10 căni de ceai din rădăcină de molid și v-ați făcut bine. Nu există zi să nu primesc în feed-ul de pe Facebook tâmpenii de genul ăsta.

        Și mi-e ciudă că în disperarea lor sunt oameni care cred și care aleg să urmeze prostiile debitate de un neica nimeni în detrimentul tratamentelor clasice pentru descoperirea cărora oamenii de știință au muncit zeci de ani. Sau poate sute. Nu-mi spuneți că n-ar trebui să se lase influențați pentru că indiferent de cum gândim și la ce nivel ne aflăm, niciunul dintre noi nu trăiește sub o piatră iar ceea ce suntem reprezintă suma experiențelor pe care le-am trăit. Iar experiențele vin din ceea ce auzim, simțim și vedem în jurul nostru. Ce ne spun părinții, prietenii, familia, școala, televiziunea, internetul. Trăim experiențele care ne formează prin prisma informațiilor cu care suntem bombardați.

        Nu vreau să mă întorc în evul mediu și n-o să cred în vecii vecilor că o ocluzie intestinală poate fi vindecată cu cataplasme cu muștar și nici că sufletul se mută dintr-un corp în altul în urma unei transfuzii de sânge. Că unii oameni aleg să nu mănânce carne accept cu mintea deschisă și chiar îi înțeleg. Dar să vii să pretinzi că secretul stării generale de bine este să nu mănânci decât scoarță de copac, frunze de păpădie și orz încolțit… la asta n-o să pun botul niciodată.

        Asta nu înseamnă că în paralel cu un tratament clasic nu aș accepta remedii ajutătoare dar fără ca acestea să reprezinte o alternativă. Remediile naturiste ar trebui să vină doar în completare și nicidecum să înlocuiască terapeutica medicală științifică. De asemenea nu spun nu nici homeopatiei dar în cazul unor boli avansate nu cred că virtuțile acesteia trebuie exagerate.

        Long story short, indiferent cât de la vale a luat-o sistemul medical românesc, nu este cazul să o luăm razna și să ne pierdem încrederea în progresele imense făcute de medicină. Deci ar fi bine să ne luăm după ceea ce spun medicii care au făcut ani mulți de școală și nu să aplecăm urechea la părerile unor neaveniți care au prins glas și sunt puternici tocmai datorită conjuncturii nefavorabile în care se zbate sistemul sanitar. Una e sistemul, alta e medicina ca știință.

        Eu sunt genul de om care nu am luat niciodată medicamente după ureche și, de fapt, sunt genul de om care urăște să ia medicamente. Antibiotice am luat de două ori în viață, o dată la 9 ani când am făcut scarlatină (boală de multe ori mortală înainte de a se inventa penicilina) și o dată ca adult în urma unei răceli cu complicații la plămâni. Nici măcar suplimente alimentare sau vitamine nu iau după capul meu fără să cer o părere avizată. La un moment dat sufeream, în special pe timpul nopții, de cârcei la picioare. Dar știți cum? groaznic, de era musai să mă ridic din pat și să umblu prin casă altfel nu îmi treceau. Și mi se încordau așa de tare mușchii că a doua zi aveam febră musculară. Dacă te uiți pe internet, toate sursele strigă că asta e lipsă de magneziu dar parcă mi-a fost teamă să mă arunc pe pastile fără să cer o confirmare pe care să mă pot baza. O prietenă doctoriță mi-a dat ok-ul, ca să zic așa, și chiar m-a îndrumat să caut în această listă de produse secom ceea ce aveam nevoie. Tot ea mi-a spus de o astfel de vitamina c organică pentru fiul meu care trecea la nesfârșit de la o răceală la alta, vitamină care se pare că are efecte ajutătoare foarte bune pentru sistemul imunitar.

        Probabil datorită educației pe care am primit-o, susțin cu tărie progresele medicinei și întotdeauna voi înclina să cred că un om care se simte rău are mai degrabă o indigestie (sau un alt diagnostic pus de medic) decât că a fost deocheat. De când a devenit internetul o sursă mai demnă de încredere decât doctorii? Inepții fără nicio dovadă știițifică apar în titluri pompoase și lumea se înghesuie să le creadă bulucindu-se ca fluturii care trag la lampă. Vaccinurile provoacă autism?? Da, știu că e o boală cumplită și părintele disperat caută să găsească o vină pentru necazul care i s-a întâmplat dar cum rămâne cu sutele de milioane de cazuri de copii vaccinați care n-au făcut autism? Să ajungem în secolul XXI cu copii care să moară de rujeolă mi se pare prea de tot iar atunci când ”libertatea” ta mă afectează negativ cred că a venit momentul unor măsuri mai dure. Cum ar fi obligativitatea vaccinării copiilor. Am zis! :) vaccin

Share This:

19 păreri despre “Pro sau contra vaccinare?

  1. Eu nu mi-am vaccinat pisica! A trait 22 ani.
    Pe vremuri toata lumea faceam rujeola si nu murea nimeni. Apoi eram imunizati pe viata. Azi nu, tot trebuie facute rapeluri. Si nu stiu cum e in Romania, dar in Franta vaccinarea antirujeolica e doar recomandata.
    Eu am citit carti scrise de medici, citesc 2 bloguri de medici care isi pun intrebari, nu iau doar o informatie predigerata. Si acolo am aflat ca intr-adevar speranta de viata a crescut, dar e in mare parte datorata unei igiene mai bune. Am mai aflat si ca vaccinurile contra unor boli care in vremuri erau boli ale copilariei, fac sa se selecteze tulpini mult mai rezistente. Si am vazut grafice care aratau ca de exemplu in poliomielita vaccinarea a venit in momentul cind epidemia era deja in declin.
    Citesc si blogurile antivaccin care sunt azi atit de criticate, dar desi cu unele lucruri sunt de acord, cu altele nu, si in fond, nu cred ca lumea se ia dupa ele cind decide sa nu vaccineze copilul. Dar toata blogosfera s-a ambalat si arunca in autoarea unuia din bloguri cu insulte, dar nu cu argumente pertinente.
    Gindeam si eu ca voi acum 10 ani, cind o prietena mi-a zis sa nu-mi vaccinez bebelusul. In sinea mea mi-am spus ca e nebuna. Dar m-am pus pe studiat. Azi ii sunt recunoscatoare.
    Am auzit o teorie care zice ca bolile copilariei sunt de fapt antrenamentul sistemului imunitar pentru boli mai grave. Si ca de-aia ar fi acum atitea cazuri de leucemii la copii. Pe vremea cind eram copil nu erau.
    Si apoi exista vaccinuri si vaccinuri…unele obligatorii altele nu. Ma intreb de ce in Romania unde se vaccineaza masiv BCG sunt atitea cazuri de tuberculoza, iar in Franta nu sunt, desi vaccinarea BCG nu numai ca s-a scos din schema de vaccinare, dar multi medici o contraindica. Eu am fost toata viata vaccinata cu BCG-ul, ca niciodata n-aveam anticorpi. De ce nu am facut niciodata daca eram atit de vaccinata?

    1. Eu am avut rujeola cand aveam 5 ani si imi aduc aminte si acum cat de rau mi-a fost, am facut febra 41 si am facut complicatii. Dar, e adevarat, n-am murit. Mama a avut o verisoara care a murit la varsta de 3 ani (in 1950 si ceva). Deci se poate muri din rujeola.
      Am avut coleg de facultate care in copilarie a facut poliomielita. Umbla cu mare greutate si doar in carje si toata copilaria si-a petrecut-o prin spitale. De ce sa riscam?

    2. Tuberculoza, o boala deosebit de contagioasa, este legata de conditiile sanitare si de igiena de viata. In tarile occidentale a disparut de multi ani si cazurile rare de astazi isi au sursa in tarile in curs de dezvoltare. In Canada de exemplu, in cazul detectarii tuberculozei, toti cei care au fost in contact cu persoana infectata sint testati si izolati pina nu exista nici un dubiu. Nerespectarea protocolului de tratament si teste se pedepseste penal.In Ro cunusc o ferma de produse lactate unde au fost cazuri de tuberculoza ( cu un deces) si la ferma nu s-a luat nici o masura de precautie. E doar un exemplu care explica de ce mai sint cazuri de tuberculoza. In nici un caz vaccinul.

  2. nu o sa dau cazul meu care e destul de complicat (de alergiile mele am mai vb). O sa atrag atentia la altceva. Pe mine nu ma deranjeaza lipsa medicamentelor, ci excesul lor de pe piata. In Bucuresti la coltul blocului sunt 3 farmacii. Bloc de 6 scari cu 3 farmacii! Pline! Cine sunt agentii de vanzari ai acestui numar atat de mare de farmacii si produse din farmacii? Tonele de medicamente, salariile colosale din industrie, de unde vin si mai ales unde se duc banii? Din farma cat salariu ia un agent de vanzari si cat un cercetator in laborator? Unde sunt top 10 firme din lume din farma? cat e cifra de afaceri anuala a lor? dar cifra de afaceri anuala a top 10 de armament? Cu cat e mai sanatos un om care le trece pragul? Cum se vand cele 8 mii de medicamente inregistrate anual la comisia europeana? cum e legea care permite la 5 ani producatorului sa schimbe prospectul si taie efectele secundare fara alte teste? Apai … eu vad 2 factori aici: reclama tv si medicii. Pt asta o fo suficient sa traiesc cativa ani fara tv si apoi in vizita la socri (3 tv-uri ce merg concomitent) sa fiu in stare de soc. Apoi medicii. Sunt medici care iau comision de la firmele de farmaceutice. Asta e conflict de interese si ilegal in unele tari din vest, pana si in China! -dar nu se aplica legea in Ro… Cu probleme medicale am gasit medici care se bat cap in cap unu cu altul cu afirmatiile lor! am gasit medici care nu stiu ce e contine un medicament dar iau comision 30%, am gasit medic ce mi-a zis ca nu mai am mult de trait; medic ce a primit masina scumpa pt ca face teste de medicamente pe pacienti; medici ce pleaca la ‘congrese’ dupa o anumita norma de retete prescrise, medici ce trec lunar pe la firmele de farmaceutice cu copiile la retete pt a li se numara comisionul (sau mai nou agentii de vanzari trec pe la medici), medici ce au scris medicamente similare pe aceeasi reteta doar pt comision.

    Am ajuns sa aleg medicii care au reusit sa imi aduca o raza de speranta. Medici ce am iesit pe usa lor mai sanatoasa, cu speranta de viata mai mare, care mi-au imbunatatit calitatea vietii prin preventie, prin exercitii, prin igiena vietii; am gasit medic caruia i-am zis ca din salariul de 600 nu pot da 400 lei pe medicamente si a gasit o solutie. Care m-au scos din dependenta de medicamente construita de ‘colega’. Medic care mi-a zis ca cea mai buna stimulare a imunitatii e limonada cu miere. Medic care a dat regim alimentar pe restul vietii nu reteta. Medici care au spus ca au pacienti ce nu au trecut NICIODATA pe la farmacie. Medici ce scot prospectul in fata si il discutam inainte de a-mi da o reteta. Medici care mi-au atras atentia ca medicamentul luat din vest e mai bun ( si testat pe mine…). Medic la care intru si am impresia ca e interesat de pacient si nu de boala, de context, si ca se gandeste la solutia potrivita. Medici ce mi-au dat reper recomandarile sistemului medical elvetian. Medici ce au scris carti despre igiena vietii unui alergic si cum se poate tine sub control fara medicamente, dermatite tinute sub control. Am ales sa ascult pe acestia.

    1. O femeie, gand la gand…in legea junglei din Romania lobby-urile pot sa-si sustina mult mai mult interesele. Eu stiu un colt al blocului de la Cluj cu 4 farmacii.

      1. Cu partea cu numarul mult prea mare de farmacii sunt total de acord. Lumea parca a innebunit, colegii mei de serviciu, oameni care cel putin aparent sunt sanatosi tun, se duc in fiecare zi de 1 ale fiecarei luni sa-si ”scoata” medicamentele. Iau zilnic pastile pentru diverse. Toti in afara de mine. Si asta nu o fac de azi, de ieri ci de ani de zile se indoapa cu medicamente. Deci daca este cerere, cum sa nu existe farmacii??

        1. cererea e vanduta de medici si reclame.

          Ca o mica remarca, si acum 4 ani au mai fost niste isterii in media. Dada, fix tot la alegeri. Am simtit-o ca pe un fel de „distragere” a atentiei de la altele, mai grave, care se intampla. Ce a lasat oamenii lehamite si dezbinati, cu dezinteres pt lucrurile de sus.

    2. În Franța este un site foarte interesant unde cauți medicul și vezi cu cit și unde a fost plătit și de cine de ex laboratorul cutare,i-a plătit masa în valoare de, transport în valoare de, congres, în ziua cutare. Asa am constatat ca medicul nostru n-a primit nimic.
      Și apropo de medicamentele scoase pe piața, de ani de zile nu s-au mai inventat medicamente care sa aducă rezultate mai bune decit ce exista deja pe piața, asa ca vin cu tot felul de stratagème, combina substanțe diferit și le pun preturi mai mari. Sau scot un anticancer care prelungește durata de viață cu o luna, și zic ce bun e și prețul e pe măsură.

      1. În Franța cred că e interesant site-ul, în România însă nu ar fi defel… că totul se întâmplă la negru :)
        Glumă-neglumă, cam așa e.

          1. mi-ai adus aminte de o intamplare in 2004-2005, in Bucuresti. Prietena lui colega de aprt. (stateam cu chirie) , o moldoveanca, proaspat angajata economist (nu ma pricep ) la o firma de farmaceutice a primit prima 10 salarii: firma negociase cu statul vanzarea unui vaccin (cred ca de gripa) si avea contract de exclusivitate, au schimbat lotul de masini, au dat cate 10 salarii la angajati etc. Legal. Si moldovianca noastra nu a cheltuit prima aia ca a zis ca sigur o sa ii ceara inapoi ca e greseala (fraiera).
            Si asta se poate urmari in conturi. Cu ani in urma aveam o ruda in banca si ii dadeam sms-uri cu nume si verifica daca are cont bancar, cat intra, etc.
            Am mai dat o cautare acum pe google in romana si … se intorc linkuri de pe site-uri de stiri: coruptia e vizibila si deja e in presa. Ma bucura. Ma bucura pentru ca unii medici se vor gandi de 2 ori inainte de a-si mai vinde sufletul.

            In continuare, iti confirm, exista medici curati. Am scris mai sus criteriile mele de identificare, cauta!!! , aia ce sar in sus repede ofticati AIA SUNT NASPARLII!! 😀

  3. Putinele cazuri de poliomielita care apar acum in occident sunt postvaccinale.
    Apoi pentru rujeola faptul ca o tara e vaccinata in proportie mai mare, nu exclude aparitia de focare de rujeola. Bebelusii pina la un an sunt cei mai susceptibili la imbolnavire. Ori, din cauza vaccinarii, titrul de anticorpi din singele mamei e mai mic decit daca ar fi facut natural pojarul, imunitatea primita de nou nascuti e insuficienta. E paradoxul vaccinarii antirujeolice si e utopic sa crezi ca vaccinind o eradichezi.
    Si mai cred ca cine intra pe situri antivaccinaliste, intra ori pentru ca deja e convins ori din curiozitate sa vada ce „ineptii” mai debiteaza aceste situri. Deci un site din asta nu schimba cu nimic convingerea cititorilor. asa cum tu, Ioana ai ideile tale si e foarte greu sa ti le schimbe cineva, asa suntem cu totii.
    Cit despre chimioterapie, normal ca nu cred ca metodele alternative insanatosesc lumea, insa ma intreb citi dintre cei care se chinuie cu chimioterapia se vindeca pina la urma cu adevarat si nu doar mor.
    Parerea mea ca Romania e o piata foarte buna de desfacere pentru industria medicamentelor(sunt socata e numarul imens de farmacii din Romania) si atunci o lege care ar impune obligativitatea vaccinarii s-ar putea promova cu mai mare usurinta decit in Occident. Pentru ca in Franta, doar 3 vaccinuri sunt obligatorii: difterie, tétanos, polio.

    1. Am ramas la chestia asta cu ultimile cazuri de poliomielita in europa, si cum sunt critic ca meserie, repede cautai pe site la organizatia mondiala a sanatatii :
      http://www.who.int/csr/don/01-september-2015-polio/fr/
      http://www.who.int/mediacentre/news/releases/2015/polio-outbreak-mali/fr/
      In ambele tari s-au detectat cate 2 persoane cu virus din vaccin derivat.

