Un pic de politică n-a omorât pe nimeni

        Nu știu cum se făcu, dar dintr-odată dracul nu mai e atât de negru și parlamentul parcă nu mai e atât de roșu…După primele măsuri anunțate de guvernul Grindeanu vociferările au scăzut semnificativ și multora (iar aici mă includ și pe mine) nu le-a venit să creadă că promisiunile din campania electorală se adeveresc. Ptiu, să nu le fie de deochi, dar uite că zis și făcut, lucrurile se mișcă mult mai repede decât am fost obișnuiți în ultimii (doi) ani. C-o fi bine, c-o fi rău, vom vedea în continuare. Deocamdată eu mă număr printre beneficiarii acestor prime măsuri ceea ce nu poate decât să mă bucure.

        N-are niciun rost să fiu ipocrită și să pretind că-mi fac griji pentru gaura ce se va face în bugetul statului dacă îmi crește mie salariul. Sunt alții care sunt puși acolo sus ca să aibă grijă exact de umplerea ei din alte surse. Și drept să spun m-am cam săturat să aud că aceștia ar fi incompetenți sau chiar proști mai ales când acuzele vin de la unii care nu debordează de inteligență, ba din contră. Sau unii care nici măcar nu s-au ostenit să meargă la vot însă acum clănțănesc cu convingere atotștiutoare împotriva oricărei inițiative. Să fii printre cei care nu sunt în stare să scrie o simplă cerere de trei rânduri adresată unei instituții și totuși să susții că Sevil Shaideh nu ar face față funcției este aberant. Iar printre rândurile îngrămădite și neinteligibile scrise parcă de mâna unui semianalfabet să ai tupeul să spui că Grindeanu nu are experiență, mi se pare de un tupeu nemărginit. Cu Sevil am fost colegă de facultate și a fost partenara mea la jocul de canastă de multe ori în nopțile petrecute în căminul din Nikos Beloiannis. Deci o cunoșteam relativ bine și era o fată deșteaptă și hotărâtă. Iar Grindeanu este informatician iar pentru mine asta spune tot. Ca să nu mai spun că a absolvit școli adevărate, nu facultăți de genul x-0.

        Valoarea unui om nu vine din convingerile sale politice și niciodată nu o să categorisesc oamenii după acest criteriu deși, evident, mi-ar plăcea să gândească toți la fel ca mine.

     Până una-alta, acesta este rezultatul votului liber și, ne place ori nu ne place, democrația presupune impunerea voinței majorității. Cu toții suntem de acord cu asta. I-am ales, să-i lăsăm să-și facă treaba, isteriile post alegeri sunt deplaste și total inutile. Eu nu zic că opoziția trebuie să sprijine partidul de la guvernare, dar nici să se opună la orice inițiativă numai de dragul de a fi contra. Să fim serioși, nici până acum nu a curs lapte și miere prin România deși oportunități au avut, pe rând, toate partidele care s-au perindat la conducere.

       Revenind la primele măsuri luate de guvernul actual vreau să vă spun că la serviciu ne-am bucurat cu toții văzând că în curând vom avea mai mulți bani la teșcherea iar vestea asta a picat așa de bine, venind fix de Crăciun. De Crăciunul pe stil vechi pe care l-am sărbătorit  cu tot felul de simulări de calculare salarii că doar ce era să facem? Să ne concentrăm pe câți bani putem conta de la 1 februarie încolo. Eu deja știu ce o să fac cu surplusul dar încă nu vă spun, doar vă dau un indiciu: o să-mi cumpăr euro 🙂 Dacă sunteți și voi în fericita categorie a celor intrați sub aripa acestor măsuri, puteți arunca un ochi să vedeți cum va arăta în curând noul vostru fluturas de salariu. Va arăta bine, nu?

        Cam atât am avut de spus în seara asta, mă duc acum să mai citesc din noua mea carte, o biografie a lui Winston Churchill care m-a acaparat foarte tare și pe care n-o mai pot lăsa din mână. À propos de politică, până și marele Churchill a trecut de la un partid la altul (de la Conservatori la Liberali), e un lucru pe care nu-l știam. Deci se adeverește încă o dată, dacă mai era nevoie, că nimic nu este veșnic. Nu că aș face vreo analogie 🙂 IMAG5287

Share This:

25 păreri despre “Un pic de politică n-a omorât pe nimeni

  1. Eu de obicei nu ma uit la TV, dar in cele cateva zile petrecute in Romania m-am uitat. Si am trecut pe rand prin toate starile: groaza, greata, amuzament, soc. Si de la capat. Nu stiu ce sa mai zic, e o cacealma totala.
    Ma bucur pentru tine si vestea ta buna, totusi. 🙂

  2. nu stiu ce zici tu de politica ca nu am tv, dar o carte a lui Churchill se citeste in pat la mine de cateva luni. E plina de informatii istorice si complexa, o valoare deosebita. Inca doarme Churchill cu noi 😀 – asa ca o sa ma uit daca e aceeasi de care zici tu.

        1. Știu cartea și de mult mi-am tot propus să o citesc dar încă n-am apucat. Cea pe care o citesc eu acum se referă la anii tinereții lui Churchill.

  3. Parerea mea ca iti trebuie oarecare recul ca sa iti dai seama despre cum e o perioada, un om: peste citiva ani o sa vedem mai bine. Pentru moment toti se agita, fiecare sustine ideile taberei cu care tine, nu exista gri, doar alb si negru.
    Nici eu nu ma uit la tv la stiri, decit extrem de rar si imi fac propriile idei dupe ce citesc diverse situri. Si m-am saturat de cite politica se face pe fb.

    1. Sigur că din viitor o să privim altfel perioada de acum dar mi se pare că atât de multă patimă nu s-a mai pus în politică de la începutul anilor 90 când eram în stare să ne dăm în cap unii altora din cauza FSN-ului 🙂
      Îmi aduc aminte că aveam colegi care stăteau toată noaptea la tv să urmărească ședințele iar a doua zi se certau îngrozitor pe ceea ce se discutase în parlament.

  4. Eu am invatat sa nu ma entuziasmez pentru nimeni, dar nici sa nu acuz oameni pe care nu-i cunosc. Nu iau de bun ce zice tv-ul si am un profund dispret pentru mass-media noastra. Nu ma uit la circul politic de la tv, nu merita sa-mi consum nervii pe asa ceva, mai ales ca sunt alte chestii mai importante de facut. In sistemul in care lucrez eu ne-am luptat ca prostii pentru fiecare leu la care de fapt aveam dreptul si de cele mai multe ori am pierdut.

    1. Din folclorul modern : Cu prostul neșcolarizat, / Te lupți un pic și ai scăpat. / Dar duci o luptă colosală / Cu prostul care are școală :))))
      Te înțeleg perfect.

  5. Masurile adoptate nu pot fi de durata pt ca ar saraci bugetul. Exista un avant datorita cresterii economice din ultimul an, dar cresterea nu s-a datorat productiei, ci consumului ridicat. Mi-e ca, dincolo de fluturasii roz, ne paste o mare criza economica. Nu sunt suficiente maririle salariale, e necesara atragerea investitorilor, creearea locurilor de munca, descurajarea muncii la negru etc.

    1. Poate că ai dreptate. Cu siguranță aceste măsuri sărăcesc bugetul dar, pe de altă parte, s-ar putea reduce o serie cheltuieli administrative care să umple aceste găuri. Pe lângă atragerea investitorilor (care nu s-au înghesuit să vină sub niciun guvern) poate ar fi mai simplu și mai rapid să nu se pună bețe în roate celor care deja sunt aici și vor să-și dezvolte business-ul.
      Da, multe s-ar putea face… o să vedem. De 25 de ani tot vedem 🙁

  6. Investitorii straini s-ar putea sa se sperie un pic de salariul minim pe economie, daca nu s-or speria si cei existenti. Nu stiu, poate sunt eu mai pesimista, dar masurile lor sunt populiste si cam atat.

  7. majorarea salariului minim pe ecomonie, ioana, va aduce la buget mulți bani pentru că mediul privat nu-și permite deloc salariile pe care le vezi uneori în mediul bugetar, din cauza cheltuielilor cu taxele aferente salariilor. asta ar fi în teorie, pentru că în practică, creșterea salariului minim pe economie este o măsură pur politică, necorelată cu niciun indicator macroeconomic și duce la disponibilizări în mediul privat și la creșterea economiei subterane. în principal sunt afectați aici oamenii slab pregătiți și cei tineri.
    mai concret, creșterea per angajat a salariului minim pe economie înseamnă o cheltuială majorată pentru angajator cu 246 de lei, care cheltuială se transferă în preț, iar când prețul nu poate fi majorat, datorită concurenței, se recurge la reducerea cheltuielilor cu salariile prin disponibilizarea angajaților ”prea scumpi” și aici este cazul magazinelor de bricolaj dacă vrei, unde salariul este minim pe economie și personalul subdimensionat tocmai pentru că există concurență pe acest segment și creșterea prețurilor nu duce la creșterea veniturilor din vânzări.
    despre fiscalitatea profesiilor liberale și creșterea gradului de taxare al salariilor medii spre mari vorbim altă dată.
    în rest, eu politică nu fac, doar calcule economice și matematice.

    1. Acelasi calcul il avui in familie (contabili si economisti in jur). Din pacate f. multe firme mici se vor inchide sau vor trece la negru (noi estimam un 300 lei in plus pt fiecare angajat, lunar).
      Mai degraba o scadere a fiscalitatii firmelor si taxarii salariilor mici ar impulsiona lumea sa gaseasca serviciu /formeze o mica afacere fix in segmentul de jos, cel al salariului minim pe economie. Din visele mele cu o fiscalitate mica pe firme Romania ar putea deveni un paradis fiscal european, cum e Bulgaria si Cipru si Polonia (la afacerile mici gen pfa si firma cu cativa angajati, polonia are taxe mici si se deschid/inchid usor, incat sunt estimati cateva milioane de polonezi ca lucreaza in de/uk/be si factureaza catre firma din tara ).

      1. și germania are fiscalitate bună pe firmele mici și pfa-uri. dar este un vis pe care, în românia, nu mi-l permit deși activez fix în segmentul ăsta.
        sunt întru totul de acord cu relaxarea fiscală și încurajarea firmelor mici, care pe termen lung ar duce la o clasă de mijloc puternică (ce-i drept, mai dificil de manevrat politic).

    2. Mai glumesc și eu ca tot românul, un pic de superficialitate mă face să mă simt bine… prea multă încrâncenare strică și începe să mă doară la inimă 🙂

  8. Din ce ziceti voi pe aici e trista rau situatia.
    Dar citeam intr-un loc ca multinationalele ar trebui incurajate, dar parerea mea e ca nu: profitul lor se duce in tara de unde sunt ele. Sotul lucreaza intr-o multinationala in Franta, asa manevreaza ei cifrele incit in fiecare an sa iasa in deficit in Franta, ca sa nu plateasca impozite. Si asa fac toti. Cum spuneti voi: ar trebui incurajati micii investitori .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *