Cât de greu a trecut luna asta și cât de bolovănos s-au rostogolit orele trăgând chinuit o zi după alta. Pământul și aerul și apele au încremenit în stane de gheață încă dinainte de Anul Nou și nici măcar o zi n-a fost să se moleșească plăcut sub vreo rătăcită rază de soare. Ne-am văzut cu toții de mersul cotidian sub un ger cumplit și sec, fără linie de orizont. Măcar de-ar fi fost înfășurat în troiene de zăpadă cum am văzut prin alte locuri, dar nu, înghețul ne-a prins pe uscat și așa a rămas preț de săptămâni bune.
Am avut în permanență o stare mizerabilă și gânduri multe care nu mi-au dat pace. Gândul că se face un an de când mama nu mai e m-a făcut să retrăiesc extrem de intens ultimele ei zile de viață. Am rememorat pas cu pas traseul ultimului ianuarie petrecut împreună deși nu mi-am propus asta, ba chiar mi-am dorit să nu mai scot la iveală decât amintirile frumoase. Dar subconștientul nostru nu se supune unor porunci raționale și mi-a adus din nou în față toată suferința pe care voiam să o uit. Nopțile nedormite, tresăritul la fiecare telefon, la fiecare pas auzit pe scară, deznădejdea după eșecul fiecărui nou medicament încercat, spaima, coșmarurile, nenorocirea, lupta cu viața terminată și definitiv pierdută.
Mintea mea caută încă, la fel ca în adolescență, rostul trecerii noastre prin lume și refuză să creadă absența acestuia. Sunt sigură că sensul există numai că deocamdată nu l-am descoperit pentru că nimic din ceea ce ne înconjoară nu se întâmplă fără rost și totul duce undeva. Dar unde? Mi-e greu să cred că toate gândurile, amintirile, trăirile, acumulările și tot ceea ce formează o conștiință umană dispar odată cu așa zisa trecere în neființă. Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă ci totul se transformă e principiul după care funcționează tot ceea ce este palpabil, de ce nu ar fi la fel și pentru spirit? Poate că din această încredere mi se trage optimismul pe care mulți spun că îl am deși eu nu îl văd întotdeauna sau cel puțin nu acum.
Pe lângă tristețea pe care o port ascunsă, s-a întâmplat ca zilele astea să mă las covârșită de mizeriile vechi și noi pe care clasa politică le-a scos la iveală cu o îndârjire mai puternică decât oricând. Situația e gravă și pur și simplu mă încearcă un sentiment de teamă urmărind mersul evenimentelor. Minciunile, aberațiile, incompetența și hoția au ajuns calități care pot să te propage ușor în vârful piramidei. Am momente de spaimă neputincioasă când îmi imaginez scenarii în care acceptăm cu ochii închiși catastrofa predându-ne în fața nenorocirii și mi se pare că trăim într-o țară blestemată. O țară în care hoții jubilează în tăcere frecându-și palmele murdare.
Încerc să dorm și să uit. Vom vedea mâine.
Mda! Subscriu!
Gerul iernii a reusit sa “inghete” si ratiunea,
Iti inteleg starea… Citind postul tau m-am regasit. Am regasit aceeasi tristete, stare de inghet, amorteala… Ieri am zarit pe cer razele soarelui si parca si starea mea de spirit s-a schimbat putin. Simteam nevoia sa imi iau dinou avantul, sa simt ca traiesc… Seara a apus. Si soarele si dorinta mea de viata. M-a cuprins frustarea cand guvernul a aprobat celebra ordonanta de urgenta… Oare astazi va mai iesi soarele? Macar pe cer..
Da, da, da. Soarele nu se lasă cu una, cu două 🙂
Se spune că-n luna ianuarie nici iarba nu crește… oricum, poți răsufla ușurată, a venit februarie 😀
Mda… se pare că nici în februarie nu crește nimic, ba din contră, dă totul înapoi 🙁
De aceea recomand iarna o doza de vitamina D.
In rest, actiunea m-a ajutat sa trec mai bine peste astea: dau emailuri, ies in strada, scriu mesaje.
Mizeriile din noi. te rog frumos sa citesti, se refera la mine.
“Dar staiiii….. Acum vad ca esti din Viseu si înteleg cu cine vorbesc… Pai în Viseu nu doar padurarii sunt hoti sunt si civilii. La voi în zona a fost omorât seful de post în birou, la voi se fura utilaje de mare tonaj din occident. Hai sa-ti mai zic un lucru, pâna acum 1 sapt îl ajutam pe pavaloiu în anchete(l-am trântiti pentru ca-i oengist), si guess what m-am ocupat personal cazul caprei negre ucise în Pietrosul Rodnei, ucisa de un “padurar” ce este si el la rândul sau fiu de “padurar”, cunosc intelocutorii pe plan local pe sfintii si cinstitii de acolo. Nu doar ca am o viziune despre ce sunt padurarii acolo (deoarece au defrisat muntii) dar stiu ce valoreaza si oamenii din zona. Chiar si sefii not genul Nutu Fonta, fost interlop ajuns vremelnic parlamentar. Parca tot pe acolo la voi se face grosul contrabandei cu tigari? Tot la voi doi politisti si-au luat o mama de bataie soara cu moartea si frate cu decesul acum nici un an. În 25 de ani de stat prin strainatate ti-am vazut viseoanii si borsenii la “lucru în Franta” 80% hoti patentati. Puieți de molid și larice se pot cumpara, nu trebuie sa-i “aduca” un padurar de pe terenul care-i este în paza si protectie, teren care nu trebuie confundat cu ograda personala.. Daca padurarii sunt hoti? daaaaa 98% sunt hoti de drumul mare, intrati în job-ul asta pentru a da cu jula. Pe scurt nici macar nu te-am bagat în seama, io-s ficior de oras nu discut cu oricine. Totusi ma gândesc ca ti s-a trage de la prea multă Mona”
Dragă Felicia, am citit pe Facebook și am rămas șocată. Nu am intrat în discuție pentru că refuz să polemizez cu astfel de oameni care în secunda doi trec la injurii și vulgarități și, crede-mă, nu merită să-ți faci sânge rău pentru astfel de indivizi din care se scurge venin… Lasă-i în plata Domnului, dă-le block și ignoră-i pe vecie. N-au decât să turbeze în propria mizerie cu cei de teapa lor.
Lui Lucian Iancu i-am dat block in prima secunda, dar eu sunt socata de reactia domnului Kentsch. Dansul s-a apucat sa ne stearga si sa ne blocheze, pe mine nu, dar dupa episodul de mai sus eu da. Si in momentul in care a anuntat asta, cred ca ai vazut postarea, s-au napustit o serie de colegi sa-i dea like. Eu sunt dezamagita de Profesor si de colegii mei (inclusiv de clasa) care au dat like.
Oamenii sunt diferiti și îi cunoaștem cu adevărat doar în situații de criză iar caracterul omului nu are nicio legatura cu functia sau profesia pe care o are. Cu toții am avut dezamagiri la un moment dat si drept sa spun nici eu nu m-am asteptat la reactii de genul celor pe care le-ai intalnit. Incearca sa treci peste acest episod si nu pune la suflet, nu merita sa intri in mocirlă…Știu că te-au durut cuvintele care ți s-au aruncat în față și sper ca o îmbrățișare de la mine să șteargă puțin din amintirea urâtă. Te pup cu drag 🙂
Ioi…eu chiar n-as pleca urechea la mizeriile scrise de unul sau altul si in nici un caz nu le-as difuza mai departe… Le-am citit deja pe FB, si cum zicea cineva acolo : pe oamenii astia ii rezolvi cu block.
E pagina unui profesor care si-a scris Director, Profesor. Astea nu se scriu cu litere mari. Tragedia ca ii plac profesorului. Eu nu as tolera asa ceva.
Nici eu nu stiu totul, dar parerea mea ca nu profesorul e responsabil ca scriu unii asa mizerii pe pagina lui. Si vezi bine ca multi i- au dat block lui Lucian Iancu( inclusiv eu, cind s-a bagat ca musca in lapte si mi-a insultat o prietena ) .
Deci lasa lumea sa vorbeasca si nu lua in seamă. Oricum fb asta e asa un lucru superficial…
Dragă Elena, este singurul responsabil că nu știe , sau nu vrea, să-și administreze pagina. Oare nu era mai simplu să-i dea el un block lui Iancu? Mie mi-a scris că nu am un limbaj caracteristic Licelui de informatică din Cluj. Oare să fie limbajul lui Iancu caracteristic? Te regasesti în el? Eu nu as tolera asa ceva pe pagina mea, indiferent despre cine ar fi vorba. Sunt foarte dezamagită, am crescut între dascăli și silvicultori care au facut pionerat în silvicultură. Textul lui Iancu face referire directă la tatăl meu ( care de mulți ani nu mai este printre noi). cred că asta m-a durut cel mai tare. Am crescut într-un orășel din România intercultural (români, germani, maghiari, evrei, ucrainei ) în care nu am auzit niciodată să existe un conflict interetnic sau religios, am învățat ce înseamnă toleranța și respectul. Cu drag, Felicia
Ai dreptate Felicia, imi dau seama că si eu l-am blocat cand nu mie mi-a scris ceva urit, ci altcuiva pe pagina mea. Ioana spune bine, n-are rost sa te mai gandesti. Tu stii care e adevarul, nu cei care vorbesc.
Zilele astea a murit subit o colega. Cand auzi vesti din astea, te gandesti ca multe lucruri in viaţă chiar nu conteaza.
Primeste o imbratisare si de la mine!