      Dar NU sunt cazuri de imbolnaviri ! Ci doar infectie detectata … Asadar nu, nu e polio in europa, chiar daca Ucraina a scazut vaccinarea la 50% contra polio (scandalul cu vaccinuri din kazastan si la ei).

      De celelalte spuse de tine nu am timp sa caut, dar le mai analizez eu :)

  4. Elena, pai daca trecem de la discutie dogmatica la realitate statistica, pai sa le luam pe rand (fiica mea compune ceva la pian deci am timp urmatoarea ora :D).

    http://apps.who.int/immunization_monitoring/globalsummary/timeseries/tsincidencepolio.html
    http://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte-anuale/
    http://news.bbc.co.uk/2/hi/asia-pacific/1808316.stm
    http://edition.cnn.com/2014/09/18/world/meast/syria-measles-vaccination-deaths/

    si mai am cateva linkuri pe la munca, cu datele raportate in comisie

  5. Pai și eu am citit articole în care concluziile se trag pe baza de grafice și rezultate a studiilor.
    Eu ieri am luat primul medicament pe anul asta,că-s răcită rău și am ieșit la restaurant.
    Și eu cred ce zice o femeie, ca publicitatea are un rol în consumul de medicamente. Apoi lumea spune să-i întrebăm pe medici,dar ei au învățat în studiile lor ca la un sistem se da un medicament, în loc sa vadă organismul ca pe un tot unitar. Asa ca unii nici nu-și pun întrebări, apoi vizitatorul de la firma medicala trece pe la ai pe la cabinet, ei prescriu ce le recomanda el,tot publicitate e. Și mai sunt și stimulați financiar dacă le prescriu. Unii se îndoapă ei înșiși de medicamente. Altora li-e frica sa nu-și piardă pacienții, dacă nu le prescriu sacul cu medicamente. Ca oamenii cer, că-i mult mai simplu sa înghiți o pilula decit să-ți schimbi stilul de viață.
    Cum citeam într-o carte: oamenii nu trebuie sa uite ca industria farmaceutica e o industrie, pe care o interesează propriul profit,nu binele tuturor,asa cum își imaginează unii. Și e una dintre industriile care a obținut cele mai mari profituri,în ciuda crizei. Iar România reprezinta o piață bună de desfacere, cu atit mai mult cu cit știm cu toții ce ușor.se pot cumpăra oamenii politici.

  6. Eu cred ar fi mai instructiv pentru toata lumea sa nu se mai uite la stiri repetate in bucla la televizor. Privite din afara, stirile astea se vad altfel. Si in timpul asta as studia putin ce-i cu vaccinurile. In general cei antivaccin au devenit asa dupa ce au cintarit bine lucrurile, au citit multe, nu insira „ineptii” ca asa le-a trecut lor prin cap. Doar ca ce spun ei contravine cu ce omul de rind e obisnuit sa auda.

  7. nu inteleg care-i treaba asta cu inversunarea provaccin
    daca tu hotarasti sa iti vaccinezi copilul, acel vaccin minune il va proteja de contaminare, in cazul in care va fi aproape de un copil bolnav, nu?
    iar daca eu hotarasc sa nu imi vaccinez copilul pentru ca:
    1) tocmai pentru ca nu mai traim in evul mediu, evolutia bolii poate fi controlata
    2) boala creeaza o imunitate crescuta in comparatie cu vaccinul
    3) cunosc multe persoane care, vaccinate fiind, nu au s-au mai imbolnavit in copilarie, dar s-au imbolnavit, o forma mult mai grava a bolii, adulti fiind (in general, dupa 35-40 de ani)
    ce te freaca pe tine grija ce hotarasc eu, pentru copilul meu?
    care-i dedesubtul, ca sunt ,,cam” blonda?
    pentru ce sustii obligativitatea vaccinului?
    ce iti ,,iese” din afacerea asta?
    si, mai direct, cum iti permiti sa imi incalci liberul arbitru, propunand o astfel de solutie?
    PS. i-am facut copilului meu toate vaccinurile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *