coada

Locul în care mi-e groază să merg

        De trei zile mă pregătesc psihic să trimit o scrisoare recomandată și nu reușesc să mă mobilizez. Nu știu voi cum sunteți dar eu când mă gândesc că trebuie să merg la poștă, mă apucă groaza. Când intru acolo parcă intru la închisoare, cred că este singurul loc din țara asta care a rămas nemodificat din epoca preistorică, asta însemnând anii 80’. Poate în alte părți o fi altfel, cât de cât mai bine, dar oficiul poștal de care aparțin eu arată absolut îngrozitor începând de la ușa grea cu cadru metalic făcut din profil cornier vopsit maro, cu sudură grosolană la îmbinări, ghișeele cu margini ciobite și cu gratii despărțitoare, plantele pe jumătate uscate, îngălbenindu-se în ghivece improvizate din vechi oale ruginite cărora le lipsește o toartă și din care apa se scurge băltind murdar pe mozaicul jegos, afișe pe jumătate dezlipite și anunțuri scrise de mână și lipite cu scotch pe pereții cu vopsea scorojită… Iar pentru ca atmosfera să capete un adevărat caracter sărăcăcios și sumbru, sala este luminată chior de un singur tub de neon restul fiind probabil demult arse.

        Arată oribil. De mirosit nici nu mai spun dar să nu vă imaginați vreo boare oceanică. Nu sunt geamuri care să se deschidă iar singura sursă de aer proaspăt poate să intre doar pe ușa care se deschide scârțâind din când în când. S-ar putea aerisi prin spatele ghișeelor dar pe doamnele care lucrează acolo le trage curentul și preferă să fie izolate ermetic. À propos, chestia asta cu curentul mă disperă. Știu că este marcă înregistrată românească  dar nu pot să pricep de ce pe englezi, de exemplu, nu îi trage curentul ever chiar dacă stau în dreptul geamului deschis la tren, le bate aerul condiționat în cap sau își țin bebelușii la etajul descoperit al autobuzelor double decker.

        Dar peste toate astea aș putea trece dacă nu mi-ar măcina nervii statul la coadă la poștă. Când împing ușa de la oficul poștal mă uit întotdeauna în jos sperând de fiecare dată să găsesc încăperea goală dar speranța asta nu mi s-a împlinit niciodată. Îmi ridic privirea și mă lovește de fiecare dată imaginea grămezii de oameni buluciți la singura ferestruică deschisă. Celelalte, vreo trei-patru, sunt închise de câțiva ani de când s-au făcut ultimele concedieri. Din ditamai puhoiul de funcționare au mai rămas două. Una pe tura de dimineață și una pe cea de dupămasa.

        Când te uiți la ele ai impresia că se mișcă în ritm de melc dar de fapt o duc mai rău decât sclavele de pe plantațiile de bumbac. Au un soft pe calculatoarele alea jerpelite, cred că de pe vremea lui Pazvante, fiecare operațiune durează o veșnicie iar imprimantele cu ace pe care listează chitanțele sunt bune de dus la muzeul tehnicii. Ba uneori sunt nevoite să întocmească facturi scrise de mână, eu am rămas șocată când am văzut că mi-a făcut o factură  pentru o taxă de magazinaj în valoare de 60 de bani! scrisă cu pixul de la prima la ultima literă… Iar apoi mi-a făcut și chitanță pe calculator, a introdus aceleași date a doua oară ca să iasă chitanța… toate astea în timp ce în spatele meu așteptau cel puțin 10 persoane care, normal, băteau din picior.

        Dar ce era să facă femeia? Asta e dotarea, cu asta defilează, indiferent câte înjurături le trec pe la ureche. Sunt unele chestii pe care numai la poștă le pot rezolva. Sigur, există și varianta firmelor de curierat dar uneori diferența de preț este mult prea mare iar o scrisoare recomandată costă de 4-5 ori mai mult prin curier. Sau cumpărăturile pe care le primesc din străinătate vin toate la poștă, n-am cum să evit acest lucru așa că o bună parte din viață mi-o petrec stând la coadă.

        Îi înțeleg deci pe toți nemulțumiții care au aceeași problemă cu mine dar să mă bată sfântul dacă pot să pricep de ce stau unii la cozile astea imense ca să-și cumpere rovinietă. Sau de ce așteaptă în picioare o oră ca să-și plătească o factură. Sau de ce trimit bani prin mandat poștal când toată lumea are card. Văd oameni tineri, descurcăreți, butonând trelefonul și stând pe internet în continuu, știind ce e Facebook, WhatsApp, Skype și încă o mie de alte aplicații dar fără să aibă internet banking. E clar că din punct de vedere tehnic nu ar avea niciun fel de obstacol și s-ar descurca perfect… De ce atunci să-ți pierzi timpul la astfel de cozi pentru ceva ce ai putea face acasă pe canapea sau în mașină sau pe bancă în parc sau chiar la serviciu? Să te enervezi și să vociferezi că aia de la ghișeu nu se mișcă mai repede? Nu numai că nu-i înțeleg pe oamenii ăștia dar mă chiar enervează :) Sigur că nu mă gândesc acum la cei în vârstă pentru care poate ar fi prea greu să treacă în fața calculatorului, îi am în vizor doar pe cei perfect adaptabili. De ce să-ți mănânci nervii la coadă în loc să dai un leu pe lună și să ai tot comfortul din lume? Un leu. Cât un covrig. Mai puțin decât un bilet de autobuz. Nu știu exact cât e la alte bănci dar la Banca Transilvania internet bankingul costă un leu, deci, clar, nu e o problemă de bani.

        Așa deci. Mâine e musai să mă duc la poștă să-mi trimit recomandata, e ultima zi ca să ajungă la timp și sper din suflet să nu fie scadență la facturile de la electrica. Dacă e, am îmbulinat-o. coada

Share This:

5 păreri despre “Locul în care mi-e groază să merg

  1. Ioana draga ai un talent incontestabil in descrierea unor stari sau locuri.Oficiul nostru postal e de toata groaza.Rovinete se pot cumpara din benzinarii,alocatiile se pot incasa pe carduri,dar cand nu ai de ales asta e .Te inarmezi cu rabdare si-ti tii nervii in frau.Cat despre cele doua salariate am observat ca daca cineva striga mai tare sau le raspunde cu acelasi ton repezit,se inmoaie si devin impaciuitoare si se misca mai repede.

  2. Angajatele de la posta de care apartin eu ar lua trofeul pentru cele mai mari scarbe din lume daca ar participa la oscaruri.
    Inainte de Craciun, m a batut gandul sa le duc o diploma scisa de mine, cu titulatura astsa.
    Oribile fiinte .
    Eu prefer sa trimit coletele la tara, pe adresa soacrei ca sa evit mersul la posta.

  3. Posta romana … moama cand am auzit ca s-ar putea sa ii cumpere belgienii, ce m-am bucurat! Ce vis sa fiu intampinata in Bucuresti la posta de un vorbitor de 3 limbi cu zambet si replica „Cu ce va pot ajuta? ” si sa fie dispus sa imi preia colet, scrisoare, factura, deschis cont bancar sau facut asigurare, si toate pentru un salariu echivalent cu al invatatoarei sau asistentei medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *